ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din doar constată următoarele: Prin rezoluția nr. 127/P/2011 din data de 14 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus următoarele: În temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus: Neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.M.R. , procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen.

și fals privind identitatea, prev de art. 293 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor. Neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.M.C. , prim procuror adjunct al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor. Neînceperea urmăririi penale față de persoanele juridice Consiliul Superior al Magistraturii și Uniunea Națională a Notarilor Publici, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

și înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen., întrucât aceste două entități juridice nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii. S-a mai dispus disjungerea și declinarea cauzei în raport de magistratul S.M.R. pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. și de magistratul S.M.C. pentru infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Structura Centrală, spre competentă soluționare. S-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 100 lei care, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămân în sarcina statului. Pentru a se dispune astfel s-au reținut următoarele: La data de 27 iulie 2010, persoana vătămată S.J.

a formulat la Înalta Curte de Casație și Justiție o „plângere penală" împotriva mai multor persoane fizice și juridice, după cum urmează: 1. S.M.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. și fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen.; 2. S.M.C., prim procuror adjunct al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.

și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în vederea obținerii unui avantaj patrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

3. CONSILIUL

SUPERIOR AL MAGISTRATURII pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen.;

4. UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR

PUBLICI pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. Acesta a reclamat, în esență, efectuarea de activități abuzive/nelegale de către magistratul S.M.C. în legătură cu lucrarea penală nr. 2775/ll-2/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3, cumpărarea unui teren de către magistratul S.M.R., pe care nu l-a declarat în declarația de avere, influența exercitată de cei doi magistrați (soți) în mai multe dosare civile și penale, în defavoarea sa, toate aceste acte abuzive fiind „acoperite" de către Consiliul Superior al Magistraturii și Uniunea Națională a Notarilor Publici. Plângerea s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 6466/1/2010.

Prin sentința penală nr. 1550 din 20 octombrie 2010 (dosar nr. 6466/1/2010), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, în temeiul art. 222 alin. (7) C. proc. pen., trimiterea plângerii penale formulate de persoana vătămată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare. Plângerea astfel trimisă, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 271/P/2011. S-a reținut că persoana vătămată S.J. prin plângerea formulată a susținut că magistratul S.M.R. a cumpărat un teren în suprafață de 1.000 mp în comuna Ileana, județul Călărași, în baza unui certificat fiscal fals, că și-a schimbat cu intenție numele de familie din S.N.

în S.M. și nu a trecut respectiva suprafață de teren în declarația de avere și că, ambii magistrați reclamați au influențat mai multe decizii civile și penale, în defavoarea sa, respectiv ar fi intervenit în dosarele penale nr. 705/P/2007, 571/P/2000 și nr. 13850/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3, iar magistratul S.M.C., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3, prin rezoluția nr. 2775/11-7/2007 din 24 decembrie 2007 i-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 13850/P/2006, deși trebuia să se abțină în soluționarea plângerii, întrucât exista un caz de incompatibilitate, fiind direct interesată în cauză. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public T.N., sub nr. 388 din 18 februarie 1997, numiții V.I., C.N., C.S.

și D.G. au vândut numitului S.I.M., suprafața de 1.000 mp, teren intravilan, situat pe raza comunei Ileana, județul Călărași, tarla 23, parcela 78; proprietatea bunului fiind dobândita prin moștenire legală, conform certificatului de moștenitor nr. 46/1997, dosar succesoral nr. 46/1997 eliberat de Biroul Notarului Public T.N. Prin sentința civilă nr. 279 din 05 aprilie 1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 659/A din 30 august 1999 a Tribunalului Călărași, Judecătoria Lehliu Gară a constatat, în contradictoriu cu pârâții V.I., D.G., C.N. și C.S., că la data de 27 februarie 1993, între reclamantul S.J., în calitate de cumpărător, și N.C. - autorul pârâților - în calitate de vânzător, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată asupra imobilului mai sus arătat, hotărârea pronunțată ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului menționat.

După cum rezultă din adresa nr. 2012185 din 31 mai 2011 a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, numitul S.I.M., iar magistratul S.M.R. este fiul lui S. și E. S-a constatat, că persoana care a cumpărat terenul în litigiu este numitul S.I.M., iar nu magistrații S.M.R. și S.M.C., neexistând nicio legătură între aceștia, Dat fiind acest aspect s-a constatat că și în ceea ce privește modul de soluționare a lucrării penale nr. 2775/ll-2/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 nu se pune problema existenței unui conflict de interese/incompatibilități ori a unor activități abuzive ale magistratului S.M.C., în raport cu obiectul și persoanele la care făcea referire persoana vătămată S.J.

în respectiva plângere. În ceea ce privește persoanele juridice reclamate, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Uniunea Națională a Notarilor Publici s-a constatat, prin prisma dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. pen., că aceste două entități juridice nu pot fi în nicio situație subiecți activi ai infracțiunii. Având în vedere faptul că persoana vătămată a solicitat prin plângerea formulată, cercetarea celor doi magistrați și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 257 C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, date fiind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 38, art. 42, ar. 45 alin. (1), alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aceste două pretinse fapte și declinarea competenței de soluționare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Structura Centrală.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată, că împotriva rezoluției nr. 27l/P/2011 din 14 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a formulat plângere petiționarul S.J., solicitând, în esență, trimiterea plângerii la Direcția Națională Anticorupție pentru a se efectua cercetarea penală față de intimați, plângerea fiind înregistrată sub nr. 6678/1/2011. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se mai constată că intimatul S.J. a mai formulat o plângere împotriva aceleiași rezoluții, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6015/1/2011 și a fost soluționată, definitiv, prin sentința penală nr. 1689 din 12 decembrie 2011, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.J.

împotriva rezoluției nr. 271/P/2011 din 14 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Față de această împrejurare Înalta Curte constată că dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. nu limitează numărul plângerilor de care poate uza o parte vătămată sau o altă persoană împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăriri penale, cu toate acestea, se apreciază că împotriva aceleiași soluții de neîncepere a urmăriri penale nu se pot exercita două sau mai multe plângeri, pentru motive identice. Soluția pronunțată anterior fiind definitivă, Înalta Curte constată plângerea de față inadmisibilă, întrucât aceasta vizează aceleași motive de fapt si de drept ca si cele invocate în plângerea anterioară, aspecte care rezultă din motivarea sentinței penale pronunțată anterior prin care a fost soluționată plângerea.

Astfel, exercitarea unei noi plângeri împotriva aceleiași soluții de neurmărire penală, pentru aceleași motive de fapt si de drept care au mai fost deja supuse controlului judecătoresc pe calea procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., va fi constatată inadmisibilă de Înalta Curte, împrejurare în care plângerea de față va fi respinsă ca atare. În temeiul art. 192 alin (2) C. proc. pen. , Înalta Curte va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul S.J. împotriva rezoluției nr. 271/P/2011 din 14 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.