ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra plângerii

de față;

Din examinarea lucrărilor din doar

constată următoarele:

Prin rezoluția

nr. 127/P/2011 din data de 14 iunie

2011, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică a

dispus următoarele:

În temeiul art. 228 alin. (4) rap. la

art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus:

Neînceperea

urmăririi penale față de magistratul S.M.R.

, procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție,

pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de

art. 25 rap. la art. 260 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de

art. 264 C. pen., fals în declarații, prev.

de art. 292 C. pen. și fals privind

identitatea, prev de art.

293 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor.

Neînceperea

urmăririi penale față de magistratul S.M.C.

, prim procuror adjunct al

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector

3

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și

favorizarea infractorului, prev. de

art. 264 C. pen., întrucât faptele

reclamate nu există în materialitatea lor.

Neînceperea urmăririi penale față de

persoanele juridice Consiliul Superior al Magistraturii și Uniunea Națională a

Notarilor Publici, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prev. de

art. 215 C. pen., întrucât aceste două entități juridice nu pot fi subiecți

activi ai infracțiunii.

S-a mai dispus disjungerea și

declinarea cauzei în raport de magistratul S.M.R. pentru infracțiunea prev. de

art. 257 C. pen. și de magistratul S.M.C. pentru infracțiunea prev. de art. 132

din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Structura

Centrală, spre competentă soluționare.

S-au stabilit cheltuieli judiciare în

cuantum de 100 lei care, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., rămân în sarcina statului.

Pentru a se dispune astfel s-au

reținut următoarele:

La data de 27 iulie 2010, persoana

vătămată S.J. a formulat la Înalta Curte de Casație și Justiție o „plângere

penală" împotriva mai multor persoane fizice și juridice, după cum

urmează:

1.

S.M.R., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru comiterea

infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 rap. la

art. 260 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen. și fals privind identitatea, prev. de

art. 293 C. pen.;

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3, pentru comiterea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.,

favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor în vederea obținerii unui avantaj patrimonial, prev. de

art. 132 din Legea nr. 78/2000;

3. CONSILIUL

SUPERIOR

AL

MAGISTRATURII

pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art.246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 C.

pen.;

4. UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR

PUBLICI pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

Acesta a reclamat, în esență,

efectuarea de activități abuzive/nelegale de către magistratul S.M.C. în

legătură cu lucrarea penală nr. 2775/ll-2/2007 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 3, cumpărarea unui teren de către magistratul S.M.R., pe

care nu l-a declarat în declarația de avere, influența exercitată de cei doi

magistrați (soți) în mai multe dosare civile și penale, în defavoarea sa, toate

aceste acte abuzive fiind „acoperite" de către Consiliul Superior al

Magistraturii și Uniunea Națională a Notarilor Publici.

Plângerea s-a înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 6466/1/2010.

Prin sentința penală nr. 1550 din 20

octombrie 2010 (dosar nr. 6466/1/2010), Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a dispus, în temeiul art. 222 alin. (7) C. proc. pen.,

trimiterea plângerii penale formulate de persoana vătămată la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, spre competentă soluționare. Plângerea astfel trimisă, s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 271/P/2011.

S-a reținut că persoana vătămată S.J.

prin plângerea formulată a susținut că magistratul S.M.R. a cumpărat un teren

în suprafață de 1.000 mp în comuna Ileana, județul Călărași, în baza unui

certificat fiscal fals, că și-a schimbat cu intenție numele de familie din S.N.

în S.M. și nu a trecut respectiva suprafață de teren în declarația de avere și

că, ambii magistrați reclamați au influențat mai multe decizii civile și

penale, în defavoarea sa, respectiv ar fi intervenit în dosarele penale nr.

705/P/2007, 571/P/2000 și nr. 13850/P/2006 ale Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 3, iar magistratul S.M.C., prim procuror adjunct al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sector 3, prin rezoluția nr. 2775/11-7/2007 din 24

decembrie 2007 i-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr.

13850/P/2006, deși trebuia să se abțină în soluționarea plângerii, întrucât

exista un caz de incompatibilitate, fiind direct interesată în cauză.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de Biroul Notarului Public T.N., sub nr. 388 din 18 februarie

1997, numiții V.I., C.N., C.S. și D.G. au vândut numitului S.I.M., suprafața de

1.000 mp, teren intravilan, situat pe raza comunei Ileana, județul Călărași,

tarla 23, parcela 78; proprietatea bunului fiind dobândita prin moștenire

legală, conform certificatului de moștenitor nr. 46/1997, dosar succesoral nr.

46/1997 eliberat de Biroul Notarului Public T.N.

Prin sentința civilă nr. 279 din 05

aprilie 1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 659/A din 30 august 1999

a Tribunalului Călărași, Judecătoria Lehliu Gară a constatat, în contradictoriu

cu pârâții V.I., D.G., C.N. și C.S., că la data de 27 februarie 1993, între

reclamantul S.J., în calitate de cumpărător, și N.C. - autorul pârâților - în

calitate de vânzător, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare sub

semnătură privată asupra imobilului mai sus arătat, hotărârea pronunțată ținând

loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului menționat.

După cum rezultă din adresa nr. 2012185

din 31 mai 2011 a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, numitul S.I.M., iar magistratul S.M.R. este fiul lui S. și E.

S-a constatat, că persoana care a

cumpărat terenul în litigiu este numitul S.I.M., iar nu magistrații S.M.R. și

S.M.C., neexistând nicio legătură între aceștia,

Dat fiind acest aspect s-a constatat

că și în ceea ce privește modul de soluționare a lucrării penale nr. 2775/ll-2/2007

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 nu se pune problema existenței

unui conflict de interese/incompatibilități ori a unor activități abuzive ale

magistratului S.M.C., în raport cu obiectul și persoanele la care făcea referire

persoana vătămată S.J. în respectiva plângere.

În ceea ce privește persoanele

juridice reclamate, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Uniunea

Națională a Notarilor Publici s-a constatat, prin prisma dispozițiilor art. 191

alin. (1) C. pen., că aceste două entități juridice nu pot fi în nicio situație

subiecți activi ai infracțiunii.

Având în vedere faptul că persoana

vătămată a solicitat prin plângerea formulată, cercetarea celor doi magistrați

și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 257 C. pen. și art. 132 din

Legea nr. 78/2000, date fiind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 15

din O.U.G. nr. 43/2002, art. 38, art. 42, ar. 45 alin. (1), alin. (12) C. proc.

pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aceste două pretinse fapte și

declinarea competenței de soluționare în favoarea Direcției Naționale

Anticorupție - Structura Centrală.

În prezenta cauză,

Înalta Curte constată, că împotriva

rezoluției nr. 27l/P/2011 din 14 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a formulat

plângere petiționarul S.J., solicitând, în esență, trimiterea plângerii la

Direcția Națională Anticorupție pentru a se efectua cercetarea penală față de

intimați, plângerea fiind înregistrată sub nr. 6678/1/2011.

Examinând cauza sub toate aspectele

conform art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea

este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca,

orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face

o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce

atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiție este

reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se

poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță, așa

cum, de altfel, a procedat

și

petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se mai constată că intimatul S.J. a

mai formulat o plângere împotriva aceleiași rezoluții, cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6015/1/2011 și a fost soluționată, definitiv,

prin sentința penală nr. 1689 din 12 decembrie 2011, prin care s-a respins ca

nefondată plângerea formulată de

petentul

S.J. împotriva rezoluției nr. 271/P/2011 din 14 iunie 2011 a

Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Față de această împrejurare Înalta

Curte constată că dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. nu limitează

numărul plângerilor de care poate uza o parte vătămată sau o altă persoană

împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăriri penale, cu toate acestea, se

apreciază că împotriva aceleiași soluții de neîncepere a urmăriri penale nu se

pot exercita două sau mai multe plângeri, pentru motive identice.

Soluția pronunțată anterior fiind

definitivă, Înalta Curte constată

plângerea

de față inadmisibilă, întrucât aceasta vizează aceleași motive de

fapt

si de drept ca si cele invocate în plângerea anterioară, aspecte care rezultă

din motivarea sentinței penale pronunțată anterior prin care a fost soluționată

plângerea.

Astfel, exercitarea unei noi plângeri

împotriva aceleiași soluții de neurmărire penală, pentru aceleași motive de

fapt si de drept care au mai fost deja supuse controlului judecătoresc pe calea

procedurii prevăzute de

art. 278

1

C. proc. pen., va fi constatată inadmisibilă de Înalta Curte,

împrejurare în care plângerea de față va fi

respinsă ca atare.

În temeiul art.

192 alin (2) C. proc. pen. , Înalta Curte va obliga

petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă

plângerea formulată de petiționarul S.J.

împotriva rezoluției nr. 271/P/2011

din 14 iunie 2011 a Parchetului de

pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.