ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3081/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în

contradictoriu cu pârâtul I.F. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se

dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație în Belgia

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, întrucât autoritățile din această țară au dispus

returnarea sa pentru faptul că a muncit fără forme legale.

Învestit cu soluționare

cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 259

din 23 februarie 2010 a anulat cererea, ca netimbrată.

Prima instanță a reținut

că reclamanta a fost citată cu mențiunea timbrării și până la termenul de judecată

nu s-a achitat de această obligație legală, găsindu-și astfel aplicarea dispoz.

art. 20 alin. (2) și (3), raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997.

După soluționarea cauzei,

în data de 26 februarie 2010 s-a primit prin grefa instanței solicitarea reclamantei

de acordare a unui nou termen de judecată în vederea timbrării, motivat de faptul

că la data termenului de judecată unității nu i-au fost deschise creditele bugetare

la titlul II „Bunuri și servicii”, astfel încât nu poate achita taxa de timbru.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta motivând că a fost împiedicată să timbreze printr-o împrejurare

mai presus de voința sa, deoarece nu avea deschise creditele bugetare.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 427A din 15 iunie 2010 a admis apelul, a

desființat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, apreciind

că motivul invocat reprezintă o împrejurare obiectivă aflată mai presus de voința

reclamantei, astfel încât netimbrarea cererii nu s-a datorat culpei sau neglijenței

sale.

Împotriva deciziei a declarat

recurs pârâtul I.F., criticând soluția pentru faptul că instanța de apel a înlăturat

de la aplicare dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, taxa

de timbru trebuind să se plătească anticipat. Totodată a criticat și faptul că reclamanta

nu a probat susținerile din apel, privitoare la existența unei împrejurări obiective

mai presus de voința sa, care au împiedicat -o să se achite de această obligație

legală prioritară.

Recursul nu este fondat.

Este de principiu că sancțiunea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată nu intervine decât

în cazul în care se poate reține vreo culpă, fie ea și ușoară în sarcina reclamantului.

În speță, reclamanta,

care este o instituție bugetară, s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a

achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente acțiunii formulate

motivat de faptul că până la 24 februarie 2010, dată ulterioară pronunțării sentinței

apelate nu se aprobase încă bugetul ei de venituri și cheltuieli pentru anul 2010.

Potrivit borderoului de

la dosar, cererea reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru complinirea

cerințelor formale legale privind timbrarea acțiunii, a fost expediată în data 19

februarie 2010 și a ajuns la dosarul cauzei abia în data de 26 februarie 2010, după

ce prima instanță se pronunțase deja.

Reclamanta în calitate

de instituție bugetară efectuează plățile în limitele și sumele aprobate cu respectarea

prevederilor legale în vigoare privind bugetul propriu.

Or, acest demers cu reflectare

directă în contabilitatea sa are nevoie de aprobarea Ministerului Finanțelor Publice,

respectiv deschiderea creditului bugetar, care reprezintă limita maximă până la

care se pot repartiza credite bugetare sau se pot ordonanța și efectua plăți în

cursul anului bugetar.

În această situație, reclamanta

a justificat poziția procesuală adoptată, de neplată a taxelor datorate prin motive

obiective, mai presus de voința ei, aspect justificat prin nedeschiderea creditelor

bugetare la titlul II „Bunuri și servicii”, situație de fapt în raport de care Curtea

de Apel a apreciat corect incidența dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. ce au impus

soluția de desființare a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe cale de consecință,

criticile formulate sunt nefondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât,

recursul va fi respins

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul I.F. împotriva deciziei nr. 427/A din 15 iunie 2010

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2011.