Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4665/2010

HOTĂRÂRE
23.09.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 235 din 29 aprilie 2009, a respins acțiunea prin care reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, Penitenciarul Arad și Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat despăgubiri, cu motivarea că a fost condamnat în Dosarul nr. 12510/2003, iar ca urmare a strămutării judecării cauzei la Judecătoria Deva, a fost achitat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând că a fost prejudiciat moral, calomniat și insultat, motiv pentru care solicită obligarea statului la despăgubiri morale în baza art. 504 C. proc.

pen. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 237/A din 04 noiembrie 2009 , a respins apelul ca neîntemeiat, reținând în esență că, prin sentința penală nr. 1532/2005 a Judecătoriei Deva nu s-a constatat că fapta nu a fost săvârșită sau că nu există pentru a se putea reține dreptul la reparație al reclamantului în baza art. 504 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul B.I. , solicitând acordarea despăgubirilor cerute, de care beneficiază deoarece Judecătoria Deva l-a achitat și Judecătoria Arad l-a condamnat la 5 ani de închisoare. La termenul de judecată din 23 septembrie 2010, Înalta Curte a pus în discuția părților nulitatea recursului și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, reclamantul B.I. nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 și 304 C. proc. civ., pentru că, în cererea de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, susținerile sale foarte lapidare nefiind structurate din punct de vedere juridic. Astfel, recurentul nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a cererii de recurs nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca urmare, întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus-menționat, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 237/A din data de 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2883/2003
ul Arad a motivat apelul pe greșita achitare a inculpatului, în cauză fiind îndeplinite latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. Partea civilă a criticat sentința pent
ÎCCJ 2003-02-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 525/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul L.D. împotriva deciziei penale nr.395/A din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. A fost lipsă recurentul condamnat, aflat în stare de detenție. Procedura de citare a fost îndep
ÎCCJ 2010-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2981/2010
Asupra recursului civil de față, După verificarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 215 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul B.F.G. în
ÎCCJ 2010-03-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 856/2010
civile formulată de D.G.F.P. Arad, în reprezentarea A.N.A.F. București. Prin decizia penală nr. 237 din 5 mai 2006 a Tribunalului Arad a fost admis apelul părții civile și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 341.712
ÎCCJ 2011-04-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 151 din 2 martie 2010 Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.l. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă