ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3375/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3375/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Tribunalul Bihor, secția civilă, prin

Sentința nr. 303/C din 18 octombrie 2010, a admis în parte acțiunea formulată

de I.A. și K.E. în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția generală a finanțelor publice Bihor și, în

consecință, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantelor câte 2.500 euro, cu

titlu de daune morale sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că reclamantele sunt nepoatele defunctului

I.I., care prin Sentința nr. 205 din 19 martie 1951 a Tribunalului Militar Cluj

a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru crima de uneltire contra

ordinii sociale, în baza art. 209 pct. III C. pen., reținându-se în sarcina lui

faptul că ar fi făcut parte dintr-o organizație subversivă.

S-a mai constatat că

autorul reclamantelor a efectuat pedeapsa în Penitenciarele Gherla și Cluj, în

perioada 3 aprilie 1951 - 19 septembrie 1963, fiind pus în libertate în baza

Deciziei nr. 411/1964.

Pornind de la

prevederile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 și văzând și pe cele ale

art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, care limitează contravaloarea daunelor la sumele

cuprinse în text, s-a admis în parte acțiunea.

Prin Decizia nr.

135-A din 4 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice Bihor, împotriva

sentinței tribunalului. A admis, ca fondat, apelul declarat de I.A. și K.E.

împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de antecesorul

reclamantelor pentru infracțiunea de crimă de uneltire contra ordinii sociale

și a majorat cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond de la 2.500

euro la 149.000 euro, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a reținut că tema

pretențiilor în cauza dedusă judecății o formează obligarea pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la repararea prejudiciului produs

urmare măsurii politice a condamnării la muncă silnică pentru crima de uneltire

contra ordinii sociale, dispusă față de antecesorul reclamantelor (numitul

I.I.) prin Sentința nr. 205 din 19 martie 1951 a Tribunalului Militar Cluj,

cererea fiind fundamentată pe dispozițiile art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009,

constatate corect de prima instanță ca incidente speței.

Cât privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, reținute de către

prima instanță a fi incidente în cauză, curtea de apel a constatat că acestea

au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010

a Curții Constituționale, situație față de care, în conformitate cu art. 147

din Constituția României, în prezent, ordonanța invocată nu-și mai produce efecte

juridice.

Deși s-a constatat și

faptul că au fost declarate neconstituționale și prevederile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

din data de 15 noiembrie 2010, dată de la care dispozițiile sale au devenit

obligatorii, s-a reținut însă că până la publicarea deciziei, practica Curții

de Apel Oradea a fost constantă în admiterea acțiunilor formulate în baza Legii

nr. 221/2009, având un obiect similar cu cel din cauza de față.

Din examinarea jurisprudenței

din ultimii ani ai Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectată în

hotărârile de condamnare a României, pentru încălcarea art. 1 din Protocolul 1

adițional al Convenției, s-a observat că într-un mare număr de cazuri,

condamnarea a avut loc în situația în care cererile introduse în instanță

pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond, deși

solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea

concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu

jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea

de speranță legitimă, Curtea Europeană a afirmat că atunci când interesul

patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi

considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază

suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o

jurisprudența bine stabilită a instanțelor (a se vedea în acest sens cauza

Weissman și alții împotriva României).

Or, cum până la

publicarea Deciziei de neconstituționalitate nr. 1358 din 15 noiembrie 2010,

practica Curții de Apel Oradea a fost în sensul admiterii cererilor formulate

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, s-a apreciat că pentru acțiunile

introduse anterior acestei date, solicitanții aveau speranța legitimă că-și vor

realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul

acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al

Convenției, ceea ce a impus, conform art. 20 alin. (2) din Constituția

României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea

nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, astfel cum prevede art. 11 alin.

(2) din legea fundamentală.

Acțiunea s-a impus a

fi admisă și prin prisma dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, ce consacră principiul nediscriminării, reclamantele

neputând fi discriminate fără o justificare obiectivă și rezonabilă față de

celelalte persoane aflate într-o situație similară și comparabilă, care au obținut

hotărâri de condamnare a Statului Român anterior datei mai sus arătate - a se

vedea în acest Cauza Driha împotriva României.

Cât privește

cuantumul despăgubirilor ce s-a acordat reclamantelor, față de condamnarea cu

caracter politic dispusă față de antecesorul acestora, instanța a avut în

vedere perioada efectiv executată, respectiv 3 aprilie 1951 - 19 septembrie

1963, prin muncă silnică, consecințele produse de măsura condamnării, precum și

intensitatea cu care aceste consecințe au fost resimțite.

Conform practicii

constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când drepturile

fundamentale ale unei persoane au fost încălcate prin măsuri ce s-au dovedit a

fi abuzive, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat,

atât a celui material, cât și a celui moral.

Cuantumul

prejudiciului moral se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la

aprecierea judecătorului, lucru pe deplin justificat de faptul că prejudiciul

moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce diferă

de la o persoană la alta în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui

caz.

Or, judecând în

echitate, în speță s-a apreciat că suma ce li se cuvine reclamantelor se ridică

la 149.000 euro, sumă considerată a fi de natură a asigura o reparație completă

pentru urmările produse de măsura condamnării dispusă față de antecesorul

acestora.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recursuri pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Bihor, și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pârâtul, prin

motivele de recurs, întemeiate pe pct. 4, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., a

solicitat admiterea acestuia și modificarea în totalitate a deciziei atacate în

sensul admiterii apelului propriu, cu consecința respingerii acțiunii

reclamantelor.

A criticat hotărârea

pronunțată în apel sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, precizând că dispoziția de lege declarată

neconstituțională nu se mai poate aplica, respectiva decizie producându-și

efectele și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.

A arătat că instanța

de apel în mod eronat a reținut că admiterea acțiunii s-a impus și prin prisma

art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care

temeiul juridic al acesteia erau prevederile Legii nr. 221/2009.

O altă critică adusă

deciziei recurate a privit faptul că instanța de apel nu a ținut cont de

dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și de cele ale art. 147

din Constituție, având în vedere că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 a fost declarat neconstituțional.

A concluzionat că în

prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca

măsuri reparatorii.

În cazul în care se

va trece peste aceste argumente, pârâtul a solicitat a se reanaliza cuantumul

daunelor morale acordate în apel, ținându-se cont de practica instanței supreme

și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea acestuia

și modificarea în totalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul

respingerii acțiunii, iar în subsidiar, schimbarea în parte a respectivelor

hotărâri, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale.

A arătat că având în

vedere că prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a constatat că

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt

neconstituționale, lipsește temeiul acordării despăgubirilor solicitate de

reclamante.

Din momentul

publicării în Monitorul Oficial a respectivei decizii, aceasta este obligatorie

și se aplică pentru toate cauzelor aflate pe rolul instanței, deci inclusiv

celei care face obiectul prezentului dosar.

O altă critică a

vizat cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate în raport de

practica înaltei Curți și a Curții Europene.

În ceea ce privește

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se reține că deși a

fost declarat omisso medio este admisibil, având în vedere că la data

pronunțării de către Tribunalul Bihor a Sentinței civile nr. 303/C din 18

octombrie 2010, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu

fuseseră declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1358/2010.

Recursurile declarate

de pârât și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea sunt fondate, pentru

motivele care privesc incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Astfel, problema de

drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of., nr. 761/5.11.2010, aspectul care se impune

a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect

al deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii,

publicată în M. Of., nr. 789/7.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie

pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of., nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul acestora.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

În contextul

inexistenței temeiului juridic al obținerii daunelor morale, prin declararea sa

ca neconstituțională, nu mai prezintă relevanță motivele recursurilor

referitoare la cuantumul daunelor morale.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor

admite recursurile pârâtului și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

se va modifica în parte decizia în sensul că, urmare admiterii apelului

reclamantelor, se va păstra dispoziția privind constatarea caracterului politic

al condamnării, având în vedere că Legea nr. 221/2009 nu a făcut obiectul, în

integralitatea ei, excepției de neconstituționalitate și nu a fost declarată,

în totalitate, neconstituțională, printr-o decizie a organului jurisdicțional

constituțional și se va admite apelul pârâtului împotriva sentinței tribunalului,

care va fi schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția generală a finanțelor publice Bihor, și de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 135-A din 4

mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică în parte

decizia atacată, în sensul că urmare admiterii apelului reclamantelor păstrează

dispoziția privind constatarea caracterului politic al condamnării.

Admite apelul

declarat de pârât împotriva Sentinței nr. 303/C din 18 octombrie 2010 a

Tribunalului Bihor, secția civilă, pe care o schimbă în tot și respinge

acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2012.

Procesat

de GGC - AZ