ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 581/2012

Ședința publică de la 9 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții

V.I. și V.L., prin acțiunea introductivă, în calitate de moștenitori ai

defunctului lor tată, I.V., au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin

D.G.F.P. Bihor la plata

sumei de 700.000 Euro cu titlu de daune pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare la închisoare.

Tribunalul

Bihor, prin sentința civilă nr. 153/C/2011 din 9 februarie 2011, a respins

cererea formulată de către reclamanții V.I. și V.L. în contradictoriu cu

pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE privind acordarea de

daune morale și a constatat caracterul politic al condamnării la 5 ani

închisoare în baza sentinței penale nr. 18/1954 a Tribunalului Militar

Teritorial Timișoara, a numitului I.V., cu motivarea că nu se poate susține că,

prin adoptarea art. 5 din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea

o speranță legitimă, astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO la

acordarea despăgubirilor morale, întrucât dispoziția de lege referitoare la

obținerea compensațiilor a fost anulată ca rezultat al unei operațiuni normale

pe calea controlului de constituționalitate al acesteia.

Prin

decizia nr. 1503/2011 de la 8 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, a respins recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a admis ca fondat recursul introdus de recurenții - reclamanți V.I.A.

și V.L.V., a modificat în

parte sentința în

sensul că a admis în parte acțiunea introductivă și a

obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 42.000 Euro

cu titlu de daune morale în favoarea

reclamanților,

reținând că acțiunea se impune a fi admisă prin prisma

dispozițiilor

art. 14 din CEDO, reclamanții neputând fi discriminați fără o justificare

obiectivă și rezonabilă față de celelalte persoane aflate într-o situație

similară și comparabilă, care au obținut hotărâri

de condamnare a Statului Român anterior datei mai sus arătate.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a

declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar,

modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca

neîntemeiate, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304

punctele 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că,

având în

vedere că despăgubirile au fost acordate în temeiul art. 1

din Protocolul nr. 1 al Convenției și a dispozițiilor art. 14 din CEDO și nu a

legii speciale, hotărârea instanței de fond era supusă căii de atac a apelului

și nu recursului, iar, pe fondul recursului, a învederat că nu mai există temei

juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, deoarece

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Înalta

Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind

unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

legiuitorul a înțeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea

pronunțată potrivit alineatului 4 al aceluiași articol este supusă recursului,

care este de competența curții de apel.

Hotărârea

pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, a fost pronunțată sub incidența

Legii nr. 202/2010, astfel încât, potrivit art. XXII din acest act normativ,

sentința este supusă numai recursului ; în ceea ce privește competența de

soluționare a căii de atac, în

aplicarea

art. 4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel ca

instanță

imediat superioară tribunalului.

Întrucât

decizia Curții de Apel, dată în recurs, este irevocabilă,

cel de-al doilea recurs formulat de pârâtul

STATUL ROMÂN prin

MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE va fi respins ca inadmisibil,

neexistând

posibilitatea să se declare recurs împotriva unei hotărâri irevocabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ

A

FINANȚELOR PUBLICE BIHOR împotriva deciziei civile nr. 1503/2011 de la 8 iunie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă ca inadmisibil.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 9 februarie 2012.