ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii nr. 440 din 20

august 2009, emisă de către pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a criticat, în esență, concluzia pârâtului referitor la

faptul că în situația reclamată nu ar exista discriminare, nefiind incident

nici unul din criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 3461 din data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de către D.S..

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că prin plângerea din 09 iulie 2008

reclamantul a sesizat faptul că pentru apartamentele compuse din una și două

camere, din cadrul asociației de proprietari sector 4, s-a impus plata unui

fond de reparații mai mare decât cel prevăzut de lege, regularizarea făcându-se

ulterior, nu s-au calculat în raport de cota parte indiviză unele cheltuieli și

nu a fost repartizat în mod corect consumul de apă suplimentar.

Prin hotărârea nr.

440 din 20 august 2009 a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării dosarul format în urma înregistrării plângerii reclamantului a

fost clasat, constatându-se că faptele sesizate nu intră sub incidența dispozițiilor

art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000.

Examinând

dispozițiile art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000, prima instanță a apreciat

actul atacat ca legal și temeinic, arătând că deși definiția dată de legiuitor

actelor de discriminare este foarte largă și enumerarea criteriilor nu este

limitativă, aceasta nu înseamnă că intră sub incidența normelor privind

discriminarea orice situație în care o persoană se consideră nedreptățită sau

victima unui abuz.

A mai arătat Curtea

că în speță, nemulțumirile reclamantului nu au legătură cu nici un criteriu

dintre cele avute în vedere de legiuitor în definirea discriminării. Faptul că

din modul de aplicare a legii unele apartamente au fost avantajate nu poate

avea semnificația unei discriminări, întrucât nu există nici o legătură de

cauzalitate între vreun criteriu subiectiv și situația dezavantajoasă în care

pretinde că s-a aflat reclamantul.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul D.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul invocă

prevederile art. 261 alin. (8

1

) C. proc. civ. arătând că nu a fost

respectată forma legală a hotărârii primei instanțe prin „lipsa semnăturii

judecătorului și grefierului pe exemplarul comunicat, data redactării iar

confirmarea conformității cu originalul este dată de o persoană anonimă”.

În cererea de recurs

sunt reluate argumentele pentru care prin cererea introductivă, a solicitat

anularea Hotărârii nr. 440 din 20 august 2009 a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării și constatarea că faptele sesizate sunt acte de

discriminare conform O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare cu modificările ulterioare republicată.

Apreciază recurentul

că soluția apare ca netemeinică și nelegală pentru că prima instanță nu a

sesizat faptul că prin hotărârea contestată au fost deformate faptele

menționate în sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării privind încălcarea intenționată a legislației asociațiilor de

proprietari iar „discriminarea s-a produs prin omisiunea C.D.I (criteriu legal

și obiectiv de repartizare a unor cheltuieli de întreținere).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului .

Examinând sentința

primei instanțe prin prisma recursului formulat cât și sub toate aspectele, în

baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală,

așa încât o va menține pentru motivele care succed.

Recurentul-reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de instanța de

contencios administrativ Hotărârea nr. 440 din 20 august 2009 a

intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

La data de 09 iulie 2008

recurentul-reclamant a înregistrat la intimata-pârâtă petiția prin care a sesizat

în esență faptul că pentru apartamentele cu una și două camere din cadrul asociației

de proprietari sector 4 s-a impus plata unui fond de reparații mai mare decât cel

prevăzut de lege, regularizarea făcându-se ulterior și nu s-au calculat în raport

de cotă parte indiviză unele cheltuieli și nu a fost repartizat în mod corect consumul

de apă suplimentar.

Prin Hotărârea nr. 440

din 20 august 2009 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut

că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) al O.G.

nr. 137/2001privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

cu modificările completările ulterioare republicată, motiv pentru care a clasat

dosarul formulat în urma petiției din 2008 având ca obiect discriminarea în activitatea

asociației de proprietari.

Soluționând cererea de

chemare în judecată prin care se combătea modul de rezolvare al petiției din 2008,

Curtea de apel, pentru argumentele expuse la pct. 1.2 al prezentei decizii a apreciat

că motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu sunt fondate, iar nemulțumirile

reclamantului nu au legătură nici un criteriu dintre cele avute în vedere de legiuitor

în definirea discriminării.

Într-adevăr O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede la

definiția discriminării, că tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre

criteriile prevăzute de către art. 2. alin. (1)

respectiv, orice deosebire, excludere, restricție

sau preferința, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială. convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare

HIV,

. apartenența la o categorie

defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,

înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,

a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute

de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii

ale vieții publice

".

Astfel pentru

ca o faptă să fie calificată

drept faptă de discriminare, aceasta, trebuie să îndeplinească, cumulativ ,mai multe

condiții: existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere,

restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții

comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1)

O.G. nr. 137/2000 republicată, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv

de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și

necesare;tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept

recunoscut de lege.

Tratamentul diferențiat

trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii,

folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,

economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Deci trebuie să se refere

la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit

datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege

iar pentru reținerea unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații

comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.

Simpla indicare a criteriului

legal și obiectiv de repartizare a unor cheltuieli în cadrul asociației de proprietari

din care face parte recurentul-reclamant nu poate înlocui criteriul interzis e actele

normative în vigoare.

Pretinsa aplicarea greșită

a legii ce ar avea ca efect avantajarea unor apartamente cu 3 camere, nu a putut

fi reținută ca o faptă de discriminare astfel cum pretinde recurentul-reclamant

întrucât nu există nicio legătură la cauzalitate între criteriul general și presupusa

situație dezavantajoasă în care s-ar afla acesta iar natura discriminării, sub aspectul

ei constitutiv, decurge din faptul că diferența de tratament este determinată de

existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate intre tratamentul

diferit indus și criteriul interzis de lege.

În consecință, nu se poate

reține în cauză întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire

restricție, excludere, preferință între persoane care se află în situații comparabile

și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege

și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței

sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic,

social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, astfel că sub acest

aspect recursul este nefondat.

Critica ce vizează nerespectarea

formei legale a comunicării și încălcarea prevederilor art. 261 alin. (8) C. proc.

civ. nu poate fi reținută deoarece art. 110 alin. (4) din Regulamentul de organizare

internă a instanțelor judecătorești, după ce arată că hotărârile se redactează în

numărul de exemplare necesar pentru comunicare, prevede că primele două exemplare

de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului și de grefierul de

ședință.

Prin urmare, nu sunt semnate

și exemplarele care se comunică părților, ci numai exemplarul care se atașează la

dosarul cauzei și cel care se depune la mapa de hotărâri (art. 266 alin. (1) C.

proc. civ.).

De altfel în motivarea

acestui motiv de recurs recurentul-reclamant nu a arătat și vătămarea care i s-a

produs prin lipsa datei redactării sentinței recurate sau a aspectelor vizând conformitatea

cu originalul a exemplarului de pe hotărârea care s-a comunicat la 14 ianuarie 2011

și împotriva căruia a exercitat în termen legal calea de atac a recursului conform

art. 299 și următoarele C. proc. civ..

2.Temeiul legal al soluției

adoptate.

Pentru toate considerentele

expuse la pct. 11.1 în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.S. împotriva sentinței

civile nr. 3461 din data de 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.