ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2012

HOTĂRÂRE
27.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești, reclamantul Consiliul Local al comunei L., județ Buzău a chemat în judecată

pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând,

anularea

deciziei nr. 857 din 18 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, precum și a procesului verbal

de constatare încheiat la data de 16 noiembrie 2009 cu consecința exonerării de

la plata sumelor de 2.305.222,56 RON cu titlu de debit și 101.429,79 RON cu titlu

de majorări de întârziere și acordarea cheltuielilor de judecată.

A

solicitat totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cererii de chemare în judecată potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost beneficiarul unui ajutor financiar

nerambursabil, în condițiile Programului special de preaderare pentru agricultură

și dezvoltare rurală SAPARD, în cuantum de 2.305.222,56 RON, pentru reabilitarea

drumului comunal nr. AA Luncile - Terca, comuna L., județ Buzău, sens în care a

fost încheiat între reclamant și M

inisterul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor,

Agenția SAPARD - România, contractul-cadru din 16 aprilie 2003 pentru acordarea

ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare

pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Licitația pentru contractarea

lucrărilor de proiectare și realizare ale investiției a fost câștigată de SC C.

SRL Buzău, care a realizat integral proiectul de execuție, anterior datei controlului

efectuat de pârâtă, urmare a încheierii proceselor-verbale de recepție, în perioada

2003-2004, în temeiul contractului de finanțare din fondurile SAPARD.

Reclamantul a mai arătat

că de la momentul asumării proiectului „Reabilitare drum comunal nr. AA Luncile-Terca,

km. 0+000 - 6+000, comuna L., județul Buzău”, au avut loc mai multe schimbări ale

responsabilului legal de proiect, respectiv primarul comunei, schimbări intervenite

ca urmare a încetării, din diferite motive a mandatului acestora.

Astfel, din anul 2002

până la data de 30 ianuarie 2004, responsabil legal al proiectului a fost dl. G.I.,

respectiv viceprimarul comunei L. Începând cu data de 30 ianuarie 2004 persoanele

responsabile pentru proiect au fost primarii comunei L., respectiv: 2002 - 30

ianuarie 2004 G.I., 30 ianuarie 2004 - 25 iunie 2004 Z.I., 25 iunie 2004 - 29

octombrie 2009 D.V., urmând ca după această dată și până în prezent reprezentant

să fie L.V. Precizează că primarul D.V. este în acest moment cercetat penal de D.N.A.,

împreună cu dirigintele de șantier și administratorul firmei SC C. SRL.

După recepția lucrării,

începând cu luna mai 2005, din cauza calamităților naturale, respectiv ploi torențiale

prelungite, inundații și alunecări de teren, drumul a început să se deterioreze,

procesul de degradare a drumului evoluând și continuând inclusiv în prezent.

Față de această situație

de forță majoră, Consiliul Local L. a luat toate măsurile care se impuneau cu privire

la întreținerea și protejarea drumului, scop în care, de la data de 1 ianuarie 2005

și până la data de 1 iulie 2006 a fost încadrată o persoană în funcția de muncitor

cu atribuții de întreținere a drumului, care a efectuat lucrări cu această destinație;

în conformitate cu Legea nr. 76/2002 au fost încadrate persoane care au efectuat

lucrări de întreținere a drumului în cauză, acestea beneficiind de ajutor social

și au efectuat orele de muncă la care erau obligate.

A susținut că de fiecare

dată când s-au produs degradări ale drumului, din cauza calamităților naturale,

toate acestea au fost comunicate instituțiilor abilitate, inclusiv Agenției de Dezvoltare

Regionala Sud-Est C., fiind de asemenea comunicate și societății comerciale care

a construit drumul, respectiv, SC C. SRL, aceasta motivând că „procesul-verbal de

recepție a fost semnat fără obiecțiuni”, situație în care, această societate consideră

în mod greșit, că nu mai are obligații contractuale, întrucât perioada de garanție

nu s-a terminat, având în vedere dispozițiile art. LVIII din contractul de lucrări

din 16 aprilie 2003).

Deși au fost constatate

multiple vicii de execute, care nu au fost semnalate la timp de către responsabilii

legali ai proiectului sau de către reprezentanții SAPARD, care au supravegheat și

avizat fiecare etapă a derulării lucrărilor, începând cu data actualului mandat

de primar, s-a manifestat un interes deosebit pentru întreținerea acestui drum,

acest tronson fluid de maximă importanță prin acest loc deplasându-se majoritatea

locuitorilor satelor P., T. și L.

Reclamantul a arătat că

de la data executării lucrării și până în prezent s-au efectuat mai multe controale

privind stadiul proiectului și verificarea menținerii eligibilității proiectului

„Reabilitare drum comunal nr. AA, Luncile-Terca” controale efectuate de către reprezentanți

ai Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.L.), fiind încheiate

în acest sens, procesele-verbale nr. GG din 29 septembrie 2008 și respectiv nr.

NN/2009 în care s-a menționat faptul că nu a suferit o modificare substanțială pe

o perioada de 5 ani de la data plății finale realizate de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Se mai arată că primarul

a depus eforturi deosebite în vederea remedierii disfuncționalităților ivite anterior,

scop pentru care la data de 30 octombrie 2008 a semnat și transmis către A.P.P.D.R.P.

o declarație prin care s-a angajat să întreprindă un număr de cinci obiective referitoare

la acest drum, obiective îndeplinite parțial, pentru neîndeplinirea acestora în

totalitate neputându-i-se imputa nici o culpă.

Astfel, s-a realizat o

expertizare tehnică a drumului care a făcut obiectul contractului de finanțare,

expertiză întocmită de către expert M.G.C.

S-a realizat un proiect

tehnic pentru stabilirea lucrărilor necesare remedierii deficiențelor provocate

drumului de calamitățile naturale, obiectiv care a fost înfăptuit prin organizarea

unei licitații publice, în urma căreia a fost alcătuit de către SC R.C.X. SRL Bacău

proiectul tehnic nr. SS/2008, Reabilitare Drum Comunal DC nr. AA, km 0+000 - 6 +000,

comuna L., județul Buzău.

S-a mai arătat că organizarea

unei alte licitații de execuție pentru atribuirea contractului de lucrări, nu a

mai putut fi realizată din motivul lipsei fondurilor, deși au efectuat demersuri

către Consiliul Județean Buzău în acest scop.

De asemenea, nici procesul

verbal de recepție a lucrărilor executate nu a putut fi realizat din același motiv

al lipsei fondurilor.

Dar, în vederea asigurării

circulației în condiții de siguranța pe acest tronson de drum, în vara anului 2009

a fost organizată o licitație privind efectuarea unor lucrări de reparații pe acest

drum și, potrivit contractului de execuție din 28 septembrie 2009 s-au executat

lucrări de reparații în valoare de 53.687 RON. Această măsură a fost luată în vederea

menținerii în stare de funcționare a drumului, până la găsirea unei soluții de finanțare

a proiectului întocmit și menționat mai sus.

În luna septembrie 2009,

prin intermediul adresei din 10 septembrie 2009, reformulată la data de 14

decembrie 2009, prin adresa nr. JJ, s-a solicitat Consiliului Județean Buzău sprijin

financiar pentru punerea în execuție a proiectului tehnic SS/2008, Reabilitare drum

Comunal DC nr. AA, comuna L., județ Buzău, întocmit de către SC R.C.X. SRL Bacău,

demersuri ce nu au avut nici un fel de rezultat.

Astfel că, în urma controlului

documentar efectuat de reprezentanții Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit, s-a încheiat procesul-verbal din 16 noiembrie 2009, prin care s-a apreciat

că se impune recuperarea în integralitate a sprijinului financiar nerambursabil,

precum și încetarea contractului de finanțare.

Referitor la procesul-verbal

de constatare încheiat la data de 16 noiembrie 2009 privind proiectul „Reabilitare

drum comunal”, beneficiar fiind Consiliul Local al comunei L., se solicită a se

observa că potrivit Cap. 6, s-a realizat readucerea la parametrii de funcționare

a drumului, organizându-se o licitație privind efectuarea unor lucrări de reparații

conform contractului de execuție din 28 septembrie 2009, unde s-au executat lucrări

de reparații în valoare de 53.687 RON, urmând ca toate acestea să subziste până

la găsirea unei soluții de finanțare a proiectului tehnic SS/2008.

În această situație, reclamantul

a apreciat că și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, a organizat

licitațiile de achiziții publice de lucrări potrivit legii, iar societatea care

a câștigat licitația a realizat proiectul contractat și a încasat sumele finanțate

din fonduri SAPARD, fără ca din toate aceste sume Consiliului Local L. să primească

ceva.

În opinia reclamantului,

contestația formulată împotriva procesului verbal a fost respinsă fără să se analizeze

apărările sale, atât în ceea ce privește procedura de derulare a contractului de

finanțare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, cât și referitor

la drepturile și obligațiile părților, precum și a existenței situației de forță

majoră, așa cum au arătat.

Prin întâmpinare, pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată și pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de suspendare.

În susținerea excepției,

a arătat că reclamanta a formulat pe cale separată cerere de suspendare, cauza purtând

număr de dosar 570/42/2010 la Curtea de Apel Ploiești, ce a fost soluționat în data

de 7 iulie 2010 prin admiterea acțiunii.

Pe fondul cauzei, a arătat

că emiterea procesului-verbal de constatare din 20 noiembrie 2009 s-a făcut de către

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca urmare a încălcării de către

beneficiar a prevederilor din contractul de finanțare, respectiv prevederile 1

alin. (2), art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 9 alin.

(6), art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederile generale la contractul de finanțare,

nerespectarea criteriului de eligibilitate generală EG7 potrivit cu care Consiliul

Local se angaja să suporte cheltuieli de întreținere, sens în care acesta a depus

o dată cu cererea de finanțare Hotărârea Consiliului Local de a suporta cheltuielile

de întreținere și încălcarea art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificată și

completată.

La termenul de judecată

din data de 28 septembrie 2010, reclamanta a precizat că nu mai susține cererea

de suspendare a executării formulată în cadrul prezentei acțiuni, în raport de împrejurarea

că la data de 7 iulie 2010 a fost admisă cererea de suspendare formulată în baza

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și față de excepția inadmisibilității

invocată de pârâtă, a susținut că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Prin sentința nr. 202

din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei L., în contradictoriu cu pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul avea obligația

respectării unor angajamente asumate cu privire la aducerea la parametrii funcționali

a drumului comunal nr. AA Luncile-Terca km. 0+000-6+000, comuna L., județ Buzău,

pe care nu le-a îndeplinit, motivând lipsa de finanțare.

Modificările intervenite

în ceea ce privește responsabilul legal de proiect, nu sunt de natură a afecta obligațiile

contractuale asumate, nefiind de natură a conduce la neîndeplinirea acestora.

În cuprinsul notei de

control există o serie de nereguli, respectiv procesul-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor nu corespunde realității, întrucât s-a consemnat admiterea recepției

la finalizarea lucrărilor fără a se menționa categoriile de lucrări ce nu erau finalizate

la momentul recepției.

Continuarea lucrărilor

după data de 24 septembrie 2004 a fost confirmată și de responsabilul legal de proiect,

primarul D.V., care, în declarația dată echipei de control a susținut următoarele:

- la momentul recepției o porțiune din drumul comunal nu avea așternut stratul de

bitum și încă se mai lucra la drum; - a semnat procesul-verbal de recepție întrucât,

până la sfârșitul lunii septembrie 2004, trebuia depusă la Agenția SAPARD ultima

cerere de plată, în caz contrar existând riscul pierderii finanțării prin Programul

SAPARD; - lucrările de reabilitare a drumului au continuat și după data efectuării

recepției.

Potrivit notei de prezentare

a Consiliului Local L. din data de 25 iunie 2008, proiectul a fost recepționat la

data de 24 septembrie 2004, fiind achitate toate lucrările. În prezent drumul este

foarte deteriorat, în proporție de aproximativ 80%.

Din înscrisurile existente

la dosarul cauzei, a rezultat neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate atât

prin contractul inițial cât și ulterior, context în care în mod corect s-a reținut

nerespectarea criteriului de eligibilitate generală.

Mai mult decât atât, reclamantul

nu a solicitat decât proba cu înscrisurile existente la dosar, emise de ambele părți

și necontestate, respectiv procesele-verbale de contravenții, decizia emisă de pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, contractul inițial și anexele,

corespondența purtată, toate acestea nefiind de natură a indica o situație contrară

celei reținute prin actele de constatare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen, motivat reclamantul Consiliul Local al comunei L.

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se necercetarea în mod temeinic a fondului

cauzei și lipsei de rol activ a instanței de fond și aplicarea greșită a legii,

în raport de situația de fapt.

Primul aspect de nelegalitate

invocat de recurent privește nepronunțarea instanței de fond pe cererea a deciziei

nr. 857 din 18 ianuarie 2010 și a procesului verbal de constatare din 16

noiembrie 2009 formulată în baza art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și lipsa de

rol activ a instanței de fond, care nu a dispus în cauză efectuarea unei expertize

de specialitate pe situația de fapt și a întemeiat soluția de respingere a acțiunii

doar pe actele depuse de părți.

Se invocă de recurent

faptul că sentința instanței de fond este nemotivată fiind preluate din întâmpinarea

autorității pârâte, iar în ceea ce privește situația de fapt se arată că instanța

de fond a interpretat greșit obiectul acțiunii și a înlăturat nemotivat situația

de forță majoră invocate de reclamant și buna sa credință, în luarea tuturor măsurilor

necesare remedierii defecțiunilor provocate drumului comunal DC nr. AA, comuna L.

județul Buzău.

Al doilea aspect de nelegalitate

privește greșita aplicare a legii și aprecierea eronată asupra legalității actelor

contestate în condițiile în care recurentul și-a îndeplinit în totalitate cu bună

credință obligațiile rezultate din contractul de finanțare, iar faptul că a fost

semnat procesul verbal de recepție fiscală nu exonerează pe executant de îndeplinirea

anumitor obligații și de intervenția factorilor naturali, aflați mai presus de voința

omului.

Se solicită admiterea

recursului în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași sentințe în vederea efectuării unui raport de expertiză și în subsidiar

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea ca nelegale a actelor

contestate.

La dosar pârâta-intimată

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a solicitat

prin nota de probatorii depusă la dosar, recurs proba cu acte în baza art. 305 C.

proc. civ., acte depuse la dosar, dosar recurs - acte comunicate intimatei conform

dispozițiilor încheierii din 5 noiembrie 2011.

La dosar s-a formulat

în baza art. 51 C. proc. civ. cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului

de către intervenientul Z.I. cererea admisă în principiu în ședința publică din

17 ianuarie 2012.

Prin cererea de intervenție

accesorie s-a arătat interesul de a interveni în faza recursului, în prezenta cauză

și a solicitat casarea în vederea efectuării unei expertize de specialitate și a

depus în cadrul probei cu acte un raport de expertiză efectuat într-un alt dosar

al Judecătoriei Buzău nr. 28332/200/2011 având ca obiect asigurare de dovezi.

Se depun acte de intervenție

inclusiv copia raportului de expertiză specialitatea construcții drumuri și poduri.

La dosar, în termenul

de amânare a pronunțării parțiale au depus la dosar concluzii scrise și practică

judecătorească.

Analizând recursul declarat

și cererea de intervenție accesorie calificată ca o apărare în interesul recurentului,

Curtea va aprecia pentru următoarele considerente recursul ca fondat, în cauză urmând

a se face aplicarea art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

Critica apreciază că în

cauză, în raport de actele noi depuse în recurs atât de recurent cât și de intervenientul

accesoriu și de susținerile părților pe situația de fapt, se impune pentru soluționarea

temeinică a acțiunii efectuarea unei expertize de specialitate în specialitatea

„căi ferate, drumuri și poduri”.

Această expertiză este

apreciată de instanța de recurs ca fiind utilă în soluționarea cauzei, pe situația

de fapt în vederea constatării stării actuale a drumului comunal nr. AA Luncile-Terca

din comuna L. județul Buzău a identificării cauzelor care au contribuit efectiv

la deteriorarea acestui drum și verificarea susținerilor recurentului și intervenientului

privind existența unor calamități naturale invocate ca motiv de forță majoră, precum

și a celorlalte susțineri ale părților privind executarea contractului de finanțare.

Curtea nu va reține raportul

de expertiză efectuat în Dosarul nr. 28332/200/2011 al Judecătoriei Buzău deoarece

în prezenta cauză are valoare de expertiză extrajudiciară care nu este opozabilă

autorității intimate care nu a fost parte în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei

Buzău, având ca obiect asigurare de dovezi și care nu a avut posibilitatea să participe

la efectuarea expertizei.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond va aprecia dacă în afara obiectivelor menționate de instanța de

recurs va stabili noi obiective ale expertizei în contradictoriu cu toate părțile

implicate și în raport de materialul probator administrat inclusiv în faza de recurs.

Curtea apreciază ca necesară

efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate având în vedere și soluțiile

de practică judecătorească depuse de părți.

Indiferent de soluțiile

dispuse de Curțile de apel, ca instanțe de fond, în cauze având ca obiect anularea

deciziei de reziliere a contractului de finanțare, s-au efectuat expertize de specialitate

opozabile părților, expertize apreciate drept utile, care au fost însușite sau nu

motivat de instanța de fond în justificarea diferitelor soluții pronunțate.

Aspectul de nelegalitate

privind nemotivarea nu poate fi reținut, în cauză fiind respectate dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

subsidiar față de aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C.

proc. civ. fiind necesară casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru admiterea unei probei noi, inadmisibil a fi administrată direct în recurs

față de dispozițiile art. 305 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat

și pentru aceleași motive și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul

recurentului-reclamant.

Va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat

de Consiliul Local al comunei L. împotriva sentinței nr. 202 din 28 septembrie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, și cererea

de intervenție accesorie formulată de Z.I.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2015
rea obligațiilor contractuale asumate atât prin contractul inițial și ulterior pentru respectarea criteriilor de eligibilitate generală pe tot parcursul termenului de implementare a proiectului. Recursul declarat de recurentul-reclamant est
ÎCCJ 2010-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2010
art. 8 alin. (2) și (3) și art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Secției de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu d
ÎCCJ 2011-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5097/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Consilil Local al Comunei I. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând instanței ca în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2008-11-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4397/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 93 din 19 aprilie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantu
ÎCCJ 2011-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5472/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 1 martie 2010, reclamanta Comuna G., prin Primar, a solicitat în contrad
Sursă