ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2015

HOTĂRÂRE
26.05.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2158/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 250 din 7 noiembrie 2013, pronunțată după casare, Curtea de Apel Ploiești , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cât și cererea de intervenție formulată de B..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă și Consiliul Local al Comunei A., în calitate de Beneficiar, la data de 16 aprilie 2003 s-a încheiat contractul nr. C 2.111021000107, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 25.105.217.923 lei pentru realizarea proiectului intitulai "Reabilitare drum comunal nr. 159 Luncile - Terca km 0+000-6+000, comuna A., județul Buzău".

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comunitatea Europeană, condiții care sunt obligatoriu de cunoscut respectat de către beneficiari.

Emiterea procesului-verbal de constatare nr. 24.293 din 20 noiembrie 2009 s-a făcut de către A.P.D.R.P. ca urmare a încălcării de către beneficiar a prevederilor din contractul de finanțare menționat, respectiv prevederile 1 alin. (2), art. 3 alin. (L art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (L art. 9 alin. (6), art. 17 alia. 3 din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanțare, nerespectarea criteriului de eligibilitate generală EG7 potrivit cu care Consiliul Local se angajează să suporte cheltuieli de întreținere, sens care acesta a depus odată cu cererea de finanțare Hotărârea Consiliului Local de a suporta cheltuielile de întreținere și încălcarea art. 2 lit. a) din O.G. 79/2003, modificată și completată.

În luna septembrie 2008, la solicitarea Departamentului Național Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești (adresa nr. 7/308/OD/2008 din 25 septembrie 2008 înregistrată la A.P.D.R.P. cu nr. 18.733 din 30 septembrie 2008), o echipă de experți din cadrul A.P.D.R.P. a efectuat o misiune de control la proiectul al cărții beneficiar este Consiliul Local al Comunei A., județul Buzău.

În urma verificării pe teren s-a constatat degradarea în proporție substanțială a lucrărilor la drumul ce a făcut obiectul finanțării nerambursabile alocate prin Programul SAPARD.

Experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.F.D.R.P. au încheiat Raportul de control nr. 19.626 din 07 octombrie 2008 în care s-a consemnat că la data deplasării în teren aceștia au constatat că drumul se afla într-o stare avansată de degradare, tratamentul dublu bituminos fiind distrus în proporție de cea. 80%, parte din gabioane și parapeții metalici erau afectate de alunecările de teren, amplasamentul lor fiind deviat în urma calamităților.

Potrivit documentelor existente la sediul beneficiarului la data verificării pe teren experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. au constatat că degradarea lucrărilor a început în primăvara anului 2005 și s-a datorat inițial calamităților naturale.

Ulterior nu au existat intervenții din partea constructorului pe drumul în cauză și nici Consiliul Local al Comunei A. nu a alocat fonduri pentru întreținerea lui. Pentru acest drum a fost încheiat proces-verbal de recepție finală a lucrărilor în condițiile în care o parte din lucrări nu erau executate - a se vedea în acest sens Nota de control nr. 7/308/2008 din 25 septembrie 2008 emisă de emisă de Guvernul României - Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF, De asemenea, nu existau informații pentru eliberarea în integralitate a garanției de bună execuție.

În temeiul acestor aspecte, prin Raportul de control nr. 19.626 din 07 octombrie 2008 emis de experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. s-a solicitat beneficiarului Consiliul Local A. remedierea deficiențelor constatate, propunându-se realizarea unei expertize tehnice a drumului care a făcut obiectul contractului de finanțare menționat, realizarea unui proiect tehnic pentru stabilirea lucrărilor necesare remedierii deficiențelor până la data de 31 decembrie 2008, organizarea licitației de execuție pentru atribuirea contractului de lucrări până la data de 01 aprilie 2009, semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației până la data de 15 mai 2009 și semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor executate până la data de 31 iulie 2009.

În acest document se precizează faptul că în caz de nerespectare a termenelor din graficul de remediere sau neacceptare de către responsabilul legal de proiect a acestui grafic, urmează a se rezilia contractul de finanțare și a se recupera întreaga finanțare alocată prin Programul SAPARD.

Prin adresa nr. 21743 din 28 octombrie 2008 emisă de A.P.D.R.P., după finalizarea raportului de control, i s-a solicitat beneficiarului remedierea deficiențelor constatate în baza unui plan de remediere propus de A.P.D.R.P. și acceptat de beneficiar.

Prin urmare, reprezentantul beneficiarul finanțării nerambursabile Consiliul Local A. a semnat o declarație în data de 30 octombrie 2008, prin care se angaja să readucă drumul la parametrii funcționali stabiliți prin contractul de finanțare, stabilindu-se că data limită pentru finalizarea acestor lucrării data de 31 iulie 2009.

Prin adresa nr. 3255 din 15 septembrie 2009. Consiliul Local al Comunei A. a comunicat că lucrările de reabilitare nu au fost realizate din lipsa sursei de finanțare.

Mai mult, în data de 22 septembrie 2009 o echipă din cadrul Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Sud Est Constanța - Biroul Control Proiecte Finalizate, a efectuat o verificare la sediul Consiliului Local A., acest proiect fiind inclus în Planul de control pe anul 2009.

În urma acestui control s-a constatat încă odată starea avansată de degradare a drumului, acesta fiind afectat în proporție de 95 %.

Totodată, în cuprinsul procesului-verbal nr. 3.872 din 29 septembrie 2008 emis de experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. la sediul Consiliului Local al Comunei A. au fost consemnate aspectele expuse mai sus și i s-au solicitat beneficiarului documentația aferentă proiectului implementat, precum și informații cu privire la garanția de bună execuție până la data de 03 octombrie 2008.

Aceste aspecte sunt expuse chiar de către beneficiar în procesul-verbal nr. 1.385 din 17 mai 2005 încheiat de Consiliul Local al Comunei A. în prezența membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Comunei A., județul Buzău, în acest document fiind stipulate recomandările privind măsurile ce se impun pentru remedierea deficiențelor datorate execuției și pentru asigurarea stabilității și protecției drumului. De asemenea, aspectele privind degradarea drumului finanțat prin Program SAPARD sunt consemnate și în procesul-verbal nr. 2162 din 28 august 2005 semnat de către responsabilul legal de proiect al Consiliului Local al Comunei A., responsabilul tehnic cu execuția al firmei constructoare SC C. SRL, și reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții Buzău.

Totodată, în procesul-verbal nr. 3.826 din 05 septembrie 2007 privind stadiul fizic al lucrării "Reabilitare drum comunal nr. 159 Luncile - Terca km 0+000-6+000, comuna A., județul Buzău", semnat de către responsabilul legal de proiect al Consiliului Local al Comunei A., responsabilul tehnic cu execuția al firmei constructoare SC C. SRL., dirigintele de șantier și experții din cadrul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Sud-Est Constanța (CRPDRP 2 Sud-Est Constanța) și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Buzău (OJPDRP Buzău), s-au consemnat lucrările degradate pe fiecare porțiune de drum în parte.

Mai mult decât atât, prin adresa nr. 1.934 din 09 iulie 2008 emisă de Consiliul Local al Comunei A., acesta punea în vedere SC C. SRL. să remedieze lucrările degradate deoarece acestea se află în perioada de garanție conform art. 18 - "Perioada de garanție acordată lucrărilor" din Contractul de execuție de lucrări nr. 3.619 din 28 septembrie 2009 în care se stipulează la art. 18 alin. (1) "Perioada de garanție decurge de la data recepției la terminarea lucrărilor până la recepția finală." și la art. 18 alin. (2) pct. (1) "în perioada de garanție, executantul are obligația de a executa toate lucrările de modificare, reconstrucție și remediere a viciilor, contracțiilor și altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale.". Iar prin adresa nr. 2.025 din 17 iulie 2008 emisă de beneficiar, aducea la cunoștință pârâtei că a înștiințat constructorul despre starea de degradare în care se găsește drumul, precum și de faptul că acesta necesită lucrări de reparații.

Cu această ocazie a fost întocmit de către experții din cadrul A.P.D.R.P., procesul-verbal nr. 3.456 din 22 septembrie 2009, constatându-se în continuare o stare avansată de degradare a drumului.

Prin adresele nr. 3101 din 10 septembrie 2009 și nr. 6.383/14.12,2000 emise de beneficiarul Consiliul Local al Comunei A., acesta înștiința Consiliul Județean Buzău despre situația fizică a proiectului implementat arătând faptul că acest obiectiv nu a putut fi realizat datorită lipsei fondurilor, precum și faptul că nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare nr. C 2.111021000107 din 16 aprilie 2003 atrage măsurile dispuse prin procesul-verbal de constatare nr. 24.293 din 20 noiembrie 2009 emis de A.P.D.R.P.

Prin procesul-verbal de constatare s-a impus recuperarea în integralitate a sprijinului financiar nerambursabil, precum și încetarea contractului de finanțare deoarece nu a fost respectat Criteriul de eligibilitate generală EG7 - "CONSILIUL LOCAL SE ANGAJEAZĂ SĂ SUPORTE CHELTUIELILE DE ÎNTREȚINERE PE TOATĂ DURATA CONTRACTULUI" care înseamnă și pe o perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.P.D.R.P. (fosta Agenție SAPARD).

Ultima plată făcută de către A.P.D.R.P. (fosta Agenție SAPARD) este dala de 31 ianuarie 2005, perioada de expirare a contractului fiind la data de 31 ianuarie 2010.

Astfel, potrivit art. 14 ’'Eligibilitatea cheltuielilor" din Anexa I (Prevederi Generale) a contractului de finanțare, alin. (2): "Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială, pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanțiale la un proiect sunt acelea care:

Beneficiarul trebuie să notifice Autoritatea Contractantă la apariția oricărei modificări de mai sus.

Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăți). "

Necesitatea respectării acestui criteriu de eligibilitate a fost avut în vedere de către beneficiar încă de la momentul întocmirii cererii de finanțare, ghidul de finanțare aferent măsurii 2.1. "Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale" având prevăzută în mod expres această obligație în sarcina potențialului beneficiar de fonduri nerambursabile comunitare și naționale alocate prin Programul SAPARD.

La criteriile de eligibilitate generale, se prevede în mod expres următoarele:"CONSILIUL LOCAL SE ANGAJEAZĂ SĂ SUPORTE CHELTUIELILE DE ÎNTREȚINERE PE TOATĂ DURATA CONTRACTULUI").

Apărările reclamantei nu pot fi reținute pentru următoarele considerente:

Cu privire la schimbările intervenite ca urmare a încetării mandatului responsabilului legal de proiect - respectiv a primarului comunei, sunt de menționat prevederile art. 9 - "Amendament la contract" din Anexa I Prevederi Generale la Contractul de finanțare:

- alin. (6) "Beneficiarul va notifica Autorității Contractante orice schimbare a adresei sediului social, a contului bancar sau a responsabilului legal sau tehnic. Pentru oricare din aceste cazuri, notificarea va fi însoțită de documente justificative eliberate de autoritățile competente, care vor fi ulterior aprobate de Autoritatea Contractantă și care vor deveni parte integrantă din contract.", În calitate de Beneficiar al fondurilor nerambursabile, cât și în calitate de Autoritate contractantă a contractului de lucrări încheiat cu constructorul, reclamantul avea cu certitudine obligația de a exercita supravegherea modului de derulare a execuției lucrărilor aferente proiectului pe tot parcursul derulării acestuia și implicit de administrare în mod judicios a fondurilor europene nerambursabile, precum și de întreținere și protejare a drumului.

Astfel, potrivit art. l din Anexa I Prevederi Generale la contractul de finanțare, paragraful 2, « Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului», iar potrivit art. I alin. (2) din aceeași anexă a contractului de finanțare « beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract. »

Este de reamintit, sub acest aspect, că intervenientul B. a deținut funcția de primar al Comunei A. pentru un mandat de 4 ani începând cu data validării mandatului său din data de 21 noiembrie 2002, fiind prin urmare și responsabil de executare a proiectului, în această calitate, fapt care a justificat interesul său în promovarea unei cereri de intervenție accesorie și admiterea ei de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, reclamantul nu poate invoca drept cauză de forța majoră - ploile torențiale prelungite, inundații și alunecări de teren, ca fiind factorul care l-a împiedicat să protejeze și să întrețină drumul, deoarece Consiliul Local A. nu a anunțat Autoritatea Contractantă de apariția acestui fenomen, în termen de 5 zile și nu a prezentat documente justificative în acest sens, în termenul legal de 15 zile de la apariția fenomenului, termene prevăzute în art. 18 "Forța Majoră" din Contractul de Finanțare semnat cu A.P.D.R.P.

Sunt de reamintit regulile referitoare la anunțarea cauzelor de forță majoră astfel cum se desprind acestea din dispozițiile "art. 18 - Forță majoră", din Anexa I Prevederi Generale la Contractul de finanțare nr. C 2.111021000107 din 16 aprilie 2003, contract ce reprezintă legea părților și pe care reclamantul avea obligația să-l cunoască și să-l respecte, respectiv:

- 18 (1) Prin forța majoră se înțelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat independent de voința părților contractante intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.

Pot constitui cauze de forță majoră calamitățile naturale cum ar fi: cutremure, inundații, alunecări de teren, război, revoluție, embargo etc."

-18 (2) "Partea contractantă care invocă Forță Majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, în termen de 8 zile de la data apariției respectivului caz de forță majoră, să transmită acte doveditoare în termen de cel mult 15 zile de la data producerii acesteia și este obligată să-i comunice data încetării cazului de forță majoră în termen de 5 zile, și de a lua orice măsuri care îți stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor."

18 (3) Dacă părțile nu procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, a începerii și încetării cazului de forță majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare."

18 (4) Fiecare caz de forță majoră trebuie dovedit și va constitui obiectul verificărilor ce vor fi efectuate cu această ocazie de către Autoritatea Contractantă."

18 (5) îndeplinirea contractului va fi suspendată pe perioada de acțiune a Forței Majore, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților, până la apariția acesteia."

18 (6) în cazul în care forța majoră și/sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului Contract pe o perioada mai mare de 6 luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10 zile de la expirarea perioadei, pentru a conveni fie asupra modului de executare a Contractului, fie asupra desființării acestuia.''

În ceea ce privește degradarea investiției realizate prin Programul SAPARD ca urmare a acțiunii factorilor de mediu, precum și afirmația conform căreia A.P.D.R.P. a fost înștiințată de apariția acestei stări de fapt, instanța apreciază că beneficiarul nu a întreprins măsuri care să asigure respectarea angajamentelor asumate la semnarea contractului de finanțare, respective menținerea investiției la parametrii tehnici și funcționali impuși prin Proiectul Tehnic.

La dosar nu există nicio dovadă în sensul că reclamanta a respectat procedura de notificare a cazului de forță majoră către pârâtă, neputând fi asimilate acestei proceduri adresele emise de beneficiara investiției către Consiliul Județean Buzău și nicio corespondența purtată de reclamantă cu executantul lucrării, SC C. sau comunicările înaintate către pârâtă.

Astfel, reclamanta a depus la dosar adresa nr. 1.658 din 4 iulie 2005, înaintată către pârâtă însă aceasta nu reprezintă o notificare în sensul celor stabilite prin contractul de finanțare cu atât mai mult cu cât din procesul-verbal nr. 1.385 din 17 mai 2005 încheiat cu ocazia convocării Comitetului Local pentru situații de Urgență al Comunei A. rezultă că fenomenele meteorologice invocate ca punct de plecare a degradărilor avuseseră loc în perioada 11 - 12 mai 2005, condițiile de termen și conținut nefiind, în mod evident, îndeplinită.

În aceste condiții, solicitarea reclamantei de a se reține forța majoră este lipsită de temei, înscrisurile depuse la dosar nefăcând dovada respectării procedurii de notificare a cazului de forță majoră în termenele stabilite convențional, astfel încât instanța constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Contract, potrivit cu care "dacă părțile nu procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute a începerii și încetării cazului de forță majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare", așa cum în mod judicios s-a reținut prin decizia contestată.

Deși reclamanta s-a prevalat în apărarea sa, pentru a-și susține lipsa culpei neefectuarea lucrărilor de întreținere/reparații, pe împrejurarea că nu a beneficiat de fondurile necesare pentru realizarea acestor lucrări, Curtea reține că prin procesul-verbal de recepție nr. 2.334 din 24 septembrie 2004 prin care s-a constatat finalizarea lucrărilor și admiterea recepției"fără remedii" prin care s-a recomandat beneficiarului Consiliul Local A. respectarea prevederilor Hotărârii nr. 28 din 22 august 2002 privind întreținerea drumului pe perioada de garanție, reclamanta avea această obligație contractuală, așa cum rezultă din contractul de finanțare. Cu privire la acest aspect, Curtea mai reține că însăși reclamanta a recunoscut faptul că în perioada 2004 - 2008 nu au fost prevăzute în buget sume destinate întreținerii drumului comunal nr. 159, Luncile - Terca și nici nu au fost făcute demersuri în vederea utilizării garanției de bună execuție, astfel încât neacordarea de fonduri de către Consiliul Județean Buzău nu reprezintă o exonerare de răspundere față de obligațiile asumate prin contract.

De asemenea, măsurile luate pentru remedierea deficiențelor constând în angajarea unui muncitor cu atribuții de întreținere a drumului precum și cele stabilite prin declarația asumată de Consiliul Local A. la 30 octombrie 2008 nu sunt nici ele de natură a exonera de răspundere pe reclamantă care, așa cum s-a menționat anterior, nu a prevăzut în perioada 2004 - 2008 în buget sume destinate îndeplinirii obligațiilor contractuale și, mai mult decât atât, nu a luat măsurile necesare activării garanției de bună execuție, întrucât SC C. S.A., ca societate executantă era ținută de garanția de execuție a proiectului, degradările începând să apară în perioada imediat următoare finalizării lucrărilor.

De altfel, pe linia deciziei de casare, în cauză a fost realizată și o expertiză de specialitate "Construcții feroviare drumuri și poduri" iar unul dintre obiective a constat în identificarea cauzelor care au contribuit în mod efectiv la deteriorarea DC 159 Luncile Terca.

A concluzionat expertul că distrugerea Drumului Comunal 159 Luncile Terca s-a datorat în principal caracterului de calamitate a precipitațiilor din anul 2005, coroborat cu alegerea soluțiilor tehnice prin proiectul de execuție, ce nu a ținut cont de posibilitatea ca cel puțin 2,4 Km din drum să se poată degrada oricând conform studiului geo și cu lipsa lucrărilor de remediere în perioada de garanție ce trebuiau executate de constructor, precum și cu neexecutarea de către Consiliul Local A. a lucrărilor minime de întreținere, așa cum se angajase prin hotărârea luată în anul 2002.

Din aspectele prezentate, rezultă că reclamanta în calitate de beneficiar nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, cerință pe care le-a cunoscut în avans și pe care le-a agreat sub semnătură, dând dovadă de dezinteres și lipsă de diligență în respectarea termenilor contractuali.

Concluzionând, instanța de fond constată legalitatea și temeinicia Deciziei nr. 857 din 18 ianuarie 2010 de soluționare a contestației și a procesului-verbal de constatare înregistrat la APDR cu nr. 24.293 din 20 noiembrie 2009, reclamanta nefăcând dovada contrară a celor susținute în cuprinsul actelor contestate, reținând netemeinicia acțiunii, precum și a cererii de intervenție accesorie formulată de B.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul Consiliul Local A. și intervenientul B..

Recursul declarat de recurentul-intervenient se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. invocându-se atât motivul de casare cât și de modificare a sentinței atacate.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurentul-intervenient arată că instanța de fond în urma rejudecării a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Aceasta deoarece a analizat din nou, în fața rejudecării admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie, cerere analizată și admisă în principiu prin Decizia nr. 1.660 din 27 martie 2012.

Se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și se solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă aplicarea greșită a legii și interpretarea nelegală a prevederilor art. 1 alin. (1) din Anexa nr. 1 Prevederi Generale la contractul de finanțare încheiat de Consiliul local A. în sensul că instanța de fond a reținut că din deținerea calității de Primar al Consiliului Local A. începând cu data de 21 noiembrie 2002 rezultă în mod direct calitatea intervenientului de responsabil în executarea proiectului.

Față de acest motiv de recurs se solicită modificarea sentinței atacate apreciind că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Recursul declarat de reclamantul-reclamant Consiliul Local A. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a clauzelor contractului de finanțare nerambursabilă din 16 aprilie 2003 față de ivirea unei împrejurări de forță majoră și aplicarea greșită a legii, respectiv a criticilor generale de eligibilitate a proiectului în raport de situația de fapt.

Recurentul-pârât arată că și-a respectat obligațiile contractuale și a luat toate măsurile legale pentru întreținerea drumului în condiții normale, iar deteriorarea drumului comunal nr. 159 Luncile - Terca din Comuna A. județul Buzău a fost analizată de apariția unui caz de forță majoră care înlătură răspunderea contractuală a recurentului, acesta fiind în imposibilitate obiectivă de a repara daunele produse de inundații și alunecări de teren.

Se arată că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză în care se arată că deficiențele au fost constatate numai pentru o suprafață de 2,5 km din lungimea totală a drumului de 6 km, iar instanța a pronunțat sentința cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans în condițiile în care lucrările de reabilitare efectuate urmare a contractului de finanțare s-au derulat sub supravegherea reprezentanților SAPARD și au fost recepționate fără obiecțiuni.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea actelor contestate și exonerarea de la plata sumelor de 2.305.222,26 lei debit plus majorări de întârziere.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenții au depus concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de recurentul-intervenient este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputând fi reținută încălcarea vreunei forme de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 (2) C. proc. civ. sau încălcarea art. 315 (1) C. proc. civ. privind nerespectarea dispozițiilor date de instanța de recurs.

Prin sentința recurată instanța de fond în rejudecare a respectat cadrul procesual stabilit în faza procesuală a recursului prin admiterea cererii de intervenție accesorie în recurs. Această cerere de intervenție accesorie, calificată ca o apărare în interesul recurentului-pârât a urmat soarta acțiunii principale, care în urma rejudecării a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare.

În fond după casare, prima instanță nu a reanalizat cererea de intervenție accesorie ci s-a pronunțat asupra ei.

Nu pot fi reținute încălcarea dispozițiilor art. 315(1) C. proc. civ. deoarece instanța de recurs a statuat asupra necesității efectuării în cauză a unei expertize de specialitate, probă administrată în fond după casare și asupra căruia instanța s-a pronunțat în raport de ansamblul probator administrat. În consecință în cauză nu sunt îndeplinite motivele de casare cu trimitere spre rejudecare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reține că instanța de fond a constatat că intervenientul-recurent în calitate de Primar este responsabil de executarea proiectului în condițiile în care acesta nu are calitatea de beneficiar responsabil pentru implementarea proiectului.

Calitatea de beneficiar în sensul dispozițiilor art. 1(1) din Anexa nr. 1 Prevederi Generale la Contractul de finanțare o are recurentul-pârât Consiliul Local al Comunei A. și acesta răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate atât prin contractul inițial și ulterior pentru respectarea criteriilor de eligibilitate generală pe tot parcursul termenului de implementare a proiectului.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prima instanță în fond după casare prin soluția de respingere dispusă a interpretat corect dispozițiile contractului de finanțare nerambursabilă încheiat la data de 16 aprilie 2003 și a stabilit corect în raport de probele administrate, inclusiv față de concluziile raportului de expertiză, că în cauză nu poate fi reținută existența forței majore în sensul dispozițiilor art. 18 din Anexa 1 Prevederi Generale la Contractul de finanțare.

Intre Agenția SAPARD, în calitate de Autoritate Contractantă și Consiliul Local al Comunei A., în calitate de Beneficiar, la data de 16 aprilie 2003 s-a încheiat contractul nr. C 2.111021000107, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 25.105.217,923 lei pentru realizarea proiectului intitulat "Reabilitare drum comunal nr. 159 Luncile -Terca km 0+000-6+000, comuna A., județul Buzău".

Această finanțare nerambursabilă este constituită din două componente, ambele gestionate de Ministerul Finanțelor Publice potrivit O.U.G. nr. 63/1999, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: contribuția financiară a Comunității Europene în proporție de 75% și contribuția publică națională în proporție de 25%.

Contractul de finanțare menționat s-a încheiat în baza Legii nr, 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, stabilind cadrul administrativ, legal și tehnic de implementare a Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD, adoptat prin Reglementarea Comisiei (CE.) nr. 1.268/1999 din 21 iunie 1999 privind suportul Comunității pentru măsurile de preaderare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în țările candidate din centrul și estul Europei în perioada de preaderare.

Art. 7 din Secțiunea C (Prevederi Generale) a Legii nr. 316/2001 stipulează ca: "în cazul în care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar în ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția SAPARD plăți pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări, conform procedurilor naționale legale, într-un mod nu mai puțin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naționale. »

Potrivit art. 17 alin. (2) paragraful ultim din Anexa I (Prevederi Generale) a Contractului de finanțare încheiat cu beneficiarul Consiliul Local A., pentru colectarea sumelor acordate necuvenit, Autoritatea Contractantă - Agenția SAPARD "va aplica prevederile legislației naționale în vigoare cu privire la executarea silită a creanțelor bugetare".

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, inclusiv normele metodologice de aplicare a O.G.) prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul cadru de finanțare.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 79/2003 și în baza art. 15(2) din Contractul de finanțare asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, pe durata de valabilitate a contractului au fost efectuate verificări de către autoritățile naționale competente, fiind sesizate și organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor posibile infracțiuni.

Astfel, în luna septembrie 2008, la solicitarea Departamentului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești (adresa nr. 7/308/OD/2008 din 25 septembrie 2008 înregistrată la A.P.D.R.P. cu nr. 18.733 din 30 septembrie 2008), o echipă de experți din cadrul A.P.D.R.P. a efectuat o misiune de control la proiectul al cărui beneficiar este Consiliul Local al Comunei A., județul Buzău.

În urma verificării pe teren sa constatat degradarea în proporție substanțială a lucrărilor la drumul ce a făcut obiectul finanțării nerambursabile alocate prin Programul SAPARD.

Experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. au încheiat (ortul de control nr. 19.626 din 07 octombrie 2008 în care s-a consemnat că la data deplasării în teren aceștia au constatat că drumul se afla într-o stare avansată de degradare, tratamentul dublu bituminos fiind distrus în proporție de cea. 80%, parte din gabioane și parapeții metalici erau afectate de alunecările de teren, amplasamentul lor fiind deviat în urma calamităților.

Potrivit documentelor existente la sediul beneficiarului la data verificării pe teren experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. au constatat că degradarea lucrărilor a început în primăvara anului 2005 și s-a datorat inițial calamităților naturale.

Ulterior nu au existat intervenții din partea constructorului pe drumul în cauză și nici Consiliul Local al Comunei A. nu a alocat fonduri pentru întreținerea lui. Pentru acest drum a fost încheiat proces-verbal de recepție finală a lucrărilor în condițiile în care o parte din lucrări nu erau executate - a se vedea în acest sens Nota de control nr. 7/308/2008 din 25 septembrie 2008 emisă de Guvernul României - Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF. De asemenea nu existau informații pentru eliberarea în integralitate a garanției de bună execuție.

Drumul în cauză se continua cu o porțiune de drum forestier pe care au fost întâlnite mașini de mare tonaj, parte din ele transportau material lemnos, aceasta în condițiile în care a fost proiectat pentru trafic rutier ușor.

În temeiul acestor aspecte, prin Raportul de control nr. 19.626 din 07 octombrie 2008 emis de experții Direcției Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P. s-a solicitat beneficiarului Consiliul local A. remedierea deficiențelor constatate, propunându-se realizarea unei expertize tehnice a drumului care a făcut obiectul contractului de finanțare menționat, realizarea unui proiect tehnic pentru stabilirea lucrărilor necesare remedierii deficiențelor până la data de 31 decembrie 2008, organizarea licitației de execuție pentru atribuirea contractului de lucrări până la data de 01 aprilie 2009, semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației până la data de 15 mai 2009 și semnarea procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate până la data de 11 iulie 2009.

În acest document se precizează faptul că în caz de nerespectare a termenelor din 'graficul de remediere sau neacceptare de către responsabilul legal de proiect a acestui grafic, urmează a se rezilia contractul de finanțare și a se recupera întreaga finanțare alocată prin Programul SAPARD.

Prin adresa nr. 21.743 din 28 octombrie 2008 emisă de A.P.D.R.P., după finalizarea raportului de control, i s-a solicitat beneficiarului remedierea deficiențelor constatate în baza unui plan de remediere propus de A.P.D.R.P. și acceptat de beneficiar.

Prin urmare, reprezentantul beneficiarul finanțării nerambursabile Consiliul Local A. a semnat o declarație în data de 30 octombrie 2008, prin care se angaja să readucă drumul la parametrii funcționali stabiliți prin contractul de finanțare, stabilindu-se că data limită pentru finalizarea acestor lucrării data de 31 iulie 2009.

Contractul de finanțare încheiat și semnat de părți are forță obligatorie între părțile contractante, Curtea apreciind că instanța de fond în rejudecare a interpretat corect art. 14 și 18 din Contractul de finanțare privind eligibilitatea cheltuielilor și aplicabilitatea dispozițiilor privind cauzele de forță majoră privită ca o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv și fără nicio culpă din partea recurentului-reclamant, în calitate de debitor, executarea obligației contractuale pe care acesta și-a semnat-o, respectiv protejarea și întreținerea drumului deteriorat din cauza inundațiilor.

În mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiții prevăzute de art. 18 "Forță majoră" din contractul de finanțare din 16 aprilie 2003 pentru a aprecia că inundațiile din luna mai 2005 au reprezentat un caz de forță majoră în sensul art. 18 din Anexa nr. 1 la contractul de finanțare.

Potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme - care are rol de îndrumare -"Forța majoră este o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat care pune debitorul în imposibilitatea absolută de a-și îndeplini obligațiile asumate".

Forța majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv și absolut, iar posibilitatea de a prevedea producerea unui anumit eveniment se interpretează ca o culpa a debitorului, întrucât deși putea, nu a prevăzut ca acel eveniment se va produce.

Potrivit art. 1 din Anexa I "Prevederi Generale" la Contractul de Finanțare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul cu profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în acest domeniu și în concordanță cu acest contract. Astfel, odată ce s-a angajat la primirea ajutorului financiar public nerambursabil, și-a asumat în deplină cunoștință de cauză responsabilitatea de a rezolva toate incidentele care sunt legate de execuția investiției.

În aceste condiții, beneficiarul și-a asumat riscul gestionarii și finalizării situației în cadrul duratei de execuție a proiectului.

Este bine știut, în doctrină și jurisprudență, și dedus în mod logic din rațiunea pentru care operează conceptul de forță majoră, că dacă un fenomen nu este imprevizibil, întinderea sau modul în care se produc efectele sale nu mai interesează, întrucât acel fenomen nu poate fi calificat drept forță majoră. Un eveniment previzibil sub aspectul producerii, oricare ar fi efectele sale, nu poate fi calificat drept forță majoră.

În plus, în această materie, diligenta de care trebuie să dea dovadă debitorul trebuie să fie maximă. Forța majoră provine din sfera exterioară cadrului relațiilor contractuale, și deci modul de manifestare a fenomenului nu poate fi apreciat doar prin luarea în considerare a prevederilor contractuale. Producerea unui eveniment extraordinar necesită luarea de măsuri caracterizate prin diligentă și prudență maximă, dincolo de prevederile art. 1080 C. civ.

Concluzia raportului de expertiză a fost în sensul că distrugerea drumului comunal 159 Luncile -Terca s-a datorat în principal caracterului de calamitate a precipitațiilor din anul 2005, dar și a neexecutării de către recurentul-reclamant a lucrărilor minime de întreținere așa cum se angajase prin hotărârea luată în anul 2002 privind întreținerea drumului pe perioada de garanție.

În mod corect prima instanță a apreciat că neacordarea de fonduri de către Consiliul Județean Buzău nu reprezintă o exonerare de răspundere față de obligațiile asumate în contract. Aceasta deoarece recurentul-reclamant nu a prevăzut în buget în perioada 2004 - 2008 sume destinate întreținerii drumului și nu a luat măsuri necesare activării garanției de bună execuție în raporturile cu societatea executantă a proiectului.

Față de dispozițiile contractului de finanțare din 16 aprilie 2003 și în raport de probele administrate, Curtea apreciază că în cauză instanța de fond în mod corect în rejudecare a apreciat ca legal emise actele de control contestate ca fiind respectate dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 79/2003 și art. 17 din Contractul de finanțare care constituie legea părților.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

Respinge recursurile declarate de reclamantul Consiliul Local A. și de intervenientul B. împotriva Sentinței nr. 250 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2015.

Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul Consiliul Local al comunei L., județ Buzău a chemat în judecată pe pârâta Agenția
ÎCCJ 2011-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5097/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Consilil Local al Comunei I. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând instanței ca în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2018-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2258/2018
raport ce a fost comunicat părților conform art. 493 alin. (2) (4) C. proc. civ. În ședința din data de 19 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administra
ÎCCJ 2014-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4411/2014
2010, precum și decizia nr. 10121 din 05 mai 2011, acte emise toate de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Prima instanță a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate, cu consecința repunerii părțilo
ÎCCJ 2017-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2017
dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva
Sursă