ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă în data de 04.08.2014 și înregistrată sub nr. x/114/2014, inițial pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca prin hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată să se dispună ca autoritatea pârâtă să fie obligată:

- să emită Decizia individuală de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier;

- să încheie Contractul de Finanțare în cadrul Măsurii nr. 112 din proiectul de Acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier; și

- să plătească cheltuielile de judecată.

Prin sentința nr. 1616/2014 din 22.12.2014, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, această din urmă instanță soluționând cauza în fond.

Prin sentința nr. 120 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării de competență, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 120 din 20 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul reclamant am susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, în esență, întrucât autoritatea pârâtă este cea care nu a respectat termenul de 18 luni.

A mai arătat recurentul, făcând trimiteri punctuale la considerentele instanței de fond, înainte de-a i se comunica că nu va fi încheiat contractul, autoritatea pârâtă trebuia să-și îndeplinească ea însăși cu dirigenție propriile obligații, respectiv să emită decizia individuală de admiterea cererii de acordare a sprijinului financiar, odată declarat eligibil proiectul său, însă nici până la data formulării prezentului recurs autoritatea nu a emis decizia, și refuză să o facă.

Autoritatea nu și-a îndeplinit nici obligația de a comunica solicitantului în timp util convocarea pentru încheierea contractului, cu mențiunea că obligația reclamantei de a încheia contractul în termenul stabilit prin procedurile de acordare ajutorului financiar era consecutivă comunicării, în același termen stabilit a deciziei de admitere a cererii și notificării în vederea semnării contractului.

În fine, a mai arătat recurentul că ar fi fost imposibil de încheiat contractul chiar și în termenul reglementat deoarece nu a fost emisă decizia individuală de acordare a sprijinului financiar, adică a actului administrativ de autoritate care stă la baza încheierii contractului, și aceasta din culpa exclusivă a autorității pârâte. Faptul că proiectul său a fost declarat eligibil la finanțare iar măsura nu au fost revocată printr-un act administrativ până la data prezentei judecăți face ca această aprobare să fie valabilă și să producă efecte și în prezent astfel încât reclamantul arată că cererea sa este legală și justificată, îndeplinirea formalităților menționate în acțiunea de chemare în judecată fundamentându-se tocmai pe aprobarea de finanțare.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și urmare a rejudecării cauzei în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reținut care curentul reclamanta invocat motive de recurs care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată pe baza unei juste aplicări și interpretări a normelor legale incidente.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 2 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 11 mai 2017, față de obiectul și circumstanțele cauzei, s-a apreciat de către toți membrii completului de filtru că se impune soluționarea recursului potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei pârâte dar și urmare a reverificării probatoriului administrat prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de față este fondat, în sensul și pentru considerentele în continuare expuse.

Astfel cum s-a reținut și în cuprinsul sentinței atacate, recurentul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de obligare a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) la emiterea deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier și respectiv la încheierea contractului de finanțare în cadrul Măsurii nr. 112 din proiectul de Acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând în esență că, deși proiectul reclamantului a fost inclus în Lista proiectelor eligibile, fiind emisă notificarea beneficiarului cu privire la selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare, din 17 iulie 2013, autoritatea pârâtă a constatat totodată, în mod corect, că nu poate fi respectată condiția de încadrare în termenul maxim de 18 luni de la data instalării, conform prevederilor Ghidului Solicitantului, în raport de sesiunea în care a depus reclamantul cererea de finanțare, respectiv în cadrul sesiunii M112-01/12-06.07.2012, deși avea posibilitatea să o depună pentru sprijinul FEADR în sesiunea 02/2011.

A mai reținut instanța de fond că, în adevăr, reclamantul a respectat procedura reglementată de Ghidul Solicitantului pentru Măsura 112, depunând cererea înlăuntrul termenului stabilit legal, însă față de dispozițiile art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, cu caracter imperativ, încheierea contractului de finanțare peste termenul de 18 luni, stipulat de art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei nr. 1974/2006 reprezintă o încălcare a normelor de drept comunitar.

Instanța de control judiciar, contrar celor reținute de judecătorul fondului și în acord cu susținerile recurentului-reclamant, apreciază că în cauză au fost greșit interpretate și aplicate prevederile legale incidente, raportat la elementele de fapt concrete, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În Ghidul Solicitantului - Măsura 112, în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Regulamentul CE nr. 1974/2006, se stipulează, în adevăr, că data semnării contractului de finanțare de către ambele părți nu poate depăși 18 luni de la data instalării tinerilor fermieri și după această perioadă solicitantul nu mai poate semna contractul de finanțare.

Din actele dosarului a rezultat că recurentul reclamant s-a înscris inițial în anul 2011 la APIA Buzău, cu un nr. de 101 familii albine, la beneficiul accesării Măsurii 112, și apoi a depus un nou dosar în sesiunea 1-29 iunie 2012, iar în urma analizei și potrivit raportului de evaluare din 04.03.2013 i s-a comunicat că proiectul este eligibil, urmând a-i fi transmisă notificarea pentru selectarea cererii de finanțare și pentru semnarea contractului de finanțare.

Însă ulterior, prin notificarea primită și comunicată la data de 18.07.2013 s-a adus la cunoștința recurentului că nu mai poate fi încheiat contractul de finanțare întrucât a fost depășit termenul prevăzut de norma de reglementare pentru încheierea contractului, termenul de 18 luni de la prima instalare ca tânăr fermier fiind deja împlinit.

Înalta Curte apreciază, în raport de înscrisurile depuse la dosar ce atestă depunerea cererii de finanțare de către recurentul-reclamant și verificarea conformității acesteia, finalizată prin selectarea proiectului, astfel cum rezultă fără dubiu din Raportul de selecție final rectificat, din data de 04.07.2013 ca și din Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnare a contractului de finanțare din 17.07.2013, ca se impune a se reține că neîncheierea contractului de finanțare este o consecință a lipsei de diligență a autorității intimate.

O atare concluzie este atrasă în mod evident și de datele concrete ale cauzei din care rezultă că recurentul-reclamant a efectuat toate demersurile prevăzute de lege în sarcina sa pentru selectarea proiectului, fără a se dovedi culpa acestuia în depășirea termenului de 18 luni pentru încheierea contractului de finanțare. Împrejurarea că recurentul a fost notificat pentru semnarea contractului după împlinirea termenului de 18 luni nu îi este în niciun fel imputabil acestuia.

De altfel și instanța de fond a constatat că reclamantul a respectat procedura reglementată de Ghidul Solicitantului pentru Măsura 112, depunând cererea înăuntrul termenului stabilit legal, însă a omis a conferi valente juridice unei astfel de conduite și a recunoaște vătămarea ce i-a fost produsă recurentului reclamant de către autoritatea intimată, singura răspunzătoare de organizarea activității sale și de stabilire a calendarului sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare.

În fine, deplină relevanță prezintă în cauză și conținutul documentului-corespondență înfățișat instanței de recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, emanând de la Comisia Europeană - Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală, datat 14.09.2015, având ca obiect tocmai răspunsul trimis domnului A., recurentul-reclamant, la plângerea sa transmisă, referitoare la decizia de finanțare în legătură cu Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" din cadrul programului de Dezvoltare Rurală al României pentru 2007- 2013, în cuprinsul căreia se precizează următoarele în legătură cu depășirea de către autoritatea competentă a termenului de 18 luni de la data instalării ca tânăr fermier:

"Este de remarcat în această privință că obligația de a analiza cererile în termen de 18 luni este prevăzută la articolul 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 (...) în conformitate cu această dispoziție, autoritățile naționale au obligația de a analiza cererile în termen de 18 luni, astfel încât solicitanții să fie protejați de întârzieri inutile în analizarea cererilor lor.

Din informațiile furnizate reiese că, în cazul dumneavoastră (al recurentului) Agenția de Plăți nu a emis o decizie în acest termen. Din cauza nerespectării termenului de 18 luni proiectul dumneavoastră a devenit ineligibil pentru a fi cofinanțat cu fonduri FEADR.

Am luat la cunoștință faptul că dumneavoastră ca și mulți alți solicitanți care se află într-o situație similară cu a dumneavoastră și ale căror proiecte ar fi fost eligibile pentru a fi cofinanțate cu fonduri FEADR dacă autoritățile și-ar fi respectat obligația de a le analiza cererile în termenul de 18 luni, nu aveți nicio vină și nu ar trebui să suportați consecințele întârzierii."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat eronat prevederile legale incidente față de probele care au fost administrate, nesocotind lipsa culpei reclamantului recurent în procedura derulată dar și vătămarea adusă dreptului său la încheierea contractului de finanțare, prin actele nelegale întocmite și emise de către autoritatea intimată.

Pentru considerentele expuse, reținând așadar existența motivului de casare sus-menționat, evidențiind și precedentele jurisprudențiale ale acestei instanțe în cauze similare (a se vedea în acest sens deciziile ICCJ-SCAF nr. 409 din 4 februarie 2015 și nr. 2187 din 27 mai 2015) Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul de față, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost formulată, în sensul că va dispune obligarea intimatei-pârâte AFIR la emiterea deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier în favoarea reclamantului, și la încheierea cu acesta a contractului de finanțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 120 din 20 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantului A.

Obligă intimata pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să emită decizia individuală de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier în favoarea reclamantului și se încheie cu acesta contractul de finanțare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.