ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2758/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit), solicitând anularea Deciziei nr. 13979/25.04.2014, ca neîntemeiată.

Prin cererea completatoare la cererea introductivă de instanță, depusă la data de 5.12.2014 reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul Fiscal Municipal Urziceni și anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/19.11.2014, întocmit urmare Deciziei nr. 13979/25.04.2014 și a Titlului executoriu nr. x/07.07.2014, emis în baza acestei decizii.

Prin Sentința civilă nr. 1882 pronunțată în data de 26 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contestație la executare, și a respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință a fost respins și capătul de cerere având ca obiect contestație la executare în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul Fiscal Municipal Urziceni, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

A precizat că, prin cererea introductivă de instanță, a solicitat anularea Deciziei nr. 13979/25.04.2014 emisă de intimata AFIR, iar, ulterior, în cadrul acestui dosar a formulat cerere completatoare solicitând anularea procesului-verbal de sechestru nr. x/19.11.2014 și a titlului executoriu nr. x/07.07.2014, acte de executare emise de intimata ANAF - DGRFP Ploiești - AJFP Ialomița în considerarea Deciziei nr. 13979/25.04.2014.

Instanța de fond, preluând în cea mai mare parte apărările intimatei AFIR, a respins integral cererea introductivă de instanță completată, păstrând atât Decizia nr. 13979/25.04.2014, cât și actele de executare atacate.

Din motivarea sentinței se desprinde împrejurarea că instanța de fond a apreciat ajutorul dat de dl. B., tatăl reclamantei A., în implementarea acestui proiect ca reprezentând crearea unor condiții artificiale în scopul obținerii fondurilor nerambursabile.

S-a mai apreciat că nu face dovada viabilității afacerii demarate cu fondurile respective și că, în acest mod, s-au creat premisele aducerii unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene.

Se remarcă în acest context că instanța de fond nu a fost preocupată să aprofundeze probatoriul administrat în cauză, mulțumindu-se să aprecieze asupra speței doar pe baza înscrisurilor depuse de către intimata AFIR.

În esență, pricina este guvernată sub aspectul dreptului material de Regulamentul UE nr. 65/2011, însă, modalitatea de aplicare a acestuia este explicitată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea pronunțată la data de 12.09.2013, în cauza Slancheva sila EOOD.

În acest context, Curtea de Apel București prin soluția pronunțată a dat o greșita interpretare și aplicare a normelor de drept care guvernează pricina, respectiv art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, interpretare și aplicare ce a fost explicitată prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene menționată.

Se remarcă împrejurarea că instanța de fond a făcut dese referiri la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, însă, de fiecare dată a evitat să aibă în vedere dispozitivul acesteia, rezumându-se să preia diverse considerații care să vină în sprijinul opiniei că atât latura obiectivă, cât și elementul subiectiv, intențional al demersului reclamantei de creare de condiții artificiale, erau îndeplinite.

Asupra constatărilor instanței în legătură cu elementul obiectiv a arătat că, în analiza făcută situației de fapt, instanța de fond a pornit de la existenta a doua procuri pe care A., le-a dat lui B. și a tras concluzia că "domnul B. este cel care a semnat toata documentația aferenta proiectului, atât în perioada de implementare, cât și în perioada post implementare (...)" (pag. 8 sentință). Or, din înscrisurile anexate cererii de recurs, rezulta împrejurarea că Cererea de finanțare a fost semnată de A., că tot de ea au fost semnate Memoriul Justificativ, precum și toate declarațiile necesare depunerii dosarului de finanțare. De asemenea, recurenta a semnat contractul de comodat autentificat sub nr. x/09.07.2010 de BNP C., precum și orice alte acte necesare pentru demararea proiectului.

Sigur că, fiind la începutul unui nou drum, a avut nevoie de ajutorul unei persoane de încredere și a considerat că cea mai de încredere persoană era chiar tatăl său, B.. În acest context l-a mandatat pe tatăl său să semneze unele din actele necesare demarării și continuării acestui proiect și, în considerarea experienței sale, a fost de acord ca el să încheie diverse contracte cu furnizorii de servicii sau de bunuri.

În sentința atacată se arată împrejurarea că, în perioada 01 septembrie - 10 octombrie 2011, tatăl reprezentantului legal al recurentei ar fi creditat-o cu suma de 25.700 RON, respectiv cu suma de 24.000 RON, bani cu care s-au achitat datorii către SC D. SRL, respectiv către SC E. SRL. De aici se trage concluzia că nu ar fi respectat prevederile din Scrisoarea de Confort nr. 3998/19.07.2011 emisă de BNP F., anexată cererii de finanțare. (pag. 8,9 din sentință).

În speța dedusă judecații, instanța de fond pune pe primul plan existența unei legături de rudenie între A. și B. și, pornind de la această relație tată - fiică, dar și de la sprijinul total dezinteresat pe care tatăl său i l-a acordat în acest demers, ajunge la concluzia că, în realitate, fondurile erau pentru tată și nu pentru recurentă.

Nu există nicio probă concretă care să conducă la concluzia că tatăl sau firma acestuia, SC G. SRL, ar fi avut vreun profit din derularea acestui proiect. Întreaga argumentație pe care instanța de fond o face cu privire la prejudiciul potențial care s-ar fi putut produce bugetului UE prin frauda pretins realizată de recurentă și de B. nu este altceva decât o simplă speculație, fără nicio susținere concretă.

Împrejurarea că la ultimul control derulat de AFIR nu a putut fi prezentă din motive obiective (tocmai născuse, iar controlul a avut loc în toiul iernii, într-o comună din Bărăganul ialomițean) a dus, în realitate, la întocmirea unui proces-verbal cu concluzii total defavorabile, conducând la concluzia că există o formă de discriminare pe care inspectorii AFIR o practică la adresa unei femei tinere care tocmai a născut.

Deși instanța de fond a arătat că AFIR poate efectua controale oricând în faza de derulare sau post-derulare a proiectului, a solicitat a se observa împrejurarea că a existat o verificare a proiectului atunci când el a fost selectat, au mai existat două controale în faza de derulare și toate aceste verificări nu s-au soldat cu aprecierea că proiectul sau contractul de finanțare nu respectă dispozițiile legale.

A apreciat că nu trebuie omis faptul că în considerarea acestui proiect a făcut un credit bancar de 130.000 euro, că a achiziționat utilaje care în prezent sunt sechestrate de fisc și că a ajuns datoare nu numai la bancă, ci și la ANAF. Din acest punct de vedere, recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene din hotărârea menționată în precedent, de a fi avute în vedere elementele concrete, obiective ale speței, de a se analiza cu maximă atenție și obiectivitate modul de derulare al faptelor și existența unui element intențional, aceste recomandări trebuie puse în mod strict în practică pentru a se evita interpretări eronate și cu consecințe financiare importante pentru cei care înțeleg să aplice la schemele de sprijin financiar ale U.E.

Față de aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, reținând cauza spre soluționare, să se admită contestația, așa cum a fost formulată.

În argumentare, instanța de fond a reținut faptul că exemplarul procesului-verbal de sechestru, depus în original la dosar, întrunește condițiile de legalitate, fiind astfel valabil.

În cererea completatoare s-a învederat faptul că procesul-verbal de sechestru, așa cum a fost comunicat, este nul, nefiind întocmit și completat potrivit dispozițiilor legale, fiind adresat în lipsă debitorului, fără prezența vreunui martor și fără nicio semnătură sau ștampilă.

Verificând însă exemplarul depus la dosar, se observă cu claritate faptul că acesta cuprinde numai o semnătură, respectiv cea a executorului bugetar. Celelalte rubrici, respectiv: debitorul, martorii, custode sunt necompletate, iar ștampila existentă pe cele 3 pagini, anume 173 - 175, nu este aplicată de către executorul bugetar. De altfel, înscrisurile care au fost depuse de către intimată în dosar, toate au ștampila aplicată pe mențiunea conform cu originalul și semnătura indescifrabilă.

În această situație, este neîntemeiată motivarea instanței, potrivit căreia exemplarul original existent la dosar și care are numai semnătura executorului bugetar, este valabil.

Față de acest motiv de recurs, a solicitat casarea sentinței recurate, reținerea cauzei în vederea soluționării și admiterea și acestui capăt de cerere.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 24 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.02.2014, înregistrat la autoritatea emitentă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actualmente Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) sub nr. x/05.03.2014, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x/04.08.2011, având ca obiect implementarea proiectului "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A.", obligația de restituire a sumei de 403.335,42 RON, reprezentând sprijinul financiar nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 312 prin F.E.A.D.R., pentru nerespectarea de către recurenta-reclamantă a angajamentelor asumate prin semnarea contractului de finanțare, precum și pentru încălcarea legislației în vigoare.

Măsura dispusă în cauză s-a întemeiat pe constatarea că proiectul recurentei-reclamante nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru cofinanțare și, ca atare, era necesară recuperarea întregului sprijin financiar.

Activitatea de control efectuată în cauză a avut la bază "Suspiciunea de neregulă/suspiciune de fraudă" IRD 01 emisă de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Sud Est Constanța, transmisă și înregistrată la Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sub nr. x/22.01.2014, privind efectuarea unui control în legătură cu posibilitatea de creare de condiții artificiale în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă, în sensul în care beneficiarul real al proiectului "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A." era o altă persoană decât solicitantul finanțării, și anume B., tatăl aplicantei din cauză.

Analiza documentară ex-post realizată de autoritatea-pârâtă, inclusiv subsecvent verificării privind modul de implementare a proiectului, au evidențiat mai multe aspecte pe baza cărora s-a concluzionat cu privire la condițiile artificiale create în scopul obținerii finanțării nerambursabile.

Pornind de la împrejurarea că o altă persoană decât reprezentantul entității juridice în numele căreia se formulase cererea de finanțare era implicată în promovarea, reprezentarea și administrarea proiectului de investiție aprobat, verificările efectuate în cauză au fost extinse asupra SC G. SRL - societate administrată și având ca unic asociat pe dl. B.

S-a concluzionat că SC G. SRL nu putea fi solicitant selectat/declarat eligibil pentru accesarea unei finanțări nerambursabile, acesta constituind motivul înființării entității juridice "A.".

S-a reținut astfel că, potrivit Ghidului solicitantului, între condițiile minime obligatorii prevăzute pentru acordarea sprijinului financiar erau și cele conform cărora "Beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiției" și "Micro-întreprinderea trebuie să nu fie în dificultate", or SC G. SRL, având ca acționar și administrator pe B., era o societate care înregistrase pierderi în anii anteriori depunerii cererii de finanțare în discuție.

De asemenea, SC G. SRL nu ar fi fost eligibilă nici din perspectiva criteriului de selecție privind vârsta de până în 40 ani cerută în privința aplicanților/solicitanților constituiți ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau societate cu răspundere limitată, cu asociat unic persoană fizică, la data depunerii cererii de finanțare a proiectului, conform prevederilor corespunzătoare din Fișa Măsurii 312.

Totodată, s-a reținut că respectiva societate nu ar fi obținut nici punctajul prevăzut pentru microîntreprinderile nou înființate, în condițiile în care SC G. SRL era înregistrată ca entitate juridică din anul 1997.

Pe lângă aceste aspecte, care, în opinia autorității administrative, argumentau în plus concluzia privind existenta condițiilor artificiale, au fost menționate și alte elemente relevante în formularea respectivei aprecieri și care nu puteau fi reținute și interpretate ca servind scopului pentru care fusese acordată finanțarea în cadrul Măsurii 312.

A fost menționată împrejurarea că, în baza unor procuri notariale, întreaga documentație aferentă proiectului, atât în perioada de implementare, cât și în perioada post implementare, fusese semnată de tatăl solicitantei din cauză, B. fiind împuternicit să o reprezinte pe A. cu puteri depline în relația cu APDRP și să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea încheierii și derulării contractului de achiziție utilaje de prestări servicii pentru Întreprinderea Individuală, având și autorizarea necesară pentru formularea oricăror cereri și declarații, solicitare, depunere și ridicare de acte, inclusiv dreptul de a plăti taxele aferente și de a semna valabil în numele persoanei reprezentate.

Ca urmare, s-a constatat că persoana desemnată ca mandatar în cauză era cea care a semnat contractul de finanțare, documentația aferentă achizițiilor de bunuri și servicii, contractele individuale de muncă, facturi prestări servicii, procesul-verbal de control ex-post, s.a.

Cât privește terenurile destinate investiției în cadrul proiectului, s-a constatat că acestea erau situate pe raza altei localități decât cea declarată inițial la depunerea cererii de finanțare, precum și faptul că fusese schimbat și titlul în baza căruia se exercita dreptul de folosință asupra imobilelor.

Astfel, inițial, a fost depus contractul de comodat autentificat sub nr. x/09.07.2010, încheiat cu SC G. SRL, privind folosința gratuită, pe o durată de 12 ani, a unui imobil și a suprafeței aferente, situate în comuna Ion Roată, județ Ialomița, însă, la data efectuării controlului, bunurile au fost identificate ca fiind situate în comuna Sfântu Gheorghe, județ Ialomița, mandatarul recurentei-reclamante prezentând în acest sens contractul de închiriere nr. x/09.11.2010 încheiat între A. și SC G. SRL, reprezentată de B., în calitate de administrator, privind închirierea suprafeței de 8.500 mp teren, pe raza comunei Sfântu Gheorghe, județ Ialomița, pe o durată de 10 ani, cu plata unei chirii lunare de 200 RON, achitată semestrial.

Verificările efectuate au stabilit că recurenta-reclamantă A. nu efectuase însă plățile semestriale către SC G. SRL, conform clauzei specifice din contractul de închiriere.

De asemenea, a rezultat că după încheierea contractului de finanțare cu APDRP, recurenta-reclamantă a preluat în folosință gratuită de la SC G. SRL, un tractor H. și un plug, pe o perioadă de 5 ani, în baza contractului de comodat încheiat între părți la data de 01.09.2011, cu începere de la data semnării contractului și până la data de 30.09.2015.

Ulterior, la data de 01.10.2011, la circa o lună de la semnarea de către recurenta-reclamantă a contractului de finanțare încheiat cu APDRP, s-a constatat că SC G. SRL, având ca administrator și unic asociat pe B., a decis să procedeze la întreruperea temporară a activității sale.

Totodată, din analiza operațiunilor bancare derulate de recurenta-reclamantă în perioada 01.09.2011 - 10.10.2011, s-a constatat că aceasta fusese creditată cu mai multe sume de bani de către B. (tatăl) pentru achiziționarea unor bunuri și servicii, astfel: (i) suma de 25.700 RON acordată la data de 19.09.2011 și folosită în aceeași zi de A. pentru plata sumei de 25.617,78 RON către D. SRL (furnizor de bunuri), reprezentând contravaloare achiziție de stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice - 2 buc., în baza facturii nr. x/16.08.2011; (ii) suma de 24.000 RON acordată la data de 10.010.2011 și folosită în aceeași zi de A. pentru plata sumei de 24.039,20 RON către E. SRL (furnizor de servicii), reprezentând contravaloare achiziție de servicii-managementul investiției în baza facturii nr. x/23.09.2011.

Un alt criteriu urmărit în activitatea de control efectuată în cauză a avut în vedere gradul de realizare a obiectivelor specifice propuse prin implementarea proiectului, rezultând neîndeplinirea obligațiilor asumate prin planul de afaceri, atașat la cererea de finanțare, respectiv realizarea unor rezultate economice și financiare pozitive, în condițiile în care recurenta-reclamantă înregistrase în anul 2012 pierdere în sumă de 65.665 RON, iar din datele și informațiile prezentate în planurile de redresare economico-financiară transmise de recurenta-reclamantă și înregistrate la CRPDRP 2 Sud-Est Constanța sub nr. x/13.12.2013 și nr. 28126/20.12.2013, rezulta că nu exista posibilitatea ca beneficiarul finanțării să-și redreseze activitatea și să înregistreze venituri substanțiale astfel încât să acopere pierderile din anul 2012 și să realizeze indicatorii financiari minimi previzionați în cererea de finanțare și Anexa C4 anexată acesteia.

Pe baza acestor elemente, s-a apreciat că au fost create condiții artificiale în ceea ce privește acordarea sprijinului financiar nerambursabil, impunându-se astfel recuperarea finanțării, pentru nerespectarea obiectivelor proiectului și a scopului urmărit în cadrul Măsurii 312.

Contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare mai sus menționat a fost respinsă prin Decizia nr. 13979/25.04.2014 a intimatei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit).

Actele administrative astfel emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză, împrejurările de fapt evidențiate de autoritatea pârâtă justificând pe deplin concluzia privind intenția recurentei-reclamante de a obține un avantaj financiar necuvenit, prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării acestuia.

În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, fiind prezentate în cuprinsul sentinței argumentele pentru care nu au fost primite susținerile și apărările recurentei-reclamante formulate în cadrul acțiunii introductive de instanță.

Lipsa de relevanță a constatărilor ce au stat la baza stabilirii neeligibilității în contextul aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 a fost reiterată de către recurenta-reclamantă A., prin intermediul cererii de recurs de față.

În mod special, sentința pronunțată în cauză a fost criticată pentru faptul că prima instanță ar fi acordat o importanță exagerată procurilor emise în favoarea tatălui reprezentantului legal al recurentei-reclamantei și a dreptului de reprezentare rezultând din împuternicirile date, interpretând în mod eronat implicarea mandatarului în realizarea proiectului de investiție, în realitate, aceasta fiind justificată și determinată exclusiv de intenția părintelui de a sprijini/ajuta la demararea afacerii cu experiență proprie și sume de bani.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de menținere a actelor administrative emise în privința recurentei-reclamante și considerentele expuse în susținerea acesteia, argumentație pe care instanța de control judiciar și-o însușește în totalitate.

Și în aprecierea Înaltei Curți, analiza circumstanțelor obiective, cât și a elementelor de fapt relevante în ceea ce privește stabilirea intenției în a cărei concretizare s-a acționat prin formularea cererii de finanțare în litigiu, justifică concluzia că investiția preconizată avea în realitate și era destinată să deservească interesele unui alt beneficiar decât cel declarat formal, ceea ce contravine obiectivelor schemei de sprijin din cadrul FEADR.

Din această perspectivă, și anume a concluziei că beneficiarul real al proiectului de investiții având ca obiect achiziția de utilaje pentru prestării servicii în mediu rural era dl. B., nicidecum entitatea juridică reprezentată de fiica acestuia, se constată că, în mod justificat, a fost analizată de autoritatea pârâtă și mai apoi de instanța de judecată situația și activitatea SC G. SRL, societate la care persoana în cauză deținea calitatea de administrator și unic acționar, elementele rezultatele din examinarea efectuată demonstrând justețea raționamentului făcut în legătură cu existența condițiilor artificiale, în condițiile în care persoana fizică B. sau firma pe care acesta o deținea nu îndeplineau/întruneau condițiile/punctajul necesar pentru accesarea/acordarea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, fiind neîntemeiată critica formulată în recurs sub acest aspect.

Potrivit deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene evocate, "articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane."

Raportat la criteriile mai sus arătate, Înalta Curte constată că prin modul în care s-a procedat în cauză nu a fost asigurată îndeplinirea obiectivului general al Măsurii 312 FEADR, care urmărește dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, rezultând că beneficiarul A. nu desfășurase în mod real și efectiv activitatea specifică segmentului de prestării servicii pentru care primise finanțare, conform proiectului "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A.".

Acordarea unei finanțării nerambursabile este însă condiționată de obligația corelativă a beneficiarilor de a desfășura ei înșiși, în mod real și efectiv, activitatea pe segmentul finanțat.

Considerarea ca îndeplinită a acestei obligații nu presupune și nu cere prezența permanentă a beneficiarului la locul exploatației ori prestarea nemijlocită/efectivă a tuturor activităților pe care le implică realizarea proiectului ori menținerea investiției pe toată durata de existență a acesteia, fiind suficient să se constate că principalele prerogative de administrare și activitățile implicând puterea de decizie comercială au fost exercitate/luate de beneficiarul finanțării și, evident, în folosul acestuia.

Or, în speță, funcțiile de administrare și coordonare a activității au fost exercitate de o altă persoană mandatată în acest scop, beneficiarul finanțării renunțând încă de la început, imediat după depunerea cererii de finanțare, la luarea oricăror decizii privind punerea în aplicare și executarea proiectului de investiții, ceea ce înseamnă că, în caz, a fost eludat scopul esențial în vederea căruia fusese acordată finanțarea, rezultând că aceasta a urmărit și trebuia să profite altui beneficiar decât cel declarat, respectiv dlui. B., tatăl reprezentantului legal al recurentei-reclamante.

Acordarea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 se face în considerarea persoanei care încheie contractul de finanțare, fiind necesar ca beneficiarul schemei de ajutor să îndeplinească anumite condiții la încheierea contractului de finanțare, în cazul de față interesând vârsta solicitantului și faptul că entitatea juridică declarată era întreprindere nou înființată, în timp ce alte elemente și împrejurări menționate ca atare în actele administrative contestate, analizate și în considerentele sentinței ce formează obiectul examinării în cauză, justifică concluzia privind crearea condițiilor artificiale în folosul altui beneficiar decât recurenta-reclamantă.

În opinia Înaltei Curți, lipsa de experiență profesională a beneficiarului, o anumită stare/situație medicală temporară sau nevoia unui ajutor financiar nu justifică în niciun caz transferarea în totalitate a prerogativelor implicând exercitarea puterii de decizie în cadrul întreprinderii individuale, așa cum s-a întâmplat în cauză.

Astfel, este de necontestat faptul că au fost emise două procuri notariale cuprinzând executarea unor mandate generale date în favoarea tatălui reprezentantului legal al recurentei-reclamante, împuterniciri care confereau dreptul de reprezentare și administrare cu puteri depline a entității juridice, incluzând și îndeplinirea formalităților necesare înființării întreprinderii individuale, mandatarul fiind autorizat să reprezinte interesele întreprinderii individuale mandante în fața Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) în ceea ce privește îndeplinirea tuturor formalităților necesare în vederea încheierii și derulării contractului de achiziție utilaje de prestări servicii.

Rezultă astfel că împuternicirile acordate au vizat întreaga activitate derulată în vederea încheierii și executării contractului de finanțare, fiind lipsită de relevanță apărarea recurentei-reclamante întemeiată pe firescul ajutorului provenind din partea tatălui, în condițiile în care un asemenea sprijin/ajutor nu poate fi acceptat și nu poate merge până la a exclude orice contribuție/aport al titularului investiției în tot ceea ce înseamnă concepția, planificarea, conducerea, supravegherea și executarea activității pe care este chemată să o desfășoare entitatea juridică în beneficiul căreia s-a acordat finanțarea nerambursabilă.

Prin urmare, nefiind vorba de îndeplinirea unor activități punctuale, anume prevăzute și suficient precizate, Înalta Curte constată că, în mod corect, au fost analizate în caz aspectele implicând acțiunile și aportul avut de mandatarul B. la implementarea și executarea proiectului de investiție formând obiectul contractului de finanțare, examinare necesară pentru stabilirea intenției în a cărei concretizare s-a acționat, din perspectiva creării de condiții artificiale.

Pe de altă parte, în condițiile în care restituirea sprijinului financiar a fost dispusă ca sancțiune pentru încălcarea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile prin crearea de condiții artificiale, această chestiune reprezentând principala cauză de încetare a contractului de finanțare, Înalta Curte constată că în mod justificat prima instanță a considerat că nu era necesară analizarea separată a aspectelor referitoare la posibilitatea de redresare financiară a întreprinderii recurentei-reclamante, raportat la concluzia exprimată, critica formulată în recurs fiind neîntemeiată.

Din același motiv, nici împrejurarea că în cauză au fost achiziționate utilajele menționate în contractul de finanțare încheiat cu autoritatea pârâtă nu prezintă relevanță și nu modifică cu nimic starea de fapt ori concluzia referitoare la existența condițiilor artificiale.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte considerații și întreaga analiză efectuată de prima instanță în examinarea îndeplinirii celor două elemente obligatorii în raport de care se apreciază cu privire la existența condițiilor artificiale.

De asemenea, nici faptul că sprijinul financiar acordat recurentei-reclamante, cât și încheierea contractului de finanțare, au avut loc pe baza unor verificări anterioare ale reprezentanților autorității intimate nu constituie o împrejurare care să conducă la reformarea sentinței, din perspectiva principiului irevocabilității actelor administrative, siguranței și stabilității raporturilor juridice.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că validarea documentației în etapa prealabilă și pe parcursul derulării raporturilor contractuale nu împiedică efectuarea unor controale ulterioare, în condițiile în care finanțarea contractului este asigurată în cea mai mare parte din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, sub condiția respectării stricte a legalității în utilizarea lor.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a reținut în sarcina recurentei-reclamante existența unei nereguli în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește critica vizând soluția dată în contestația la executare promovată împotriva procesului-verbal de sechestru emis în baza titlului de creanță contestat în cauză.

Se reține astfel că atât la judecata în primă instanță, cât și prin intermediul cererii de recurs, nelegalitatea procesului-verbal de sechestru a fost invocată pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege, în sensul în care respectivul act de procedură, încheiat în lipsa debitorului și comunicat acestuia prin poștă, nu era semnat de nicio persoană și stampilat.

Prin sentința pronunțată în cauză s-a reținut însă că exemplarul original al procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x din 19.11.2014 întocmit de organul de executare fiscală, în temeiul O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, atașat la dosar fond, avea înscrisă semnătura executorului bugetar I., cât și ștampila organului fiscal.

Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 43 alin. (6) O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal de sechestru, conform cărora "actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie", s-a apreciat de către instanță că lipsurile constatate în privința exemplarului comunicat prin poștă recurentei-reclamante nu afectează valabilitatea în sine a actului de procedură.

Față de conținutul clar și precis edictat al prevederii legale enunțate, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei-reclamante, omisiunile de felul celor invocate, și anume lipsa semnăturii persoanei care acționează ca împuternicit al organului fiscal și neaplicarea ștampilei organului emitent, neconstituind neregularități care implică constatarea nulității actului pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, potrivit art. 43 alin. (6) O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Celelalte neregularități invocate, privind pretinsele omisiuni referitoare la necompletarea rubricilor ce vizează debitorul, martorii și custodele nu necesită o examinare separată din partea Înaltei Curți, având în vedere că acestea nu au fost supuse cenzurii instanței de fond, fiind invocate direct în recurs, ceea ce contravine dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. cu referire la art. 478 alin. (2) din același cod, conform cărora judecata în recurs este circumscrisă limitei efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/204, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond, ca temeinică și legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală - A.) împotriva Sentinței civile nr. 1882 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV