ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3180/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 762 din 20 mai 2009 a respins ca inadmisibil capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. formulat de reclamantul Ț.C.A. în contradictoriu cu pârâtul V.T. A fost admisă excepția prescripției și a fost respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 ca prescris. Cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

2. Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 201 A din 18 martie 2010 a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a luat act de renunțarea la judecata celui de al II – lea capăt de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform Legii nr. 112/1995. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut în esență următoarele: Acțiunea precizată în repetate rânduri cu care instanța a fost sesizată a privit două capete de cerere: constatarea preferabilității titlului de proprietate al reclamantului față de titlul pârâtului și respectiv, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârât în temeiul Legii nr. 112/1995.

Primul capăt de cerere a fost corect respins față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care consacră în alin. (2) caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare, în raport de faptul că reclamantul nu a cerut lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie. S-a apreciat că prin respingerea acestui capăt de cerere reclamantului nu i se aduce atingere dreptului de acces la justiție, conceput ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care instanța europeană recunoaște statelor membre o marjă suficient de largă de apreciere în reglementarea mijloacelor procedurale puse la dispoziția părților pentru valorificarea drepturilor și intereselor lor legitime, cu condiția ca aceste mijloace să nu facă în mod concret practic imposibil accesul la o instanță.

S-a constatat că în cauză reclamantul are posibilitatea să promoveze o acțiune în revendicare, ca fiind mijlocul specific și cel mai eficient de protejare a dreptului de proprietate. Referitor la capătul doi de cerere s-a constatat că reclamantul, prin precizarea de acțiune formulată la 19 martie 2009, a arătat că înțelege să renunțe la judecată, privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârât. Sub acest din urmă aspect s-a apreciat întemeiat apelul reclamantului întrucât deși renunțase la judecată pentru acest al doilea capăt de cerere instanța a respins acțiunea ca prescrisă, încălcând astfel principiul disponibilității, care guvernează procesul civil și deci cu încălcarea art. 124 alin. (5) C. proc.

civ. 3. Recurs Împotriva deciziei Curții de Apel reclamantul a declarat în termen recurs. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312 C. proc. civ. fără indicarea motivelor prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În fapt s-a criticat soluția instanței de apel pentru netemeinicie deoarece instanța s-a pronunțat doar pe ½ din primul capăt de cerere deși a fost învestită să se pronunțe pe întreg acest capăt de cerere prin precizarea din 7 mai și 26 februarie 2009 când a declarat că dacă se stabilește preferința pentru titlul său, apartamentul ar urma să fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie nemaifiind necesară judecarea cererii de anulare a contractului.

Recurentul a susținut că prin soluția dată a fost împiedicat să recupereze apartamentul luat prin fraudă și printr-o cauză ilicită și i s-a îngrădit astfel dreptul la judecată. S-a solicitat casarea deciziei pentru că nu s-a intrat în judecarea fondului. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate instanța constată că aceasta este legală și temeinică. Cadrul procesual în raport de precizările succesive ale reclamantului a fost corect stabilit. În petiția din dosarul de fond, reclamantul a indicat textual „vă reamintesc că nu am cerut decât compararea de titluri de proprietate asupra apartamentului din strada G.A. în baza art. 111 alin. (1) C. proc.

civ. și nimic altceva” și precizează în mod expres „am renunțat și renunț să se judece anularea contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 pe numele pârâților”. Ca urmare în mod corect s-a constatat că primul capăt de cerere întemeiat pe art. 111 C. proc. civ. este inadmisibil și ca urmare cererea a fost soluționată pe cale de excepție, neputându-se intra în fondul cauzei. Văzând că în cauză au fost respectate dispozițiile legale reținute în modalitatea de soluționare a acțiunii iar instanța de apel în mod temeinic a constatat acest lucru cu corecția referitoare la adaptarea soluției în raport de măsura și limitele în care reclamantul a înțeles să învestească instanța, s-a constatat că recursul este nefondat și în temeiul art. 312, art. 1 C. proc.

civ. a fost respins cu consecința menținerii deciziei Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ț.C.A. împotriva deciziei nr. 201A din 18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.