ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2329/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2009 la data de 26 februarie 2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că dreptul de proprietate cu privire la imobilul apartament nr. x, situat în București, str. x A, sectorul 1 este preferabil titlului de proprietate exhibat de pârâtul B., obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate si liniștită posesie imobilul, anularea contractului de vânzare-cumparare încheiat cu pârâții B. si C. și desființarea contractului.

Prin sentința civilă nr. 762 din 20 mai 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, capătul de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., a admis excepția prescripției capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/23957/05 noiembrie 1996, pe care l-a respins ca prescris, și, totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, în raport de prevederile art. 111 din C. proc. civ., cererea reclamantului privind constatarea preferabilității titlul său de proprietate în raport de cel al pârâtului cu privire la imobilul în litigiu, fără a cere și obligarea acestuia de lăsa, în deplină proprietate și posesie și imobilul, este inadmisibilă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 05 noiembrie 1996, tribunalul a constatat că dreptul material la acțiune este prescris având în vedere că potrivit art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 201A din 18 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a luat act de renunțarea la judecata celui de-al doilea capăt de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat conform Legii nr. 112/1995.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 13 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a solicitat "îndreptarea erorilor judiciare" din cuprinsul sentinței civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin încheierea pronunțată în data de 30 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a apreciat că reclamantul a învestit instanța cu o cerere de apel împotriva hotărârii judecătorești menționate, motiv pentru care a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării apelului către Curtea de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 570A din 19 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a calificat acțiunea reclamantului drept cerere pentru repararea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 13496 din 14 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 2075 din 24 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, apreciind că reclamantul a învestit instanța cu o cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin decizia civilă nr. 1096 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității apelului, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a exercitat de două ori calea de atac a apelului împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, nesocotind regulile fundamentale ale procesului civil referitoare la principiul legalității căilor de atac, părțile având dreptul să exercite căile de atac prescrise de lege, cu obligația procedurală însă de a le respecta regimul juridic.

Împotriva deciziei curții de apel, reclamantul A. a exercitat prezentul recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 ianuarie 2019.

La termenul acordat pentru 19 iunie 2019, instanța, constatând că părțile deși legal citate, nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a dispus suspendarea pricinii.

Prin rezoluția din 28 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării, și a acordat termen la 11 noiembrie 2020

Analizând excepția perimării recursului, invocată, din oficiu, de instanță, se rețin următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanței, 26 februarie 2009, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 iunie 2019, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la 19 iunie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere pe rol a cauzei, în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea, în cauză, a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I din același cod, aceasta se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1096A/2018 din 8 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1096A/2018 din 8 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.