ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4705/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4705/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 247 din 21 ianuarie 2010, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins
recursul declarat de T.V. împotriva sentinței civile nr. 74 din 3 martie 2009 a
Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această
soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 74 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.M.;
a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.J.P.F. Timiș;
a respins acțiunea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu I.J.P.F. Timiș
și O.M. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;
a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu I.G.P.F. și cererea
privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, ca instanță
de control judiciar a constatat că instanța de fond a abordat acțiunea reclamantului,
prin raportare la obiectul acesteia, astfel că soluția este corectă și în acord
cu prevederile legale incidente atât sub aspectul excepțiilor invocate cât și al
fondului litigiului, întrucât reclamantul nu a solicitat obligarea pârâților I.J.P.F.
Timiș și O.M. la întocmirea unui act sau transmiterea unei documentații.
În ceea ce privește pretenția
reclamantului de a i se recunoaște dreptul la acordarea gradului de comisar șef
de poliție, cu acordarea drepturilor bănești aferente acestui grad, cu recalcularea
drepturilor de pensie și refacerea deciziei de pensionare, instanța de recurs a
apreciat că aceasta nu este atributul I.J.P.F. Timiș ci al Ministrului Administrației
și Internelor, conform art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, astfel
că I.J.P.F. Timiș nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății.
Concluzionând, instanța
de recurs a constatat că din probatoriul administrat rezultă că reclamantul, contrar
celor susținute, nu a sesizat anterior încetării raporturilor sale de serviciu prin
pensionare nici I.J.P.F. Timiș și nici I.G.P.F. cu o cerere de întocmire a actelor
de transmitere a documentelor în vederea recunoașterii dreptului său la acordarea
gradului de comisar șef de poliție, astfel că deși I.G.P.F. are obligația de a propune
avansarea, nu se poate reține în sarcina acestei autorități un refuz nejustificat
în sensul art. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva deciziei
nr. 247 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, T.V. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile
art. 318 C. proc. civ., reiterând motivele și argumentele prezentate în fața instanței
de recurs.
În esență, contestatorul
a susținut următoarele:
Dispozițiile legale
incidente în cauză prevăd că acordarea gradelor profesionale în structurile de ordine
publică și siguranță națională nu se face la cerere, ci ca urmare a unor lucrări
de personal.
Afirmația instanței
în sensul că nu a solicitat obligarea intimaților I.J.P.F. Timiș și lui O.M. la
întocmirea unui act sau la transmiterea unei documentații, este falsă.
Curtea nu a ținut cont
de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocând în mod greșit
prevederile art. 2 alin. (1) lit. i).
Curtea a vorbit de
fondul cererii, dar nu s-a pronunțat asupra nici unui capăt de cerere supuse judecății.
Curtea, în mod greșit,
a considerat că nu se poate reține în sarcina intimaților I.J.P.F. Timiș și O.M.
calitatea procesuală pasivă.
În concluzie, susține
constestatorul, hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale evidente.
Examinând contestația
în anulare de față, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru considerentele
arătate în continuare:
Contestația în anulare
a fost formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., conform căruia:
Art. 318 „Hotărârile instanțelor
de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul
unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare
sau de casare”.
Cu referire la noțiunea
de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., în practica
judecătorească s-a reținut că această noțiune nu trebuie să fie interpretată extensiv,
ci doar stricto sensu, cu accent pe aspectele formale ale judecății, care să nu
presupună necesitatea reexaminării fondului litigiului sau a probelor administrate.
Or, prin invocarea acelorași
motive și argumente ca și în fața instanței de recurs, contestatorul și-a întemeiat
numai în mod formal cererea sa pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în realitate
urmărind reiterarea căii de atac a recursului.
În cauza de față, Înalta
Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor
art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită
de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul
textului legal.
Verificarea unei astfel
de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei
sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea
unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres
și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit
să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.
Analizând contestația
formulată și sub aspectul motivului invocat de contestator, al neanalizării motivelor
de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că instanța de reformare s-a pronunțat
pe cererea reclamantului și a constatat că deși reclamantul susține că a sesizat
anterior încetării raporturilor sale de serviciu prin pensionare și I.J.P.F. Timiș
și I.G.P.F. cu o cerere de întocmire a actelor de transmitere a documentelor în
vederea recunoașterii dreptului său la acordarea gradului de comisar șef de poliție,
nu s-au adus dovezi în sprijinul celor afirmate.
Verificând motivele indicate
de contestatori, Înalta Curte constată că toate vizează presupuse greșeli de judecată,
autorul lor solicitând, în realitate, reevaluarea, rejudecarea recursului ca efect
al admiterii unui „recurs la recurs”.
În baza art. 320 C. proc.
civ., văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 317 -
318 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de T.V. împotriva deciziei nr. 247 din 21 ianuarie 2010 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,
ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2010.