ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2581/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatoarea Primăria comunei B. a atacat în instanță, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, decizia nr. AA din data de 16 februarie 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței anularea parțială a acestei decizii, în ceea ce privește pct. 3 și 4 ale deciziei prin care s-a declinat competența de soluționare a notificării privind casa de locuit cu ghețărie ce a fost demolată și o porțiune de teren, în favoarea contestatoarei. Prin sentința civilă nr. 1439 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția de soluționare a notificării poate fi atacată de persoana îndreptățită, reclamanta nefiind persoană îndreptățită în condițiile legii. În finalul motivării, Tribunalul a făcut și anumite susțineri pe fondul cauzei, în sensul că, în raport de situația de fapt, în mod corect Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și-a declinat competența în favoarea contestatoarei. Împotriva menționatei sentințe a fost declarat apel, în termen legal, contestatoarea Primăria comunei B. Curtea a pus în discuție din oficiu, ca motiv de ordine publică, necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță.

Prin decizia civilă nr. 406A din 08 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Primăria comunei B., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București. Soluționând apelul prin prisma motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea a constatat că tribunalul a soluționat cauza prin raportare strict la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția sau decizia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului.

În cauză, cererea de anulare parțială a dispoziției nr. AA/2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost formulată de un terț, situație în care cererea nu cade sub incidența art. 26 al Legii nr. 10/2001. Curtea a apreciat că soluția în cauză trebuie dată prin prisma dispozițiilor art. 1 și 2 C. proc. civ., potrivit cărora competența generală aparține judecătoriei, cu excepția cauzelor „date prin lege în competența altor instanțe”. Prin art. 26 din Legea nr. 10/2001 se vizează doar contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva soluțiilor date asupra notificărilor, iar nu și orice alte cereri formulate de alte persoane prin care se solicită anularea unei decizii dată în procedura extrajudiciară reglementată de lege.

De aici se extrage concluzia că orice alte cereri care nu sunt formulate de persoanele îndreptățite și care nu cad strict sub imperiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu revin în competența prevăzută de legea specială, ci cad sub incidența dreptului comun, anume a art. 1 C. proc. civ. Curtea a constatat neîntemeiate susținerile apelantei în sensul că litigiul ar fi supus contenciosului administrativ, conform Legii nr. 554/2004, deciziile emise în procedura Legii nr. 10/2001 nefiind acte administrative, ci acte juridice civile, emise într-o procedură extrajudiciară specială, de subiecți de drept care nu sunt de multe ori sau care nu acționează ca organe ale administrației publice aflate într-un raport specific de drept administrativ cu persoanele îndreptățite, ci ca subiecte de drept civil - deținători care sunt obligați la restituire.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că decizia civilă nr. 406 din 08 iunie 2010 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului consideră că, în prezenta speță, competența de soluționare în fond a cauzei revine secției civile a Tribunalului București, prin analogie cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 care stabilește competența în favoarea „secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare". Cum prin acțiunea reclamantei se solicită anularea parțială a unei decizii emise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reclamanta consideră că, în soluționarea cauzei supuse judecații, competența revine secției civile a Tribunalului București, natura cauzei fiind una civilă și nu de contencios administrativ.

Prin art. 6 din decizia contestată, petentului i s-a adus la cunoștință că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile la secția civilă a Tribunalului București, astfel că reclamanta cunoștea la data introducerii acțiunii faptul că Tribunalul București, secția civilă, are competență după materie în speța de față.

Analizând recursul formulat în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente: Prin dispoziția contestată, în temeiul art. 21 alin. (4) și art. 32 al Legii nr. 10/2001, s-a dispus de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului declinarea competenței de soluționare a unei părți din notificarea nr. CC din 29 octombrie 2001, în favoarea contestatoarei, Primăria comunei B. În art. 21 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 se prevede că, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului București or, după caz, a președintelui Consiliului Județean.

Conform art. 32 al Legii nr. 10/2001, în situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al Municipiului București. Dispozițiile art. 22 - 28 se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În prezenta cauză contestatoarea este unitatea învestită cu soluționarea notificării, ca urmare a declinării de competență în temeiul art. 32 al Legii nr. 10/2001. Prin urmare, contestatoarea nu are calitate de terț în raport de decizia contestată, ci de unitate îinvestită cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât aspectele invocate de către contestatoare pe calea prezentei contestații urmează a fi valorificate în conținutul dispoziției sau deciziei pe care trebuie să o emită. Decizia contestată constituie prin urmare actul de învestire al contestatoarei, în calitate de unitate care trebuie să soluționeze o parte a notificării, ceea ce determină incidența în cauză a art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, în raport de care competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță secției civile a Tribunalului.

În acest context apare ca fiind fondată critica recurentei privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel fiind, în mod greșit a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, pornind de la premisa că Primăria comunei B. are calitate de terț, cât timp aceasta fusese învestită cu soluționarea notificării în temeiul art. 32 al Legii nr. 10/2001, art. care face trimitere la procedura reglementată în art. 22-28 a Legii nr. 10/2001, deci inclusiv la art. 26 alin. (3) care stabilește competența de judecată în primă instanță a secției civile a Tribunalului.

Prin urmare, constatându-se că instanța de apel s-a pronunțat strict asupra motivului de ordine publică al competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, fără a analiza alte aspecte de fond ale cauzei prin prisma motivelor de apel, se impune, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleași instanțe pentru rejudecarea apelului. Urmează ca, în rejudecare, să fie pusă în discuție poziția exprimată de contestatoare prin formularea prezentei contestații, ca fiind un refuz de emitere a dispoziției, fie admisibilitatea unei astfel de contestații, dată fiind posibilitatea valorificării acestor apărări ale primăriei, ca unitate învestită cu soluționarea unei notificări, în conținutul dispoziției pe care are obligația să o emită în temeiul Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 406A din 08 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2011.