- Dosarul nr.
- 5072/2/2011
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 14 februarie 2012
Decizia nr. 402/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 5072/2/2011 — recurs
Asupra recursului de față În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin sentința penală nr. 373 din 5 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5072/2/2011, Curtea de Apel București în baia art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța sentința respectivă instanța de judecată a reținut că în raport de obiectul cauzei, respectiv contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. ca urmare a solicitării de a se aplica dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., competența de soluționare revine instanței de executare, repectiv Tribunalul București. Împotriva sentinței contestatorul D.V.
a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris. La primul termen de judecată contestatorul D.V. prezent a arătat că își retrage recursul declarat în prezenta cauză. În aceste condiții având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., partea poate retrage recursul și în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 369 din același Cod, retragerea fiind făcută personal de contestator, se va lua act de retragerea recursului. Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de contestatorul D.V. împotriva sentinței penale nr. 373 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012.