ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.S. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta A.N.V.: anularea ordinului din 02 august 2011 emis de

vicepreședintele A.N.V., reintegrarea sa în postul deținut anterior, obligarea pârâtei

la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desființării postului deținut

anterior și până la data reintegrării, cu indexarea acestora în funcție de rata

inflației, suspendarea ordinului din 02 august 2011 până la soluționarea irevocabilă

a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința

nr. 572 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența materială de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalul Ialomița, reținând, în esență, următoarele:

Reclamantul contestă în

prezenta cauză ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu

cu angajatorul prin eliberarea din funcție. Împotriva acestui ordin reclamantul

a făcut plângere prealabilă către A.N.V., soluționată prin răspunsul acestei instituții,

prin care se arată că plângerea prealabilă este neîntemeiată, fiind prin urmare

menținute dispozițiile ordinului nr. 7383 din 02 august 2011 emis de vicepreședintele

A.N.V.

În raport de aceste aspecte,

se constată că reclamantul contestă încetarea raporturilor de serviciu cu D.J.A.O.V.

Ialomița, autoritate publică locală, iar, raportat la dispozițiile art. 109 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ., aparține Tribunalului competența de soluționare în primă

instanță a cauzelor ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici,

aceste raporturi fiind de esența obiectului cauzei.

Împrejurarea că reclamantul

contestă, implicit, odată cu măsura încetării raporturilor de serviciu și ordinul

prin care s-a dispus această măsură, iar emitentul acestuia este o autoritate publică

centrală, nu are relevanță în stabilirea instanței competente. De asemenea, este

lipsită de relevanță împrejurarea că direcția nu are personalitate juridică.

2.2. Învestit cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința

nr. 945 din 9 aprilie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte

de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, reținând,

în esență, următoarele:

În conformitate cu dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1

din C. proc. civ., având în vedere că prin acțiune se solicită anularea unui ordin

emis de vicepreședintele A.N.V., iar conform art. 1 alin. (1) și (3) din H.G.

nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările

ulterioare, A.N.V. este organ de specialitate al administrației publice centrale,

competența revine curții de apel.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conform celor expuse anterior,

reclamantul

a chemat în judecată A.N.V. solicitând anularea ordinului din 02 august 2011 emis

de vicepreședintele A.N.V., reintegrarea în postul deținut anterior, obligarea pârâtei

la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desființării postului deținut

anterior și până la data reintegrării, cu indexarea acestora în funcție de rata

inflației și suspendarea ordinului până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Înalta Curte constată

că obiectul litigiului îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de A.N.V.,

care, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea

și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, cu modificările și completările

ulterioare, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care

asigură aplicarea politicii vamale și în domeniul accizelor și exercită atribuțiile

stabilite prin lege.

Este adevărat că actul

administrativ contestat produce efecte juridice cu privire la raportul de serviciu

dintre reclamant și D.J.A.O.V. Ialomița, însă, conform dispozițiilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ competentă

să soluționeze litigiul se determină în raport cu emitentul actului administrativ

contestat.

Astfel, conform art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 10. – (1) Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel

[…].

”

Este necontestat faptul

că prezentul litigiu se circumscrie dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, conform cărora: „Cauzele care au ca obiect raportul

de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios

administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege

competența altor instanțe”. Însă, dispozițiile citate nu conțin nicio normă

de competență, astfel că instanța de contencios administrativ competentă material

și teritorial să soluționeze un asemenea litigiu se determină în conformitate cu

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea

normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții

instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond,

după cum urmează:

criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)

a autorității publice emitente a actului atacat;

criteriul valoric, stabilit

pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat.

În cauză, întrucât litigiul

nu are caracter fiscal, instanța competentă se determină în funcție de rangul central

sau local al autorității publice emitente a actului administrativ ce formează obiectul

litigiului, și anume pârâta A.N.V.

Or, conform celor reținute

anterior, A.N.V. este o autoritate publică centrală, astfel că, potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prezentul

litigiu, care privește un act administrativ emis

de o autoritate publică centrală, se soluționează în fond de secția de contencios

administrativ și fiscal a curții de apel, în speță Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competentă și din punct de vedere teritorial.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.