ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6435/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3450/86/2010 la data de 25 martie 2010, reclamantul P.G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 221/2009, arătând că tatăl său, P.G.D., a fost arestat de către organele de securitate Botoșani, drept criminal de război, fiind șeful Poliției Dorohoi până în Martie 1945, când s-a refugiat în Făgăraș. După arestare, tatăl său a fost trimis în lagăr, de unde apoi, din lipsă de probe, Tribunalul Poporului București a clasat dosarul său, în 1945. Ulterior, s-au reluat procedurile judiciare și tatăl său a fost condamnat, prin decizia penală nr. 1032/1949, la 5 ani temniță grea și 5 ani de degradare civică.

Recursul declarat de tatăl său a fost respins ca nefondat, însă acesta nu a avut nicio vină pentru trimiterea în lagăr a evreilor din Dorohoi, întrucâ împreună cu organele de jandarmi, a fost doar un executant. La condamnare nu s-a ținut cont de probele de nevinovăție și nici de clasarea inițială a dosarului. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000.000 lei vechi, precum și la plata sumei de 14.500.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate. Pentru termenul de judecată din 27 aprilie 2010, reclamantul a depus un memoriu (f. 35, 36, 37), în care a arătat că solicită suma de 3 milioane euro, daune morale pentru suferințele îndurate de tatăl său în închisorile comuniste, 3.600 euro, despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, 400 euro reprezentând cheltuieli pentru procurarea actelor, de deplasare, etc., în total 3.004.000 euro.

Prin precizările formulate la termenul din 27 aprilie 2010, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât și că solicită obligarea acestuia la plata : - sumei de 2.000.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plății, reprezentând daunele morale suferite de tatăl său, P.G.D., în închisorile comuniste, unde a și decedat; - sumei de 1.000.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plății, reprezentând suferința sa (a reclamantului), în sensul că a fost dat afară de la toate locurile de muncă, inclusiv de la școala unde a fost încadrat, pe motiv că este fiu de criminal de război. - sumei de 4.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb la data plății, reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea bunurilor confiscate de stat autorului său).

Reclamantul a arătat că nu deține niciun act doveditor privitor preluarea acestor bunuri și că, măsura clasării cauzei cu privire la tatăl său a avut loc în anul 1945, condamnarea fiind dată în anul 1949, iar după această condamnare nu a mai existat nicio modificare a soluției. Totodată, reclamantul a arătat că el nu a suferit nicio condamnare și nici nu a fost subiect al altor măsuri cu caracter politic. Prin sentința civilă nr. 970 din 25 mai 2010 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că tatăl reclamantului, P.G.D., a fost condamnat prin decizia penală nr. 1032 din 20 aprilie 1949 a Curții București, secția IV penală, (f. 6-8) la 5 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 pct. b), c) și d) din Legea nr. 207/1948 și 157 C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul, deși a avut cunoștință de ordinul de suspendare a deportărilor, totuși a expediat pe evrei în Transilvania, în calitatea sa de șef de poliție, „din ura ce o purta evreilor”, iar recursul acestuia a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1638 din 03 iunie 1949 a Curții Supreme, secția penală. Condamnarea suferită de tatăl reclamantului se încadrează în art. 7 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie „fiind, deci, expres exceptată de la aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009.

Împrejurarea invocată de către reclamant privind clasarea, în 1945, a dosarului (f.21-23) de către procuror, nu are relevanță în cauză, întrucât ulterior, în 1949, instanțele judecătorești au dispus condamnarea, soluțiile procurorilor neavând autoritate de lucru judecat, care rezultă doar din hotărârile judecătorești. Referitor la solicitarea reclamantului de acordarea a sumei de 1.000.000.000 euro pentru suferința sa, în sensul că a fost dat afară de la toate locurile de muncă, de la școală, pe motiv că este fiu de criminal de război, acesta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., aceste împrejurări, arătând expres că nu solicită proba testimonială sau cu alte înscrisuri.

De asemenea, reclamantul nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., existența unei condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative cu caracter politic și nici confiscarea unor bunuri, ca efect al acestora (cu privire la acest ultim aspect reclamantul a arătat expres că nu deține niciun act doveditor și nu s-au propus alte probe). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând că tatăl său a fost condamnat pentru crimă de război la 5 ani temniță grea și 5 ani degradare civilă, în baza art. 3 lit. b), c) și d) din Legea nr. 207/1946 combinat cu art. 157 C. pen., deci a fost considerat deținut politic, așa încât, intră sub incidența Legii nr. 221/2009. Reclamantul a mai arătat că acuzațiile aduse tatălui său nu sunt reale, acesta fiind un simplu executant în calitate de polițist și că a suferit de pe urma anchetelor la care a fost supus în timpul arestului, a torturii inumane și a violențelor fizice și psihice.

A invocat și consecințele pentru alți membrii ai familiei, respectiv, pentru mama sa, căreia i s-a luat pensia, și pentru el, care a fost dat afară din serviciu. Prin decizia civilă nr. 64 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, reținând că, deși inculpatul P.G.D., în calitate de șef de poliție, primise ordin de triere a evreilor ce urmau să fie trimiși în Transnistria totuși, neținând cont de ordinele primite, a trimis în lagăr mai multe familii de evrei printre care și copii mici și oameni în vârstă, nerespectând ordinul de suspendare a deportărilor. În atare situație, condamnarea suferită de tatăl inculpatului nu are caracter politic, neîncadrându-se în niciunul din textele actului normativ de reparație, care prin art. 7 exclude de sub incidența sa, condamnările de acest fel, care vizează, evident, antisemismul.

În consecință, cât timp nu s-a dovedit caracterul politic al condamnării, consecințele suferite de tatăl reclamantului și de familia acestuia nu pot fi analizate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.G.D., arătând, în esență, că nu este de acord cu respingerea apelului său, întrucât în mod nelegal instanțele de fond au reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009 pornind de la greșita înlăturare a susținerii sale că autorul său a suferit o condamnare politică. Așa cum a arătat în etapele procesuale anterioare, recursul formulat de autorul său împotriva sentinței de condamnare a fost respins ca nefondat, însă, așa cum s-a constatat de organele judiciare nu a avut nicio vină în deportarea evreilor din Dorohoi, întrucât acesta a fost un simplu executant.

La pronunțarea condamnării sale nu s-a ținut cont de probele de nevinovăție pe care le administrase în cauză. Restul celor dezvoltate de recurent în memoriul de recurs, reprezintă reluarea celor deja susținute în etapele procesuale anterioare și reprezintă susțineri de fapt, fără a putea fi calificate ca veritabile critici de nelegalitate. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. Așa cum instanțele de fond au reținut, autorul reclamantului a fost condamnat pentru crimă de război la 5 ani temniță grea și 5 ani degradare civilă, în baza art. 3 lit. b), c) și d) din Legea nr. 207/1946 combinat cu art. 157 C. pen., prin decizia penală nr. 1032 din 20 aprilie 1949 a Curții București, secția IV penală.

Din cuprinsul acestei hotărâri de condamnare, s-a reținut că inculpatul, deși a avut cunoștință de ordinul de suspendare a deportărilor, totuși a expediat pe evrei în Transilvania, în calitatea sa de șef de poliție, „din ura ce o purta evreilor”, recursul acestuia fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1638 din 03 iunie 1949 a Curții Supreme, secția penală. Art. 7 din Legea nr. 221/2009 dispune că „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”.

În aceste condiții, în mod legal instanța de apel a confirmat soluția de respingere a acțiunii, întrucât condamnarea autorului recurentului reclamant este în mod expres exceptată de la aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009, legea nerecunoscând vreun beneficiu reparatoriu în această situație; în plus, crima de război nu ar putea fi asimilată unei fapte al cărei scop a fost împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea 221/2009 care definesc domeniul său de aplicare. Condamnarea autorului recurentului reclamant pentru încadrarea anterior menționată, este intrată în puterea lucrului judecat, astfel că, instanțele de fond în mod legal au reținut că aceasta nu ar putea fi reevaluată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.D., împotriva deciziei nr. 64 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2011.