ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2011

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 19 ianuarie 2010, G. - Bârlad (S.) R. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că defunctului său tată, S.G. i-a fost încălcat dreptul la integritate fizică și psihică, prin tratamente inumane și degradante, precum și prin tortura la care a fost supus în perioadele detenției: 5 mai 1947 - 30 august 1947 la Craiova și Aiud și 15 august 1949 - 15 august 1954 la Galați, Jilava și Aiud, detenție la care a fost condamnat de Tribunalul Galați. A solicitat totodată ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se ia în considerare nu numai perioada de detenție ci și faptul că ulterior nu a mai fost primit în nicio unitate lucrativă.

În ședința publică din 5 martie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 500.000 euro, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 389 din 19 martie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 250.000 euro, echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința pronunțată la data de 12 aprilie 1951 de Tribunalul Militar Galați, S.G.

a fost condamnat, în temeiul dispozițiilor art. 208 C. pen., la 5 ani detențiune simplă pentru delictul de comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituționale a Republicii Populare Române. Din cuprinsul fișei personale a numitului S.G. s-a reținut că în luna mai a anului 1947, acesta a fost arestat pentru deținerea de material interzis și internat în lagărele de la Aiud și Craiova, fiind eliberat în octombrie 1947. După această dată, ca urmare a condamnării suferite în anul 1951, în baza hotărârii pronunțate de Tribunalul Militar Galați, a fost din nou arestat și eliberat în anul 1954. Prevalându-se de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prima instanță a constatat că aceasta constituie condamnare cu caracter politic, de drept, în sensul prevederilor legii.

În raport de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, tribunalul, având în vedere că reclamanta este fiica defunctului S. G., descendent de gradul I, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, a constatat că este îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit de autorul său ca urmare a condamnării cu caracter politic la care a fost supus. În determinarea cuantumului despăgubirilor morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că legea nu stabilește pentru aceste daune niciun cuantum minim sau maxim și nici criterii unitare și general aplicabile pentru determinarea acestuia, în aceste condiții, revenind instanței rolul de a aprecia în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei care este cuantumul acestor despăgubiri.

Astfel, în cauza dedusă judecății, tribunalul a reținut pe de o parte, faptul că recunoașterea expresă prin lege a caracterului politic al condamnării suferite de tatăl reclamantei reprezintă în sine o reparație a acestui prejudiciu, însă nu una suficientă pentru suferința morală a autorului reclamantei, întrucât atingerea adusă drepturilor fundamentale ale acestuia la libertate și la viață, este atât de gravă încât nu poate fi considerată suficientă simpla recunoaștere a caracterului politic al condamnării.

Așa fiind, în determinarea cuantumului despăgubirii, tribunalul a apreciat că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri materiale, însă la stabilirea cuantumului acestei compensații a fost avută în vedere în concret viata celui în cauză, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă, a fost supus la suferințe fizice și psihice, i s-a știrbit onoarea, demnitatea și i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare.

În această privință, în cauza dedusă judecății, tribunalul a constatat că autorul reclamantei a participat la luptele din primul război mondial fiind invalid de război, a fost ales deputat din partea Partidului Național Țărănesc, cu ocazia alegerilor desfășurate în anul 1932, îndeplinind și funcția de prefect al județului Covurlui. S-a mai reținut că anterior condamnării sale a practicat avocatura, fiind membru al Baroului Galați, din care a fost exclus în anul 1948, ca urmare a activităților politice pe care le desfășura.

Totodată, a fost avută în vedere și perioada ulterioară executării pedepsei, în care autorul reclamantei a fost supus practic unui regim de exterminare, în sensul că a fost lipsit de mijloacele materiale necesare traiului zilnic, în condițiile în care i-a fost suprimată pensia de care beneficia ca veteran și invalid de război ca urmare a participării la luptele din primul război mondial, singurele surse de venit fiind cele obținute de soția sa din activitatea de croitorie. Pe de altă parte, tribunalul a reținut, potrivit notelor de supraveghere ale lui S. G.("obiectiv S."), întocmite în anii 60, că acesta a fost urmărit permanent de autorități, fiind supus în continuare unui regim de teroare.

Așa fiind, față de cele expuse, tribunalul a apreciat că prin condamnarea cu caracter politic suferită de autorul reclamantei s-a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

De asemenea, tribunalul a apreciat că lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea, inclusiv sursele de venit.

Față de aceste considerente, reținând că acțiunea reclamantei de acordare a daunelor morale este întemeiată și ținând seama la stabilirea întinderii acestora de consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă, tribunalul a apreciat cuantumul sumei solicitate numai parțial justificat, suma de 250.000 euro, echivalent în lei la data plății, constituind o reparație suficientă și echitabilă, astfel că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata acestei sume, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Prin decizia nr. 622 A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu reclamanta, împotriva sentinței tribunalului. A schimbat în parte sentința, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul la suma de 40.000 euro, în echivalent lei la data plății.

Instanța de apel a constatat că motivul de apel formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind calitatea procesuală activă a moștenitorilor persoanelor care au suferit condamnare politică de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 este neîntemeiat, în raport de art. 5 alin. (1). Astfel, s-a reținut că este cert că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca persoana condamnată să nu mai fie în viață la data adoptării legii, dat fiind perioada mare de timp scursă din anul 1945 până în 2009, astfel încât a menționat în mod expres și soțul supraviețuitor și descendenții până la gradul II ai persoanei condamnate, ca beneficiari ai acestei legi. A fost găsit însă întemeiat motivul de apel, comun ambilor apelanți, privind cuantumul daunelor morale.

S-a constatat că este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Într-adevăr, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, prin condamnarea suferită pe nedrept s-a produs o vătămare gravă asupra întregii vieți a reclamantului, dar la stabilirea cuantumului daunelor, instanța trebuie să aibă în vedere ca acestea că nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

În acest sens, relativ la daunele morale, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei și adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate (a se vedea hotărârea din 5 octombrie 2005 pronunțată în cauza Barbu Anghelescu împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunțată în cauza Bursuc împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007 pronunțată în cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, hotărârea din 3 iunie 2003 pronunțată în cauza Pantea împotriva României, precum și cea pronunțată în cauza Canciovici împotriva României). La cuantificarea prejudiciului suferit, curtea de apel a avut în vedere și valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Înalta Curte, instanță care a adoptat o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate.

Ca atare, curtea a apreciat că pentru cei cinci ani de detenție suma de 40.000 euro este echitabilă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., a admis apelurile, a schimbat în parte sentința în sensul reducerii la această sumă - plătibilă în lei - a cuantumului daunelor la care urmează să fie obligat pârâtul, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri pârâtul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale.

A invocat prevederile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care a fost declarat neconstituțional art. 5 din Legea nr. 221/2009, considerând astfel că trimiterile la respectivele norme au rămas fără obiect. A înțeles a se prevala și de practica curților de apel, menționând o serie de decizii pronunțate în 17 și 18 noiembrie 2010, prin care s-au admis apelurile Statului Român, motivat de faptul că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional. A concluzionat că dispoziția legală declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, în prezent nemaiexistând un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii.

A criticat soluția pronunțată în apel și sub aspectul soluționării aspectului privind calitatea procesuală activă a moștenitorilor persoanei condamnate de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, considerând că dreptul la repararea unui prejudiciu moral este un drept de natură exclusiv personală, ce nu se poate transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua acțiunea introdusă de autorul lor. A arătat astfel, că intenția legiuitorului a fost în sensul că dreptul soțului sau al descendenților de a obține despăgubiri apare doar în condițiile în care decesul celui condamnat a intervenit după data intrării în vigoare a legii. În subsidiar, a solicitat a se observa că suma acordată este exagerat de mare, instanța de apel neavând în vedere faptul că rațiunea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 221/2009 constă în primul rând în dezdăunarea celor nevinovați, iar în al doilea rând realizând o funcție preventivă.

Ținându-se seama de echivalentul real al consecințelor negative la care s-a făcut referire și al suferințelor suportate de autorul reclamantei, a solicitat a se cenzura cuantumul daunelor morale, prin aprecierea corectă a probelor și nu prin întemeierea doar pe prezumții. Un alt aspect pe care pârâtul a solicitat a fi avut în vedere a fost acela al faptului că trebuia să se aibă în vedere practica CEDO drept criteriu privind cuantumul despăgubirilor, în termenii căreia criteriul echității ține cont de necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. A arătat că din analiza motivelor de apel formulate de ambele părți, rezultă că unul din acestea se referă la incidența în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 62/2010, asupra căruia instanța a omis a se pronunța. A considerat astfel că raportat la temeiul juridic asupra căruia instanța trebuia să-și centreze atenția, respectiv art. I din O.U.G. nr. 62/2010, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exemplificată în considerentele deciziei atacate, nu prezintă relevanță.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Referitor la criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale: Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că autorul reclamantei, S.G. a fost condamnat, prin sentința pronunțată de Tribunalul Militar Galați la 12 aprilie 1951, la 5 ani detențiune simplă, pentru delictul de comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituționale, în temeiul art. 208 C. pen. Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ținut seama că în operațiunea jurisdicțională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârșirea faptei.

Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

În raport de acestea, de perioada condamnării, de suferințele fizice și psihice încercate de autorul reclamantei, ținând seama și de consecințele produse ulterior, pe plan social și profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de instanțele fondului respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri. Același principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din jurisprudența instanței de contencios european, avută în vedere de curtea de apel la adoptarea soluției, contrar celor susținute de pârât prin motivele de recurs.

Este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, critică ce se constituie ca motiv de recurs al pârâtului, însă la data pronunțării deciziei de către instanța de apel, decizia Curții Constituționale nu fusese publicată în M. Of. al României, pentru a deveni obligatorie și a-și produce efectele erga omnes. Nu pot fi primite nici motivele de recurs ale pârâtului referitoare la faptul că dreptul soțului sau al descendenților de a obține despăgubiri este condiționat de situația intervenirii decesului celui condamnat după data intrării în vigoare a legii, în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu face nicio distincție în acest sens.

Este evident, în înțelesul textului de lege cuprins la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, că nu se exclud de la beneficiul legii moștenitorii persoanei condamnate, atâta timp cât prin lege se stipulează clar vocația descendenților, după decesul autorului condamnării sau măsurii administrative cu caracter politic, de a beneficia de daunele morale acordate prin actul normativ, recurentul fiind în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenții putând formula astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor. Referitor la motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privitoare la neanalizarea apelurilor sub aspectul limitării cuantumului daunelor morale, în raport de prevederile O.U.G.

nr. 62/2010, se reține că în prezent această critică nu-și justifică interesul și finalitatea, motivat de faptul că prevederile respectivului act normativ au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010. Pentru aceste considerente, statuând în echitate și respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, între interesul particular și cel general, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 622 A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.