ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 19 ianuarie 2010, G. - Bârlad (S.) R. a solicitat, în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate că defunctului său tată, S.G. i-a

fost încălcat dreptul la integritate fizică și psihică, prin tratamente inumane

și degradante, precum și prin tortura la care a fost supus în perioadele

detenției: 5 mai 1947 - 30 august 1947 la Craiova și Aiud și 15 august 1949 -

15 august 1954 la Galați, Jilava și Aiud, detenție la care a fost condamnat de

Tribunalul Galați. A solicitat totodată ca la stabilirea cuantumului

despăgubirilor să se ia în considerare nu numai perioada de detenție ci și

faptul că ulterior nu a mai fost primit în nicio unitate lucrativă.

În ședința publică

din 5 martie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că

despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 500.000 euro, conform celor

consemnate în încheierea de ședință din acea dată.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința nr. 389 din 19 martie 2010 a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pe pârât la plata către reclamantă a

sumei de 250.000 euro, echivalent în lei la data plății, la cursul BNR,

reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin sentința pronunțată la data de 12

aprilie 1951 de Tribunalul Militar Galați, S.G. a fost condamnat, în temeiul

dispozițiilor art. 208 C. pen., la 5 ani detențiune simplă pentru delictul de

comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituționale a Republicii

Populare Române.

Din cuprinsul fișei

personale a numitului S.G. s-a reținut că în luna mai a anului 1947, acesta a

fost arestat pentru deținerea de material interzis și internat în lagărele de

la Aiud și Craiova, fiind eliberat în octombrie 1947.

După această dată, ca

urmare a condamnării suferite în anul 1951, în baza hotărârii pronunțate de

Tribunalul Militar Galați, a fost din nou arestat și eliberat în anul 1954.

Prevalându-se de

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prima instanță a

constatat că aceasta constituie condamnare cu caracter politic, de drept, în

sensul prevederilor legii.

În raport de art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, tribunalul, având în vedere că

reclamanta este fiica defunctului S. G., descendent de gradul I, astfel cum

rezultă din cuprinsul actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, a

constatat că este îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit de

autorul său ca urmare a condamnării cu caracter politic la care a fost supus.

În determinarea

cuantumului despăgubirilor morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că

legea nu stabilește pentru aceste daune niciun cuantum minim sau maxim și nici

criterii unitare și general aplicabile pentru determinarea acestuia, în aceste

condiții, revenind instanței rolul de a aprecia în funcție de circumstanțele

concrete ale cauzei care este cuantumul acestor despăgubiri.

Astfel, în cauza

dedusă judecății, tribunalul a reținut pe de o parte, faptul că recunoașterea

expresă prin lege a caracterului politic al condamnării suferite de tatăl

reclamantei reprezintă în sine o reparație a acestui prejudiciu, însă nu una

suficientă pentru suferința morală a autorului reclamantei, întrucât atingerea

adusă drepturilor fundamentale ale acestuia la libertate și la viață, este atât

de gravă încât nu poate fi considerată suficientă simpla recunoaștere a

caracterului politic al condamnării.

Așa fiind, în

determinarea cuantumului despăgubirii, tribunalul a apreciat că orice arestare

și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social

și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea

individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest

punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei

despăgubiri materiale, însă la stabilirea cuantumului acestei compensații a

fost avută în vedere în concret viata celui în cauză, împrejurarea că, în

comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectată reputația, iar prin

condamnarea sa abuzivă, a fost supus la suferințe fizice și psihice, i s-a

știrbit onoarea, demnitatea și i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale

nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de posibilitatea de a-și continua

activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare.

În această privință,

în cauza dedusă judecății, tribunalul a constatat că autorul reclamantei a participat

la luptele din primul război mondial fiind invalid de război, a fost ales

deputat din partea Partidului Național Țărănesc, cu ocazia alegerilor

desfășurate în anul 1932, îndeplinind și funcția de prefect al județului

Covurlui. S-a mai reținut că anterior condamnării sale a practicat avocatura,

fiind membru al Baroului Galați, din care a fost exclus în anul 1948, ca urmare

a activităților politice pe care le desfășura. Totodată, a fost avută în vedere

și perioada ulterioară executării pedepsei, în care autorul reclamantei a fost

supus practic unui regim de exterminare, în sensul că a fost lipsit de

mijloacele materiale necesare traiului zilnic, în condițiile în care i-a fost

suprimată pensia de care beneficia ca veteran și invalid de război ca urmare a

participării la luptele din primul război mondial, singurele surse de venit

fiind cele obținute de soția sa din activitatea de croitorie. Pe de altă parte,

tribunalul a reținut, potrivit notelor de supraveghere ale lui S.

G.("obiectiv S."), întocmite în anii 60, că acesta a fost urmărit

permanent de autorități, fiind supus în continuare unui regim de teroare.

Așa fiind, față de

cele expuse, tribunalul a apreciat că prin condamnarea cu caracter politic

suferită de autorul reclamantei s-a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu

nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce

au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la

libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii

confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care

influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se

situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii,

apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală

încercată de victimă.

De asemenea,

tribunalul a apreciat că lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul

vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice,

inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condițiilor

istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea, inclusiv sursele de

venit.

Față de aceste

considerente, reținând că acțiunea reclamantei de acordare a daunelor morale

este întemeiată și ținând seama la stabilirea întinderii acestora de

consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor

morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă, tribunalul a

apreciat cuantumul sumei solicitate numai parțial justificat, suma de 250.000

euro, echivalent în lei la data plății, constituind o reparație suficientă și echitabilă,

astfel că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata acestei

sume, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare.

Prin decizia nr. 622

A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu reclamanta,

împotriva sentinței tribunalului. A schimbat în parte sentința, în sensul

stabilirii cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul la suma de

40.000 euro, în echivalent lei la data plății.

Instanța de apel a

constatat că motivul de apel formulat de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice privind calitatea procesuală activă a moștenitorilor

persoanelor care au suferit condamnare politică de a solicita despăgubiri în

temeiul Legii nr. 221/2009 este neîntemeiat, în raport de art. 5 alin. (1).

Astfel, s-a reținut

că este cert că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca persoana

condamnată să nu mai fie în viață la data adoptării legii, dat fiind perioada

mare de timp scursă din anul 1945 până în 2009, astfel încât a menționat în mod

expres și soțul supraviețuitor și descendenții până la gradul II ai persoanei

condamnate, ca beneficiari ai acestei legi.

A fost găsit însă

întemeiat motivul de apel, comun ambilor apelanți, privind cuantumul daunelor

morale.

S-a constatat că este

de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză,

suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează

demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale

ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu

moral care justifică acordarea unei compensații materiale.

Într-adevăr, așa cum

a reținut în mod corect instanța de fond, prin condamnarea suferită pe nedrept

s-a produs o vătămare gravă asupra întregii vieți a reclamantului, dar la

stabilirea cuantumului daunelor, instanța trebuie să aibă în vedere ca acestea

că nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

În acest sens,

relativ la daunele morale, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în

raport de circumstanțele cauzei și adoptând o poziție moderată prin sumele

rezonabile acordate (a se vedea hotărârea din 5 octombrie 2005 pronunțată în

cauza Barbu Anghelescu împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2004

pronunțată în cauza Bursuc împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007

pronunțată în cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României,

hotărârea din 3 iunie 2003 pronunțată în cauza Pantea împotriva României,

precum și cea pronunțată în cauza Canciovici împotriva României).

La cuantificarea prejudiciului

suferit, curtea de apel a avut în vedere și valoarea despăgubirilor

nepatrimoniale acordate de Înalta Curte, instanță care a adoptat o poziție

moderată prin sumele rezonabile acordate.

Ca atare, curtea a

apreciat că pentru cei cinci ani de detenție suma de 40.000 euro este

echitabilă.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., a admis apelurile, a schimbat în parte

sentința în sensul reducerii la această sumă - plătibilă în lei - a cuantumului

daunelor la care urmează să fie obligat pârâtul, menținându-se restul

dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recursuri pârâtul și Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

a municipiului București a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei

atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar,

reducerea cuantumului daunelor morale.

A invocat prevederile

Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care a fost declarat

neconstituțional art. 5 din Legea nr. 221/2009, considerând astfel că

trimiterile la respectivele norme au rămas fără obiect.

A înțeles a se

prevala și de practica curților de apel, menționând o serie de decizii

pronunțate în 17 și 18 noiembrie 2010, prin care s-au admis apelurile Statului

Român, motivat de faptul că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a fost

declarat neconstituțional.

A concluzionat că

dispoziția legală declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, în

prezent nemaiexistând un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca

măsuri reparatorii.

A criticat soluția

pronunțată în apel și sub aspectul soluționării aspectului privind calitatea

procesuală activă a moștenitorilor persoanei condamnate de a solicita

despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, considerând că dreptul la repararea

unui prejudiciu moral este un drept de natură exclusiv personală, ce nu se poate

transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua acțiunea introdusă

de autorul lor.

A arătat astfel, că

intenția legiuitorului a fost în sensul că dreptul soțului sau al

descendenților de a obține despăgubiri apare doar în condițiile în care decesul

celui condamnat a intervenit după data intrării în vigoare a legii.

În subsidiar, a

solicitat a se observa că suma acordată este exagerat de mare, instanța de apel

neavând în vedere faptul că rațiunea dispozițiilor cuprinse în Legea nr.

221/2009 constă în primul rând în dezdăunarea celor nevinovați, iar în al

doilea rând realizând o funcție preventivă.

Ținându-se seama de

echivalentul real al consecințelor negative la care s-a făcut referire și al

suferințelor suportate de autorul reclamantei, a solicitat a se cenzura

cuantumul daunelor morale, prin aprecierea corectă a probelor și nu prin

întemeierea doar pe prezumții.

Un alt aspect pe care

pârâtul a solicitat a fi avut în vedere a fost acela al faptului că trebuia să

se aibă în vedere practica CEDO drept criteriu privind cuantumul

despăgubirilor, în termenii căreia criteriul echității ține cont de necesitatea

ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu

reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri

nejustificate pentru victime.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice.

A arătat că din

analiza motivelor de apel formulate de ambele părți, rezultă că unul din

acestea se referă la incidența în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 62/2010,

asupra căruia instanța a omis a se pronunța.

A considerat astfel

că raportat la temeiul juridic asupra căruia instanța trebuia să-și centreze

atenția, respectiv art. I din O.U.G. nr. 62/2010, jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exemplificată

în considerentele deciziei atacate, nu prezintă relevanță.

Recursurile sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce

succed.

Referitor la

criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale:

Situația de fapt

stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor

administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot

fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că autorul

reclamantei, S.G. a fost condamnat, prin sentința pronunțată de Tribunalul

Militar Galați la 12 aprilie 1951, la 5 ani detențiune simplă, pentru delictul

de comitere de acte preparatorii la surparea ordinii constituționale, în

temeiul art. 208 C. pen.

Se constată că în

aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ținut seama că în

operațiunea jurisdicțională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se

poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura

valorilor lezate prin săvârșirea faptei.

Scopul acordării

daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale

pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru

care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând

principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor

lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de

prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani,

întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic

o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul

patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația

trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor

nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii,

întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de

daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe

plan afectiv și moral.

Prin urmare, chiar

dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora

îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să

aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce

cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral

produs.

În raport de acestea,

de perioada condamnării, de suferințele fizice și psihice încercate de autorul

reclamantei, ținând seama și de consecințele produse ulterior, pe plan social

și profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de instanțele

fondului respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de

despăgubiri.

Același principiu, al

statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea

unor drepturi fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din

jurisprudența instanței de contencios european, avută în vedere de curtea de

apel la adoptarea soluției, contrar celor susținute de pârât prin motivele de

recurs.

Este adevărat că

dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate

neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, critică ce

se constituie ca motiv de recurs al pârâtului, însă la data pronunțării

deciziei de către instanța de apel, decizia Curții Constituționale nu fusese

publicată în M. Of. al României, pentru a deveni obligatorie și a-și produce

efectele erga omnes.

Nu pot fi primite

nici motivele de recurs ale pârâtului referitoare la faptul că dreptul soțului

sau al descendenților de a obține despăgubiri este condiționat de situația

intervenirii decesului celui condamnat după data intrării în vigoare a legii,

în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu face nicio distincție în acest sens.

Este evident, în

înțelesul textului de lege cuprins la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, că nu se exclud de la beneficiul legii moștenitorii persoanei

condamnate, atâta timp cât prin lege se stipulează clar vocația descendenților,

după decesul autorului condamnării sau măsurii administrative cu caracter

politic, de a beneficia de daunele morale acordate prin actul normativ,

recurentul fiind în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile

prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea

daunelor morale "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic", iar după decesul acestor

persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau descendenții până la gradul al

II-lea inclusiv.

Rezultă că

legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta

ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, doar după decesul respectivelor

persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale,

descendenții putând formula astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un

prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor ci drepturi patrimoniale transmise

în considerarea autorului lor.

Referitor la motivele

de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privitoare la

neanalizarea apelurilor sub aspectul limitării cuantumului daunelor morale, în

raport de prevederile O.U.G. nr. 62/2010, se reține că în prezent această

critică nu-și justifică interesul și finalitatea, motivat de faptul că

prevederile respectivului act normativ au fost declarate neconstituționale prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010.

Pentru aceste

considerente, statuând în echitate și respectând principiul justului echilibru

între natura valorilor lezate și sumele acordate, între interesul particular și

cel general, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor

respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei nr. 622 A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.