Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2011

HOTĂRÂRE
06.10.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1749 din 7 decembrie 2010, Tribunalul Brașov a admis acțiunea promovată de către reclamanta SC V.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.924.649,59 RON, cu titlu de contravaloare lucrări, suma de 309.193,93 RON, cu titlu de penalități, și suma de 26.454,43 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în speță făcându-se dovada raporturilor contractuale.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 19/AP din 17 martie 2011, a respins apelul declarat de pârâtul Județul Brașov, reținând că debitul a fost recunoscut prin acceptarea prin semnătură, lucrările au fost acceptate prin semnarea situațiilor de lucrări, dar și prin recunoașterea directă, formulată prin Adresa din 13 aprilie 2010. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanțele au confundat două entități, perfect distincte juridic, respectiv Județul Brașov și Consiliul Județean Brașov, confuzie care a schimbat sensul probator al unor documente cu funcția de mijloace de dovadă.

Înalta Curte, examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului, constată următoarele: Potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (...) când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.". Întrucât renunțarea poate interveni inclusiv în fața instanței de recurs, iar intimata și-a dat acordul în acest sens, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., va lua act de renunțarea pârâtului Județul Brașov - prin Președintele Consiliului Județean la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 19/AP de la 17 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de Județul Brașov - prin Președintele Consiliului Județean împotriva Deciziei nr. 19/AP de la 17 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6376/2011
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul S.I. a solicitat anularea deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P. SA, în baza Hotărârii A.G.A. din 09 m
ÎCCJ 2010-06-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2508/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 694 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC C.G.V.O. SRL Bucur
ÎCCJ 2011-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 702/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din Ședința din Camera de consiliu din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formul
ÎCCJ 2011-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10264 din 10 noiembrie 2009, Judecătoria Brașov a declinat în favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios ad
ÎCCJ 2011-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2260/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă 1277/C de la 30 iunie 2009, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis cererea formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă