ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10264 din 10 noiembrie 2009, Judecătoria Brașov a declinat în favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții M.A.O. și M.V., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala BRAȘOV, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă, constatarea îmbogățirii fără just temei și pretenții în cuantum de 7.417,5 lei. Pârâta, prin reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, invocând pe cale de excepție, lipsa competenței materiale a Judecătoriei Brașov, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. S-a susținut astfel că, cererea reclamanților are un obiect neevaluabil în bani, competența materială revenind tribunalului ca instanță de prim fond. S-au mai invocat totodată, excepțiile relative la lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și la lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte. Pe fond, s-a susținut că cererea reclamanților este neîntemeiată, dobânda practicată de B. raportându-se la condițiile obiective impuse de piață și fiind menținută în permanență în limite absolut rezonabile. Totodată, nu există nicio clauză contractuală care să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, nefiind evidențiat niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Prin sentința civilă nr. 191 din 1 februarie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.A.O. și M.V., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala Brașov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

Din acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau de pârâte decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică. S-a mai reținut că de la această regulă, practica a admis două excepții, admițându-se că sucursalele societăților bancare și, respectiv, ale societăților de asigurare pot să reprezinte în instanță pe societatea-mamă, cu condiția ca în regulamentul de organizare și funcționare al societății-mame să se prevadă, printr-o clauză expresă, un mandat special de reprezentare în instanță, nefiind valabil un mandat general. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că nu rezultă existența unui asemenea mandat special de reprezentare în instanță pentru pârâtă și doar societatea-mamă poate sta în proces, pentru actele încheiate de sucursale.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin 3 din legea societăților comerciale, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.A.O. și M.V., iar prin decizia nr. 35/ AP din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul reclamanților, a desființat sentința apelată, a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și a trimis cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență că, apelanții nu-și pot invoca propria culpă în netimbrarea acțiunii, atâta timp cât Legea nr. 146/1997 obligă titularul acțiunii la plata anticipată a taxelor judiciare de timbru. Referitor la capacitatea procesuală de folosință a sucursalei, instanța a reținut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Având în vedere această dispoziție legală, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală într-un litigiu, această calitate revenind societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în fața instanțelor de judecată.

În ceea ce privește sucursala unei societăți comerciale, în condițiile în care legea însăși recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea al cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale, în acest scop este necesar ca instanța de judecată să confere posibilitatea sucursalei de a prezenta delegarea de competență.

S-a mai reținut că Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în art. 3 pct. 4 prevede că sucursala este unitatea operațională tară personalitate juridică a unei instituții de credit, care efectuează în mod direct, toate sau unele dintre activitățile instituției de credit, în limita mandatului dat de aceasta, iar prima instanță avea posibilitatea de a acorda un termen pentru ca reclamanții să-și precizeze acțiunea față de B., sau pentru ca pârâta B. - Sucursala Brașov să prezinte mandatul de reprezentare dat de societatea-mamă B. In speță, contractele de credit și procesul-verbal de conciliere s-au încheiat între reclamanți și B. S.A., întâmpinările au fost depuse și la fond și în apel de către B. S.A.

în calitate de pârâtă, consilierul juridic care s-a prezentat în proces a fost mandatat de B. S.A. să reprezinte interesele acesteia în proces, de unde rezultă că pârâta B. - Sucursala Brașov acționează în proces ca reprezentantă a societății-mamă, deci are capacitate de folosință și de exercițiu. A mai reținut instanța că, sucursalele bancare nu pot sta în judecată ca și pârâte în nume propriu pentru că nu au organe de conducere proprii, dar pot avea calitatea de parte în procese ca reprezentante ale societății bancare mamă, astfel încât, în speță, B. S.A. nu dobândește calitatea de intervenientă, ci de pârâtă reprezentată de B. - Sucursala Brașov. împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta B. SA - Sucursala Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe. Prin notele de ședință depuse la data de 1 februarie 2011, recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. In argumentarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a susținut, în esență că, potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 31 din O.U.G. nr. 99/2006, sucursala bancară nu are capacitate procesuală de folosință, iar absența personalității juridice face ca sucursalele bancare să nu poată sta în judecată în nume propriu, ci numai prin intermediul societății-mamă, singura care beneficiază de personalitate juridică.

A mai susținut recurenta că potrivit art. 9 din Actul Constitutiv al B., organul de conducere al băncii este Adunarea Generală a Acționarilor, aceasta fiind singura în măsură să stabilească mandatul acordat fiecărei sucursale bancare, iar prin Ordin al Președintelui Executiv al B., societatea-mamă a mandatat Direcția juridică să reprezinte interesele sale în fața instanțelor de judecată, să formuleze cereri de chemare în judecată, căi de atac și întâmpinări în litigiile în care B. este parte.

Totodată, s-a mai susținut că prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, calitatea de comerciant în ceea ce privește asumarea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de credit bancar nu o poate avea decât persoana juridică autorizată, respectiv B. S-a mai criticat decizia atacată sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 58/1998, având în vedere că acestea au fost abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 99/2006. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 112 pct. l coroborat cu art. 109 alin. l C. proc.

civ., respectiv cu încălcarea principiului disponibilității, prin modificarea cadrului procesual stabilit de către părți, în sensul reținerii calității de pârâtă a B., reprezentată de B. - Sucursala Brașov. A mai susținut recurenta că prin decizia atacată, instanța a încălcat principiul oralității procesului civil, prin stabilirea faptului că B.-SA are calitate procesuală pasivă, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților, iar nerespectarea principiului oralității atrage nulitatea hotărârii pronunțate, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceleași considerente, a apreciat recurenta că prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității procesului civil.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță. În raport de criticile formulate și analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate. Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu. In acest context, este de asemenea de reținut că, sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate.

În speță, se constată că atât contractele de credit în litigiu cât și procesul-verbal de conciliere au fost încheiate între reclamanți și B. S.A prin Sucursala Brașov, mandatul de reprezentare dat consilierului juridic a fost acordat de aceeași societate, precum și întâmpinările formulate în cauză, acestea fiind aspecte din care rezultă fără putință de tăgadă că B. S.A are calitatea de pârâtă, iar Sucursala Brașov a acționat în calitate de reprezentant al societății - mamă. Având în vedere argumentele expuse și față de împrejurarea că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care partea chemată în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății, situație ce nu poate fi reținută în speță, criticile recurentei-pârâte vizând excepția invocată sunt nefondate.

Așa fiind, se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a statuat asupra calității procesuale pasive a B. S.A, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala Brașov, ce are capacitate de folosință și de exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 58/1998, înalta Curte constată că deși este întemeiată, soluția pronunțată este corectă, astfel încât nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru a atrage modificarea deciziei recurate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Deși art. 105 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, partea care invocă o neregularitate procedurală, de natură să atragă sancțiunea nulității, trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale textului legal sus menționat, precum și existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin refacerea actului, respectiv casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, prin principiul disponibilității, pretins a fi fost încălcat, se înțelege faptul că părțile pot determina existența procesului și conținutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces.

în ceea ce privește principiul contradictorialității, acesta presupune că toate susținerile și apărările trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, astfel încât fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la obiectul cauzei deduse judecății. Referitor la principiul oralității, acesta este consacrat de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora instanța are obligația, sub sancțiunea nulității hotărârii, de a da părților cuvântul pentru a-și susține oral pretențiile, a propune probe și a formula concluzii.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului disponibilității, înalta Curte constată a fi nefondată, având în vedere că deși printr-o exprimare oarecum neclară, instanța de apel a statuat asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov, prin respingerea acesteia, a apreciat în mod corect că sucursala a acționat în calitate de reprezentantă a societății-mamă B. S.A. Argumentația instanței în acest sens, nu poate fi reținută ca și lărgirea cadrului procesual, având în vedere că prin motivare s-au expus doar considerentele pentru care s-a apreciat că sucursala are capacitate procesuală de folosință, cu referire la calitatea de reprezentant a sucursalei în raport cu B. S.A.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului oralității și contradictorialității procesului civil, având în vedere pe de o parte, că soluția primei instanțe a vizat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov, iar prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel, pârâta și-a formulat apărările pe care le-a considerat a fi pertinente, pe acest aspect. Pe de altă parte, nu poate fi imputată instanței lipsa părților la termenul de judecată la care cauza a fost reținută în pronunțare, în condițiile în care s-a solicitat judecata cauzei în lipsa acestora. În consecință, față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA - Sucursala Brașov, împotriva deciziei nr. 35/ AP din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.