ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10264

din 10 noiembrie 2009, Judecătoria Brașov a declinat în favoarea Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare

a acțiunii formulate de reclamanții M.A.O. și M.V., în contradictoriu cu pârâta

B. - Sucursala BRAȘOV, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al

clauzelor contractuale referitoare la dobândă, constatarea îmbogățirii fără

just temei și pretenții în cuantum de 7.417,5 lei.

Pârâta, prin

reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, invocând pe cale de excepție,

lipsa competenței materiale a Judecătoriei Brașov, față de dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ. S-a susținut astfel că, cererea reclamanților are un

obiect neevaluabil în bani, competența materială revenind tribunalului ca

instanță de prim fond.

S-au mai

invocat totodată, excepțiile relative la lipsa capacității procesuale de

folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și la lipsa calității procesuale

pasive a acestei pârâte.

Pe fond, s-a

susținut că cererea reclamanților este neîntemeiată, dobânda practicată de B.

raportându-se la condițiile obiective impuse de piață și fiind menținută în

permanență în limite absolut rezonabile. Totodată, nu există nicio clauză

contractuală care să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, nefiind

evidențiat niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Prin sentința

civilă nr. 191 din 1 februarie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și în consecință, a

respins acțiunea formulată de reclamanții M.A.O. și M.V., în contradictoriu cu

pârâta B. - Sucursala Brașov, ca fiind formulată împotriva unei persoane

lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 43 din

Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică

ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea

activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. Din

acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau

de pârâte decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de

eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică.

S-a mai

reținut că de la această regulă, practica a admis două excepții, admițându-se

că sucursalele societăților bancare și, respectiv, ale societăților de

asigurare pot să reprezinte în instanță pe societatea-mamă, cu condiția ca în

regulamentul de organizare și funcționare al societății-mame să se prevadă,

printr-o clauză expresă, un mandat special de reprezentare în instanță, nefiind

valabil un mandat general.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că nu

rezultă existența unui asemenea mandat special de reprezentare în instanță

pentru pârâtă și doar societatea-mamă poate sta în proces, pentru actele

încheiate de sucursale.

Față de

cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin 3 din legea societăților

comerciale, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

pârâtei și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată

împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.A.O. și M.V., iar prin decizia nr.

35/ AP din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis

apelul reclamanților, a desființat sentința apelată, a respins excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov și a trimis

cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

În

argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență că,

apelanții nu-și pot invoca propria culpă în netimbrarea acțiunii, atâta timp

cât Legea nr. 146/1997 obligă titularul acțiunii la plata anticipată a taxelor

judiciare de timbru.

Referitor la

capacitatea procesuală de folosință a sucursalei, instanța a reținut că

potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt

dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Având

în vedere această dispoziție legală, rezultă că sucursala nu poate avea

calitate procesuală într-un litigiu, această calitate revenind societății-mamă,

cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens,

pentru reprezentarea sa în fața instanțelor de judecată.

În ceea ce

privește sucursala unei societăți comerciale, în condițiile în care legea

însăși recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în

limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea al cărei dezmembrământ

este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și

apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit

de a-și exercita drepturile procesuale, în acest scop este necesar ca instanța

de judecată să confere posibilitatea sucursalei de a prezenta delegarea de

competență.

S-a mai

reținut că Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în art. 3 pct. 4

prevede că sucursala este unitatea operațională tară personalitate juridică a

unei instituții de credit, care efectuează în mod direct, toate sau unele

dintre activitățile instituției de credit, în limita mandatului dat de aceasta,

iar prima instanță avea posibilitatea de a acorda un termen pentru ca

reclamanții să-și precizeze acțiunea față de B., sau pentru ca pârâta B. -

Sucursala Brașov să prezinte mandatul de reprezentare dat de societatea-mamă B.

In speță,

contractele de credit și procesul-verbal de conciliere s-au încheiat între

reclamanți și B. S.A., întâmpinările au fost depuse și la fond și în apel de

către B. S.A. în calitate de pârâtă, consilierul juridic care s-a prezentat în

proces a fost mandatat de B. S.A. să reprezinte interesele acesteia în proces,

de unde rezultă că pârâta B. - Sucursala Brașov acționează în proces ca

reprezentantă a societății-mamă, deci are capacitate de folosință și de

exercițiu.

A mai

reținut instanța că, sucursalele bancare nu pot sta în judecată ca și pârâte în

nume propriu pentru că nu au organe de conducere proprii, dar pot avea

calitatea de parte în procese ca reprezentante ale societății bancare mamă,

astfel încât, în speță, B. S.A. nu dobândește calitatea de intervenientă, ci de

pârâtă reprezentată de B. - Sucursala Brașov.

împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta B. SA - Sucursala Brașov,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe. Prin notele de

ședință depuse la data de 1 februarie 2011, recurenta-pârâtă a invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

apel.

In

argumentarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a susținut, în esență că,

potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 31 din O.U.G. nr. 99/2006, sucursala bancară

nu are capacitate procesuală de folosință, iar absența personalității juridice

face ca sucursalele bancare să nu poată sta în judecată în nume propriu, ci

numai prin intermediul societății-mamă, singura care beneficiază de

personalitate juridică.

A mai

susținut recurenta că potrivit art. 9 din Actul Constitutiv al B., organul de

conducere al băncii este Adunarea Generală a Acționarilor, aceasta fiind

singura în măsură să stabilească mandatul acordat fiecărei sucursale bancare,

iar prin Ordin al Președintelui Executiv al B., societatea-mamă a mandatat

Direcția juridică să reprezinte interesele sale în fața instanțelor de

judecată, să formuleze cereri de chemare în judecată, căi de atac și

întâmpinări în litigiile în care B. este parte. Totodată, s-a mai susținut că

prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind

clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori,

calitatea de comerciant în ceea ce privește asumarea obligațiilor ce decurg din

încheierea contractelor de credit bancar nu o poate avea decât persoana

juridică autorizată, respectiv B.

S-a mai

criticat decizia atacată sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 3

și 4 din Legea nr. 58/1998, având în vedere că acestea au fost abrogate prin

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 99/2006.

În

argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 112 pct. l coroborat cu art. 109 alin.

l C. proc. civ., respectiv cu încălcarea principiului disponibilității, prin

modificarea cadrului procesual stabilit de către părți, în sensul reținerii

calității de pârâtă a B., reprezentată de B. - Sucursala Brașov.

A mai susținut

recurenta că prin decizia atacată, instanța a încălcat principiul oralității

procesului civil, prin stabilirea faptului că B.-SA are calitate procesuală

pasivă, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților, iar

nerespectarea principiului oralității atrage nulitatea hotărârii pronunțate,

conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceleași

considerente, a apreciat recurenta că prin decizia pronunțată, instanța de apel

a încălcat și principiul contradictorialității procesului civil.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în

vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text

de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de

drept la situații neaplicabile în speță.

În raport de

criticile formulate și analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor

legale incidente în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel

s-a fundamentat pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale

sus menționate.

Potrivit art. 43

din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără

personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin.

(2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în

judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că

sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar

societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un

mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.

In acest

context, este de asemenea de reținut că, sucursala este înființată cu fondurile

unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea

unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și

deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere

și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în

executarea obligațiilor asumate.

În

speță, se constată că atât contractele de credit în litigiu cât și

procesul-verbal de conciliere au fost încheiate între reclamanți și B. S.A prin

Sucursala Brașov, mandatul de reprezentare dat consilierului juridic a fost

acordat de aceeași societate, precum și întâmpinările formulate în cauză,

acestea fiind aspecte din care rezultă fără putință de tăgadă că B. S.A are

calitatea de pârâtă, iar Sucursala Brașov a acționat în calitate de

reprezentant al societății - mamă.

Având în

vedere argumentele expuse și față de împrejurarea că excepția lipsei

capacității procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care

partea chemată în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului

juridic dedus judecății, situație ce nu poate fi reținută în speță, criticile

recurentei-pârâte vizând excepția invocată sunt nefondate. Așa fiind, se

constată că în mod corect, instanța de control judiciar a statuat asupra

calității procesuale pasive a B. S.A, aceasta având calitatea de pârâtă,

reprezentată de Sucursala Brașov, ce are capacitate de folosință și de

exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă.

În ceea

ce privește critica referitoare la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 58/1998,

înalta Curte constată că deși este întemeiată, soluția pronunțată este corectă,

astfel încât nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut

de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru a atrage modificarea deciziei

recurate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. Deși art. 105 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă dreptul

comun în materia nulității actelor de procedură, partea care invocă o

neregularitate procedurală, de natură să atragă sancțiunea nulității, trebuie

să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale textului legal sus

menționat, precum și existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât

prin refacerea actului, respectiv casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Astfel, prin principiul

disponibilității, pretins a fi fost încălcat, se înțelege faptul că părțile pot

determina existența procesului și conținutul acestuia prin stabilirea cadrului

procesual, în privința obiectului și a participanților la proces. în ceea ce

privește principiul contradictorialității, acesta presupune că toate

susținerile și apărările trebuie supuse dezbaterii și discuției părților,

astfel încât fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu

privire la obiectul cauzei deduse judecății. Referitor la principiul

oralității, acesta este consacrat de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în temeiul

cărora instanța are obligația, sub sancțiunea nulității hotărârii, de a da

părților cuvântul pentru a-și susține oral pretențiile, a propune probe și a

formula concluzii.

În ceea

ce privește critica referitoare la încălcarea principiului disponibilității,

înalta Curte constată a fi nefondată, având în vedere că deși printr-o

exprimare oarecum neclară, instanța de apel a statuat asupra excepției lipsei

capacității procesuale de folosință a pârâtei B. - Sucursala Brașov, prin

respingerea acesteia, a apreciat în mod corect că sucursala a acționat în

calitate de reprezentantă a societății-mamă B. S.A. Argumentația instanței în

acest sens, nu poate fi reținută ca și lărgirea cadrului procesual, având în

vedere că prin motivare s-au expus doar considerentele pentru care s-a apreciat

că sucursala are capacitate procesuală de folosință, cu referire la calitatea

de reprezentant a sucursalei în raport cu B. S.A.

Nu poate

fi reținută nici încălcarea principiului oralității și contradictorialității

procesului civil, având în vedere pe de o parte, că soluția primei instanțe a

vizat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B. -

Sucursala Brașov, iar prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel,

pârâta și-a formulat apărările pe care le-a considerat a fi pertinente, pe

acest aspect. Pe de altă parte, nu poate fi imputată instanței lipsa părților

la termenul de judecată la care cauza a fost reținută în pronunțare, în

condițiile în care s-a solicitat judecata cauzei în lipsa acestora.

În consecință,

față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA - Sucursala Brașov, împotriva deciziei

nr. 35/ AP din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.