ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 189 din 10 februarie

2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de

reclamanta SC T.P.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a dispus

anularea parțială a Hotărârii nr. 17 din 30 octombrie 2007 în ce privește

cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâta la plata unei despăgubiri către

reclamantă în cuantum de 126.000 euro (echivalent în lei la data plății) în

termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței; a obligat

pârâtul la 600 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că, valoarea reală a imobilului supus

exproprierii a fost calculată prin raportul de expertiză efectuat în cauză la

nivelul anului 2009 la suma de 537.000 RON, folosindu-se ca metodă de calcul

cea a comparației directe, metodă apreciată de instanță ca fiind edificatoare

și cea mai apropiată de valoarea prețurilor terenurilor din zona expropriată.

Echivalentul în euro

a acestei sume, la data efectuării expertizei, a fost stabilit la suma de

126.000 euro.

În ce privește

susținerea reclamantului, privitor la faptul că suma oferită cu titlu de

despăgubire nu include și prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a

desființării unor construcții aflate pe teren, tribunalul a apreciat că aceasta

este nefondată, întrucât pe lângă faptul că acestea nu au fost indicate după

enumerarea din acțiune (împrejmuire, cabină portar, etc), acestea fiind

supraevaluate de reclamantă, existența lor în proprietatea acesteia nici nu a

fost dovedită, construcțiile nefiind înscrise în cartea funciară.

De altfel, și în

concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză se menționează că o serie de

obiecte aparținând reclamantei vor fi demolate cu ocazia extinderii șantierului

din zonă, iar lucrările necesar a fi executate pentru continuarea activității

în restul teritoriului rămas neexpropriat, pot fi întreprinse atât de

proprietar cât și de expropriator.

În cauză nu a fost

dovedit nici prejudiciul contând în costul suportat de reclamantă pentru

efectuarea lucrărilor de instalații reprezentând utilități, acestea din urmă

putând fi realocate de expropriator pe cheltuiala sa.

În ce privește,

prejudiciul rezultând din posibilitatea desfășurării contractelor de închiriere

pe care reclamanta le are în curs de derulare, tribunalul a apreciat, văzând și

concluziile raportului de expertiză, că acesta nu a fost dovedit, în cauză

fiind prezentat un singur contract nr. 2360 din 09 mai 2008 (ulterior emiterii

hotărârii) încheiat cu T.I.P. SRL, contract care, în cazul în care ar fi fost

desființat, ar fi creat reclamantei un prejudiciu eventual, ce nu justifică

acordarea de despăgubiri.

Pentru toate aceste

considerente, tribunalul având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994, a admis cererea reclamantei, dispunând anularea parțială

a Hotărârii nr. 17 din 30 octombrie 2007 în ce privește cuantumul

despăgubirilor, obligând pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri în

cuantum de 126.000 euro (echivalent în lei la data plății), sumă reprezentând

valoarea reală a imobilului expropriat, calculată la data efectuării

expertizei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

sentinței.

Soluționând apelurile

declarate în cauză, s-a reținut că prin raportul de expertiză dispus de

instanța de fond, s-a constatat că pentru acoperirea integrală a prejudiciilor

produse de exproprierea terenului sunt necesare o serie de lucrări nominalizate

de către expert, fundație nouă pentru gardul din panouri de plasă pe suporți metalici,

mutarea gardului metalic și a porții de acces în incită, bretea de drum pentru

acces pentru mașini în parcarea reclamantei, mutarea panoului publicitar

amplasat la actuala intrare.

S-a constatat de

către expert că o serie de construcții ale reclamantei sunt desființate cu

ocazia exproprierii: drumul de acces în incintă, spațiul verde ce era amenajat

în zona expropriată, fosa septică, platformă betonată.

În mod greșit,

instanța de fond nu a reținut că aceste construcții, desființate, și lucrările

necesare unei bune desfășurări a activității reclamantei în viitor, nu trebuie

avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei.

Pe de o parte,

construcțiile desființate nu trebuiau trecute în cartea funciară, existența lor

fiind suficient probată prin constatarea expertului, iar, pe de altă parte,

curtea a constatat că pârâtul nu a negat necesitatea efectuării descrise de

către expert, dar susține că aceste lucrări (mutare gard, cale de acces în

incintă, mutare panou publicitar) vor fi executate de către antreprenor în baza

contractului de execuție lucrări nr. 81/2007 anexa 2 pct. 1.8 și 1.9.

Dispozițiile

imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite.

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Curtea, în temeiul

acestui text de lege, și reținând că aceste despăgubiri nu au fost avute în

vedere nici în hotărârea de expropriere, a obligat pârâtul și la plata

contravalorii acestor construcții desființate și lucrări ce trebuie executate,

valoarea despăgubirii pentru acestea fiind stabilită de expert la suma de

106.000 RON.

Dreptul la

despăgubiri al reclamantei se naște din lege, neavând relevanță pentru aceasta

contractul de execuție lucrări încheiat între pârât și antreprenorul

constructor.

În mod corect

instanța de fond nu a acordat drept despăgubire contravaloarea chiriei pe care reclamanta

susține că ar fi încasat-o în viitor, atâta vreme cât contractul de închiriere

s-a încheiat după hotărârea de expropriere. Neavansarea chiriei reprezintă un

prejudiciu cu caracter de eventualitate.

Curtea nu a primit

criticile privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată și neacordarea

întregii sume calculate de către expert, respectiv a 126.500 euro, întrucât

fiind admis apelul pârâtului cu consecința admiterii în parte a acțiunii,

aceste critici au rămas fără obiect.

Cât privește apelul

pârâtului, curtea a constatat că raportul de expertiză încuviințat în apel a

fost semnat în unanimitate de cei trei experți, care au respectat în totalitate

procedura prevăzută de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Acest raport de

expertiză a avut în vedere prețurile efective cu care s-au mai vândut terenuri

similare între terți în perioada cea mai apropiată de executarea expertizei și

nu doar oferte de vânzare înserate în publicitatea din presă ori de pe paginile

de internet așa cum au avut în vedere experții desemnați de instanța de fond.

Or, este unanim

acceptat că prin sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele" prevăzute de art. 26 alin. (2) se înțelege prețul stabilit

efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare autentice,

iar nu oferte de preț postate pe internet sau publicate în ziare.

Valoarea efectivă a

despăgubirilor stabilite de expertiza apelului este de 212.420 RON, echivalent

a 51.625 euro, valoare ce se situează sub valoarea oferită ca despăgubire prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 30 octombrie 2007 de

expropriere, respectiv 276.189 RON echivalentul a 82.610 euro.

Nu apare fondat nici

motivul de apel al pârâtului prin care a solicitat să se scadă din despăgubire

sporul de valoare dobândit de partea din imobil rămasă neexpropriată, întrucât

acest spor nu a fost dovedit de către pârâtul-apelant, deși potrivit

dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea.

Potrivit concluziilor

experților desemnați de instanța de apel, partea de imobil rămasă neexpropriată

nu dobândește spor de valoare, întrucât experții au constatat că, la data

exproprierii, zona era dezvoltată de către reclamantă, avea realizate toate

construcțiile, exista racordare la utilități și deschidere la șoseaua de

centură.

Potrivit

dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de

către instanță nu va putea fi mai mică decât oferta de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat.

Ca atare, în cauză se

impune respingerea în parte a acțiunii reclamantului, pe capătul de cerere

având ca obiect majorarea despăgubirilor acordate de expropriat, având în

vedere că valoarea oferită de stat este mai mare decât cea din raportul de

expertiză.

Față de soluția de

respingere a majorării despăgubirilor cuvenite reclamantului, s-a constatat că

rămâne fără obiect ultima critică a pârâtului, vizând termenul în care trebuie

plătite despăgubirile majorate expropriatului.

În consecință, prin

Decizia nr. 597 A din 15 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și de către

reclamanta SC T.P.I. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 189 din 10 februarie

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A fost schimbat în

parte sentința apelantă în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de

106.000 RON despăgubiri către reclamantă, reprezentând contravaloarea bunurilor

de construcție desființate indicate în expertiză ca fiind necesare în vederea

efectuării exproprierii.

A fost respinsă

cererea de majorare a despăgubirilor pentru terenul expropriat, menținându-se

valoare despăgubirilor acordate prin hotărârea de expropriere.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței apelate cu privire la cheltuieli de judecată

acordate reclamantei.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC T.P.I. SRL și

pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA (C.N.A.D.N.R. SA), criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea

recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

reclamanta a susținut următoarele:

- în mod greșit au

fost respinse criticile sale privind neacordarea tuturor cheltuielilor de

judecată, sens în care a susținut că i se cuvine acordarea tuturor

cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, iar nu doar a

onorariului provizoriu de expert de 600 RON.

A învederat, că la

data de 18 februarie 2009, a achitat suma de 1200 RON cu titlu de onorariu de

expert majorat, precum și, tot cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de

21.777 RON, onorariu de avocat, sume care, în conformitate cu prevederile art.

38 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 C. proc. civ., trebuie suportate de

expropriator, pârâtul în cauză.

Criticând dispoziția

instanței de apel de efectuare a unei noi lucrări de specialitate în apel,

reclamanta a susținut inutilitatea acesteia în condițiile în care au fost

menținute criteriile avute în vedere de lucrarea efectuată de instanța de fond,

astfel încât nu i se putea acorda o valoare probatorie superioară celei

efectuate la fond.

Diminuarea valorii

terenului stabilită prin expertiza efectuată în apel nu are legătură cu

criteriile folosite pentru determinarea acesteia, ci se datorează scăderii

prețurilor pe piața imobiliară generată de criza economico-financiară.

Constatările

instanței de apel, potrivit cărora raportul de expertiză întocmit în această

fază procesuală a avut în vedere prețurile cu care s-au vândut terenuri

similare între terți și nu doar ofertele de vânzare inserate pe internet, sunt

contrazise chiar de comisia de experți, care au conchis că datele furnizate de

Primăria Tunari relativ la aspectul menționat nu cuprind informații relevante

pentru a putea fi utilizate în evaluare.

În sensul celor sus

relevate este și faptul că, deși a fost administrată o nouă expertiză în apel,

prin soluția pronunțată curtea de apel a validat/omologat, în realitate,

raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe pentru

stabilirea/acordarea despăgubirilor pentru bunurile sale, desființate cu ocazia

exproprierii.

A solicitat admiterea

recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii

apelului pârâtului ca nefondat, cu consecința menținerii dispozițiilor

referitoare la valoarea imobilului stabilită prin sentința primei instanțe.

Pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a

susținut, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, pe componenta daunelor aduse proprietarului vizată de norma

legală evocată.

Au susținut că

obligarea sa la plata sumei de 106.000 RON, ca despăgubire pentru

contravaloarea construcțiilor desființate și lucrărilor ce trebuie executate,

este nelegală în raport de probațiunea cauzei, ce relevă executarea acestor

lucrări de către expropriator din fondurile sale, astfel încât obligarea sa la

plata acestor despăgubiri se vădește a fi nelegală.

Recursurile nu sunt

fondate.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia".

Textul legal enunțat

instituie criterii legale de cuantificare a despăgubirii pentru bunurile

preluate de stat, în modalitatea exproprierii pentru utilitate publică, în

scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile, conformă atât legii

generale în materie de expropriere cât și principiilor și garanțiilor legale

privind respectarea dreptului de proprietate privată.

În acest scop,

instanțele fondului, respectând întocmai criteriile legale enunțate, în urma

administrării probatoriului prevăzut de legea aplicabilă raportului juridic

litigios, în modalitatea în care acesta este reglementat de această lege, au

procedat la determinarea despăgubirii în conformitate cu prevederile sale.

Astfel, pe componenta

valorii reale a imobilului expropriat, expertiza administrată în apel, care a

respectat criteriile impuse de norma art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și

a fost semnată în unanimitate de cei trei experți, a conchis în sensul situării

cuantumului despăgubirii, cu acest titlu, sub plafonul stabilit prin hotărârea

de expropriere, perspectivă în raport cu care, criticile din recursul

reclamantei, vizând acest aspect, se vădesc a nu fi fondate. Criticile privind

modalitatea de administrare a acestei probe, cu trimitere la utilitatea probei,

nu pot fi avute în vedere în analiza controlului de legalitate specific căii de

atac a recursului, în actuala structură a acestei căi de atac, care nu poate

viza decât aspecte de nelegalitate, motivele de netemeinicie prev. de pct. 10

și 11 ale aceluiași text, fiind în prezent abrogate.

Nu sunt fondate nici

criticile din recursul pârâtului privind cealaltă componentă a cuantumului despăgubirii,

daunele aduse proprietarului, întrucât expertiza efectuată în cauză, la data

întocmirii lucrării, februarie 2009, a stabilit atât valoarea obiectelor

desființate cu ocazia exproprierii terenului, cât și a celor "ce vor fi

executate" pentru continuarea în bune condițiuni a activității

reclamantei, despăgubiri ce nu au fost avute în vedere de expropriator la data

emiterii hotărârii de acordare a despăgubirilor și care, în conformitate cu

prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se cuvin expropriatului.

Nu are nici o

relevanță, sub aceste aspect, existența unui contract de execuție de lucrări

vizând efectuarea unor lucrări de către un antreprenor desemnat de

expropriator, atâta vreme cât expertiza administrată în cauză a stabilit atât

valoarea construcțiilor desființate (ce nu au fost acordate de expropriator),

cât și a lucrărilor ce urmează a fi executate, și care, deci, la data lucrării,

opus susținerilor pârâtului, nu erau executate.

Ca urmare, față de

cele ce preced și în raport de soluția dată în apel, menținută prin decizia

acestei instanțe, privind admiterea în parte a acțiunii introductive de

instanță, se constată ca nefondate și celelalte critici din recursul

reclamantei privind neacordarea cheltuielilor de judecată în totalitate, motiv

pentru care, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ, recursurile deduse judecății

urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T.P.I. SRL și de pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România împotriva Deciziei nr. 597A din 15 iunie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN