ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5006/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5006/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Tribunalul Cluj prin Sentința civilă nr. 255

din 16 martie 2011 a respins cererea formulată la 5 noiembrie 2007 de

reclamanta A.E. prin mandatar A.F.B. împotriva Statului Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Tribunalul a reținut

că pretențiile reclamantei, de obligare la plata sumei de 318.360 Euro pentru

terenurile expropriate, sunt nefondate.

În esență sa

constatat că prin Hotărârea nr. 81/2007 emisă de CNADNR pentru terenul în

suprafață de 1.609 mp situat în satul Florești tarlaua 41 parcela 37, nr.

cadastral 4276, expropriat din proprietatea reclamantei s-au stabilit

despăgubiri în valoare de 101.962,55 RON, echivalentul sumei de 30.676,50 Euro.

Terenul expropriat a

făcut parte dintr-o suprafață mai mare de 9.800 m

2

din care a rămas

în proprietatea reclamantei un teren de 5.483 m

2

.

Suma acordată drept

despăgubiri nu a fost acceptată contestându-se valoarea de 8,5 Euro pe m

acordată în loc de 40 Euro/m

2

cum s-a cerut de persoana expropriată.

S-a reținut din

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză - de o comisie de experți

B.E., M.F. și P.G. - că valoarea terenului la data efectuării suplimentului la

raportul inițial (16 ianuarie 2010) este de 77.160 RON, echivalentul a 18.080

Euro, terenul fiind evaluat prin metoda comparației directe.

Au fost avute în

vedere contractele de vânzare-cumpărare pentru același tip de proprietăți

depuse în anexă la suplimentul de expertiză.

S-a constatat că s-au

respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și că valoarea

terenurilor fiind, conform raportului de expertiză, de 77.160 RON, mai mică

decât suma oferită, s-a respins acțiunea.

S-a apreciat că

pretenția formulată pentru acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii

terenului rămas în proprietatea reclamantei nu a fost dovedită. Instanța a

apreciat pe de o parte că terenul rămas are o suprafață suficient de mare

pentru a fi exploatat economic. Pe de altă parte s-a apreciat că plasarea

terenului în apropiere de autostradă are menirea de a-i spori valoarea și nu de

a i-o scade.

Curtea de Apel Cluj

prin Decizia nr. 248A din 8 iunie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă

ca nefondat.

S-a constatat că

apelul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Reclamanta A.E. la

motivarea căii de atac și-a intitulat înscrisul recurs, iar cu titlu preliminar

a solicitat recalificarea căii de atac.

Calea de atac

declarată de reclamantă a fost corect intitulată „apel", iar în motivele

de apel s-a făcut mențiunea potrivit căreia, calea de atac ar fi recursuI.

S-a observat că

această aparentă contradicție derivă din faptul că în sentință a fost

menționată drept cale de atac recursul și nu apeluI. Reclamanta și-a precizat

acțiunea și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 144.360 euro,

sumă reprezentând despăgubiri aferente terenului expropriat, precum și

repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas

neexpropriat.

Având în vedere că

pretențiile reclamantei depășesc cu mult suma de 100.000 RON, curtea a

constatat că, în mod corect aceasta a declarat apel și nu recurs, având în

vedere dispozițiile art. 282 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.

S-a apreciat că

instanța de fond a săvârșit o eroare cu privire la calea de atac incidență,

indicând recursul ca fiind calea de atac, însă calea de atac este dată de lege

și nu de judecător.

Având în vedere că

reclamanta a declarat apel împotriva sentinței, curtea a apreciat că nu se

impunea recalificarea căii de atac, înscrisul înregistrat în 22 aprilie 2011 a

fost luat în considerare ca fiind memoriul în care s-au dezvoltat motivele de

apel.

Prima critică

invocată de reclamantă vizează faptul că, sentința a fost comunicată la altă

adresă decât cea precizată de reprezentantul reclamantei care și-a modificat

sediul de două ori în timpul derulării cauzei în fața primei instanță și

această împrejurare a fost adusă la cunoștința instanței.

S-a observat că

reclamanta și-a modificat domiciliul ales prin precizarea de acțiune, adresa

fiind Cluj-Napoca, B-dul 21 D. nr. X M.C.B., corp C, biroul 4, iar sentința a

fost comunicată în data de 6 aprilie 2011, la adresa Cluj-Napoca, A.G. nr. Y,

apartamentul 3.

Cu toate acestea,

reclamantei nu i s-a provocat nici o vătămare, pierderea termenului pentru

exercitarea căii de atac fiind doar ipotetică, întrucât reclamanta, diligentă

fiind, a declarat apel în data de 29 martie 2011, anterior comunicării

sentinței, iar memoriul cuprinzând motivele de apel a fost depus înainte de

primul termen de judecată, fiind astfel respectate dispozițiile art. 287 alin.

(2) C. proc. civ.

A doua critică

vizează faptul că soluția instanței de fond s-a bazat numai pe suplimentul la

raportul de expertiză din 16 ianuarie 2011, fără a fi luate în considerare celelalte

probe administrate, mai ales raportul de expertiză inițial, fiind încălcate

astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Prin Hotărârea nr. 81

din 6 septembrie 2007 dată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA s-au acordat reclamantei despăgubiri în sumă de

101.962,55 RON pentru imobilul în suprafață de 3.609 mp.

Valoarea

despăgubirilor a fost contestată de reclamantă prin acțiune, instanța dispunând

efectuarea unui raport de expertiză, acesta fiind mijlocul de probă utilizat

pentru verificarea valorii despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

S-a efectuat un

raport de expertiză la 20 septembrie 2010, în care s-a concluzionat că valoarea

terenului expropriat este de 244.000 RON. La acest raport de expertiză s-au

formulat obiecțiuni de către pârât cu respectarea dispozițiilor art. 212 alin.

(2) C. proc. civ., întrucât această lucrare nu întrunea cerințele legale.

Terenul trebuia evaluat în funcție de prețurile stabilite în contracte

autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada întocmirii respective,

pentru imobile similare celui expropriat.

Instanța a

încuviințat aceste obiecțiuni și, în suplimentul la raportul de expertiză

(răspunsul la obiecțiuni) înregistrat în 18 ianuarie 2011, comisia de experți a

stabilit valoarea imobilului în litigiu raportat la tranzacții pentru imobile

similare situate în aceeași unitate administrativă, în perioada 4 iunie 2010 -

7 octombrie 2010, stabilind că valoarea terenului expropriat este de 77.160

RON, echivalentul a 18.080 euro.

Curtea a constatat că

administrarea probelor de către instanța de fond s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale în materie. Astfel, art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va avea în

vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel din

unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Prima instanță în mod

corect a înlăturat concluziile raportului inițial de expertiză, deoarece acesta

nu a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus reținute. La

evaluarea proprietății prin metoda comparației de piață experții au avut în

vedere oferte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare situate în Luna de

Sus pentru perioada ianuarie 2010. S-a constatat că aceste oferte de vânzare nu

pot fi luate în considerare, întrucât ele nu reflectă prețul real de vânzare a

unui imobil, de regulă, oferta de vânzare având o valoare superioară prețului

de vânzare al terenului. Această susținere a fost confirmată, întrucât prețul

de vânzare-cumpărare al imobilelor similare, stabilit în contracte de

vânzare-cumpărare pentru perioada iunie - octombrie 2010 a fost mult mai

scăzut, împrejurare care a rezultat și din răspunsul la obiecțiuni.

Curtea a constatat că

în mod legal instanța de fond a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor

suplimentul la raportul de expertiză, deoarece acesta a fost efectuat cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Administrarea probațiunii s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., instanța pronunțând o sentință legală și temeinică.

După depunerea

suplimentului la raportul de expertiză, reclamanta nu a mai solicitat

suplimentarea probațiunii, împrejurare ce a fost reținută din încheierea din 16

februarie 2011. În raport de această situație s-a constatat că reclamanta nu

mai poate invoca cu succes în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din

oficiu probe pe care apelanta nu le-a propus și administrat în condițiile

legii, după cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (5

1

) C.

proc. civ., introdus prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 202/2010.

Nu au fost primite

nici criticile vizând statuările eronate făcute de expert G.P. în suplimentul

la raportul de expertiză. În primul rând s-a observat că suplimentul la

raportul de expertiză nu a fost întocmit de G.P., ci de o comisie de experți

formată din ing. E.B., ing. M.F. și profesor P.G. În al doilea rând, s-au

reținut că observațiile formulate la suplimentul de expertiză - care au vizat

faptul că valoarea terenului stabilită în suplimentul raportului de expertiză

nu reprezintă valoarea reală a acestuia, deoarece au fost atașate contracte de

vânzare-cumpărare ale unor terenuri aflate în extravilan - au fost tardiv

formulate, fără respectarea dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Suplimentul

raportului de expertiză a fost comunicat reclamantei în data de 19 ianuarie

2011, s-a acordat un termen în vederea studierii acestuia și depunerii

obiecțiunilor dacă era cazul, însă în ședința publică din 16 februarie 2011

reclamanta nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat efectuarea unei

contraexpertize, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nici

această critică nu poate fi primită.

S-a concluzionat că

despăgubirile au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 25, 27 din

Legea nr. 33/1994, și prin urmare, cuantumul sumei acordate cu acest titlu în

Hotărârea nr. 81 din 6 septembrie 2007 reprezintă o dreaptă și prealabilă

despăgubire pentru terenul expropriat.

Reclamanta a declarat

în termen recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cluj. Recursul a fost

motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a susținut

că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a legii

pentru următoarele argumente:

Instanța de apel nu a

ținut cont de prevederile legale, reținând că valoarea terenului la data

emiterii hotărârii de expropriere este chiar sub despăgubirile stabilite prin

aceasta, acțiunea reclamantului fiind nefondată, menținându-se astfel valoarea

stabilită prin hotărârea de expropriere, așa cum eronat a reținut și instanța

de fond.

Curtea de Apel Cluj a

nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ. referitoare la rolul activ al

judecătorului prin aceea că hotărârea pronunțată se bazează pe o gravă greșeală

de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate. Instanța de fond a trecut cu vederea faptul că despăgubirea

acordată prin hotărârea de expropriere nu este justă, ci derizorie în

comparație cu valoarea reală a imobilului.

Curtea de Apel Cluj a

respins apelul declarat de reclamantă, deși aceasta a indicat și în fața

instanței de apel că soluția pronunțată se bazează strict pe suplimentul la

raportul de expertiză, fără a se lua în considerare celelalte probe existente

la dosarul cauzei și fără a se lua în considerare chiar concluziile raportului

de expertiză inițial, în care aceiași comisie de experți stabilește la data de

21 septembrie 2010 o valoare a terenului de 224.000 RON, ca apoi, în luna

ianuarie a anului 2011, valoarea terenului în suprafață de 3.609 mp să scadă de

la suma de 224.000 RON la suma de 77.160 RON.

S-a susținut

încălcarea de către instanța de judecată a art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

curtea de apel având obligația de a analiza întreg materialul probator aflat la

dosarul cauzei și nicidecum să pronunțe o soluție bazată numai pe concluziile

suplimentului la expertiză a căror concluzii nu se coroborează cu celelalte dovezi.

S-a invocat

neobservarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin care este

stabilită în sarcina instanței obligația de a proceda la compararea

rezultatului expertizei cu oferta expropriatorului și cu pretențiile formulate

de părți, stabilind o despăgubire care nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat,

pentru a nu fi înrăutățită situația expropriatului și nici depășite limitele

învestirii sale, text legal respectat de către instanța de judecată care a luat

în considerare doar concluziile suplimentului la expertiză.

Recurenta a

considerat că suplimentul la expertiză efectuat în Dosarul 4814/117/2007 a fost

constituit pro causa, acesta cuprinzând elemente contrare realității. Valoarea

pe mp la care s-a ajuns prin aplicarea metodelor folosite de către expert de

aproximativ 5 euro/mp nu reprezintă deloc valoarea reală de piața a imobilului,

așa cum impun prevederile art. 26 din Lege nr. 33/1994. Deși în primă instanță,

în 21 septembrie 2010 valoarea stabilită de către aceiași experți este de 15

euro/mp, în luna ianuarie a anului 2011 experții stabilesc o valoarea

inferioară de doar 5 euro/mp, diferența de preț fiind surprinzătoare și de

neconceput. Experții au ales valori scandalos de mici, atașând contracte ale

unor terenuri care nu au de a face cu zona în care se afla terenul supus

exproprierii sau contracte care au ca obiect terenuri aflate în extravilan, în

condițiile în care terenul în suprafața de 3.609 mp se află în intravilanul

comunei Florești, sat Luna de Sus, zonă stabilită prin PUG ca zonă de

construcții locuințe individuale și colective (așa cum se poate deduce din

Certificatul de urbanism nr. 493 din 10 iulie 2007 anexat la raportul de

expertiză depus la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2010).

Recurenta a mai

arătat că în alte dosare de expropriere referitoare la terenuri învecinate cu

cel în cauză, instanța de judecată a obligat la plata unor despăgubiri civile

în cuantum mult mai ridicat - de 11 euro, respectiv 10 euro - față de suma de 5

euro/mp stabilită în suplimentul raportului de expertiză, așa cum se poate

deduce din înscrisurile puse în probațiune în fața instanței de apel.

S-a mai susținut că

soluția instanței de apel este nelegală, decizia fiind pronunțată fără a lua în

considerare faptul că legiuitorul nu impune stabilirea prețului de circulație

al imobilelor expropriate exclusiv în funcție de prețul stabilit în contracte

de vânzare-cumpărare autentice a altor terenuri din zonă, așa cum eronat s-a

reținut de către instanță. Raportul de expertiză întocmit în septembrie 2010 a

fost întocmit cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 26 și urm. din Legea

nr. 33/1994. Instanța de apel a trecut cu vederea faptul că la stabilirea

valorii de circulație a imobilului expropriat în raportul de expertiză inițial

s-a avut în vedere și valoarea estimată prin raportul de evaluare a imobilelor

pentru anul 2010 a Camerei Notarilor Publici și de asemenea a omis și faptul că

experții au stabilit valoarea de circulație a imobilului expropriat prin

raportare la oferte de vânzare din zonă, cu mențiunea că prețul din oferte a

fost redus cu 10%, apreciindu-se că aceasta este marja de negociere.

Intimatul pârât prin

CNADNR a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Totodată intimatul a

înțeles să invoce nulitatea recursului deoarece acesta nu se circumscrie

cazurilor stricte și limitative prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Din conținutul

recursului rezultă că reclamanta critică în mod exclusiv suplimentul la

raportul de expertiză de evaluare întocmit în fața instanței de fond și soluția

pronunțată în baza acestei probe.

de recurs

Examinând cu

prioritate excepția invocată, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se

constată că aceasta este neîntemeiată.

Cererea de recurs

respectă dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

cuprinzând în mod expres motivul de recurs pe care se bazează, art. 304 pct. 9

din același cod. În detalierea criticilor sunt indicate textele normative

apreciate de către recurentă a fi fost încălcate și greșit interpretate de

instanță.

Se mai constată că

printre criticile existente în cererea de recurs se găsesc cele referitoare la

suplimentul raportului de expertiză dar acestea nu sunt exclusiv invocate în

dezvoltarea motivelor de recurs.

Pe cale de consecință

constatându-se că nu există elemente care să atragă aplicarea sancțiunii

prevăzute de art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ. s-a respins această

excepție.

Examinând decizia

atacată în raport de criticile formulate precum și de actele și lucrările

dosarului se constată că aceasta este legală și temeinică.

Recursul s-a respins

pentru considerentele ce urmează:

Critica referitoare

la nerespectarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994 este nefondată.

Instanțele au avut în

vedere în mod explicit aceste dispoziții legale iar preferința instanței de

fond, confirmată în apel, pentru suplimentul la raportul de expertiză în

detrimentul raportului inițial a fost argumentată amplu de instanțe atât din

punct de vedere al dreptului material conținut în textele ce reglementează

criteriile pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cât și din punct de

vedere al normelor procedurale care reglementează administrarea acestei probe.

Sub acest ultim aspect s-au avut în vedere atât regulile speciale din Legea nr.

33/1994 cât și cele C. proc. civ.

Drept consecință

instanța în mod corect și legal a remarcat că suplimentul de expertiză a fost

încuviințat în condițiile legii și după depunerea acestuia la dosar nu s-au

formulat observații din partea reclamantei.

Ca urmare, în mod

corect instanța de apel a constatat - în raport de poziția acestei părți,

exprimată la instanța de fond - incidența art. 129 alin. (5

1

) C.

proc. civ. față de criticile referitoare la lipsa de rol activ imputată

instanței cât privește pretinsul caracter insuficient al probelor administrate.

Criticile referitoare

la încălcarea art. 129 C. proc. civ. au fost reiterate și în recurs cu

păstrarea motivelor arătate în apel la acest punct.

Având în vedere că

instanța de apel a răspuns acestor critici, arătând motivele neprimirii lor și

constatând că recurenta nu se referă în recurs la argumentația instanței de

apel, criticile de la acest punct se constată a fi neîntemeiate.

Orice alte comentarii

făcute de recurentă cât privește reținerea sau interpretarea probelor în dosar

exced aria de examinare permisă în această cale de atac doar limitativ la

aspectele invocate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect vor

fi primite susținerile formulate în întâmpinare de intimatul pârât dar nu

pentru anularea recursului - cum s-a arătat mai sus - ci pentru constatarea

inadmisibilității formulării pe calea recursului a unor critici la conținutul

expertizei administrate la fond.

Intimata a solicitat

prin reprezentantul său, avocat A.I., obligarea recurentei-reclamante la plata

cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 274 C.

proc. civ. partea care cade în pretenții va putea fi obligată la plata

cheltuielilor ocazionate de proces.

Se constată însă că

intimata nu a făcut dovada cheltuielilor, determinate de această fază

procesuală pentru a putea stabili obligația de plată pentru acestea în sarcina

recurentei, față de soluția de respingere a recursului.

Ca urmare, a fost respinsă

ca nefondată cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimatul-pârât.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva Deciziei nr. 248A din 8 iunie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM