ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5006/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; 1. Instanța de fond Tribunalul Cluj prin Sentința civilă nr. 255 din 16 martie 2011 a respins cererea formulată la 5 noiembrie 2007 de reclamanta A.E. prin mandatar A.F.B. împotriva Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei, de obligare la plata sumei de 318.360 Euro pentru terenurile expropriate, sunt nefondate. În esență sa constatat că prin Hotărârea nr. 81/2007 emisă de CNADNR pentru terenul în suprafață de 1.609 mp situat în satul Florești tarlaua 41 parcela 37, nr. cadastral 4276, expropriat din proprietatea reclamantei s-au stabilit despăgubiri în valoare de 101.962,55 RON, echivalentul sumei de 30.676,50 Euro.

Terenul expropriat a făcut parte dintr-o suprafață mai mare de 9.800 m 2 din care a rămas în proprietatea reclamantei un teren de 5.483 m 2 . Suma acordată drept despăgubiri nu a fost acceptată contestându-se valoarea de 8,5 Euro pe m acordată în loc de 40 Euro/m 2 cum s-a cerut de persoana expropriată. S-a reținut din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză - de o comisie de experți B.E., M.F. și P.G. - că valoarea terenului la data efectuării suplimentului la raportul inițial (16 ianuarie 2010) este de 77.160 RON, echivalentul a 18.080 Euro, terenul fiind evaluat prin metoda comparației directe. Au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare pentru același tip de proprietăți depuse în anexă la suplimentul de expertiză.

S-a constatat că s-au respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și că valoarea terenurilor fiind, conform raportului de expertiză, de 77.160 RON, mai mică decât suma oferită, s-a respins acțiunea. S-a apreciat că pretenția formulată pentru acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei nu a fost dovedită. Instanța a apreciat pe de o parte că terenul rămas are o suprafață suficient de mare pentru a fi exploatat economic. Pe de altă parte s-a apreciat că plasarea terenului în apropiere de autostradă are menirea de a-i spori valoarea și nu de a i-o scade. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 248A din 8 iunie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

S-a constatat că apelul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente: Reclamanta A.E. la motivarea căii de atac și-a intitulat înscrisul recurs, iar cu titlu preliminar a solicitat recalificarea căii de atac. Calea de atac declarată de reclamantă a fost corect intitulată „apel", iar în motivele de apel s-a făcut mențiunea potrivit căreia, calea de atac ar fi recursuI. S-a observat că această aparentă contradicție derivă din faptul că în sentință a fost menționată drept cale de atac recursul și nu apeluI. Reclamanta și-a precizat acțiunea și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 144.360 euro, sumă reprezentând despăgubiri aferente terenului expropriat, precum și repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas neexpropriat.

Având în vedere că pretențiile reclamantei depășesc cu mult suma de 100.000 RON, curtea a constatat că, în mod corect aceasta a declarat apel și nu recurs, având în vedere dispozițiile art. 282 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. S-a apreciat că instanța de fond a săvârșit o eroare cu privire la calea de atac incidență, indicând recursul ca fiind calea de atac, însă calea de atac este dată de lege și nu de judecător. Având în vedere că reclamanta a declarat apel împotriva sentinței, curtea a apreciat că nu se impunea recalificarea căii de atac, înscrisul înregistrat în 22 aprilie 2011 a fost luat în considerare ca fiind memoriul în care s-au dezvoltat motivele de apel.

Prima critică invocată de reclamantă vizează faptul că, sentința a fost comunicată la altă adresă decât cea precizată de reprezentantul reclamantei care și-a modificat sediul de două ori în timpul derulării cauzei în fața primei instanță și această împrejurare a fost adusă la cunoștința instanței. S-a observat că reclamanta și-a modificat domiciliul ales prin precizarea de acțiune, adresa fiind Cluj-Napoca, B-dul 21 D. nr. X M.C.B., corp C, biroul 4, iar sentința a fost comunicată în data de 6 aprilie 2011, la adresa Cluj-Napoca, A.G. nr. Y, apartamentul 3. Cu toate acestea, reclamantei nu i s-a provocat nici o vătămare, pierderea termenului pentru exercitarea căii de atac fiind doar ipotetică, întrucât reclamanta, diligentă fiind, a declarat apel în data de 29 martie 2011, anterior comunicării sentinței, iar memoriul cuprinzând motivele de apel a fost depus înainte de primul termen de judecată, fiind astfel respectate dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc.

civ. A doua critică vizează faptul că soluția instanței de fond s-a bazat numai pe suplimentul la raportul de expertiză din 16 ianuarie 2011, fără a fi luate în considerare celelalte probe administrate, mai ales raportul de expertiză inițial, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Prin Hotărârea nr. 81 din 6 septembrie 2007 dată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA s-au acordat reclamantei despăgubiri în sumă de 101.962,55 RON pentru imobilul în suprafață de 3.609 mp. Valoarea despăgubirilor a fost contestată de reclamantă prin acțiune, instanța dispunând efectuarea unui raport de expertiză, acesta fiind mijlocul de probă utilizat pentru verificarea valorii despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

S-a efectuat un raport de expertiză la 20 septembrie 2010, în care s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 244.000 RON. La acest raport de expertiză s-au formulat obiecțiuni de către pârât cu respectarea dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., întrucât această lucrare nu întrunea cerințele legale. Terenul trebuia evaluat în funcție de prețurile stabilite în contracte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada întocmirii respective, pentru imobile similare celui expropriat. Instanța a încuviințat aceste obiecțiuni și, în suplimentul la raportul de expertiză (răspunsul la obiecțiuni) înregistrat în 18 ianuarie 2011, comisia de experți a stabilit valoarea imobilului în litigiu raportat la tranzacții pentru imobile similare situate în aceeași unitate administrativă, în perioada 4 iunie 2010 - 7 octombrie 2010, stabilind că valoarea terenului expropriat este de 77.160 RON, echivalentul a 18.080 euro.

Curtea a constatat că administrarea probelor de către instanța de fond s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Astfel, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. Prima instanță în mod corect a înlăturat concluziile raportului inițial de expertiză, deoarece acesta nu a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus reținute.

La evaluarea proprietății prin metoda comparației de piață experții au avut în vedere oferte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare situate în Luna de Sus pentru perioada ianuarie 2010. S-a constatat că aceste oferte de vânzare nu pot fi luate în considerare, întrucât ele nu reflectă prețul real de vânzare a unui imobil, de regulă, oferta de vânzare având o valoare superioară prețului de vânzare al terenului. Această susținere a fost confirmată, întrucât prețul de vânzare-cumpărare al imobilelor similare, stabilit în contracte de vânzare-cumpărare pentru perioada iunie - octombrie 2010 a fost mult mai scăzut, împrejurare care a rezultat și din răspunsul la obiecțiuni. Curtea a constatat că în mod legal instanța de fond a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor suplimentul la raportul de expertiză, deoarece acesta a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Administrarea probațiunii s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța pronunțând o sentință legală și temeinică. După depunerea suplimentului la raportul de expertiză, reclamanta nu a mai solicitat suplimentarea probațiunii, împrejurare ce a fost reținută din încheierea din 16 februarie 2011. În raport de această situație s-a constatat că reclamanta nu mai poate invoca cu succes în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care apelanta nu le-a propus și administrat în condițiile legii, după cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ., introdus prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 202/2010. Nu au fost primite nici criticile vizând statuările eronate făcute de expert G.P.

în suplimentul la raportul de expertiză. În primul rând s-a observat că suplimentul la raportul de expertiză nu a fost întocmit de G.P., ci de o comisie de experți formată din ing. E.B., ing. M.F. și profesor P.G. În al doilea rând, s-au reținut că observațiile formulate la suplimentul de expertiză - care au vizat faptul că valoarea terenului stabilită în suplimentul raportului de expertiză nu reprezintă valoarea reală a acestuia, deoarece au fost atașate contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri aflate în extravilan - au fost tardiv formulate, fără respectarea dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Suplimentul raportului de expertiză a fost comunicat reclamantei în data de 19 ianuarie 2011, s-a acordat un termen în vederea studierii acestuia și depunerii obiecțiunilor dacă era cazul, însă în ședința publică din 16 februarie 2011 reclamanta nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc.

civ. Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită. S-a concluzionat că despăgubirile au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 25, 27 din Legea nr. 33/1994, și prin urmare, cuantumul sumei acordate cu acest titlu în Hotărârea nr. 81 din 6 septembrie 2007 reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire pentru terenul expropriat. 3. Recursul Reclamanta a declarat în termen recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cluj. Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a susținut că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a legii pentru următoarele argumente: Instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale, reținând că valoarea terenului la data emiterii hotărârii de expropriere este chiar sub despăgubirile stabilite prin aceasta, acțiunea reclamantului fiind nefondată, menținându-se astfel valoarea stabilită prin hotărârea de expropriere, așa cum eronat a reținut și instanța de fond. Curtea de Apel Cluj a nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului prin aceea că hotărârea pronunțată se bazează pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Instanța de fond a trecut cu vederea faptul că despăgubirea acordată prin hotărârea de expropriere nu este justă, ci derizorie în comparație cu valoarea reală a imobilului. Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamantă, deși aceasta a indicat și în fața instanței de apel că soluția pronunțată se bazează strict pe suplimentul la raportul de expertiză, fără a se lua în considerare celelalte probe existente la dosarul cauzei și fără a se lua în considerare chiar concluziile raportului de expertiză inițial, în care aceiași comisie de experți stabilește la data de 21 septembrie 2010 o valoare a terenului de 224.000 RON, ca apoi, în luna ianuarie a anului 2011, valoarea terenului în suprafață de 3.609 mp să scadă de la suma de 224.000 RON la suma de 77.160 RON.

S-a susținut încălcarea de către instanța de judecată a art. 129 alin. (5) C. proc. civ., curtea de apel având obligația de a analiza întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei și nicidecum să pronunțe o soluție bazată numai pe concluziile suplimentului la expertiză a căror concluzii nu se coroborează cu celelalte dovezi. S-a invocat neobservarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin care este stabilită în sarcina instanței obligația de a proceda la compararea rezultatului expertizei cu oferta expropriatorului și cu pretențiile formulate de părți, stabilind o despăgubire care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, pentru a nu fi înrăutățită situația expropriatului și nici depășite limitele învestirii sale, text legal respectat de către instanța de judecată care a luat în considerare doar concluziile suplimentului la expertiză.

Recurenta a considerat că suplimentul la expertiză efectuat în Dosarul 4814/117/2007 a fost constituit pro causa, acesta cuprinzând elemente contrare realității. Valoarea pe mp la care s-a ajuns prin aplicarea metodelor folosite de către expert de aproximativ 5 euro/mp nu reprezintă deloc valoarea reală de piața a imobilului, așa cum impun prevederile art. 26 din Lege nr. 33/1994. Deși în primă instanță, în 21 septembrie 2010 valoarea stabilită de către aceiași experți este de 15 euro/mp, în luna ianuarie a anului 2011 experții stabilesc o valoarea inferioară de doar 5 euro/mp, diferența de preț fiind surprinzătoare și de neconceput.

Experții au ales valori scandalos de mici, atașând contracte ale unor terenuri care nu au de a face cu zona în care se afla terenul supus exproprierii sau contracte care au ca obiect terenuri aflate în extravilan, în condițiile în care terenul în suprafața de 3.609 mp se află în intravilanul comunei Florești, sat Luna de Sus, zonă stabilită prin PUG ca zonă de construcții locuințe individuale și colective (așa cum se poate deduce din Certificatul de urbanism nr. 493 din 10 iulie 2007 anexat la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2010). Recurenta a mai arătat că în alte dosare de expropriere referitoare la terenuri învecinate cu cel în cauză, instanța de judecată a obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum mult mai ridicat - de 11 euro, respectiv 10 euro - față de suma de 5 euro/mp stabilită în suplimentul raportului de expertiză, așa cum se poate deduce din înscrisurile puse în probațiune în fața instanței de apel.

S-a mai susținut că soluția instanței de apel este nelegală, decizia fiind pronunțată fără a lua în considerare faptul că legiuitorul nu impune stabilirea prețului de circulație al imobilelor expropriate exclusiv în funcție de prețul stabilit în contracte de vânzare-cumpărare autentice a altor terenuri din zonă, așa cum eronat s-a reținut de către instanță. Raportul de expertiză întocmit în septembrie 2010 a fost întocmit cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 26 și urm. din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a trecut cu vederea faptul că la stabilirea valorii de circulație a imobilului expropriat în raportul de expertiză inițial s-a avut în vedere și valoarea estimată prin raportul de evaluare a imobilelor pentru anul 2010 a Camerei Notarilor Publici și de asemenea a omis și faptul că experții au stabilit valoarea de circulație a imobilului expropriat prin raportare la oferte de vânzare din zonă, cu mențiunea că prețul din oferte a fost redus cu 10%, apreciindu-se că aceasta este marja de negociere. Intimatul pârât prin CNADNR a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată intimatul a înțeles să invoce nulitatea recursului deoarece acesta nu se circumscrie cazurilor stricte și limitative prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Din conținutul recursului rezultă că reclamanta critică în mod exclusiv suplimentul la raportul de expertiză de evaluare întocmit în fața instanței de fond și soluția pronunțată în baza acestei probe. 4. Analiza instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția invocată, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se constată că aceasta este neîntemeiată. Cererea de recurs respectă dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cuprinzând în mod expres motivul de recurs pe care se bazează, art. 304 pct. 9 din același cod. În detalierea criticilor sunt indicate textele normative apreciate de către recurentă a fi fost încălcate și greșit interpretate de instanță. Se mai constată că printre criticile existente în cererea de recurs se găsesc cele referitoare la suplimentul raportului de expertiză dar acestea nu sunt exclusiv invocate în dezvoltarea motivelor de recurs.

Pe cale de consecință constatându-se că nu există elemente care să atragă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins această excepție. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate precum și de actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este legală și temeinică. Recursul s-a respins pentru considerentele ce urmează: Critica referitoare la nerespectarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este nefondată. Instanțele au avut în vedere în mod explicit aceste dispoziții legale iar preferința instanței de fond, confirmată în apel, pentru suplimentul la raportul de expertiză în detrimentul raportului inițial a fost argumentată amplu de instanțe atât din punct de vedere al dreptului material conținut în textele ce reglementează criteriile pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cât și din punct de vedere al normelor procedurale care reglementează administrarea acestei probe.

Sub acest ultim aspect s-au avut în vedere atât regulile speciale din Legea nr. 33/1994 cât și cele C. proc. civ. Drept consecință instanța în mod corect și legal a remarcat că suplimentul de expertiză a fost încuviințat în condițiile legii și după depunerea acestuia la dosar nu s-au formulat observații din partea reclamantei. Ca urmare, în mod corect instanța de apel a constatat - în raport de poziția acestei părți, exprimată la instanța de fond - incidența art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ. față de criticile referitoare la lipsa de rol activ imputată instanței cât privește pretinsul caracter insuficient al probelor administrate. Criticile referitoare la încălcarea art. 129 C. proc. civ. au fost reiterate și în recurs cu păstrarea motivelor arătate în apel la acest punct.

Având în vedere că instanța de apel a răspuns acestor critici, arătând motivele neprimirii lor și constatând că recurenta nu se referă în recurs la argumentația instanței de apel, criticile de la acest punct se constată a fi neîntemeiate. Orice alte comentarii făcute de recurentă cât privește reținerea sau interpretarea probelor în dosar exced aria de examinare permisă în această cale de atac doar limitativ la aspectele invocate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Sub acest aspect vor fi primite susținerile formulate în întâmpinare de intimatul pârât dar nu pentru anularea recursului - cum s-a arătat mai sus - ci pentru constatarea inadmisibilității formulării pe calea recursului a unor critici la conținutul expertizei administrate la fond.

Intimata a solicitat prin reprezentantul său, avocat A.I., obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenții va putea fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate de proces. Se constată însă că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor, determinate de această fază procesuală pentru a putea stabili obligația de plată pentru acestea în sarcina recurentei, față de soluția de respingere a recursului. Ca urmare, a fost respinsă ca nefondată cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva Deciziei nr. 248A din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - LM