ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2591/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 14 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta

T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să constate calitatea reclamantei de succesoare a defunctei

A.E., să oblige pârâta la plata unei despăgubiri în cuantum de 27.121 Euro,

echivalentul a 40Euro/mp, pentru imobilul teren în suprafață de 678 mp, situat

pe raza localității Luna de Sus și la repararea prejudiciului suferit ca urmare

a scăderii valorii terenului rămas, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 46 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și, în

consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul

în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele

expropriate, cuprinse în hotărârea nr. 75/2006, situate în localitatea

Florești, (arabil intravilan, tarlaua 36, parcela 14, în suprafață de 362 mp,

identificat cadastral cu nr. 4147 și arabil extravilan, tarlaua 36, parcela 14,

în suprafață de 316 mp, identificat cadastral cu nr. 4146), a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciul suferit ca urmare

a scăderii valorii terenului rămas, și a obligat pârâta să-i plătească

reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că cererea de constatare a calității de

moștenitor a fost formulată de reclamantă numai pentru justificarea calității sale

procesuale active, dar calitatea procesuală a reclamantei nu a fost contestată.

Din concluziile

raportului de expertiză, întocmit de experții S.M., G.P. și F.M., a rezultat că,

la data exproprierii, respectiv 06 septembrie 2007, valoarea terenului era de

15.500 Euro (55.200 lei), iar la data întocmirii raportului de expertiză era de

13.500 Euro (57910 lei).

Printr-un supliment

la expertiză, experții au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere

nu primește un spor de valoare.

Prin urmare, întrucât

la data întocmirii raportului de expertiză, cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamantei pentru terenul expropriat a fost mult mai mare decât cel avut în

vedere de pârât (prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de

9,4 Euro/mp, valoare net inferioară față de valoarea determinată de experți

atât la momentul exproprierii, cât și la momentul evaluării), tribunalul a

obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul în

lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele

expropriate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar prin decizia nr. 179 A din 17

martie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Instanța de apel a

avut în vedere următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. 75

din 06 septembrie 2007 emisă de pârâtă în favoarea reclamantei, nu a fost

contestată calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, în

calitate de succesoare a titularei A.I.E.

Expertiza

administrată și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor

art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se valoarea terenului

expropriat la momentul întocmirii expertizei, în raport de dispozițiile Legii

nr. 198/2004.

La stabilirea

cuantumului despăgubirii experții au aplicat metoda comparațiilor de piață și

metoda capitalizării venitului, ajungând la concluzia că valoarea de piață a

proprietății imobiliare în litigiu, ținând cont și de poziția, dimensiunile și

forma terenului, la data efectuării expertizei, este de 13.500 Euro.

Față de valorile

practicate pe piața liberă în anul 2006, despăgubirea stabilită și acordată de

pârâtă prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, în cuantum de 6.378,40 Euro,

este mult inferioară, astfel că, în mod legal, prima instanță a acordat cu

titlu de despăgubiri suma de 13.500 Euro, așa cum a fost stabilită prin

expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează

următoarele critici de nelegalitate:

Reclamanta nu a

probat calitatea de proprietar asupra terenului expropriat întrucât nu a reușit

să dovedească faptul că este moștenitoarea lui A.E., pe numele căreia a fost

emis titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004.

hotărârii de stabilirea a despăgubirilor nr. 75 din 06 septembrie 2007,

reclamanta T.S.E. a fost identificată ca fiind persoană doar aparent

îndreptățită să primească despăgubiri, în calitate de potențial succesor al

titularei A.I.E. Totodată, la întocmirea procesului-verbal nr. 47 din 13 august

2007, anexă la hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 i-a pus în vedere numitei T.S.E. - titularul

aparent prezent la ședința comisie - să completeze documentația depusă, printre

altele, cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să figureze și

terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Or, după cum

reiese din conținutul hotărârii, reclamanta nu s-a conformat solicitării, nefăcând

dovada în fața comisiei că este titulara vreunui drept real asupra terenului

expropriat.

recurată au fost încălcate prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportate

la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care reglementează modalitatea determinării

despăgubirilor pe cale judiciară deoarece, deși raportul de expertiză a fost

întocmit în octombrie 2009, a stabilit valoarea de piață a proprietății

imobiliare în litigiu în baza unor tranzacții încheiate în cursul anului 2006,

cu un an înainte chiar de momentul exproprierii.

În plus, lucrarea de

expertiză nu este susținută de vreun înscris doveditor, în conformitate cu

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 si art. 1169 C. civ.

Se mai arată că

instanța de apel a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., omologând un

raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât experții

judiciari nu au depus dovada efectuării vreunui demers în vederea obținerii

unor tranzacții încheiate în anul 2006, situație în care toate susținerile

acestora din cadrul metodei comparației trebuie privite ca fiind nedovedite.

Referitor la

categoria de folosință a imobilului teren, contrar celor menționate de către

experți, terenul expropriat este inclus în categoria terenurilor arabile,

situat parțial în extravilanul localității și parțial în intravilan. Astfel,

regimul juridic al acestuia este distinct, iar diferențele în materie de preț sunt

evidente, întrucât terenurile arabile nu sunt construibile. De asemenea, în

cazul acestor imobile, orice raportare la utilități este superfluă, iar compararea

terenului în litigiu cu terenuri construibile, situate în intravilan este de

natură a crește în mod semnificativ valoarea despăgubirii.

Totodată,

determinarea unei valori globale a terenului, fără a se da o mare importanță

categoriei de folosință (intravilan și extravilan), reprezintă o nesocotire a

dispozițiilor Legii nr. 50/1991 republicate.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, Înalta

Curte reține în acord cu concluziile instanței de apel că, prin hotărârea nr.

75 din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reținut calitatea intimatei de persoană

aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluționarea

litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta.

Este adevărat că, în

cuprinsul procesului verbal nr. 47 din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că

intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să

completeze documentația cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să

figureze și terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Însă,

prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a

fost aprobată plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile

expropriate, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calității

acesteia de persoană îndreptățită la acordarea respectivelor despăgubiri.

criticile formulate de recurent în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

raportat la art. 26 din Legea 33/1994.

Potrivit art. 26

alin. (2) din Legea 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile administrate de aceștia”.

În cauză, raportul de

expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar în cuprinsul acestui raport,

experții menționează că „nu se poate vorbi de o piață funcțională pentru

proprietăți de tipul celei analizate” și că „proprietățile comparabile

utilizate în analiza comparativă sunt trei terenuri tranzacționate în anul

2006”.

Or, așa cum rezultă

din cuprinsul art. 26 din Legea 33/1994, atât experții cât și instanța au

obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce

presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.

Fundamentându-și

hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a

avut în vedere două tranzacții imobiliare și un antecontract de

vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Curtea

de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 care impun

în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 și va administra,

în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi

legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în

care se află terenurile în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 179 A din 17 martie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 aprilie2012.