ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2591/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate calitatea reclamantei de succesoare a defunctei A.E., să oblige pârâta la plata unei despăgubiri în cuantum de 27.121 Euro, echivalentul a 40Euro/mp, pentru imobilul teren în suprafață de 678 mp, situat pe raza localității Luna de Sus și la repararea prejudiciului suferit ca urmare a scăderii valorii terenului rămas, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 46 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate, cuprinse în hotărârea nr. 75/2006, situate în localitatea Florești, (arabil intravilan, tarlaua 36, parcela 14, în suprafață de 362 mp, identificat cadastral cu nr. 4147 și arabil extravilan, tarlaua 36, parcela 14, în suprafață de 316 mp, identificat cadastral cu nr. 4146), a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciul suferit ca urmare a scăderii valorii terenului rămas, și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea de constatare a calității de moștenitor a fost formulată de reclamantă numai pentru justificarea calității sale procesuale active, dar calitatea procesuală a reclamantei nu a fost contestată. Din concluziile raportului de expertiză, întocmit de experții S.M., G.P. și F.M., a rezultat că, la data exproprierii, respectiv 06 septembrie 2007, valoarea terenului era de 15.500 Euro (55.200 lei), iar la data întocmirii raportului de expertiză era de 13.500 Euro (57910 lei). Printr-un supliment la expertiză, experții au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere nu primește un spor de valoare.

Prin urmare, întrucât la data întocmirii raportului de expertiză, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost mult mai mare decât cel avut în vedere de pârât (prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de 9,4 Euro/mp, valoare net inferioară față de valoarea determinată de experți atât la momentul exproprierii, cât și la momentul evaluării), tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.500 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar prin decizia nr. 179 A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007 emisă de pârâtă în favoarea reclamantei, nu a fost contestată calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, în calitate de succesoare a titularei A.I.E. Expertiza administrată și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se valoarea terenului expropriat la momentul întocmirii expertizei, în raport de dispozițiile Legii nr. 198/2004. La stabilirea cuantumului despăgubirii experții au aplicat metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării venitului, ajungând la concluzia că valoarea de piață a proprietății imobiliare în litigiu, ținând cont și de poziția, dimensiunile și forma terenului, la data efectuării expertizei, este de 13.500 Euro.

Față de valorile practicate pe piața liberă în anul 2006, despăgubirea stabilită și acordată de pârâtă prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, în cuantum de 6.378,40 Euro, este mult inferioară, astfel că, în mod legal, prima instanță a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 13.500 Euro, așa cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate: Reclamanta nu a probat calitatea de proprietar asupra terenului expropriat întrucât nu a reușit să dovedească faptul că este moștenitoarea lui A.E., pe numele căreia a fost emis titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. 1. În cuprinsul hotărârii de stabilirea a despăgubirilor nr. 75 din 06 septembrie 2007, reclamanta T.S.E. a fost identificată ca fiind persoană doar aparent îndreptățită să primească despăgubiri, în calitate de potențial succesor al titularei A.I.E. Totodată, la întocmirea procesului-verbal nr. 47 din 13 august 2007, anexă la hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 i-a pus în vedere numitei T.S.E.

- titularul aparent prezent la ședința comisie - să completeze documentația depusă, printre altele, cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să figureze și terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Or, după cum reiese din conținutul hotărârii, reclamanta nu s-a conformat solicitării, nefăcând dovada în fața comisiei că este titulara vreunui drept real asupra terenului expropriat. 2. Prin decizia recurată au fost încălcate prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportate la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară deoarece, deși raportul de expertiză a fost întocmit în octombrie 2009, a stabilit valoarea de piață a proprietății imobiliare în litigiu în baza unor tranzacții încheiate în cursul anului 2006, cu un an înainte chiar de momentul exproprierii.

În plus, lucrarea de expertiză nu este susținută de vreun înscris doveditor, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 si art. 1169 C. civ. Se mai arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., omologând un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât experții judiciari nu au depus dovada efectuării vreunui demers în vederea obținerii unor tranzacții încheiate în anul 2006, situație în care toate susținerile acestora din cadrul metodei comparației trebuie privite ca fiind nedovedite. Referitor la categoria de folosință a imobilului teren, contrar celor menționate de către experți, terenul expropriat este inclus în categoria terenurilor arabile, situat parțial în extravilanul localității și parțial în intravilan.

Astfel, regimul juridic al acestuia este distinct, iar diferențele în materie de preț sunt evidente, întrucât terenurile arabile nu sunt construibile. De asemenea, în cazul acestor imobile, orice raportare la utilități este superfluă, iar compararea terenului în litigiu cu terenuri construibile, situate în intravilan este de natură a crește în mod semnificativ valoarea despăgubirii. Totodată, determinarea unei valori globale a terenului, fără a se da o mare importanță categoriei de folosință (intravilan și extravilan), reprezintă o nesocotire a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 republicate.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, Înalta Curte reține în acord cu concluziile instanței de apel că, prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reținut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluționarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta.

Este adevărat că, în cuprinsul procesului verbal nr. 47 din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să completeze documentația cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să figureze și terenul din titlul de proprietate nr. 3232/2480 din 06 iulie 2004. Însă, prin hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a fost aprobată plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile expropriate, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calității acesteia de persoană îndreptățită la acordarea respectivelor despăgubiri. 2. Sunt fondate criticile formulate de recurent în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 26 din Legea 33/1994. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”. În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar în cuprinsul acestui raport, experții menționează că „nu se poate vorbi de o piață funcțională pentru proprietăți de tipul celei analizate” și că „proprietățile comparabile utilizate în analiza comparativă sunt trei terenuri tranzacționate în anul 2006”.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul art. 26 din Legea 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens. Fundamentându-și hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a avut în vedere două tranzacții imobiliare și un antecontract de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 179 A din 17 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 aprilie2012.