ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2010

Asupra recursului penal de față, Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 251 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea inculpatului P.I.A. privind schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și art. 181 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetat procesul penal pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată P.S.M. În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I.A., studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. lit. a) teza a II-a și b) în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86 2 C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 6 ani ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A desemnat pentru executarea supravegherii inculpatului Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, în fața căruia inculpatul urmează a se prezenta în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru al anului, urmând să-i fie aplicate dispozițiile cuprinse în art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. A luat act că partea vătămată P.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la 1.225 RON, despăgubiri civile către Spitalul Județean Tg. Jiu, cu dobânzile legale aferente, începând cu data rămânerii definitive a sentinței penale până la achitarea integrală a sumei. A fost obligat inculpatul la 4.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19 ianuarie 2009 P.I.A., elev la Liceul Sportiv, a invitat-o pe P.S.M., elevă la același liceu, să vină în apartamentul său pentru a consuma băuturi răcoritoare, iar partea vătămată a fost de acord cu invitația și cu aceștia a intrat în apartament și un coleg al lor, T.C. În momentul când au intrat în apartament, inculpatul a solicitat unor nepoți ai lui să părăsească apartamentul în care au rămas inculpatul, partea vătămată și colegul lor T.C. După consumarea unui suc, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată într-o altă cameră și i-a propus să întrețină cu el raporturi sexuale. Cum partea vătămată a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în abdomen și aceasta a căzut la podea.

Când aceasta s-a ridicat, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în regiunea ochiului drept. Partea vătămată a reușit să iasă din cameră și a mers în camera în care se afla T.C., dar nu a reușit să-i spună ce se întâmplase în camera vecină întrucât a venit din nou inculpatul care a condus-o în camera în care se desfășuraseră acțiunile violente împotriva sa. În acel moment inculpatul a fost nevoit să părăsească acea cameră și să meargă în baie unde se afla T.C. care acuza dureri stomacale și stări vomitive.

În aceste condiții, de teama inculpatului, dar profitând de faptul că acesta a mers pentru a doua oară în baia unde se afla T.C., partea vătămată a sărit pe fereastra apartamentului de la etajul doi al clădirii, suferind multiple leziuni și traumatisme care au necesitat pentru vindecare 50 - 55 îngrijiri medicale și care sunt descrise în raportul de constatare medico-legală eliberat de Serviciul de Medicină Legală Gorj la 20 ianuarie 2009. Imediat după cădere, partea vătămată i-a relatat martorei D.M. venită acolo pentru a-i acorda ajutor că fusese invitată în apartamentul inculpatului, că fusese lovită de acesta pentru că a refuzat să întrețină cu el raporturi sexuale și că de teama acestuia a sărit pe fereastră.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că i-a propus părții vătămate să întrețină raporturi intime, dar aceasta a refuzat. A recunoscut, de asemenea, faptul că ușa apartamentului era închisă, dar nu era asigurată cu cheia și că nu își explică gestul părții vătămate de a sări pe fereastră. Ascultată fiind în instanță partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă și că înțelege să se împace cu inculpatul pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol. Ascultat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor așa cum erau descrise în rechizitoriu, în sensul că i-a propus părții vătămate să întrețină raporturi intime și pentru că aceasta a refuzat, a lovit-o cu pumnul în stomac.

Nu a negat posibilitatea ca partea vătămată să fi sărit pe fereastră ca urmare a temerii dată de conduita sa. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, a fost dovedită cu declarațiile și plângerea părții vătămate, procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, planșe foto, proces-verbal de constatare la fața locului, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Reține instanța de fond că fapta inculpatului de a fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată prin întrebuințarea de violențe fizice și profitând de neputința acesteia de a se apăra, determinând-o prin comportamentul agresiv să încerce scăparea prin gestul disperat de a sări pe fereastra imobilului, punându-și viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prin intenție indirectă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Întrucât inculpatul și partea vătămată s-au împăcat cu privire la infracțiunea de tentativă de viol, instanța de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc.

pen. încetarea procesului penal pentru această infracțiune. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul P.I.A. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări a faptei, arătând că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe și pentru netemeinicie, arătând că față de gravitatea faptelor comise de inculpat se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare și executarea acesteia în regim de detenție.

Inculpatul P.I.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a acționat cu intenția de a ucide, ci cu aceea de a vătăma. În situația în care nu se va admite această apărare, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic. În cazul în care se va aprecia că fapta săvârșită reprezintă tentativă la omor, a solicitat menținerea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de prima instanță cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 93 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpatul P.I.A. împotriva Sentinței penale nr. 251 de la 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 4338/95/2009. A desființat în parte sentința, sub aspectul laturii penale și civile. În baza art. 334 C. proc. pen.: A schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la a 174 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.: A achitat pe inculpatul P.I.A.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 și 71 C. pen. și art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen. și art. 86 4 C. pen. A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 RON fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, referitor la încadrarea juridică a faptei, criticile aduse de parchet sunt întemeiate, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 175 lit. d) C. pen., așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Se apreciază că agravanta prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. se referă la situația în care victima se află într-o stare de neputință de a se apăra, iar această stare de neputință nu trebuie să se datoreze faptelor autorului, însă legea cere ca acesta să fi profitat de starea de neputință a victimei, deci să cunoască această stare și să se folosească de ea, manifestând prin aceasta o periculozitate sporită. Ori, în cauză, se apreciază că nu se poate afirma că o persoană de sex feminin în vârstă de 17 - 18 ani fără probleme fizice sau psihice, s-ar afla în stare de neputință de a se apăra. Ca atare, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Cu privire la existența infracțiunii de tentativă la omor, reține instanța de apel că, în încercarea sa de a scăpa de viol, victima a deschis fereastra camerei în care se afla și a sărit de la etajul II, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, nu este suficient pentru a se aprecia că inculpatul ar fi săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor. Cât timp nu s-a făcut dovada că inculpatul a prevăzut gestul părții vătămate și ar fi continuat să exercite acte de violență asupra acesteia, acceptând eventualitatea morții, apreciază instanța de apel că infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. nu există motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

În raport de dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. întrucât achitarea s-a dispus pentru inexistența faptei, instanța de prim control a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru următoarele motive: - hotărârea prin care instanța de apel a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.I.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este nelegală și netemeinică, fiind consecința unei grave erori de fapt - caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.; - în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii întrucât instanțele de judecată nu au obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat pe partea vătămată P.S.M., încălcând astfel dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Cu privire la primul motiv de recurs, reține Parchetul că inculpatul s-a manifestat violent față de victimă pentru a o constrânge să întrețină raport sexual cu el contra voinței sale, fapt ce a determinat nu numai o stare de temere, ci și una de tulburare profundă, iar pentru a scăpa de sub presiunea actelor de agresiune și pentru a-și apăra libertatea sexuală, victima a escaladat fereastra locuinței într-un moment în care inculpatul nu se afla în încăpere.

Ca atare, se poate reține că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte întrucât, fără a urmări ca prin acțiunile sale să cauzeze moartea victimei, a acceptat totuși posibilitatea producerii acestui rezultat, așa încât solicită condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 C. pen. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, arată parchetul că întrucât părțile s-au împăcat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., instanța de fond trebuia să dispună obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat, ori procedând la soluționarea apelului, instanța de apel avea obligația de a remedia această nelegalitate.

Criticile aduse sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția dispusă de instanța de apel, de achitare a inculpatului P.I.A., este rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, fac dovada indubitabilă a existenței infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., faptă comisă de inculpat cu intenție indirectă.

Fiind audiată chiar în ziua comiterii infracțiunii, partea vătămată a făcut declarații amănunțite cu privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, menționând că inculpatul i-a propus să întrețină raporturi sexuale, iar ea l-a refuzat spunând că este virgină, dar inculpatul a insistat verbal să întrețină relații intime și întrucât aceasta a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în stomac, insistând în continuare spunându-i la un moment dat că se va dezbrăca numai ca să nu mai fie lovită. Arată partea vătămată că ulterior inculpatul s-a deplasat la baie pentru a vedea ce face martorul T.C., moment în care a profitat de faptul că a rămas singură, a deschis fereastra și a sărit în gol.

În declarația din 11 martie 2009 partea vătămată a arătat că inculpatul a insistat circa 30 minute și întrucât l-a refuzat, acesta i-a dat un ultimatum de 10 secunde și după expirarea acestui interval a început să o înjure cerându-i să se dezbrace că oricum o să întrețină raporturi sexuale, chiar fără voia sa. În acel moment inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnul în abdomen, în urma căruia a căzut pe parchet și a început să plângă, însă inculpatul nu a fost impresionat de starea în care se afla partea vătămată și văzând că este refuzat a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul peste ochiul drept. Precizează, de asemenea, partea vătămată că în tot acest timp T.C. a întrebuințat muzica de pe calculator la maxim, iar într-un moment când inculpatul se afla la toaletă a intrat în camera unde se afla martorul și l-a rugat să o conducă la școală.

Arată partea vătămată că era într-o stare agitată, plângea și nu a reușit să-i spună ceea ce i s-a întâmplat, însă martorul a privit-o și a început să râdă. Apreciază partea vătămată că între T.C. și inculpatul P.I.A. a existat o înțelegere în prealabil, că amândoi intenționau să întrețină relații intime cu ea. Această stare de lucruri este recunoscută și de către inculpat, care a declarat chiar și în fața Înaltei Curți, cu ocazia audierii sale, că a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta și întrucât a fost refuzat i-a aplicat o lovitură peste abdomen. Inculpatul a încercat însă să prezinte o situație diferită de cea prezentată de partea vătămată, încercând că acrediteze ideea că nu a avut un comportament atât de violent care să o determine pe victimă să recurgă la acest gest.

În urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că atitudinea violentă a inculpatului, motivată de încercarea acestuia de a întreține raporturi sexuale cu victima, au creat o puternică stare de temere și de tulburare care au determinat-o pe victimă să recurgă la un gest extrem pentru a-și apăra integritatea fizică. Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată de către victimă, relevă împrejurarea că insistențele inculpatului și violențele întrebuințate pentru a întreține relații sexuale cu victima au creat o presiune puternică asupra capacității acesteia de a raționa și starea de panică, de teamă că va fi violată, au determinat-o să-și asigure scăparea, recurgând la escaladarea geamului și aruncarea în gol de la etajul II.

Nu trebuie să omitem faptul că victima era minoră la data comiterii infracțiunii și așa cum arată în declarațiile sale, era virgină, iar gândul că își va începe viața sexuală cu un viol în condițiile în care nu putea opune rezistență inculpatului, au determinat-o să își asigure scăparea în orice mod. Având în vedere toate aceste împrejurări, starea de disperare în care se afla victima, neputința de a opune rezistență, sunt aspecte care conduc la concluzia că inculpatul trebuia să prevadă rezultatul faptelor sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat totuși posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție a săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

fiind cea intenției indirecte. Motivarea instanței de apel în sensul că intenția inculpatului este ipotetică, nefiind concretizată prin acte specifice infracțiunii de omor, nu este întemeiată, refuzul victimei de a întreține raporturi sexuale, starea de disperare în care se afla, vârsta acesteia, sunt împrejurări care trebuiau să-l determine pe inculpat să realizeze că victima este în stare să recurgă la orice mijloc, chiar și acela de a-și lua viața pentru a-și apăra libertatea sexuală.

Este adevărat că inculpatul nu a exercitat acte specifice infracțiunii de omor, însă în raport de modalitatea de derulare a evenimentelor, el trebuia și putea să prevadă rezultatul faptei sale, gestul victimei nefiind al unui om liniștit, ci al unei persoane disperate, în stare de orice, chiar și de gestul extrem, rezultat pe care inculpatul deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Și cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat. Întrucât instanța de fond a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., luând act de împăcarea părților, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. și să dispună obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat și de către partea vătămată. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită apelul declarat de parchet, va casa ambele hotărâri și va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de acest text de lege, pedeapsa urmând a fi coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege față de reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., și anume gradul de pericol social al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea concretă de comitere a faptei, ca și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, Înalta Curte va reține că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziție relativ sinceră, încercând pe parcursul procesului penal să acrediteze ideea unei contribuții minime la comiterea faptei. Reținând că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte urmează să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în raport de dispozițiile art. 86 2 C. pen. Pe perioada termenului de încercare, Înalta Curte va pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen. pentru a exista un control asupra comportamentului inculpatului, în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va obliga partea vătămată la 50 RON, cheltuieli judiciare statului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 93 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul P.I.A. Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 251 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj și, rejudecând în fond: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul P.I.A. la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 , art. 86 2 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 C. pen., dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la interval de 3 luni, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Menține din decizia atacată numai dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă partea vătămată P.M.S. la 50 RON, cheltuieli judiciare în fond, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2010.