ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal

de față,

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 251 din 15

octombrie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea inculpatului P.I.A. privind

schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și

art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. în art. 20

raportat la art. 197 alin. (1) și art. 181 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetat procesul penal

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) C. pen. prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată P.S.M.

În baza art. 20 raportat

la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I.A.,

studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.

A aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. lit. a)

teza a II-a și b) în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86

2

C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 6 ani ce se compune din

cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani la care se adaugă un interval de timp

stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei principale.

A desemnat pentru

executarea supravegherii inculpatului Serviciul de probațiune de pe lângă

Tribunalul Gorj, în fața căruia inculpatul urmează a se prezenta în ultima zi

lucrătoare a fiecărui trimestru al anului, urmând să-i fie aplicate

dispozițiile cuprinse în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

A pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen.

A luat act că partea

vătămată P.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat

inculpatul la 1.225 RON, despăgubiri civile către Spitalul Județean Tg. Jiu, cu

dobânzile legale aferente, începând cu data rămânerii definitive a sentinței

penale până la achitarea integrală a sumei.

A fost obligat

inculpatul la 4.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19 ianuarie 2009

P.I.A., elev la Liceul Sportiv, a invitat-o pe P.S.M., elevă la același liceu,

să vină în apartamentul său pentru a consuma băuturi răcoritoare, iar partea

vătămată a fost de acord cu invitația și cu aceștia a intrat în apartament și

un coleg al lor, T.C.

În momentul când au

intrat în apartament, inculpatul a solicitat unor nepoți ai lui să părăsească apartamentul

în care au rămas inculpatul, partea vătămată și colegul lor T.C.

După consumarea unui

suc, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată într-o altă cameră și i-a propus

să întrețină cu el raporturi sexuale. Cum partea vătămată a refuzat, inculpatul

a lovit-o cu pumnul în abdomen și aceasta a căzut la podea. Când aceasta s-a

ridicat, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în regiunea ochiului drept.

Partea vătămată a reușit

să iasă din cameră și a mers în camera în care se afla T.C., dar nu a reușit

să-i spună ce se întâmplase în camera vecină întrucât a venit din nou

inculpatul care a condus-o în camera în care se desfășuraseră acțiunile

violente împotriva sa.

În acel moment

inculpatul a fost nevoit să părăsească acea cameră și să meargă în baie unde se

afla T.C. care acuza dureri stomacale și stări vomitive.

În aceste condiții, de

teama inculpatului, dar profitând de faptul că acesta a mers pentru a doua oară

în baia unde se afla T.C., partea vătămată a sărit pe fereastra apartamentului

de la etajul doi al clădirii, suferind multiple leziuni și traumatisme care au

necesitat pentru vindecare 50 - 55 îngrijiri medicale și care sunt descrise în

raportul de constatare medico-legală eliberat de Serviciul de Medicină Legală

Gorj la 20 ianuarie 2009.

Imediat după cădere,

partea vătămată i-a relatat martorei D.M. venită acolo pentru a-i acorda ajutor

că fusese invitată în apartamentul inculpatului, că fusese lovită de acesta

pentru că a refuzat să întrețină cu el raporturi sexuale și că de teama

acestuia a sărit pe fereastră.

În cursul urmăririi

penale inculpatul a recunoscut că i-a propus părții vătămate să întrețină

raporturi intime, dar aceasta a refuzat. A recunoscut, de asemenea, faptul că

ușa apartamentului era închisă, dar nu era asigurată cu cheia și că nu își

explică gestul părții vătămate de a sări pe fereastră.

Ascultată fiind în

instanță partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă și că

înțelege să se împace cu inculpatul pentru comiterea infracțiunii de tentativă

de viol.

Ascultat în cursul

cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor așa

cum erau descrise în rechizitoriu, în sensul că i-a propus părții vătămate să

întrețină raporturi intime și pentru că aceasta a refuzat, a lovit-o cu pumnul

în stomac. Nu a negat posibilitatea ca partea vătămată să fi sărit pe fereastră

ca urmare a temerii dată de conduita sa.

Situația de fapt, astfel

cum a fost reținută de instanța de fond, a fost dovedită cu declarațiile și

plângerea părții vătămate, procesul-verbal de confruntare între inculpat și

partea vătămată, planșe foto, proces-verbal de constatare la fața locului,

declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Reține instanța de fond

că fapta inculpatului de a fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea

vătămată prin întrebuințarea de violențe fizice și profitând de neputința

acesteia de a se apăra, determinând-o prin comportamentul agresiv să încerce

scăparea prin gestul disperat de a sări pe fereastra imobilului, punându-și viața

în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de

omor prin intenție indirectă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art.

175 lit. d) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa

închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Întrucât inculpatul și

partea vătămată s-au împăcat cu privire la infracțiunea de tentativă de viol,

instanța de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

lit. h) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru această infracțiune.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul

P.I.A.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

greșitei încadrări a faptei, arătând că se impune schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175

lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe și pentru netemeinicie, arătând că față de gravitatea

faptelor comise de inculpat se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum

mai mare și executarea acesteia în regim de detenție.

Inculpatul P.I.A. a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.,

întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a acționat cu intenția

de a ucide, ci cu aceea de a vătăma.

În situația în care nu

se va admite această apărare, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic. În cazul în care se va

aprecia că fapta săvârșită reprezintă tentativă la omor, a solicitat menținerea

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de prima instanță cu suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr.

93 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpatul P.I.A. împotriva

Sentinței penale nr. 251 de la 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 4338/95/2009.

A desființat în parte

sentința, sub aspectul laturii penale și civile.

În baza art. 334 C.

proc. pen.:

A schimbat încadrarea

juridică a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu

art. 175 lit. d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la a 174 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:

A achitat pe inculpatul

P.I.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C.

pen.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 64 și 71 C. pen. și art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen. și art. 86

4

C. pen.

A respins acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului, onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 RON

fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, referitor la încadrarea

juridică a faptei, criticile aduse de parchet sunt întemeiate, în cauză nefiind

incidente dispozițiile art. 175 lit. d) C. pen., așa cum în mod greșit a

apreciat instanța de fond.

Se apreciază că

agravanta prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. se referă la situația în care

victima se află într-o stare de neputință de a se apăra, iar această stare de

neputință nu trebuie să se datoreze faptelor autorului, însă legea cere ca

acesta să fi profitat de starea de neputință a victimei, deci să cunoască

această stare și să se folosească de ea, manifestând prin aceasta o periculozitate

sporită.

Ori, în cauză, se

apreciază că nu se poate afirma că o persoană de sex feminin în vârstă de 17 -

18 ani fără probleme fizice sau psihice, s-ar afla în stare de neputință de a

se apăra.

Ca atare, instanța de

apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Cu privire la existența

infracțiunii de tentativă la omor, reține instanța de apel că, în încercarea sa

de a scăpa de viol, victima a deschis fereastra camerei în care se afla și a

sărit de la etajul II, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa

50 - 55 zile de îngrijiri medicale, nu este suficient pentru a se aprecia că

inculpatul ar fi săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor.

Cât timp nu s-a făcut dovada

că inculpatul a prevăzut gestul părții vătămate și ar fi continuat să exercite

acte de violență asupra acesteia, acceptând eventualitatea morții, apreciază

instanța de apel că infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen. nu există motiv pentru care a dispus achitarea

inculpatului pentru această infracțiune.

În raport de

dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. întrucât achitarea s-a dispus

pentru inexistența faptei, instanța de prim control a respins acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, criticând-o pentru următoarele motive:

- hotărârea prin care

instanța de apel a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.I.A. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este nelegală și netemeinică,

fiind consecința unei grave erori de fapt - caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.;

- în cauză s-a făcut o

greșită aplicare a legii întrucât instanțele de judecată nu au obligat-o la

plata cheltuielilor judiciare către stat pe partea vătămată P.S.M., încălcând

astfel dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., caz de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen.

Cu privire la primul

motiv de recurs, reține Parchetul că inculpatul s-a manifestat violent față de

victimă pentru a o constrânge să întrețină raport sexual cu el contra voinței

sale, fapt ce a determinat nu numai o stare de temere, ci și una de tulburare

profundă, iar pentru a scăpa de sub presiunea actelor de agresiune și pentru

a-și apăra libertatea sexuală, victima a escaladat fereastra locuinței într-un

moment în care inculpatul nu se afla în încăpere.

Ca atare, se poate

reține că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte

întrucât, fără a urmări ca prin acțiunile sale să cauzeze moartea victimei, a

acceptat totuși posibilitatea producerii acestui rezultat, așa încât solicită

condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la

art. 175 C. pen.

Cu privire la cel de-al

doilea motiv de recurs, arată parchetul că întrucât părțile s-au împăcat cu

privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C.

pen., instanța de fond trebuia să dispună obligarea părții la plata

cheltuielilor judiciare către stat, ori procedând la soluționarea apelului,

instanța de apel avea obligația de a remedia această nelegalitate.

Criticile aduse sunt

fondate.

Analizând legalitatea și

temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a

fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția dispusă de

instanța de apel, de achitare a inculpatului P.I.A., este rezultatul unei

interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, ce a avut drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Probele administrate în

cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, fac dovada indubitabilă a existenței infracțiunii de tentativă

la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., faptă comisă de

inculpat cu intenție indirectă.

Fiind audiată chiar în

ziua comiterii infracțiunii, partea vătămată a făcut declarații amănunțite cu

privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, menționând că inculpatul

i-a propus să întrețină raporturi sexuale, iar ea l-a refuzat spunând că este

virgină, dar inculpatul a insistat verbal să întrețină relații intime și

întrucât aceasta a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în stomac, insistând

în continuare spunându-i la un moment dat că se va dezbrăca numai ca să nu mai

fie lovită.

Arată partea vătămată că

ulterior inculpatul s-a deplasat la baie pentru a vedea ce face martorul T.C.,

moment în care a profitat de faptul că a rămas singură, a deschis fereastra și

a sărit în gol.

În declarația din 11

martie 2009 partea vătămată a arătat că inculpatul a insistat circa 30 minute

și întrucât l-a refuzat, acesta i-a dat un ultimatum de 10 secunde și după

expirarea acestui interval a început să o înjure cerându-i să se dezbrace că

oricum o să întrețină raporturi sexuale, chiar fără voia sa. În acel moment inculpatul

a lovit-o pe victimă cu pumnul în abdomen, în urma căruia a căzut pe parchet și

a început să plângă, însă inculpatul nu a fost impresionat de starea în care se

afla partea vătămată și văzând că este refuzat a lovit-o pe partea vătămată cu

pumnul peste ochiul drept.

Precizează, de asemenea,

partea vătămată că în tot acest timp T.C. a întrebuințat muzica de pe

calculator la maxim, iar într-un moment când inculpatul se afla la toaletă a

intrat în camera unde se afla martorul și l-a rugat să o conducă la școală.

Arată partea vătămată că

era într-o stare agitată, plângea și nu a reușit să-i spună ceea ce i s-a

întâmplat, însă martorul a privit-o și a început să râdă.

Apreciază partea

vătămată că între T.C. și inculpatul P.I.A. a existat o înțelegere în prealabil,

că amândoi intenționau să întrețină relații intime cu ea.

Această stare de lucruri

este recunoscută și de către inculpat, care a declarat chiar și în fața Înaltei

Curți, cu ocazia audierii sale, că a încercat să întrețină raporturi sexuale cu

aceasta și întrucât a fost refuzat i-a aplicat o lovitură peste abdomen.

Inculpatul a încercat însă să prezinte o situație diferită de cea prezentată de

partea vătămată, încercând că acrediteze ideea că nu a avut un comportament

atât de violent care să o determine pe victimă să recurgă la acest gest.

În urma coroborării

tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că atitudinea

violentă a inculpatului, motivată de încercarea acestuia de a întreține

raporturi sexuale cu victima, au creat o puternică stare de temere și de

tulburare care au determinat-o pe victimă să recurgă la un gest extrem pentru

a-și apăra integritatea fizică.

Situația de fapt, astfel

cum a fost prezentată de către victimă, relevă împrejurarea că insistențele

inculpatului și violențele întrebuințate pentru a întreține relații sexuale cu

victima au creat o presiune puternică asupra capacității acesteia de a raționa

și starea de panică, de teamă că va fi violată, au determinat-o să-și asigure

scăparea, recurgând la escaladarea geamului și aruncarea în gol de la etajul

II.

Nu trebuie să omitem

faptul că victima era minoră la data comiterii infracțiunii și așa cum arată în

declarațiile sale, era virgină, iar gândul că își va începe viața sexuală cu un

viol în condițiile în care nu putea opune rezistență inculpatului, au

determinat-o să își asigure scăparea în orice mod.

Având în vedere toate

aceste împrejurări, starea de disperare în care se afla victima, neputința de a

opune rezistență, sunt aspecte care conduc la concluzia că inculpatul trebuia

să prevadă rezultatul faptelor sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat totuși

posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție a săvârșirii infracțiunii de

tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. fiind cea

intenției indirecte.

Motivarea instanței de

apel în sensul că intenția inculpatului este ipotetică, nefiind concretizată

prin acte specifice infracțiunii de omor, nu este întemeiată, refuzul victimei

de a întreține raporturi sexuale, starea de disperare în care se afla, vârsta

acesteia, sunt împrejurări care trebuiau să-l determine pe inculpat să

realizeze că victima este în stare să recurgă la orice mijloc, chiar și acela

de a-și lua viața pentru a-și apăra libertatea sexuală.

Este adevărat că

inculpatul nu a exercitat acte specifice infracțiunii de omor, însă în raport

de modalitatea de derulare a evenimentelor, el trebuia și putea să prevadă

rezultatul faptei sale, gestul victimei nefiind al unui om liniștit, ci al unei

persoane disperate, în stare de orice, chiar și de gestul extrem, rezultat pe

care inculpatul deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui,

fapt pentru care Înalta Curte apreciază că inculpatul se face vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Și cel de-al doilea

motiv de recurs este întemeiat.

Întrucât instanța de

fond a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., luând act de împăcarea părților,

trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen. și să dispună obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat

și de către partea vătămată.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d)

C. proc. pen. să admită apelul declarat de parchet, va casa ambele hotărâri și

va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele

prevăzute de acest text de lege, pedeapsa urmând a fi coborâtă sub limita

minimă prevăzută de lege față de reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen.

La individualizarea

pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile generale de

individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.,

și anume gradul de pericol social al faptei comise, limitele speciale ale

pedepsei, modalitatea concretă de comitere a faptei, ca și circumstanțele

personale ale inculpatului.

Astfel, Înalta Curte va

reține că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziție

relativ sinceră, încercând pe parcursul procesului penal să acrediteze ideea

unei contribuții minime la comiterea faptei.

Reținând că scopul

educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și

chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte urmează să dispună suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în raport

de dispozițiile art. 86

2

C. pen.

Pe perioada termenului de

încercare, Înalta Curte va pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor

de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen. pentru a exista un

control asupra comportamentului inculpatului, în sensul formării unei atitudini

corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

În baza art. 359 C.

proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 192 alin.

(1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va obliga partea vătămată la 50 RON,

cheltuieli judiciare statului.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr.

93 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpatul P.I.A.

Casează în parte decizia

penală atacată și Sentința penală nr. 251 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj

și, rejudecând în fond:

În baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76

lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul P.I.A. la 3 ani și

6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71,

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

,

art. 86

2

C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se prezinte, la

interval de 3 luni, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de

încercare.

Menține din decizia

atacată numai dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Obligă partea vătămată

P.M.S. la 50 RON, cheltuieli judiciare în fond, potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 noiembrie 2010.