ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal
de față,
Analizând actele și
lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 251 din 15
octombrie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea inculpatului P.I.A. privind
schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și
art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. în art. 20
raportat la art. 197 alin. (1) și art. 181 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2
lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetat procesul penal
pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197
alin. (1) C. pen. prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată P.S.M.
În baza art. 20 raportat
la art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)
și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I.A.,
studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.
A aplicat inculpatului
pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. lit. a)
teza a II-a și b) în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86
2
C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 6 ani ce se compune din
cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani la care se adaugă un interval de timp
stabilit de instanță de 2 ani.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata
suspendării executării pedepsei principale.
A desemnat pentru
executarea supravegherii inculpatului Serviciul de probațiune de pe lângă
Tribunalul Gorj, în fața căruia inculpatul urmează a se prezenta în ultima zi
lucrătoare a fiecărui trimestru al anului, urmând să-i fie aplicate
dispozițiile cuprinse în art. 86
3
alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
A pus în vedere
inculpatului dispozițiile art. 86
4
C. pen.
A luat act că partea
vătămată P.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat
inculpatul la 1.225 RON, despăgubiri civile către Spitalul Județean Tg. Jiu, cu
dobânzile legale aferente, începând cu data rămânerii definitive a sentinței
penale până la achitarea integrală a sumei.
A fost obligat
inculpatul la 4.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19 ianuarie 2009
P.I.A., elev la Liceul Sportiv, a invitat-o pe P.S.M., elevă la același liceu,
să vină în apartamentul său pentru a consuma băuturi răcoritoare, iar partea
vătămată a fost de acord cu invitația și cu aceștia a intrat în apartament și
un coleg al lor, T.C.
În momentul când au
intrat în apartament, inculpatul a solicitat unor nepoți ai lui să părăsească apartamentul
în care au rămas inculpatul, partea vătămată și colegul lor T.C.
După consumarea unui
suc, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată într-o altă cameră și i-a propus
să întrețină cu el raporturi sexuale. Cum partea vătămată a refuzat, inculpatul
a lovit-o cu pumnul în abdomen și aceasta a căzut la podea. Când aceasta s-a
ridicat, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în regiunea ochiului drept.
Partea vătămată a reușit
să iasă din cameră și a mers în camera în care se afla T.C., dar nu a reușit
să-i spună ce se întâmplase în camera vecină întrucât a venit din nou
inculpatul care a condus-o în camera în care se desfășuraseră acțiunile
violente împotriva sa.
În acel moment
inculpatul a fost nevoit să părăsească acea cameră și să meargă în baie unde se
afla T.C. care acuza dureri stomacale și stări vomitive.
În aceste condiții, de
teama inculpatului, dar profitând de faptul că acesta a mers pentru a doua oară
în baia unde se afla T.C., partea vătămată a sărit pe fereastra apartamentului
de la etajul doi al clădirii, suferind multiple leziuni și traumatisme care au
necesitat pentru vindecare 50 - 55 îngrijiri medicale și care sunt descrise în
raportul de constatare medico-legală eliberat de Serviciul de Medicină Legală
Gorj la 20 ianuarie 2009.
Imediat după cădere,
partea vătămată i-a relatat martorei D.M. venită acolo pentru a-i acorda ajutor
că fusese invitată în apartamentul inculpatului, că fusese lovită de acesta
pentru că a refuzat să întrețină cu el raporturi sexuale și că de teama
acestuia a sărit pe fereastră.
În cursul urmăririi
penale inculpatul a recunoscut că i-a propus părții vătămate să întrețină
raporturi intime, dar aceasta a refuzat. A recunoscut, de asemenea, faptul că
ușa apartamentului era închisă, dar nu era asigurată cu cheia și că nu își
explică gestul părții vătămate de a sări pe fereastră.
Ascultată fiind în
instanță partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă și că
înțelege să se împace cu inculpatul pentru comiterea infracțiunii de tentativă
de viol.
Ascultat în cursul
cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor așa
cum erau descrise în rechizitoriu, în sensul că i-a propus părții vătămate să
întrețină raporturi intime și pentru că aceasta a refuzat, a lovit-o cu pumnul
în stomac. Nu a negat posibilitatea ca partea vătămată să fi sărit pe fereastră
ca urmare a temerii dată de conduita sa.
Situația de fapt, astfel
cum a fost reținută de instanța de fond, a fost dovedită cu declarațiile și
plângerea părții vătămate, procesul-verbal de confruntare între inculpat și
partea vătămată, planșe foto, proces-verbal de constatare la fața locului,
declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.
Reține instanța de fond
că fapta inculpatului de a fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea
vătămată prin întrebuințarea de violențe fizice și profitând de neputința
acesteia de a se apăra, determinând-o prin comportamentul agresiv să încerce
scăparea prin gestul disperat de a sări pe fereastra imobilului, punându-și viața
în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de
omor prin intenție indirectă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art.
175 lit. d) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Întrucât inculpatul și
partea vătămată s-au împăcat cu privire la infracțiunea de tentativă de viol,
instanța de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10
lit. h) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru această infracțiune.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul
P.I.A.
Parchetul a criticat
hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul
greșitei încadrări a faptei, arătând că se impune schimbarea încadrării
juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175
lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.
pen.
Parchetul a criticat
hotărârea primei instanțe și pentru netemeinicie, arătând că față de gravitatea
faptelor comise de inculpat se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum
mai mare și executarea acesteia în regim de detenție.
Inculpatul P.I.A. a
criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea
încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.,
întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a acționat cu intenția
de a ucide, ci cu aceea de a vătăma.
În situația în care nu
se va admite această apărare, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării
juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.
pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic. În cazul în care se va
aprecia că fapta săvârșită reprezintă tentativă la omor, a solicitat menținerea
pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de prima instanță cu suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr.
93 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpatul P.I.A. împotriva
Sentinței penale nr. 251 de la 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul
Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 4338/95/2009.
A desființat în parte
sentința, sub aspectul laturii penale și civile.
În baza art. 334 C.
proc. pen.:
A schimbat încadrarea
juridică a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu
art. 175 lit. d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat
la a 174 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2
lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:
A achitat pe inculpatul
P.I.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C.
pen.
A înlăturat aplicarea
dispozițiilor art. 64 și 71 C. pen. și art. 86
1
C. pen., art. 86
2
C. pen. și art. 86
4
C. pen.
A respins acțiunea
civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare
au rămas în sarcina statului, onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 RON
fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut că, referitor la încadrarea
juridică a faptei, criticile aduse de parchet sunt întemeiate, în cauză nefiind
incidente dispozițiile art. 175 lit. d) C. pen., așa cum în mod greșit a
apreciat instanța de fond.
Se apreciază că
agravanta prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. se referă la situația în care
victima se află într-o stare de neputință de a se apăra, iar această stare de
neputință nu trebuie să se datoreze faptelor autorului, însă legea cere ca
acesta să fi profitat de starea de neputință a victimei, deci să cunoască
această stare și să se folosească de ea, manifestând prin aceasta o periculozitate
sporită.
Ori, în cauză, se
apreciază că nu se poate afirma că o persoană de sex feminin în vârstă de 17 -
18 ani fără probleme fizice sau psihice, s-ar afla în stare de neputință de a
se apăra.
Ca atare, instanța de
apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută
de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Cu privire la existența
infracțiunii de tentativă la omor, reține instanța de apel că, în încercarea sa
de a scăpa de viol, victima a deschis fereastra camerei în care se afla și a
sărit de la etajul II, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa
50 - 55 zile de îngrijiri medicale, nu este suficient pentru a se aprecia că
inculpatul ar fi săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor.
Cât timp nu s-a făcut dovada
că inculpatul a prevăzut gestul părții vătămate și ar fi continuat să exercite
acte de violență asupra acesteia, acceptând eventualitatea morții, apreciază
instanța de apel că infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20
raportat la art. 174 C. pen. nu există motiv pentru care a dispus achitarea
inculpatului pentru această infracțiune.
În raport de
dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. întrucât achitarea s-a dispus
pentru inexistența faptei, instanța de prim control a respins acțiunea civilă
formulată de partea civilă Spitalul Județean Târgu Jiu.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova, criticând-o pentru următoarele motive:
- hotărârea prin care
instanța de apel a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10
lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.I.A. pentru infracțiunea
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este nelegală și netemeinică,
fiind consecința unei grave erori de fapt - caz de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.;
- în cauză s-a făcut o
greșită aplicare a legii întrucât instanțele de judecată nu au obligat-o la
plata cheltuielilor judiciare către stat pe partea vătămată P.S.M., încălcând
astfel dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., caz de
casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
1
C. proc.
pen.
Cu privire la primul
motiv de recurs, reține Parchetul că inculpatul s-a manifestat violent față de
victimă pentru a o constrânge să întrețină raport sexual cu el contra voinței
sale, fapt ce a determinat nu numai o stare de temere, ci și una de tulburare
profundă, iar pentru a scăpa de sub presiunea actelor de agresiune și pentru
a-și apăra libertatea sexuală, victima a escaladat fereastra locuinței într-un
moment în care inculpatul nu se afla în încăpere.
Ca atare, se poate
reține că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte
întrucât, fără a urmări ca prin acțiunile sale să cauzeze moartea victimei, a
acceptat totuși posibilitatea producerii acestui rezultat, așa încât solicită
condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la
art. 175 C. pen.
Cu privire la cel de-al
doilea motiv de recurs, arată parchetul că întrucât părțile s-au împăcat cu
privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C.
pen., instanța de fond trebuia să dispună obligarea părții la plata
cheltuielilor judiciare către stat, ori procedând la soluționarea apelului,
instanța de apel avea obligația de a remedia această nelegalitate.
Criticile aduse sunt
fondate.
Analizând legalitatea și
temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen.,
Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a
fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluția dispusă de
instanța de apel, de achitare a inculpatului P.I.A., este rezultatul unei
interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, ce a avut drept
consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare în baza art. 11 pct. 2
lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de infracțiunea
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Probele administrate în
cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare
judecătorească, fac dovada indubitabilă a existenței infracțiunii de tentativă
la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., faptă comisă de
inculpat cu intenție indirectă.
Fiind audiată chiar în
ziua comiterii infracțiunii, partea vătămată a făcut declarații amănunțite cu
privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, menționând că inculpatul
i-a propus să întrețină raporturi sexuale, iar ea l-a refuzat spunând că este
virgină, dar inculpatul a insistat verbal să întrețină relații intime și
întrucât aceasta a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în stomac, insistând
în continuare spunându-i la un moment dat că se va dezbrăca numai ca să nu mai
fie lovită.
Arată partea vătămată că
ulterior inculpatul s-a deplasat la baie pentru a vedea ce face martorul T.C.,
moment în care a profitat de faptul că a rămas singură, a deschis fereastra și
a sărit în gol.
În declarația din 11
martie 2009 partea vătămată a arătat că inculpatul a insistat circa 30 minute
și întrucât l-a refuzat, acesta i-a dat un ultimatum de 10 secunde și după
expirarea acestui interval a început să o înjure cerându-i să se dezbrace că
oricum o să întrețină raporturi sexuale, chiar fără voia sa. În acel moment inculpatul
a lovit-o pe victimă cu pumnul în abdomen, în urma căruia a căzut pe parchet și
a început să plângă, însă inculpatul nu a fost impresionat de starea în care se
afla partea vătămată și văzând că este refuzat a lovit-o pe partea vătămată cu
pumnul peste ochiul drept.
Precizează, de asemenea,
partea vătămată că în tot acest timp T.C. a întrebuințat muzica de pe
calculator la maxim, iar într-un moment când inculpatul se afla la toaletă a
intrat în camera unde se afla martorul și l-a rugat să o conducă la școală.
Arată partea vătămată că
era într-o stare agitată, plângea și nu a reușit să-i spună ceea ce i s-a
întâmplat, însă martorul a privit-o și a început să râdă.
Apreciază partea
vătămată că între T.C. și inculpatul P.I.A. a existat o înțelegere în prealabil,
că amândoi intenționau să întrețină relații intime cu ea.
Această stare de lucruri
este recunoscută și de către inculpat, care a declarat chiar și în fața Înaltei
Curți, cu ocazia audierii sale, că a încercat să întrețină raporturi sexuale cu
aceasta și întrucât a fost refuzat i-a aplicat o lovitură peste abdomen.
Inculpatul a încercat însă să prezinte o situație diferită de cea prezentată de
partea vătămată, încercând că acrediteze ideea că nu a avut un comportament
atât de violent care să o determine pe victimă să recurgă la acest gest.
În urma coroborării
tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că atitudinea
violentă a inculpatului, motivată de încercarea acestuia de a întreține
raporturi sexuale cu victima, au creat o puternică stare de temere și de
tulburare care au determinat-o pe victimă să recurgă la un gest extrem pentru
a-și apăra integritatea fizică.
Situația de fapt, astfel
cum a fost prezentată de către victimă, relevă împrejurarea că insistențele
inculpatului și violențele întrebuințate pentru a întreține relații sexuale cu
victima au creat o presiune puternică asupra capacității acesteia de a raționa
și starea de panică, de teamă că va fi violată, au determinat-o să-și asigure
scăparea, recurgând la escaladarea geamului și aruncarea în gol de la etajul
II.
Nu trebuie să omitem
faptul că victima era minoră la data comiterii infracțiunii și așa cum arată în
declarațiile sale, era virgină, iar gândul că își va începe viața sexuală cu un
viol în condițiile în care nu putea opune rezistență inculpatului, au
determinat-o să își asigure scăparea în orice mod.
Având în vedere toate
aceste împrejurări, starea de disperare în care se afla victima, neputința de a
opune rezistență, sunt aspecte care conduc la concluzia că inculpatul trebuia
să prevadă rezultatul faptelor sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat totuși
posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție a săvârșirii infracțiunii de
tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. fiind cea
intenției indirecte.
Motivarea instanței de
apel în sensul că intenția inculpatului este ipotetică, nefiind concretizată
prin acte specifice infracțiunii de omor, nu este întemeiată, refuzul victimei
de a întreține raporturi sexuale, starea de disperare în care se afla, vârsta
acesteia, sunt împrejurări care trebuiau să-l determine pe inculpat să
realizeze că victima este în stare să recurgă la orice mijloc, chiar și acela
de a-și lua viața pentru a-și apăra libertatea sexuală.
Este adevărat că
inculpatul nu a exercitat acte specifice infracțiunii de omor, însă în raport
de modalitatea de derulare a evenimentelor, el trebuia și putea să prevadă
rezultatul faptei sale, gestul victimei nefiind al unui om liniștit, ci al unei
persoane disperate, în stare de orice, chiar și de gestul extrem, rezultat pe
care inculpatul deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui,
fapt pentru care Înalta Curte apreciază că inculpatul se face vinovat de
comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Și cel de-al doilea
motiv de recurs este întemeiat.
Întrucât instanța de
fond a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.
20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., luând act de împăcarea părților,
trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.
proc. pen. și să dispună obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat
și de către partea vătămată.
Față de considerentele
arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d)
C. proc. pen. să admită apelul declarat de parchet, va casa ambele hotărâri și
va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de
art. 20 raportat la art. 174 C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele
prevăzute de acest text de lege, pedeapsa urmând a fi coborâtă sub limita
minimă prevăzută de lege față de reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.
a) C. pen.
La individualizarea
pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile generale de
individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.,
și anume gradul de pericol social al faptei comise, limitele speciale ale
pedepsei, modalitatea concretă de comitere a faptei, ca și circumstanțele
personale ale inculpatului.
Astfel, Înalta Curte va
reține că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziție
relativ sinceră, încercând pe parcursul procesului penal să acrediteze ideea
unei contribuții minime la comiterea faptei.
Reținând că scopul
educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și
chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte urmează să dispună suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în raport
de dispozițiile art. 86
2
C. pen.
Pe perioada termenului de
încercare, Înalta Curte va pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor
de supraveghere prevăzute de art. 86
3
C. pen. pentru a exista un
control asupra comportamentului inculpatului, în sensul formării unei atitudini
corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
În baza art. 359 C.
proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 192 alin.
(1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va obliga partea vătămată la 50 RON,
cheltuieli judiciare statului.
Văzând și dispozițiile
art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr.
93 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze
cu minori, privind pe inculpatul P.I.A.
Casează în parte decizia
penală atacată și Sentința penală nr. 251 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj
și, rejudecând în fond:
În baza art. 20 C. pen.
raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76
lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul P.I.A. la 3 ani și
6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71,
art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 86
1
,
art. 86
2
C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 86
3
C. pen., dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de
supraveghere:
a) să se prezinte, la
interval de 3 luni, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;
b) să anunțe, în
prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice
deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să
justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice
informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C.
proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de
încercare.
Menține din decizia
atacată numai dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Obligă partea vătămată
P.M.S. la 50 RON, cheltuieli judiciare în fond, potrivit dispozițiilor art. 192
alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare
ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 19 noiembrie 2010.