ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 794/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul nr. 11177/95/2012, a fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen. Inculpatul B.A. a fost condamnat la: - la 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și a) art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată reținerea de la 15 iunie 2012, orele 16.00 - 16 iunie 2012, orele 16.00 și arestarea preventivă începând cu data de 21 iunie 2012, când a fost încarcerat, la zi. S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, compus din durata pedepsei, la care s-a adăugat un interval de timp fixat de instanță de 3 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendări executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 20 iunie 2012 al Curții de Apel Craiova. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 3 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte și obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată A.M. și membrii familiei acesteia, B.I.O., B.F., B.I. și B.L. S-a stabilit ca organ cu supravegherea măsurilor obligațiilor menționate Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. în sensul că dacă nu respectă, cu rea credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege și obligațiile stabile de instanță, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că partea vătămată A.M. nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, în cuantum de 1.920,17 RON către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în cuantum de 587 RON către Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unei sape cu coadă de lemn, ridicată de organele de poliție cu procesul-verbal din data de 05 mai 2012 și depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Gorj. A fost obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul B.A. și partea vătămată A.M. locuiesc pe str. A.V. din municipiul Târgu Jiu, în două imobile situate la circa 40 metri unul față de altul, de o parte și de cealaltă a străzii. În noaptea de 04/05 mai 2012, între familia inculpatului B.A.

și familia părții vătămate A.M., pe fondul unor relații tensionate, au avut loc neînțelegeri, motiv pentru care la fața locului, la solicitarea inculpatului, s-au deplasat organele de poliție, ocazie cu care au aplicat amenzi contravenționale unora din membrii familiei părții vătămate. În ziua de 05 mai 2012, în jurul orelor 14.00, inculpatul B.A. s-a deplasat la barul aflat în aproprierea locuințelor celor două părți, moment în care a fost agresat cu un cuțit de către B.I., fiul părții vătămate A.M. Pentru a se apăra, inculpatul B.A. a luat din fața magazinului o ladă din plastic, folosită pentru transportul și depozitarea sticlelor cu bere, și s-a apărat, reușind să-l îndepărteze pe B.I., care s-a deplasat în fugă, în sens opus, și a intrat în locuința unchiului său.

Observând că fiul său este alergat de către inculpat, partea vătămată A.M. a alarmat pe concubinul său, martorul B.F., și pe părinții acestuia, martorii B.I.O. și B.L., și înarmați cu obiecte contondente, țevi și bâte de diferite dimensiuni, cei patru s-au deplasat spre locuința inculpatului, care în acest interval de timp a intrat în curtea sa, unde se mai aflau B.E.S., B.E.A., V.S., respectiv fiul, concubina și mama inculpatului. În momentul în care au încercat să pătrundă în curtea inculpatului între acesta, care între timp s-a înarmat cu o sapă, pe de o parte, și B.F., B.I.O., B.L. și partea vătămată A.M., pe de altă parte, a avut loc o altercație, împrejurare în care inculpatul a lovit cu sapa în cap pe partea vătămată.

Ulterior, conflictul dintre părți a degenerat, participând la acesta și membrii din familia inculpatului. În timpul conflictului au suferit leziuni traumatice atât inculpatul B.A. și membrii familiei sale, cât și B.F. și B.L., membrii ai familiei părții vătămate. Urmare a loviturilor primite de la inculpat partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-40 zile îngrijiri medicale și a fost necesară o intervenție chirurgicală la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a fost transportată de urgență cu salvarea. Pentru a reține starea de fapt menționată instanța a avut în vedere în primul rând depozițiile martorilor care nu fac parte și nu sunt rude cu vreuna din părți, martori care au declarat că partea vătămată și membrii familiei sale s-au deplasat înarmați la locuința inculpatului, unde a avut loc conflictul în care membrii celor două familii s-au lovit reciproc.

De altfel, cu excepția părții vătămate și a membrilor familiei sale, toți ceilalți martori au declarat că altercația dintre părți s-a desfășurat la locuința inculpatului, în condițiile și împrejurările arătate mai sus. S-au avut în vedere la stabilirea stării de fapt contradicțiile existente între cele sesizate inițial prin plângere și depozițiile date de partea vătămată și membrii familiei sale, respectiv B.I.O., B.L. și B.F., în diferite stadii ale procesului penal în legătură cu modul de desfășurare a conflictului.

Întrebați asupra modului de producere a leziunilor prezentate de inculpat, partea vătămată și membrii familiei sale au relatat că inculpatul s-a împiedicat și s-a lovit la cap de un grătar metalic situat la ieșirea din curtea lor, aspecte contrazise de cele consemnate și concluzionate în raportul medico-legal, unde sunt descrise mai multe leziuni și în diferite regiuni ale corpului, care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur cu muchia sau marginea ascuțită, forma leziunilor în plan excluzând în opinia instanței lovirea prin cădere de un grătar metalic, obiect care prezintă mai multe muchii ascuțite. Majoritatea martorilor, cu excepția lui B.I.O., B.L. și B.F., au relatat că au observat pe partea vătămată când se deplasa sprijinită de B.L.

și alte două femei de la locuința inculpatului spre locuința sa, unii din aceștia precizând că era lovită la cap, de unde îi curgea sânge. Mai mult, a fost identificată martora S.C., una din persoanele despre care mai mulți martori au afirmat că a ajutat-o pe partea vătămată să se deplaseze de la locuința inculpatului la locuința sa, întrucât era lovită la cap, aceasta confirmând împrejurarea descrisă. De asemenea martora B.O.C. concubina Iui B.I., fiul părții vătămate, care locuiește împreună cu aceștia, a revenit asupra declarației date anterior și a precizat că în momentul când a ieșit din casă a observat pe partea vătămată venind pe stradă, sprijinită de două femei, ci nu căzută lângă pompa de apă, unde spăla rufe.

Cele relatate de martora B.O.C. instanței de judecată sunt în concordanță cu cele susținute de martora S.C., care a menționat că în timp ce se deplasa cu partea vătămată spre locuința acesteia a observat-o pe sus-numita venind prin curte spre porțile de ieșire. A fost identificată și martora C.M., despre care martorii au declarat că a sprijinit-o pe partea vătămată în drum spre locuința sa, care a arătat că a sosit la fața locului atunci când partea vătămată era în curte, dar că i se acordau îngrijiri de către S.C., B.L. și B.O.C. și că se discuta despre faptul că partea vătămată „a fost luată din stradă de niște femei și dusă acasă”.

O altă împrejurare care vine, cu o forță probantă deosebită, să confirme convingerea instanței în legătură cu locul și modul de desfășurare a conflictului este aceea că unul din papucii cu care a fost încălțată partea vătămată a fost găsit în apropierea locuinței sale, pe trotuar, la circa 2 metri de stâlpul din stânga al porților de intrare în curte, ceea ce denotă că partea vătămată s-a aflat la un moment dat în exteriorul curții locuinței sale, pe traseul descris de martorii care au relatat că a fost ajutată să se deplaseze de la locuința inculpatului spre domiciliul său. Analizând planșele fotografice și schița locului faptei s-a constatat că papucul găsit în exteriorul curții este postat pe cărarea lăsată de urmele de sânge, cărare existentă, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliție, între locuința părții vătămate și locuința inculpatului.

Deși s-au efectuat cercetări penale față de inculpat, B.E.S. și S.I., în cadrul art. 192 alin. (2) C. pen., și după ce ultimii doi au fost reținuți și s-a propus de către organele de poliție și arestarea lor, nici procurorul nu a reținut în actul de sesizare că scandalul dintre familia inculpatului și familia părții vătămate s-a produs în curtea locuinței celei din urmă familii, conform susținerilor și declarațiilor membrilor acesteia, dar că partea vătămată a fost lovită în dreptul porții sale. Deși era imperios necesar să se conexeze prezenta cauză cu cauzele în care au fost sesizate de către inculpat și membrii familiei lui și partea vătămată și membrii familiei ei și alte fapte, ce se încadrează în dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen.

și art. 180 alin. (1) și (2) C. pen., organele de urmărire penală efectuează cercetările penale separat în aceste cauze, aspecte învederate în apărare de către inculpat. Cu toate că a fost invocată ca probă în acuzare „cărarea de urme din pete de culoare brun-roșcată” formată între locuința părții vătămate și locuința inculpatului și descrisă în procesul-verbal întocmit de organele de poliție, în sensul că această cărare s-a datorat scurgerilor de sânge din rana de la capul inculpatului, instanța a constatat că această cărare a fost formată mai degrabă de scurgerile de sânge din rana produsă de inculpat părții vătămate prin lovire cu sapa, în condițiile în care nu s-au recoltat probe biologice din această cărare de urme și majoritatea martorilor audiați în cauză prezenți la fața locului, cu excepția celor trei membrii din familia părții vătămate, B.F., B.L.

și B.I.O., au declarat că partea vătămată s-a deplasat de la locuința inculpatului după ce a fost lovită în cap pe un traseu care ar corespunde acestei cărări de urme. Deși organele de poliție au recoltat probe din pata brun-roșcată existentă la intrarea în curtea locuinței părții vătămate și respectiv din pata brun-roșcată existentă în curtea locuinței inculpatului, acestea nu au fost valorificate în cursul urmării penale.

S-a reținut că nici instanța de judecată nu a mai considerat necesară valorificarea acestor urme biologice, prin efectuarea unei expertize ADN, având în vedere timpul scurs de la recoltarea probelor, modul de conservare a lor, precum și faptul că din materialul de urmărire penală administrat în cauză reiese că pata de la intrarea în curtea locuinței părții vătămate aparține acesteia, fiind locul unde a fost așezată inițial de persoanele care au însoțit-o pe traseul descris mai sus, iar proba recoltată din interiorul curții locuinței inculpatului conține urme ce îi aparțin acestuia, întrucât pata brun-roșcată existentă în interiorul curții inculpatului se continuă cu alte pete de aceeași culoare până în spatele casei sale, traseu pe care s-a stabilit că s-a deplasat inculpatul.

În schimb petele brun-roșcate din cărarea de urme, conform planșei fotografice, se întrerup pe trotuar, anterior intrării în curtea locuinței inculpatului, dar au continuitate cu pata brun-roșcată de la intrarea din curtea părții vătămate. Apărările inculpatului de maniera că este posibil să fi lovit pe partea vătămată, fie prin izbirea de stâlpul porții, atunci când a pătruns împreună cu ceilalți membrii ai familiei sale în curtea locuinței lui, fie, în aceleași condiții, cu lada din plastic cu care a plecat de la magazin, s-a reținut că nu sunt plauzibile în raport cu intensitatea loviturii și forma leziunii, chiar dacă medicul legist, excluzând formarea leziunii prin izbirea de stâlpul porții, a admis că putea fi produsă și prin lovire cu lădița din plastic.

Încercarea martorei B.E.A. de a lua asupra sa fapta comisă de inculpat, declarând, nu în mod constant, că este persoana care a fost posibil să fi lovit pe partea vătămată în momentul în care se apăra de agresiunile acesteia și ale membrilor familiei sale, s-a reținut că nu este susținută de alte probe și este apreciată de instanță ca subiectivă, în condițiile în care martora este concubina inculpatului.

În drept, s-a apreciat că fapta comisă de inculpat, așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., ținând cont de intensitatea cu care inculpatul a lovit victima, de obiectul contondent folosit, care este apt să producă moartea (sapă), de zona vitală vizată (cap) și de urmarea imediată, fiind necesară internarea de urgență a părții vătămate în spital și efectuarea unei intervenții chirurgicale, precum și de locul unde a fost lovită victima, respectiv pe trotuarul din fața porții locuinței inculpatului. În funcție de toate aceste elemente și împrejurări s-a constatat că inculpatul a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a suprima viața victimei, așa încât prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise din art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

în dispozițiile art. 181 C. pen., pe considerentul că loviturile nu au pus în primejdie viața victimei, în conformitate cu concluziile raportului medico-legal, și pentru faptul că nu a acționat cu intenția de a ucide, aplicând lovitura în încercarea de a se apăra, cu un corp care nu era apt să producă moartea (lădița din plastic). Întrucât inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare, determinată de atitudinea provocatoare a victimei și a membrilor familiei sale, constând în aceea că împreună s-au deplasat la locuința inculpatului, înarmați cu diferite corpuri contondente și cu intenția vădită de a-l agresa, de incidentul petrecut în ziua conflictului, când inculpatul a alergat, la provocarea acestuia, pe B.I.

precum și de incidentul produs în seara zilei anterioare, când inculpatul a sesizat organele de poliție pentru comportamentul necorespunzător al unor membrii ai familiei părții vătămate, au fost reținute în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența acestei stări de diminuare a răspunderii penale.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată au fost avute în vedere toate împrejurările în care inculpatul a comis fapta, la care se adaugă atitudinea ulterioară a părții vătămate și a membrilor familiei sale, care au arătat că nu se constituie părți civile și s-au împăcat cu inculpatul, prima instanță orientându-se spre o pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege, respectiv 4 ani închisoare, iar ca modalitate de executare cu suspendarea condiționată sub supraveghere, considerând că scopul preventiv-educativ al sancțiunii penale, în condițiile date, poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul B.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat desființarea în parte a sentinței penale și să se dispună înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. privind săvârșirea faptei în stare de provocare și să se dispună aplicarea unei pedepse peste minimul special prevăzut de lege cu executare în regim de detenție. Apelantul inculpat B.A. a solicitat admiterea apelului inculpatului, desființarea sentinței penale și, în baza art 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.; în subsidiar s-a solicitat să se dea o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante, să se stabilească o pedeapsă cu mult sub minimul special și să se facă aplicarea art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 249 din 05 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost desființată în parte sentința penală, în sensul că au fost înlăturate aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. și a art. 73 lit. b) C. pen. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu art. 74 alin. (2) și a art. 76 alin. (2) C. pen. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen.

a fost dedusă din pedeapsă perioada reținerii de o zi și detenția preventivă de la 21 iunie 2012 la 30 ianuarie 2013. S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II -a, lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice la eliberarea din penitenciar. Au fost menținute celelate dispoziții ale sentinței. A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.A. împotriva aceleiași sentințe penale. Apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 RON. Pentru a dispune astfel instanța de control judiciar a reținut că posibilitatea ca inculpatul să fi lovit victima cu o ladă de bere, în încercarea de a se apăra de agresiunea derulată de ceilalți membrii ai familiei B. nu este posibilă pentru cel puțin două considerente.

În primul rând se reține că inculpatul nu a avut asupra sa o ladă de bere goală decât în momentele inițiale ale conflictului, când l-a alergat pe stradă pe numitul B.F., întrucat la rândul său cel din urmă l-a amenințat pe inculpat cu un cuțit, neexistând dovezi că a păstrat acea ladă și după ce s-a dus la el în curte. De altfel, în condițiile în care inculpatul susține că agresorii l-ar fi urmărit la el în curte, loc în care s-a apărat lovind cu acea ladă de bere inclusiv victima, instanța apreciază că obiectul vulnerant s-ar fi găsit la domiciliul inculpatului, chiar în curte, alături de celelalte obiecte contondente găsite de poliție, mai ales că intervenția organelor de poliție și cercetarea la fața locului s-au făcut imediat după producerea agresiunii.

În aceste împrejurări, în condițiile în care inculpatul precizează că s-a apărat, fiind luat prin surprindere de atacul celorlalți, și a scăpat cu greu la intervenția poliției, Iada ar fi trebuit să se găsească chiar la locul faptei, fiind lipsit de orice logică să se presupună că într-un astfel de eveniment alert inculpatul ar fi plecat pentru scurt timp ca să arunce un obiect din curte. Este exclusă această posibilitate și datorită faptului că organele de poliție au sosit înainte de terminarea conflictului (la ora 14.05 conform procesului-verbal), Ia un moment la care toți participanții erau într-o stare de „agitație și nervozitate”, acuzându-se reciproc, procedând imediat la cercetarea curților celor două imobile, ocazie cu care nu au fost identificate decât bâte de lemn, țevi metalice și o sapă cu coada de lemn în lungime de 132 cm.

În al doilea rând, faptul că în răspunsul furnizat de Serviciul de Medicină Legală Gorj nu se exclude posibilitatea ca victima să fi fost lovită cu o ladă nu este echivalent cu stabilirea cu exactitate a acestui mecanism de lovire, răspunsul fiind astfel formulat întrucât din punct de vedere medico-legal nu se pot face astfel de distincții (deși în raportul de expertiză inițial se menționează că cel mai probabil lovitura s-a aplicat cu un corp dur cu margine ascuțită). Rămâne în sarcina instanței să analizeze toate celelalte probe pentru a stabili în ce măsură se confirmă apărarea inculpatului, și în acest context trebuie remarcat că cel mai probabil, datorită poziționării leziunilor și gravității acestora, s-au produs prin lovire cu intensitate foarte mare din față sau din lateral dreapta.

Ori pentru a lovi cu un obiect de dimensiunile unei lăzi de plastic, cu intensitate, din lateral, trebuia ca inculpatul să aibă spațiu mare pentru a roti brațul în extensie și lada, fapt imposibil în condițiile în care acesta descrie o agresiune purtată aproape corp la corp, în cadrul căreia se presupune că era lovit simultan de mai multe persoane. Față de aceste considerente s-a apreciat că este corectă concluzia Tribunalului că victima a fost lovită cu o sapă o singură dată în zona capului, și de asemenea este corectă încadrarea juridică dată faptei, respectiv tentativă la omor calificat. Totodată, în mod temeinic s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în dispozițiile art. 181 C. pen., argumentele expuse în conținutul sentinței apelate fiind însușite și de instanța de control judiciar. Este irelevant că în cauză concluziile raportului de expertiză medico-legală nu indică faptul că leziunile ar fi pus în pericol viața victimei, întrucât pentru a se stabili intenția de a suprima viața unei persoane instanța analizează în principal modul în care a fost lovită victima, obiectul folosit, zona vizată, intensitatea loviturii, modul în care a fost concepută activitatea și nu neapărat rezultatul produs.

Faptul că nu a fost pusă în pericol viața părții vătămate în condițiile în care aceasta a fost lovită cu un obiect tăietor în zona capului, cu o intensitate deosebită, producându-i-se un traumatism cranio-cerebral acut deschis și fractură cominutivă cu înfundare fronto-parietală, este o împrejurare care nu a depins în nici un mod de voința inculpatului, ci mai degrabă de rezistența fizică a victimei, de promptitudinea asistenței medicale de specialitate și de faptul că inculpatul nu a mai apucat să lovească și a doua oară, intervenind ceilalți participanți la conflict. Apelul Parchetului s-a apreciat a fi fondat în ceea ce privește greșita reținere a dispozițiilor art 73 lit. b) - săvârșirea infracțiunii în stare de provocare.

S-a arătat că este de necontestat că între familia inculpatului și cea a părții vătămate exista în momentele premergătoare săvârșirii faptei o stare conflictuală (generată de faptul că inculpatul, în ziua anterioară a sesizat organele de poliție cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice) și că în acest context, înainte de a lovi partea vătămată, inculpatul fusese amenințat cu un cuțit de B.F. Cu toate acestea, instanța apreciază că nu a existat o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia inculpatul să fi comis fapta, cu atât mai mult cu cât acesta nu a vizat persoana care îl „provocase”, ci un membru al familiei acestuia cu care nu avusese conflicte. Pe de altă parte s-a constatat că pretinsul act provocator al numitului B.F.

nu i-a creat inculpatului o stare de puternică temere sau de tulburare, dat fiind că acesta s-a înarmat cu lada, a alungat agresorul și chiar l-a urmărit pe stradă, pentru ca apoi să se ducă la domiciliul său, să se înarmeze cu o sapă și să se ducă la domiciliul celui dintâi cu intenția clară de a continua conflictul. Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o derulare rapidă și neîntreruptă a faptelor, pentru ca starea de surescitare să persiste ori în cauză inculpatul a acționat lucid, urmărind mai degrabă să se răzbune pentru neplăcerile anterioare cu familia victimei decât să răspundă unui act provocator. Faptul că și inculpatul a fost lovit la rândul sau de membrii familiei B. nu are nici o relevanță din această perspectivă întrucât acest fapt s-a petrecut după ce el lovise victima, ca răspuns la propria agresiune.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.A., care a solicitat - invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii instanței de fond; în subsidiar s-a solicitat prin aplicarea art. 5 din noul C. pen., schimbarea încadrării juridice în art. 188 C. pen. și, în raport cu pedeapsa prevăzută pentru fapta săvârșită (5-10 ani), să se aplice principiul proporționalității și să se procedeze la o reducere a pedepsei stabilite de instanța de apel.

Examinând recursul declarat de inculpatul B.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la 05 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 iulie 2014, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. (1969), care este legea procesual-penală aplicabilă recursului de față. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reacordării circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., și schimbării modalității de executare a pedepsei (prin menținerea sentinței nr. 27 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj), nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași art., câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinat în recurs. Solicitarea inculpatului, prin apărător, de aplicare a legii penale mai favorabile, care, în opinia sa, ar fi legea penală nouă, cu consecința schimbării încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în art. 188 C. pen. (nou), și a reindividualizarii pedepsei prin raportare la limitele detrminate potrivit art. 33 alin. (2), cu referire la art. 188 alin. (2) C. pen.

(nou), nu poate fi primită. Înalta Curte apreciază că dacă s-ar proceda la schimbarea încadrării juridice (în sensul în care s-a solicitat), circumstanțele atenuante judiciare acordate de instanța de apel [art. 74 alin. (2)] nu ar putea fi menținute decât dacă s-ar proceda și la o combinare ad hoc a legii penale noi (sub aspectul încadrării juridice - art. 188) cu legea penală veche (sub aspectul circumstanțelor atenuante judiciare - art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanțe atenuate care nu-și găsesc corespondent în legea penală nouă - art. 75 C. pen.), creându-se, astfel, pentru a nu se înlălca principiul non reformatio in pejus, o lex tertia, ceea ce este, în mod vădit, indamisibil. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul B.A.

împotriva deciziei penale nr. 249 din 05 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 249 din 05 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.