- Dosarul nr.
- 668/46/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 15 noiembrie 2010
Decizia nr. 4070/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 668/46/2010 — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 7462/1/2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, contestatorul R.V.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 2856 din 11 august 2010 pronunțată în Dosarul nr. 668/46/2010, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționar împotriva Deciziei penale nr. 252 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești. În motivarea contestațiilor se susține că instanța de recurs nu a făcut o adevărată cercetare judecătorească și nu i-a fost permis accesul la dosar și propunerea de probe pentru a dovedi veridicitatea susținerilor sale. S-a mai susținut că în mod greșit a fost obligat la cheltuieli judiciare statului, deși era cunoscut instanței faptul că este privat de libertate.
Contestația în anulare este inadmisibilă. Prin decizia pronunțată în Dosarul nr. 668/46/2010 a Curții de Apel Pitești a cărei anulare contestatorul o solicită, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având în vedere că obiectul cauzei era contestația la executare prevăzută de art. 461 C. proc. pen. Această soluție pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost pronunțată de această instanță ca instanță de recurs, fiind definitivă. Potrivit dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită. Dată fiind necompetența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 2856 din 11 august 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 668/46/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.