ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
A. 1. Petenta I.C. a formulat plângere la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva comisarului șef D.E.
pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., arătând că
acesta a citat-o la locul de muncă în mod abuziv și cu nerespectarea procedurii
de citare prevăzută de lege.
Prin rezoluția nr.
293/P/2009 din 29 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen., neînceperea
urmăririi penale față de A.E.R. și D.E.
S-a constatat că, în
instrumentarea Dosarului 2546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
sector 1 București, petenta a fost citată la locul de muncă, în conformitate cu
dispozițiile art. 177 C. proc. pen., iar procedura de citare a fost efectuată
de inspectorul A.E.R. și nu de D.E., personal.
Prin rezoluția
nr. 1831/II/2009 din data de 26 noiembrie 2009 a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea ca
neîntemeiată a plângerii formulate în baza art. 278 C. proc. pen.,
constatându-se că plângerea se rezumă a fi o critică subiectivă și neîntemeiată
asupra soluției adoptate în cauză, care este temeinică și legală.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petenta I.C. a formulat
plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen. În plângerea adresată
instanței, petenta a invocat aceleași motive, respectiv faptul că a fost citată
în mod intenționat "defectuos" la locul de muncă și nu la domiciliu.
În opinia petentei, procedura de citare a fost efectuată de D.E. și aceasta a
dat posibilitatea șefului instituției să "arate" colegilor că există
un dosar penal în care petenta este citată.
Prin Sentința penală
nr. 84 din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a
respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.C. împotriva rezoluției
din Dosarul nr. 293/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București
și a rezoluției nr. 1831/II-2/2009 a aceleiași unități de parchet, fiind
obligată petenta la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare
statului.
Instanța de fond a
reținut în esență că procedura de citare a fost legal îndeplinită de A.E.R. în
conformitate cu dispozițiile art. 177 C. proc. pen. iar nemulțumirea petentei
cu privire la procedura de citare efectuată legal este pur subiectivă și nu
poate constitui motiv de admitere a plângerii.
B. Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs petenta I.C., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond și-a însușit punctul de vedere
al procurorului fără a efectua cercetarea judecătorească, pe fondul cauzei
reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în
baza art. 278
1
C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate
aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
apreciază că acesta este nefondat.
Instanța de fond a
constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor
premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod
corect că intimatul comisar - șef D.E. nu a săvârșit infracțiunea de abuz în
serviciu prev. de art. 246 C. pen., reclamată prin plângerea penală, nefiind
cel care a efectuat procedura de citare a petentei la locul de muncă al
acesteia. În realitate, petenta a fost citată la locul de muncă, dar procedura
de citare a fost efectuată de inspectorul A.E.R. în conformitate cu
dispozițiile art. 177 C. proc. pen., care prevăd că citarea
învinuiților/inculpaților, precum și a altor persoane se face la adresa locului
de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează, în situația
în care adresa unde locuiesc nu este cunoscută.
În speță, cum în
plângerea penală formulată împotriva petentei pentru sustragerea de înscrisuri
nu se indica domiciliul acesteia, ci doar faptul că este angajata S.O.,
calitate în care și săvârșise presupusa faptă, inspectorul A.E.R. a completat
citația și predat-o la secretariatul respectivei unități spitalicești, pentru a
fi remisă petentei, astfel că în sarcina acestuia nu se poate reține încălcarea
vreunei dispoziții legale.
Ca atare, pentru
aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința
pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar
în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționara I.C. împotriva Sentinței penale nr.
84 din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurenta
petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 8 noiembrie 2010.