ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4357/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 63 din 27 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași privind revizuirea deciziei civile nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Iași. Curtea de Apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 1525 din 7 iulie 2010 a Tribunalului Iași, s-au respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, inadmisibilității acțiunii și prescripției achizitive.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași și a fost respinsă, în consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Iași în contradictoriu cu acest pârât. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. SA Iași, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și intervenientul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și intervenientul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1.254,55 m.p.

situată în Iași. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași, formulată de pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași. A fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași. Prin decizia civilă nr. 17 din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Iași a respins cererile de apel formulate de Inspectoratul de Jandarmi Județean și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva deciziei civile nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Iași a formulat cerere de revizuire Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Ulterior Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași a completat cererea de revizuire, invocând și dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 9 C. proc. civ. Curtea de Apel a mai reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului la data pronunțării, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Cât privește susținerile referitoare la art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel a reținut că revizuentul a criticat modul în care instanța a analizat criticile formulate în apel, aspect ce nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care are în vedere pronunțarea instanței, ultra, extra, sau minus petita, în raport de pretențiile care alcătuiesc fondul cauzei și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

S-a mai reținut că înscrisul la care face referire revizuentul nu întrunește cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unei împrejurări de forță majoră care să o fi împiedicat să și le procure și să le aducă la cunoștința instanței în timpul procesului care, de altfel nu s-a finalizat, aflându-se în calea de atac a recursului. Cât privește motivul prevăzut la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că nu există o hotărâre a C.E.D.O. pronunțată în cauză. În consecință, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă și, față de împrejurarea că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, a fost respinsă și cererea formulată în acest sens.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și intimata SC S. SA Iași. Recurentul revizuent Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, cererea de revizuire nu este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ. și motivat de faptul că nu au fost epuizate toate căile de atac.

Recursul și revizuirea pot fi promovate concomitent, exercitarea revizuirii nefiind condiționată de exercitarea sau nu a recursului, instanța trebuind doar să constate că hotărârea atacată a devenit definitivă în apel. Recurentul revizuent a mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru că instanța a reținut că, în cauză, a fost exercitată calea de atac a recursului, deși din susținerile părților nu rezultă că această cale de atac ar fi fost exercitată. De altfel, această împrejurare nu este de natură a limita accesul la calea de atac a revizuirii, cu atât mai mult cu cât revizuirea a fost formulată înainte ca decizia pronunțată în apel să fie comunicată părților.

În acest sens, a invocat decizii pronunțate de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție. Revizuentul a mai arătat că, în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., obiectul pricinii dedus judecății a fost suplimentat nelegal de către instanța de apel, diferența între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a dat constând în delimitarea topografică a imobilului, cerere ce nu a fost formulată de intimată și care nu a fost pusă în discuția părților. Nici al doilea motiv de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu a fost raportat la criticile din apel, pentru că acest motiv s-a referit la faptul că instanța s-a pronunțat numai în raport de întinderea suprafețelor de teren solicitate, fără a analiza și importanța probatorie a valorii de inventar înscrisă în protocolul prin care imobilul solicitat a fost transferat în administrarea Ministerului de Interne.

Cu privire la acest aspect nu trebuie ignorat nici înscrisul pe care intimata l-a depus odată cu întâmpinarea formulată la cererea de revizuire (procesul verbal al comisiei de cenzori) și prin care devenea evidentă obligația ca întinderea suprafeței de teren să fie determinată și prin valoarea contabilă cu care imobilul era înscris în activul patrimonial. În condițiile în care Curtea de Apel nu a analizat acest motiv de revizuire, a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care este nelegală. Recurentul revizuent a mai arătat că cererea de revizuire nu este inadmisibilă nici din perspectiva art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece înscrisurile noi de care a înțeles să se folosească (documentația care a însoțit adresa din 16 februarie 2011 a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri) nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, întrucât ele nu se găsesc la O.C.P.I.

Iași, iar anterior, prin adresa din 18 ianuarie 2011, Ministerul Economiei a răspuns că înscrisurile nu se găsesc la această instituție. Cererea este admisibilă și pentru faptul că înscrisurile în discuție sunt înscrisuri noi, nu au existat la data pronunțării și, dacă ar fi fost cunoscute de instanță, soluția ar fi putut fi alta. Instanța de revizuire nu a luat în considerare nici Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1569/1957, primită de la Ministerul Apărării Naționale prin adresa din 8 februarie 2011, act care nu a fost publicat și care nu este menționat în nici un alt înscris aflat la dosar. Hotărârea este nemotivată și sub acest aspect, pentru că instanța de revizuire s-a limitat doar la a menționa că nu a fost dovedită forța majoră.

A mai arătat recurentul revizuent, că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, deoarece instanța nu s-a pronunțat și nu a pus în discuția părților excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, invocată la data de 17 mai 2011. În acest mod, instanța de revizuire a încălcat și dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Recurenta intimată SC S. SA a invocat la modul general dispozițiile art. 312 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegală în ceea ce privește soluționarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a constatat în mod nelegal că acestea nu au fost dovedite, deși, până la judecata în fond a cauzei, o astfel de dovadă a fost făcută. Recursurile declarate nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește recursul declarat de revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași se constată că motivele invocate permit analiza recursului din perspectiva art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. Sub un prim aspect, revizuentul susține că cererea de revizuire este admisibilă prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ. și motivat de faptul că nu au fost epuizate toate căile de atac. Această susținere este corectă, deoarece, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Prin urmare, conform dispozițiilor legale amintite, pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu doar hotărârile pronunțate în recurs, ci și cele rămase definitive în instanța de apel, cum este cazul de față. În acest sens s-au conturat puncte de vedere și în jurisprudență și doctrină, motivate de împrejurarea că, din moment ce recursul urmărește, în principiu, remedierea erorilor de drept, iar revizuirea îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu situația de fapt stabilită, cele două căi de atac sunt complementare și pot fi exercitate concomitent.

Această constatare, însă, nu este de natură a schimba soluția instanței care a soluționat cererea de revizuire sub celelalte aspecte, care interesează admisibilitatea. Astfel, în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., acesta este incident atunci când, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Acest caz de revizuire își regăsește fundamentul în ocrotirea principiului disponibilității în procesul civil, care îndreptățește partea să fixeze limitele în care judecata urmează a avea loc în ceea ce privește pretenția concretă dedusă judecății.

Recurentul revizuent susține că art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este incident sub două aspecte, și anume, instanța a dat mai mult decât a cerut, pentru că a delimitat topografic imobilul, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat aceasta și nu a ținut seama de valoarea de inventar a imobilului solicitat. Acestea, însă, nu sunt elemente care să poată atrage incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. Faptul că instanța a determinat topografic terenul nu reprezintă o pronunțare plus petita, deoarece, sesizată fiind cu o acțiune în revendicare, instanța era obligată să analizeze nu doar titlu de proprietate exhibat de parte, ci să-și individualizeze imobilul, pentru a determina dacă posesia este exercitată de un neproprietar posesor.

Prin urmare, chiar dacă, în cadrul acțiunii în revendicare, reclamanta nu a solicitat identificarea topografică a imobilului, aceasta era o condiție intrinsecă analizei temeiniciei cererii cu care instanța a fost învestită, cu atât mai mult cu cât, din suprafața totală de teren solicitată, a fost restituită doar o parte. Nici faptul că instanța nu s-a pronunțat în limitele valorii de inventar a terenului nu reprezintă o soluționare plus petita a cauzei, deoarece acest aspect interesează circumstanțele de fapt ale cauzei și nu o eventuală încălcare a principiului disponibilității în procesul civil. Faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat o anumită valoare a bunului solicitat, nu prezintă relevanță prin raportare la valoarea de inventar, din moment ce instanțele de judecată au avut în vedere întocmai pretenția concretă formulată și suprafața de teren solicitată, dispunând restituirea unei suprafețe mult mai mici decât cea solicitată.

Tot în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a susținut că neanalizarea acestora echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii. Această susținere nu poate fi primită, pentru că hotărârea instanței care a soluționat cererea de revizuire a fost motivată corespunzător soluției pronunțate, prezentându-se toate argumentele în fapt și în drept care au determinat instanța să constate că cererea este inadmisibilă. Nefondate sunt și criticile formulate de revizuent cu privire la modul în care instanța a soluționat revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri se poate cere și atunci când, după pronunțarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Recurentul revizuent a pretins că înscrisurile noi de care a înțeles să se folosească, respectiv documentația care a însoțit adresa din 16 februarie 2011, emisă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1569/1957 nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Împrejurările prezentate, însă, de revizuent nu sunt mai presus de voința părților, deoarece înscrisurile se aflau în posesia unor autorități publice, de la care puteau fi obținute, iar revizuentul cunoștea sau măcar bănuia existența și conținutul acestora, dovadă în acest sens fiind chiar faptul că a făcut demersuri pentru a le obține. Intrarea cu întârziere în posesia noilor înscrisuri nu este de natură a atrage incidența art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece, cu ocazia judecării acțiunii în revendicare, revizuentul putea formula cerere de probatorii, solicitând ajutorul instanței pentru a obține înscrisurile pe care nu le-a putut obține prin demersurile proprii. Și în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. recurentul a invocat nemotivarea hotărârii, aspect ce nu poate fi primit, întrucât hotărârea instanței a fost motivată corespunzător soluției pronunțate, și anume de respingere ca inadmisibilă și a acestei cereri. Nefondată este și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța nu s-a pronunțat și nu a pus în discuția părților excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invocată la data de 17 mai 2011. Această susținere nu este corectă, deoarece, la termenul de judecată din data de 20 mai 2011, instanța a constatat că a fost invocată excepția de nelegalitate, dar, raportat la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a acordat cu prioritate cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, urmând ca după soluționarea acestei excepții să fie soluționată și excepția de nelegalitate. Sub acest aspect, se constată, că atât excepția inadmisibilității cât și excepția de nelegalitate sunt excepții de fond.

Legea nu prevede ordinea în care urmează a fi soluționate excepțiile de același tip, limitându-se a dispune doar în art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În cazul excepțiilor de același tip, atât practica judiciară cât și doctrina au stabilit că, în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale din caracterul și efectele produse de excepțiile invocate. Or, față de problema de drept pe care Curtea de Apel avea a o rezolva, analiza admisibilității cererii de revizuire prima analizei legalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate, care, de altfel, nici nu avea legătură cu judecata cererii de revizuire, ci cu fondul cauzei.

De aceea, nu a avut loc nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție, care presupune tocmai respectarea regulilor de drept procesual și material. În ceea ce privește recursul declarat de intimata din cererea de revizuire, SC S. SA Iași, se constată că, prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Iași a respins cererea formulată de acordare a cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că acestea nu au fost dovedite. Soluția pronunțată este legală și sub acest aspect, deoarece, prin înscrisurile existente la dosar recurenta nu a dovedit faptul că s-ar fi efectuat cheltuieli de judecată și nici cuantumul acestora. Pentru considerentele mai sus expuse, ambele recursuri se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și de SC S. SA împotriva deciziei nr. 63 din 27 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.