ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2532/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosar nr. 935/33/2010, învestită cu soluționarea cauzei penale în care a fost trimisă în judecată inculpata F.I. (fiica lui V. și V.), a dispus, în baza art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a acesteia. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 7 iunie 2010, în Dosarul nr. 88/P/2010, inculpata F.I., avocat în cadrul B.A. Cluj a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii prev. de art. 281 C. pen., rap.

la art. 25 din Legea nr. 51/1995 și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (câte 2 fapte) și furt calificat prev. de art. 208, 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (2 fapte). Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatei, în baza art. 300 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpata a fost arestată la data de 14 mai 2010, prin Încheierea penală nr. 2/2010 a Curții de Apel Cluj. S-a reținut că, deși a avut cunoștință de procesele și de învinuirile care i se aduceau în cazurile menționate mai sus, inculpata F.I. a comis la datele de 28 aprilie 2010 și 30 aprilie 2010 fapte de furt calificat din loc public, după trimiterea ei în judecată în alte dosare, iar anterior trimiterii în judecată, deși era anchetată, ar fi comis faptele de exercitare fără drept a profesiei și înșelăciune din aprilie și septembrie 2009. Temeiurile arestării au constatat în disp.

art. 148 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. reprezentat de existența pericolului ca inculpata să comită noi fapte de natură penală dacă ar fi lăsată în libertate - precum și disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - reprezentat de pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor, precum și din conduita inculpatei, care se pare că s-a folosit de pretinsa calitate de avocat, vătămând grav relațiile sociale dintre membrii comunității, încrederea pe care aceștia trebuie să o aibă în cei care concură la înfăptuirea justiției.

În sarcina inculpatei s-a reținut că în mod repetat a indus și a menținut în eroare pe partea vătămată C.N., cu ocazia executării unui contract de asistență juridică, pretinzând în perioada 2007 - aprilie 2009, plata sumei de 32.000 RON cu titlu de taxă de timbru, taxe de intabulare și cheltuieli de judecată, fără a înregistra nici o acțiune în fața instanțelor judecătorești și ascunzând împrejurarea că a fost suspendată din exercitarea profesiei de avocat, iar de la partea vătămată C.D., a pretins suma de 7500 RON, pentru a redacta și intabula contractul de vânzare cumpărare imobiliară în perioada în care era suspendată. De asemenea, s-a mai reținut că în 28 aprilie 2010, în timp ce se afla într-un salon de cosmetică din Cluj Napoca, a sustras 200 euro din geanta persoanei vătămate V.S.E., iar în data de 3 aprilie 2010, în aceleași condiții, a sustras suma de 100 RON, ce fusese plasată de către organele de poliție în geanta părții vătămate.

Instanța a reținut că subzistă presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis faptele de care a fost acuzată, presupunere ce rezultă în special din declarațiile părților vătămate, actele întocmite de către inculpată și surprinderea acesteia în flagrant. S-a reținut că pericolul concret pe care l-ar presupune lăsarea în libertate a inculpatei, rezultă cu prisosință din declarațiile părților vătămate audiate, din care reiese că inculpata a fost învestită cu o mare încredere datorită calității sale de avocat, încredere de care aceasta ar fi profitat; lăsarea în libertate a unei persoane având calitatea de avocat și fiind acuzată de comiterea unor infracțiuni de drept comun, este de natură să provoace o puternică tulburare în rândul societății, din perspectiva certitudinii raporturilor juridice încheiate cu participanții la actul de justiție.

În același timp, s-a reținut că menținerea arestării preventive a inculpatei este necesară preîntâmpinării comiterii de către aceasta a unor noi fapte similare, deoarece, deși știa că activitatea pe care o desfășoară ar putea reprezenta o încălcare a legii penale - fiind de altfel cercetată pentru faptele mai vechi - totuși a persistat în desfășurarea unor asemenea activități. Așa fiind, s-a reținut că nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu o altă măsură neprivativă de libertate, evidențiindu-se și împrejurarea că deși aceasta a fost suspendată să-și exercite profesia, totuși există indicii că ar fi încălcat această restricție, fapt ce denotă riscul încălcării de către inculpată chiar a restricțiilor impuse de instituirea unui eventual control judiciar asupra acesteia.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpata, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatei nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate. Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. d) și f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpata a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de înșelăciune în formă continuată, furt calificat și exercitare fără drept a unei profesii pentru care a fost trimisă în judecată, lăsarea inculpatei în libertate ar putea crea riscul de a comite noi fapte de natură penală.

Natura infracțiunilor și modalitatea lor de comitere de către inculpată, în calitate de avocat, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care a creat o stare de pericol pentru încrederea cetățenilor în actul de justiție și cei care sunt desemnați să concure la înfăptuirea justiției. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate. Pe de altă parte, în raport de momentul procesual, cauza aflându-se în fază incipientă la prima instanță și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul relativ mare al părților vătămate, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatei în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurenta inculpată F.I. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosar nr. 935/33/2010 să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată F.I. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosar nr. 935/33/2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2010.