ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2532/2010

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosar nr. 935/33/2010,

învestită cu soluționarea cauzei penale în care a fost trimisă în judecată

inculpata F.I. (fiica lui V. și V.), a dispus, în baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a acesteia.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Prin rechizitoriul

întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 7 iunie 2010,

în Dosarul nr. 88/P/2010, inculpata F.I., avocat în cadrul B.A. Cluj a fost

trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a

unei profesii prev. de art. 281 C. pen., rap. la art. 25 din Legea nr. 51/1995

și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. (câte 2 fapte) și furt calificat prev. de art. 208, 209 alin.

(1) lit. e) C. pen. (2 fapte).

Verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatei, în baza art. 300

1

C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpata a fost arestată la data de 14

mai 2010, prin Încheierea penală nr. 2/2010 a Curții de Apel Cluj.

S-a reținut că, deși

a avut cunoștință de procesele și de învinuirile care i se aduceau în cazurile

menționate mai sus, inculpata F.I. a comis la datele de 28 aprilie 2010 și 30

aprilie 2010 fapte de furt calificat din loc public, după trimiterea ei în

judecată în alte dosare, iar anterior trimiterii în judecată, deși era

anchetată, ar fi comis faptele de exercitare fără drept a profesiei și

înșelăciune din aprilie și septembrie 2009.

Temeiurile arestării

au constatat în disp. art. 148 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. reprezentat de

existența pericolului ca inculpata să comită noi fapte de natură penală dacă ar

fi lăsată în libertate - precum și disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. - reprezentat de pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta

din natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor, precum și din

conduita inculpatei, care se pare că s-a folosit de pretinsa calitate de

avocat, vătămând grav relațiile sociale dintre membrii comunității, încrederea

pe care aceștia trebuie să o aibă în cei care concură la înfăptuirea justiției.

În sarcina inculpatei

s-a reținut că în mod repetat a indus și a menținut în eroare pe partea

vătămată C.N., cu ocazia executării unui contract de asistență juridică,

pretinzând în perioada 2007 - aprilie 2009, plata sumei de 32.000 RON cu titlu

de taxă de timbru, taxe de intabulare și cheltuieli de judecată, fără a

înregistra nici o acțiune în fața instanțelor judecătorești și ascunzând

împrejurarea că a fost suspendată din exercitarea profesiei de avocat, iar de

la partea vătămată C.D., a pretins suma de 7500 RON, pentru a redacta și

intabula contractul de vânzare cumpărare imobiliară în perioada în care era

suspendată.

De asemenea, s-a mai

reținut că în 28 aprilie 2010, în timp ce se afla într-un salon de cosmetică

din Cluj Napoca, a sustras 200 euro din geanta persoanei vătămate V.S.E., iar

în data de 3 aprilie 2010, în aceleași condiții, a sustras suma de 100 RON, ce fusese

plasată de către organele de poliție în geanta părții vătămate.

Instanța a reținut că

subzistă presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis faptele de care a

fost acuzată, presupunere ce rezultă în special din declarațiile părților

vătămate, actele întocmite de către inculpată și surprinderea acesteia în

flagrant.

S-a reținut că

pericolul concret pe care l-ar presupune lăsarea în libertate a inculpatei,

rezultă cu prisosință din declarațiile părților vătămate audiate, din care

reiese că inculpata a fost învestită cu o mare încredere datorită calității

sale de avocat, încredere de care aceasta ar fi profitat; lăsarea în libertate

a unei persoane având calitatea de avocat și fiind acuzată de comiterea unor

infracțiuni de drept comun, este de natură să provoace o puternică tulburare în

rândul societății, din perspectiva certitudinii raporturilor juridice încheiate

cu participanții la actul de justiție.

În același timp, s-a

reținut că menținerea arestării preventive a inculpatei este necesară

preîntâmpinării comiterii de către aceasta a unor noi fapte similare, deoarece,

deși știa că activitatea pe care o desfășoară ar putea reprezenta o încălcare a

legii penale - fiind de altfel cercetată pentru faptele mai vechi - totuși a

persistat în desfășurarea unor asemenea activități.

Așa fiind, s-a

reținut că nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive a

inculpatei cu o altă măsură neprivativă de libertate, evidențiindu-se și

împrejurarea că deși aceasta a fost suspendată să-și exercite profesia, totuși

există indicii că ar fi încălcat această restricție, fapt ce denotă riscul

încălcării de către inculpată chiar a restricțiilor impuse de instituirea unui

eventual control judiciar asupra acesteia.

Împotriva încheierii

sus-menționate, a declarat recurs inculpata, pentru motivele expuse în partea

introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatei

nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatei se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit C. proc.

pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzute de art. 148 lit. d) și f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpata a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii

pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra

procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care

trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul

presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau

pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de înșelăciune în

formă continuată, furt calificat și exercitare fără drept a unei profesii

pentru care a fost trimisă în judecată, lăsarea inculpatei în libertate ar

putea crea riscul de a comite noi fapte de natură penală.

Natura infracțiunilor

și modalitatea lor de comitere de către inculpată, în calitate de avocat,

relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care a creat o

stare de pericol pentru încrederea cetățenilor în actul de justiție și cei care

sunt desemnați să concure la înfăptuirea justiției.

Așa fiind, temeiurile

care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă

de libertate.

Pe de altă parte, în

raport de momentul procesual, cauza aflându-se în fază incipientă la prima

instanță și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o

gravitate sporită, de numărul relativ mare al părților vătămate, menținerea

măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea

inculpatei în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurenta inculpată F.I.

împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și

de minori, pronunțată în Dosar nr. 935/33/2010 să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată F.I. împotriva Încheierii

din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în Dosar nr. 935/33/2010.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2010.