Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
5716/1995
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
25 ianuarie 2013

Decizia nr. 279/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 5716/1995 — cale de atac împotriva sentinței nr. 4765/2010 a Judecătoriei Suceava

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 06 mai 2008 pe rolul Judecătoriei Suceava, revizuentul D.C., în contradictoriu cu intimata Asociația Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1195 din 04 aprilie 2005, pronunțată în Dosar nr. 5716/1995. Prin sentința civilă nr. 4765 din 29 octombrie 2010, Judecătoria Suceava a constatat perimată cererea de revizuire. Această sentință a fost atacată cu recurs de către revizuent. Prin decizia civilă nr. 1868 din 22 decembrie 2011, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a respins ca nefondat recursul. Împotriva acestei decizii irevocabile revizuentul D.C. a declarat recurs.

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins recursul ca inadmisibil, reținând că revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri irevocabile, nesusceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, astfel încât, față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., aceasta nu mai poate fi cenzurată pentru nelegalitate. Împotriva acestei din urmă decizii, de asemenea irevocabilă, revizuentul a formulat un nou recurs, cale de atac înregistrată la Înalta Curte, la data de 25 mai 2012. La termenul din 25 ianuarie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs pe care o va admite pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., pot constitui obiect al recursului, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Hotărârea prin care s-a soluționat calea de atac a recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are caracter irevocabil și este nesusceptibilă de a mai fi supusă controlului legalității, prin intermediul unui alt recurs. În speță, un recurs la recurs nu poate forma obiect de examinare, întrucât se încalcă dispozițiile procedurale mai sus evocate și principiul unicității declarării unei căi de atac, recurentul epuizând exercițiul căilor de atac stabilite de lege. Astfel fiind, calea de atac a recursului este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul D.C. împotriva deciziei nr. 1082 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2013.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.