ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 910 din 3 iunie

2011 Tribunalul Comercial Mureș pronunțată în Dosarul nr. 3873/1371/2010, a

admis în parte cererea de chemare în judecată înaintată și precizată de

reclamanții O.A. și O.M.D., împotriva pârâtei SC A. SA, și, pe cale de

consecință, a obligat pârâta SC A. SA să plătească suma de 75.000 lei pentru

reclamanta O.A. și suma de 75.000 lei pentru reclamantul O.M.D., cu titlu de

despăgubiri pentru daune morale, respingând restul pretențiilor solicitate cu

acest titlu de reclamanți.

A respins

cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unei rente viagere în

favoarea reclamantului O.M.D. și de obligare a pârâtei la plata penalităților

de întârziere, ca neîntemeiate.

A obligat

pârâta SC A. SA să plătească reclamanților suma de 12.682 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată și să plătească către stat suma de 8.040 lei,

reprezentând partea din taxa de timbru de la plata căreia au fost scutiți

reclamanții prin încheierea cu nr. 251/ C din 7 februarie 2011 a Tribunalului

Comercial Mureș.

În motivarea

acestei hotărâri, instanța a reținut că numitul B.M.M., s-a făcut vinovat de

producerea accidentului rutier produs pe DN 15 - 60, în afara localității Ogra

din județul Mureș, accident în care au fost implicate autobuzul cu nr. de

înmatriculare x condus de O.D.I. și autoturismul S. cu nr. de înmatriculare X

condus de numitul B.M.M., cu asigurare de răspundere civilă auto valabilă, la

societatea pârâtă, conform poliței de asigurare cu nr. X.

Prin urmare, în

cauză, sunt aplicabile prevederile art. 48-59 din Legea nr. 136/1997 privind

asigurările și reasigurările în România, și cele ale Ordinului nr. 20/2008 al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, astfel că cei doi reclamanți sunt

îndreptățiți să primească de la pârâtă, în calitatea sa de asigurător al

persoanei vinovate de decesul lui O.C.G., care era soțul reclamantei și tatăl

reclamantului, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a

decesului acestuia, având în vedere, condițiile în care a survenit decesul lui O.C.G.

și situația familiei acestuia.

De asemeni, s-a

reținut că decesului lui O.C.G. a intervenit ca urmare a unui accident rutier

produs din culpa conducătorului autoturismului în care se afla acesta, care a

pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta prin neadaptarea vitezei la

condițiile meteo și de trafic, fiind vorba de o faptă delictuală săvârșită din

culpă și că defunctul la data decesului, conform actului eliberat de

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, nu era angajat cu carte de muncă,

astfel că susținerile reclamanților că acesta era principalul susținător

financiar al familiei nu au fost dovedite cu niciun fel de mijloc de probă

admis de lege, că reclamanta în vârstă de 30 de ani, întreținea familia, iar

reclamantul avea 8 ani, astfel că aceștia vor fi lipsiți de sprijinul moral și

material al soțului.

Având în vedere

toate aceste aspecte, instanța a reținut că acordarea pentru fiecare dintre cei

doi reclamanți a sumei de 75.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o

despăgubire justă și echitabilă pentru prejudiciul suferit de aceștia ca urmare

a decesului defunctului lor soț, respectiv tată, instanța apreciind că o astfel

de despăgubire nu va constitui o îmbogățire fără just temei pentru reclamanți.

Instanța a

respins cererea introductivă, așa cum a fost ea precizată la data de 12 mai

2011, prin care a fost solicitată obligarea societății pârâte la plata unei

rente lunare pentru minorul O.M.D. la nivelul salariului minim brut pe

economie, până la majoratul acestuia, pentru neîndeplinirea dispozițiile art. 49

alin. (1) lit. c) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și art. 3 C. civ. și cererea

de acordare a penalităților de întârziere pretinse de reclamați, reținând

neîndeplinirea dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și cele

ale art. 37 din Ordinul C.S.A. cu nr. 20/2008, ca neîntemeiată.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., instanța a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a plăti

reclamantei suma de 12.682 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și de a plăti

către stat suma de 8.040 lei, reprezentând partea din taxa de timbru de la

plata căreia au fost scutiți reclamanții prin încheierea cu nr. 251/C din 7

februarie 2011 a Tribunalului Comercial Mureș, conform O.G. nr. 51/2008.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel atât pârâta SC A. SA, cât și reclamanții O.A. și O.M.D.,

invocând prevederile art. 49, 50 alin. (2), 55 din Legea nr. 136/1995 și Ordinul

C.S.A. nr. 20/2008.

Reclamanții O.A.

și O.M.D. prin reprezentant legal O.A., prin apelul declarat, au solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 lei reclamantei O.A. cu titlu de

daune morale și a sumei de 250.000 lei reclamantului O.M.D. cu titlu de daune

morale; penalități de 0,1% pe zi calculate la sumele solicitate prin petitele 1

și 2, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la

achitarea integrală a sumelor datorate; renta lunară echivalentă cu salariul

minim brut pe economie, începând cu data de 6 martie 2009 și până la împlinirea

vârstei de 18 ani.

Prin decizia nr.

20/ A din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de SC A. SA,

BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr. 10 din 3 iunie 2011 pronunțată de

Tribunalul Comercial Mureș.

A admis apelul

declarat de reclamanții O.A. și O.M.D., prin reprezentant legal O.A., cu

domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, împotriva aceleiași hotărâri, pe care

a schimbat-o în parte în sensul că, a obligat pârâta SC A. SA, la plata în

favoarea minorului O.M.D. a sumei de 700 lei lunar cu titlu de prestație

periodică, sumă calculată raportat la salariul minim pe economie în anul 2012,

începând cu data de 6 martie 2009 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat intimata - pârâtă la

plata în favoarea reclamanților a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de

judecată parțiale în apel.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În privința

cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, acordate de către prima

instanță reclamanților O.A. și O.M.D. în sumă de 75.000 lei, pentru fiecare,

apreciată de pârâtă că fiind nejustificat de mari, în timp ce

apelanții-reclamanți au considerat că aceste despăgubiri sunt insuficiente în

raport cu prejudiciul moral ce Ie-a fost cauzat, instanța a apreciat că acestea

rămân la aprecierea instanței după criterii nepatrimoniale și cel al echității.

În privința

cererii de obligare a pârâtei la plata în favoarea reclamantului O.M.D. a rentei

lunare, curtea a apreciat-o ca întemeiată, conform prevederilor art. 50 din

Legea nr. 136/1995 și art. 26 din Ordinul nr. 20/2008, care instituie obligația

asigurătorului de a acorda despăgubiri pentru toate prejudiciile pentru care

asigurații răspund delictual față de terțe persoane, dovedite prin mijlocele de

probă aflate la dosar.

În privința

cererii de acordare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de

întârziere, penalități prevăzute de art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008,

curtea a reținut că sunt nefondate, nefiind îndeplinite cerințele legale, iar

cu privire la cheltuielile de judecată acordate la fond, că acestea au fost

stabilite corect în raport cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA BUCUREȘTI, care a solicitat

admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei, în sensul exonerării

societății sale de la plata ratei lunare acordate în cuantum de 700 lei, cu

titlu de prestație lunară.

Recurenta - reclamantă

își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătând, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța de control

judiciar a interpretat eronat situația de fapt proprie cauzei.

Recurenta

reproșează instanței de apel faptul că la stabilirea despăgubirilor în cazul

vătămării corporale sau al decesului unei persoane, trebuie să se aibă în

vedere salariu de bază minim brut pe economie, pentru persoanele păgubite

aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de

calificare și că în speță reclamantul O.M.D., minor la data producerii

accidentului nu realiza nici un fel de venituri, înainte de decesul tatălui

său, astfel că nu este îndreptățit să primească o rentă viageră, așa cum

prevede art. 49 alin. (1) lit. c). din Ordinul C.S.A. 20/2008.

Conform

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în

parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care înalta Curte va lua în

examinare excepția nulității cererii de recurs prin raportare la dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art. 304

C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9, iar

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Deși

recurenta-reclamantă formulează critici, pe care le subsumează motivului

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reține că dezvoltarea motivelor

de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau

greșit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea

hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.

Motivarea

recursului, așa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie

legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către

instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează

nelegalitatea.

Prin urmare,

recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea

situației de fapt și re interpreta rea probelor, nefiind posibilă nici

reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art.

304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub

aspectul legalității acesteia.

Or, art. 304 alin.

(1) și art. 302

1

C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile

promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată

de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC A. SA BUCUREȘTI

împotriva deciziei nr. 20/ A din 20 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal,

conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.