ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3878/2011

Ședința publică din 29 noiembrie 2011 Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu, reclamanta SC C.A. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SA la plata sumei de 150.600 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii pe care a plătit-o asiguratului său, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 10 noiembrie 2005, s-a produs un accident de circulație, vinovat fiind conducătorul autoturismului asigurat la societatea pârâtă. În temeiul asigurării CASCO, societatea reclamantă a suportat cheltuielile de reparație, astfel că în baza art. 22 din Legea nr. 36/1995 se subrogă în drepturile asiguratului său, fiind îndreptățit la recuperarea sumei plătite . Judecătoria Sibiu, prin Ordonanța nr. 5753 din 15 noiembrie 2007 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul reducerii pretențiilor ca urmare a unei plăți făcute societății pârâte, suma solicitată fiind de 13.213 lei, la care se adaugă 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 1786 din 26 februarie 2010 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureș, în raport de natura comercială a cauzei și valoarea litigiului. În fața tribunalului, reclamanta a precizat și cuantumul penalităților, la nivelul sumei de 150.600 lei. Moștenitorii intervenientului forțat au fost introduși în cauză. Examinând cererea reclamantei, tribunalul a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 36/1995, reclamanta are dreptul la recuperarea sumei de 150.600 lei, reprezentând cheltuieli de reparație ale autotractorului, persoana vinovată de producerea accidentului fiind K.E.C., asigurat la societatea pârâtă.

În ceea ce privește apărarea privind lipsa de la dosarul de daună a angajamentului scris al persoanei păgubite, tribunalul a constatat că, cererea de despăgubire a fost comunicată societății pârâte, fiind inserat în cuprinsul ei și angajamentul expres prevăzut de art. 32 pct. 3 lit. c) din Ordinul nr. 3108/10 decembrie 2004. De asemenea, a fost înlăturată apărarea pârâtei cu privire la cuantumul despăgubirii pretinse, pârâta recunoscând în fața instanței că pretențiile reclamantei sunt întemeiate doar în limita sumei de 137.387 lei, sumă achitată reclamantei la data de 18 august 2009. Tribunalul a analizat valoarea despăgubirii în raport de prevederile art. 36-38 din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004 și a constatat că și în ipoteza în care se are în vedere valoarea de catalog și scăzând uzura corespunzătoare, se ajunge la o valoare superioară celei pretinse de societatea reclamantă.

Prin urmare, valoarea despăgubirilor acordate asiguratului său și solicitată pe calea regresului de la pârâtă, de 150.600 lei, se situează sub valoarea maximă admisă a despăgubirii stabilită în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3108 din 10 decembrie 2004. De asemenea, instanța a mai reținut că pârâta nu a formulat obiecțiuni la suma pretinsă de reclamantă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 45 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004, astfel încât a obligat pârâta și la plata sumei pretinse cu titlu de penalități de întârziere. Prin sentința comercială nr. 3029 din 8 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis cererea de chemare în judecată, precizată și a obligat pe pârâta SC A.A.

SA să plătească reclamantei SC C.A. SA suma de 13.213 lei reprezentând rest din debitul principal și suma de 150.600 lei cu titlu de penalități de întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, prin care a invocat că trebuia stabilit coeficientul de uzură potrivit art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, aceasta fiind de 59%, valoarea maximă de despăgubire fiind de 137.387,29 lei, care s-a și plătit. Eroarea în care s-a aflat instanța de fond este determinată de evaluarea stării de întreținere în medie, în loc de satisfăcătoare. Prin decizia nr. 29/A din 2 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a analizat critica pârâtei legată de cuantumul despăgubirilor și a reținut că suma asigurată din poliță a fost de 55.200 Euro, sumă care corespunde cu valoarea reală a autovehiculului asigurat. În ceea ce privește starea tehnică, instanța a constatat că aceasta a fost efectuată cu 5 luni înainte de producerea evenimentului rutier, iar pârâta nu a demonstrat că autotractorul prezintă caracteristicile pentru o stare de întreținere satisfăcătoare, enumerate la art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr. 3108/2004. Decizia sus evocată a fost recurată de către pârâta SC A. SA BUCUREȘTI, în cadrul termenului legal, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta susține că potrivit art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, valoarea maximă de despăgubire este de 37.452,58 Euro, adică 137.387,29 lei, care a fost achitată de către pârâtă. Calculul greșit al valorii maxime de despăgubire se datorează confuziei pe care o face instanța de apel cu privire la evaluarea stării de întreținere a autovehiculului din medie în satisfăcătoare, din acest punct de vedere nu s-a ținut seama de art. 1 alin. (4) lit. c) din Ordinul nr. 3108/2004, care stabilește stabilirea coeficientului de uzură în funcție de numărul de kilometri parcurși. Arată că această stare de întreținere putea fi lesne constatată printr-o expertiză de specialitate.

Recurenta a formulat critici și cu privire la depunerea de către reclamantă a unui dosar de daună incomplet, din care lipsea acordul păgubitului. Din acest punct de vedere solicită să se constate că nu se aplică dispozițiile art. 45 din Ordinul CSA nr. 3108/2004. Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente : Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea deciziei pronunțată de către instanța de apel, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 35 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, aceasta fiind critica de nelegalitate care poate fi examinată de către instanța de control judiciar.

În concret, recurenta pârâtă a contestat cuantumul despăgubirii solicitată de către societatea reclamantă, raportat la valoarea autovehiculului asigurat, care a susținut pârâta că este de 183.183,05 lei și nu 58.462,56 Euro, astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispozițiile art. 35 din Ordinul 3108/2004 coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din același ordin, unde la stabilirea valorii autovehiculului au fost avute în vedere uzura autovehiculului, ținând seama de vechimea și de starea de întreținere medie, și nu de numărul de kilometri care nu se cunoștea la data producerii evenimentului asigurat.

Chestiunea litigioasă dedusă judecății poartă asupra încadrării vehiculului într-o stare tehnică medie sau satisfăcătoare, care poate modifica valoarea autovehiculului. Din acest punct de vedere, se constată că argumentele recurentei sunt lipsite de fundament legal, întrucât prevederile art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr. 3108/2004 enumără caracteristicile care definesc starea de întreținere satisfăcătoare, rezultând fără echivoc că autovehiculul avariat nu se încadrează în această ipoteză.

În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, care în opinia pârâtei era singura probă care putea lămuri aceste aspecte mai sus menționate, Înalta Curte arată că libertatea de apreciere în ceea ce privește utilitatea administrării probelor în cauză, aparține instanțelor devolutive, însă în speța de față, necesitatea administrării acesteia nu a reieșit în raport de avizul favorabil dat de Registrul Auto Român în sensul îndeplinirii condițiilor de siguranță privind circulația pe drumurile publice. A doua critică a recurentei a vizat faptul că pârâta a fost în imposibilitate de a achita integral pretențiile reclamantei, datorită depunerii unui dosar de daună incomplet, însă această apărare nu a fost formulată ca și critică în fața instanței de apel, astfel încât ea nu poate fi analizată omisso medio în recurs.

În ceea ce privește motivul invocat de recurentă privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 45 din Ordinul nr. 3108/2004, cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente sumei solicită, Înalta Curte arată că aceste dispoziții sunt aplicabile tocmai în situația în care există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, de la data comunicării refuzului de plată, urmând a fi calculate și penalități de întârziere. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 29/A din 2 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.