ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3878/2011

Ședința publică din 29 noiembrie 2011

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu, reclamanta SC C.A. SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SA la plata

sumei de 150.600 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii pe care a

plătit-o asiguratului său, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1%

pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la data de 10 noiembrie 2005, s-a produs un accident de circulație,

vinovat fiind conducătorul autoturismului asigurat la societatea pârâtă. În

temeiul asigurării CASCO, societatea reclamantă a suportat cheltuielile de

reparație, astfel că în baza art. 22 din Legea nr. 36/1995 se subrogă în

drepturile asiguratului său, fiind îndreptățit la recuperarea sumei plătite .

Judecătoria Sibiu, prin Ordonanța nr.

5753 din 15 noiembrie 2007 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

Târgu Mureș.

Reclamanta și-a precizat acțiunea, în

sensul reducerii pretențiilor ca urmare a unei plăți făcute societății pârâte,

suma solicitată fiind de 13.213 lei, la care se adaugă 0,1% pentru fiecare zi

de întârziere.

Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința

civilă nr. 1786 din 26 februarie 2010 și-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureș, în raport de natura comercială

a cauzei și valoarea litigiului.

În fața tribunalului, reclamanta a

precizat și cuantumul penalităților, la nivelul sumei de 150.600 lei.

Moștenitorii intervenientului forțat

au fost introduși în cauză.

Examinând cererea reclamantei,

tribunalul a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 36/1995, reclamanta are

dreptul la recuperarea sumei de 150.600 lei, reprezentând cheltuieli de

reparație ale autotractorului, persoana vinovată de producerea accidentului

fiind K.E.C., asigurat la societatea pârâtă. În ceea ce privește apărarea

privind lipsa de la dosarul de daună a angajamentului scris al persoanei

păgubite, tribunalul a constatat că, cererea de despăgubire a fost comunicată

societății pârâte, fiind inserat în cuprinsul ei și angajamentul expres

prevăzut de art. 32 pct. 3 lit. c) din Ordinul nr. 3108/10 decembrie 2004. De

asemenea, a fost înlăturată apărarea pârâtei cu privire la cuantumul

despăgubirii pretinse, pârâta recunoscând în fața instanței că pretențiile

reclamantei sunt întemeiate doar în limita sumei de 137.387 lei, sumă achitată

reclamantei la data de 18 august 2009.

Tribunalul a analizat valoarea despăgubirii

în raport de prevederile art. 36-38 din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004

și a constatat că și în ipoteza în care se are în vedere valoarea de catalog și

scăzând uzura corespunzătoare, se ajunge la o valoare superioară celei pretinse

de societatea reclamantă.

Prin urmare, valoarea despăgubirilor

acordate asiguratului său și solicitată pe calea regresului de la pârâtă, de

150.600 lei, se situează sub valoarea maximă admisă a despăgubirii stabilită în

conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3108 din 10 decembrie 2004. De

asemenea, instanța a mai reținut că pârâta nu a formulat obiecțiuni la suma

pretinsă de reclamantă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 45 alin. (2)

lit. b) din Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004, astfel încât a obligat

pârâta și la plata sumei pretinse cu titlu de penalități de întârziere.

Prin sentința comercială nr. 3029 din

8 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis cererea de chemare în

judecată, precizată și a obligat pe pârâta SC A.A. SA să plătească reclamantei

SC C.A. SA suma de 13.213 lei reprezentând rest din debitul principal și suma

de 150.600 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta, prin care a invocat că trebuia stabilit coeficientul de uzură potrivit

art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, aceasta fiind de 59%,

valoarea maximă de despăgubire fiind de 137.387,29 lei, care s-a și plătit.

Eroarea în care s-a aflat instanța de fond este determinată de evaluarea stării

de întreținere în medie, în loc de satisfăcătoare.

Prin decizia nr. 29/A din 2 mai 2011,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a analizat critica pârâtei legată de cuantumul despăgubirilor și a reținut

că suma asigurată din poliță a fost de 55.200 Euro, sumă care corespunde cu

valoarea reală a autovehiculului asigurat. În ceea ce privește starea tehnică,

instanța a constatat că aceasta a fost efectuată cu 5 luni înainte de producerea

evenimentului rutier, iar pârâta nu a demonstrat că autotractorul prezintă

caracteristicile pentru o stare de întreținere satisfăcătoare, enumerate la

art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr. 3108/2004.

Decizia sus evocată a fost recurată de

către pârâta SC A. SA BUCUREȘTI, în cadrul termenului legal, în temeiul

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de

nelegalitate, recurenta susține că potrivit art. 1 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul nr. 3108/2004, valoarea maximă de despăgubire este de 37.452,58 Euro, adică

137.387,29 lei, care a fost achitată de către pârâtă.

Calculul greșit al valorii maxime de

despăgubire se datorează confuziei pe care o face instanța de apel cu privire

la evaluarea stării de întreținere a autovehiculului din medie în

satisfăcătoare, din acest punct de vedere nu s-a ținut seama de art. 1 alin.

(4) lit. c) din Ordinul nr. 3108/2004, care stabilește stabilirea

coeficientului de uzură în funcție de numărul de kilometri parcurși. Arată că

această stare de întreținere putea fi lesne constatată printr-o expertiză de

specialitate.

Recurenta a formulat critici și cu

privire la depunerea de către reclamantă a unui dosar de daună incomplet, din

care lipsea acordul păgubitului. Din acest punct de vedere solicită să se

constate că nu se aplică dispozițiile art. 45 din Ordinul CSA nr. 3108/2004.

Înalta Curte, constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

Prin prisma motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea

deciziei pronunțată de către instanța de apel, prin prisma aplicării greșite a

dispozițiilor art. 35 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, aceasta fiind critica de

nelegalitate care poate fi examinată de către instanța de control judiciar.

În concret, recurenta pârâtă a

contestat cuantumul despăgubirii solicitată de către societatea reclamantă,

raportat la valoarea autovehiculului asigurat, care a susținut pârâta că este

de 183.183,05 lei și nu 58.462,56 Euro, astfel cum a fost stabilită de către

instanța de apel.

Din acest punct de vedere, Înalta

Curte constată că au fost aplicate corect dispozițiile art. 35 din Ordinul

3108/2004 coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din același ordin, unde la

stabilirea valorii autovehiculului au fost avute în vedere uzura

autovehiculului, ținând seama de vechimea și de starea de întreținere medie, și

nu de numărul de kilometri care nu se cunoștea la data producerii evenimentului

asigurat.

Chestiunea litigioasă dedusă judecății

poartă asupra încadrării vehiculului într-o stare tehnică medie sau

satisfăcătoare, care poate modifica valoarea autovehiculului. Din acest punct

de vedere, se constată că argumentele recurentei sunt lipsite de fundament

legal, întrucât prevederile art. 3 alin. (3) lit. c) din Ordinul CSA nr.

3108/2004 enumără caracteristicile care definesc starea de întreținere

satisfăcătoare, rezultând fără echivoc că autovehiculul avariat nu se încadrează

în această ipoteză.

În ceea ce privește susținerea

recurentei cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice de

specialitate, care în opinia pârâtei era singura probă care putea lămuri aceste

aspecte mai sus menționate, Înalta Curte arată că libertatea de apreciere în

ceea ce privește utilitatea administrării probelor în cauză, aparține

instanțelor devolutive, însă în speța de față, necesitatea administrării

acesteia nu a reieșit în raport de avizul favorabil dat de Registrul Auto Român

în sensul îndeplinirii condițiilor de siguranță privind circulația pe drumurile

publice.

A doua critică a recurentei a vizat

faptul că pârâta a fost în imposibilitate de a achita integral pretențiile

reclamantei, datorită depunerii unui dosar de daună incomplet, însă această

apărare nu a fost formulată ca și critică în fața instanței de apel, astfel

încât ea nu poate fi analizată

omisso medio

în recurs.

În ceea ce privește motivul invocat de

recurentă privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 45 din Ordinul nr.

3108/2004, cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

aferente sumei solicită, Înalta Curte arată că aceste dispoziții sunt

aplicabile tocmai în situația în care există obiecțiuni asupra sumelor

solicitate, de la data comunicării refuzului de plată, urmând a fi calculate și

penalități de întârziere.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA BUCUREȘTI împotriva

deciziei nr. 29/A din 2 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.