ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1897 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul S.I., constatându-se calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din nota de constatare întocmită de reclamantă, notă susținută cu înscrisuri, în calitatea sa de ofițer în cadrul organelor de Securitate pârâtul a dispus urmărirea operativă a numitului G.I., fapt ce a presupus interceptarea convorbirilor, a corespondenței și urmărirea persoanei.

De asemenea, în aceeași calitate a dispus verificarea numitei C.I., pe motiv că este frecventă vizitatoare a bibliotecii italiene și are legături cu cetățeni străini, în nota de constatare menționându-se și urmărirea în baza dispoziției pârâtului a numitul S.I.O. pe motiv că acesta, în urma unei deplasări, la specializare în Spania și-a creat relații în afara cadrului oficial cu cetățeni străini. Judecătorul fondului a înlăturat apărarea pârâtului în sensul că activitatea acestuia a reprezentat activitate de contraspionaj, reținând că nu s-a dovedit în niciun mod pretinsa activitate de spionaj a persoanele urmărite, acestea neavând acces la documente secrete și neexistând elemente care să conducă la ideea că ar fi fost vorba de spioni străini.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. Se apreciază în recurs că prima instanță a nesocotit probatoriile administrate, recurentul îndeplinindu-și doar atribuțiile prevăzute de lege în calitatea pe care o avea. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și via-à-vis de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Din actele anexate la dosar, respectiv nota de constatare, recurentul în calitate de ofițer al Securității a dispus urmărirea operativă a numitului G.I., în sensul că s-au interceptat convorbirile și corespondența acestuia.

De asemenea, tot din probatorii rezultă că a verificat și o altă persoană pe motiv că vizita biblioteca italiană și avea legătură cu cetățenii străini. Fără posibilitate de tăgadă rezultă că măsurile întreprinse de recurent au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fapta sa înscriindu-se în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Nu se poate vorbi în speță de o activitate de „contraspionaj” întrucât persoana urmărită nu avea acces la informații secrete, ci era cercetător la „Institutul de lingvistică”, ceea ce se urmărea de fapt fiind monitorizarea relațiilor cu cetățenii străini, pentru protejarea sistemului comunist și nu a Statului Român. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de S.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței civile nr. 1897 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.