ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2013

Deliberând asupra

cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1300/115/2011, reclamanta B.C.

a chemat în judecată pârâtul Clubul Sportiv „U.R." solicitând obligarea

pârâtului la plata sumei de 19.200 RON, reprezentând drepturi salariale, cu cheltuieli

de judecată.

În drept a invocat

dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 și urm. și art. 274 C. proc. civ. și

dispozițiile art. 281 - 291 C. muncii.

Prin Sentința civilă

nr. 1513 din 18 octombrie 2011, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competenta

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

În considerentele

acestei sentințe tribunalul a reținut că natura juridică a înscrisului încheiat

de părți este una civilă și nu de dreptul muncii, astfel competența de

soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Reșița.

Prin Sentința civilă

nr. 2458 din 10 septembrie 2012 Judecătoria Reșița a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantă în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria Reșița a reținut următoarele:

Prin contractul

încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să practice jocul de handbal

pentru clubul sportiv pârât, în schimbul primirii unui salariu lunar de 4.800

RON.

Din analiza clauzelor

contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale

unui contract de muncă în sensul dispozițiilor legislației muncii (art. 17 C.

muncii).

Mai mult decât atât,

în capitolul intitulat „Drepturile jucătoarei" părțile au stabilit că

jucătoarea va beneficia pe perioada contractului de carte de muncă.

Instanța a apreciat

că voința internă, reală a părților la momentul semnării acestei convenții a

fost să încheie un raport juridic de muncă.

Ori, potrivit art.

269 C. muncii republicat, judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite conform C. proc. civ., competența aparținând instanței în

a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după

caz, sediul.

C. proc. civ. în art.

2 alin. (1), lit. c) stipulează că: „Tribunalul judecă, în primă instanță,

conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor

instanțe".

Cum în prezenta cauză

s-a făcut dovada că reclamanta are domiciliul pe raza municipiului Vaslui,

instanța, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 159 pct. 2 C.

proc. civ., a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Reșița și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Această instanță prin

Sentința civilă nr. 1758 din 6 decembrie 2012 a declinat la rândul său

competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Reșița reținând asupra

necompetenței sale materiale următoarele:

Contractul încheiat

între părți are natura juridică a unei convenții civile, simpla întrunire a

elementelor privind executarea unei obligații (aceea de a participa la jocuri,

antrenamente, cantonamente, etc.) și de a primi o remunerație, neputându-l

transforma în contract de muncă supus dispozițiilor Legii nr. 53/2003.

Deși se aduc în

sprijinul calificării acestuia ca și contract individual de muncă o serie

argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul

acestuia se regăsesc și clauze care îl fac incompatibil cu un contract

individual de muncă.

Astfel, contractul

individual de muncă nu poate fi afectat de o condiție rezolutorie (cum este cea

de la art. 15 - dacă la sfârșitul ediției de campionat echipa retrogradează,

jucătoarea devine liberă de contract, niciuna din părți neavând pretenții)

deoarece s-ar eluda dispozițiile legislației muncii care stabilesc limitativ

temeiurile și condițiile încetării sale.

De asemenea,

rezilierea, ca modalitate de desființare a unui contract, este incompatibilă cu

dispozițiile din legislația muncii, ori părțile în art. 8 din contract au

prevăzut o astfel de modalitate de desființare a contractului încheiat.

Atât timp cât părțile

au libertatea de alegere, instanța de judecată nu se poate substitui părților

și printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract

individual de muncă.

Având în vedere

această libertate de alegere, eficiență în clarificarea juridică a actului

încheiat nu se poate da decât clauzei cuprinse în art. 17 din contract în care

se prevede că acesta este încheiat în concordanță cu regulamentele forurilor de

specialitate - F.R.P., F.E.H. și F.I.H.

Față de aceste

considerente, competența în prezenta cauză este cea de drept comun, de la

sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Reșița.

Constatând ivit

conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Elementul esențial

pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă

judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți, pe care

reclamanta își întemeiază pretențiile.

În acest sens, Curtea

constată că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a

educației fizice și sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să

încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă

sau o convenție civilă în condițiile legii.

Prin urmare, în speță

este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislația

muncii sau reprezintă o convenție civilă.

Din analiza

contractului încheiat între părți rezultă că acesta are natura unui contract de

muncă, deoarece cuprinde elementele generale ale unui contract de muncă,

prevăzute de art. 17 C. muncii respectiv: obligația reclamantei de a se pregăti

și a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii), în raport de

obligația pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul

contractului) de 4.800 RON, lunar, precum și de a-i acorda alte drepturi

specifice activității sportive (asigurare de sănătate, taxe de studii la

universitate, locuință, prime de obiectiv și victorii, două mese pe zi) și

carte de muncă pe perioada contractului. în contract sunt prevăzute și unele

clauze speciale conform art. 20 din C. muncii, respectiv confidențialitatea și

formarea profesională.

De asemenea,

contractul încheiat între părți cuprinde și clauzele esențiale prevăzute de

art. 17 alin. (2) C. muncii, stabilindu-se printre altele durata contractului

și durata concediului de odihnă.(20 de zile, conform art. 6 din contract).

Fiind întrunite

elementele esențiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de

către salariat și subordonarea salariatului față de angajator, având în vedere

caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă,

precum și obligațiile asumate de părți ce au caracterul obligațiilor specifice

raporturilor de muncă, din punct de vedere material, competența de soluționare

a cauzei aparține Tribunalului Vaslui, în baza art. 2 pct. 1, lit. c) C. proc.

civ., în raport de art. 269 C. muncii.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS