ÎCCJ, decizie (scj.ro #81878)

Contract încheiat între un sportiv profesionist și un club sportiv. Natura contractului. Conflict de muncă. Instanța competentă să soluționeze litigiul ivit ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin contract de către clubul sportiv. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Competență materială. Index alfabetic : competență materială - conflict negativ - contract de muncă - sportiv profesionist Codul muncii, art. 17 Legea nr. 69/2000, art. 14 Cod procedură civilă, art. 2 Litigiul ivit ca urmare a nerespectării de către una dintre părți a obligațiilor stabilite printr-un contract încheiat între un club sportiv și un sportiv profesionist, are natura unui conflict de muncă, întrucât prin contract sunt reglementate drepturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă și anume, obligația de prestare a activității sportive (a muncii), de către angajat și obligația de plată a angajatorului.

Fiind întrunite elementele esențiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat și subordonarea salariatului față de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă, precum și obligațiile asumate de părți ce au caracterul obligațiilor specifice raporturilor de muncă, competența de soluționare a cauzei, din punct de vedere material, aparține tribunalului, în baza art.2 alin.(2) lit.c C.proc.civ. ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8661 din 8 decembrie 2011 Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul P.M.C.

a chemat în judecată Clubul Sportiv U.C., solicitând ca pârâtul să fie obligat să îi plătească suma de 10.606,96 euro reprezentând salariu restant sau neachitat integral pentru perioada iulie 2008, contravaloare masă și chirie pentru lunile noiembrie 2009 – februarie 2010. Reclamantul a arătat că prin contractul încheiat la data de 01.07.2008, a devenit jucător al clubului sportiv pârât. Prin contractul menționat pârâtul s-a obligat să achite reclamantului pentru primul an o indemnizație lunară netă de 700 de euro, echivalent în lei, iar în cel de-al doilea an o indemnizație lunară netă echivalentă cu 1.000 de euro. Pârâtul și-a asumat, de asemenea obligația de a-i asigura o indemnizație de efort lunară sub formă de hrană caldă, pentru fiecare zi de pregătire, precum și cazare gratuită în garsoniere și apartamente.

Pârâtul nu și-a respectat însă obligațiile prevăzute în contract. Prin sentința civilă nr.1522 din 31.01.2011, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a acestei acțiuni, reținând următoarele : Prin contractul încheiat între părți, reclamantul s-a obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât. Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă. Părțile au stabilit că reclamantul își va presta activitatea în schimbul unui salariu, fiind deci îndeplinită una dintre caracteristicile speciale ale unui contract individual de muncă. De asemenea, analizând obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin contract, prevăzute la art. 3.1 din acest contract instanța constată că acestea se încadrează în noțiunea de muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică.

Prin sentința civilă nr.3342 din 07.11.2011, Tribunalul Cluj a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca competența de soluționare a acțiunii și constatând ivirea conflictului de competență a sesizat Curtea de Apel Cluj. Tribunalul Cluj a reținut că reclamantul a investit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume de bani al căror izvor este contractul nenumit, încheiat între părți la data de 01.07.2008, înregistrat la Federația Română de Handbal la data de 18.08.2009. Sub aspectul excepției invocate de către pârâtă, instanța a apreciat că în speța dedusă judecății nu există elemente specifice dreptului muncii. Caracteristicile raportului juridic de muncă sunt stabilite de Codul Muncii în cuprinsul art.10, acestea fiind prestarea muncii de către salariat în beneficiul angajatorului, raportul de subordonare între angajat și angajator, precum și remunerarea muncii prestate prin plata salariului.

Contractul încheiat definește părțile ca fiind club sportiv și jucător, nicidecum ca angajat și angajator. Din analiza obligațiilor jucătorului cuprinse în contract nu rezultă sub nicio formă un raport de subordonare, jucătorul având obligații cu caracter preponderent sportiv, subordonarea existând în plan sportiv, în raport cu antrenorul echipei. Remunerarea corespunzătoare activității sale este numită în cuprinsul contractului ca fiind indemnizație (primă). Mai mult, contractul nu cuprinde alte caracteristici ale raportului juridic de muncă, respectiv răspunderea disciplinară și răspunderea patrimonială. Faptul că între părți nu există un raport juridic de muncă rezultă și din înregistrarea contractului încheiat, pentru opozabilitate, la Federația Română de Handbal și nu la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

De altfel, Ordinul Ministerului Muncii și protecției Sociale privind aprobarea clasificării ocupațiilor din România nr. 138/1995 actualizat, nu cuprinde ocupația de jucător de handbal. Examinând conflictul de competență dintre cele două instanțe, Curtea de Apel a reținut următoarele: Elementul esențial pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile. Curtea a constatat că potrivit art.14 alin.(2) lit. b din Legea nr.69/2000 a educației fizice și sportului în formă de la momentul începerii prestării activității sportive de către reclamant, respectiv 01.09.2008, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii.

Prin urmare, în speță este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislația muncii sau reprezintă o convenție civilă. Din analiza contractului încheiat între părți rezultă că aceste elemente sunt întrunite în raport de obligația reclamantului de a se pregăti și a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligația pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500 Euro în primul an și de 800 de Euro în al doilea an, precum și de a-i acorda alte drepturi specifice activității sportive (indemnizația de efort, prime de joc, transport, cazare (salariu) și, în fine, în raport de obligația reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele, regulamentele, hotărârile și deciziile organelor de conducere ale activității handbalistice, regulamentele de ordine interioară (subordonare față de angajator).

De asemenea, contractul încheiat între părți cuprinde clauzele esențiale prevăzute de art.17 alin.(2) Codul muncii, stabilind printre altele durata contractului (25 de zile – art.3.2 lit. i), durata normală a muncii exprimată în ore/zi (8 ore /zi, 6 zile/săptămână – art.3.1.lit.j), salariul de bază, precum și clauza încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită unei abateri grave (art.5.3 lit. d). Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenție civilă, având doar consecința antrenării răspunderii contravenționale pentru această omisiune. Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în ocupația de sportiv având codul 3475 din Ordinul nr.138/1995 (Codul ocupațiilor din România) care nu distinge în funcție de disciplina sportivă practicată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Clubul Sportiv U.C., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. S-a arătat că între părți nu a fost încheiat un contract individual de muncă în sensul Codului Muncii sau al Legii nr. 168/1999, având în vedere faptul că inti­matul nu are calitatea de sportiv de performanță profesionist în sensul art. 14 din Legea nr. 69/2000. Contractul încheiat este un contract nereglementat de legislația în vigoare dar absolut necesar pentru ca un sportiv să fie legitimat la un anumit club sportiv. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. b din Legea nr. 69/2000 (astfel cum aceasta era în vigoare la data încheierii contractului) contractul de muncă sau convenția civilă pot fi încheiate exclusiv de către sportivii de performanță profesioniști.

Intimatul nu are calitatea de sportiv de performanță profesionist întrucât nu este titularul unei licențe în acest sens [condiție expres prevăzută de art. 14 alin.(2) lit. a din Legea nr. 69/2000]. Calitatea de sportiv profesionist/handbalist profesionist se dobândește și se dovedește în condițiile Legii nr. 69/2000 și ale HG nr. 666/2003. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succes: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 C.proc.civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume dispozițiile Legii nr. 69/2000, considerând că acel contract încheiat între părți cuprinde clauzele specifice unui contract de muncă în sensul dispozițiilor legislației muncii (art.17 din Codul muncii). Astfel, sunt stipulate în cuprinsul contractului respectiv: durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condițiile încetării contractului prin concedierii în cazul săvârșirii unei abateri grave, iar în ceea ce privește modificarea contractului, se prevede expres că aceasta se realizează în condițiile legislației muncii. Prin contract sunt reglementate drepturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă și anume, obligația de prestare a activității sportive (a muncii), de către angajat și obligația de plată a angajatorului.

Fiind întrunite elementele esențiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat și subordonarea salariatului față de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă, precum și obligațiile asumate de părți ce au caracterul obligațiilor specifice raporturilor de muncă, în mod just instanța a stabilit că, din punct de vedere material, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului, în baza art.2 alin.(2) lit.c C.proc.civ. Criticile recurentului pârât Clubul Sportiv U.C. privind lipsa calității de „sportiv de performanță, profesionist” a reclamantului nu pot conduce la reținerea nelegalității sentinței recurate.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel Cluj, acțiunea dedusă judecății are natura unui conflict de muncă ce atrage competența de soluționare a tribunalului, dat fiind și faptul că în dispozițiile art.3.2 pct.2 (final) din contract încheiat între părți s-a stipulat calitatea de „handbalist profesionist” pentru reclamant conform art.14 din Legea nr.69/2000 a educației fizice și sportului. Nefiind incidente alte motive de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate și constatând că instanța a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat în baza art.312 C.proc.civ., cu menținerea sentinței recurate.