ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 677/2013

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta Ș.A. a chemat în judecată pe pârâtul Sport Club Municipal Craiova, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 8.600 RON, reprezentând drepturi salariale neachitate, contravaloarea a două salarii nete, actualizarea acestor creanțe cu rata inflației, obligarea la plata dobânzii legale calculată conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 pentru aceste creanțe, începând cu data scadenței și până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 659 din 27 martie 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliului sau reședința sau, după caz, sediul. De asemenea a reținut că aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Reținând și faptul că la data încheierii contractului de muncă, locul de muncă al reclamantei se afla în mun.

Craiova, precum și clauza contractuală cuprinsă la Cap. 7 pct. 4, în temeiul art. 159 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 9 mai 2012. În ședința publică de la 4 iulie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială. Prin Sentința nr. 7409 din 31 octombrie 2012, Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, prin art. 210 din Legea nr. 62/2010 fiind instituită și posibilitatea reclamantului salariat de a alege între instanța de domiciliu și instanța de la locul său de muncă. Norma de competență cuprinsă în cele două acte normative are caracter special și derogatoriu de la dreptul comun, competența revenind exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă reclamantul. Întrucât folosește sintagma "loc de muncă", Legea nr. 62/2011 instituie doar în favoarea salariatului posibilitatea alegerii instanței de la locul de muncă atunci când are calitatea de reclamant.

Ca urmare, competența alternativă la care se referă actele normative a fost instituită de lege doar în favoarea salariatului reclamant. În speță, la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să se adreseze Tribunalului Dâmbovița, ca instanță în circumscripția căreia își are locul de muncă, activând în cadrul clubului sportiv din Târgoviște, jud. Dâmbovița, domiciliu confirmat prin adresa emisă de Consiliul Local Municipal Târgoviște (fila 93) în 27 februarie 2012. Prin urmare, instanța a constatat că acest tribunal are competența soluționării prezentei cauze. Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență între cele două instanțe, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se da un regulator de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Legea dialogului social nr. 62/2011, aplicabilă speței, prevede în Capitolul VI - Conflictele individuale de muncă - care este procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă de către instanțele judecătorești. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 210 din lege „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Ca urmare, textul legii prevede o competență alternativă, la alegerea reclamantului, care poate opta între instanța competentă de la domiciliul său sau cea de la locul său de muncă.

În speță, reclamanta Ș.A. a arătat că la data introducerii acțiunii era jucătoare a echipei de baschet C.S.M. Târgoviște, motiv pentru care a și locuit efectiv și continuu în Municipiul Târgoviște, str. A.N. nr. 1, jud. Dâmbovița. Reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, care este instanța competentă în a cărei circumscripție își are locul de muncă și unde locuiește efectiv - municipiul Târgoviște. Față de considerentele reținute, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece prezenta acțiune este instanța inițial învestită cu soluționarea cauzei, respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013. Procesat de GGC - DG