ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 677/2013

Prin cererea

înregistrată la data de 27 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Dâmbovița,

reclamanta Ș.A. a chemat în judecată pe pârâtul Sport Club Municipal Craiova,

solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 8.600 RON, reprezentând

drepturi salariale neachitate, contravaloarea a două salarii nete, actualizarea

acestor creanțe cu rata inflației, obligarea la plata dobânzii legale calculată

conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 pentru aceste creanțe, începând cu

data scadenței și până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 659 din 27 martie 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția de

necompetență teritorială, invocată de pârâtă și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul

muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă

se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliului sau reședința sau, după caz, sediul. De asemenea a reținut că

aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art. 210 din Legea nr.

62/2011, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reținând și faptul că

la data încheierii contractului de muncă, locul de muncă al reclamantei se afla

în mun. Craiova, precum și clauza contractuală cuprinsă la Cap. 7 pct. 4, în

temeiul art. 159 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, la data de 9 mai 2012.

În ședința publică de

la 4 iulie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență

teritorială.

Prin Sentința nr.

7409 din 31 octombrie 2012, Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile

referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei rază

teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, prin art. 210 din

Legea nr. 62/2010 fiind instituită și posibilitatea reclamantului salariat de a

alege între instanța de domiciliu și instanța de la locul său de muncă.

Norma de competență

cuprinsă în cele două acte normative are caracter special și derogatoriu de la

dreptul comun, competența revenind exclusiv instanței în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă reclamantul.

Întrucât folosește sintagma

"loc de muncă", Legea nr. 62/2011 instituie doar în favoarea

salariatului posibilitatea alegerii instanței de la locul de muncă atunci când

are calitatea de reclamant. Ca urmare, competența alternativă la care se referă

actele normative a fost instituită de lege doar în favoarea salariatului

reclamant.

În speță, la data

formulării prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să se

adreseze Tribunalului Dâmbovița, ca instanță în circumscripția căreia își are

locul de muncă, activând în cadrul clubului sportiv din Târgoviște, jud.

Dâmbovița, domiciliu confirmat prin adresa emisă de Consiliul Local Municipal

Târgoviște (fila 93) în 27 februarie 2012.

Prin urmare, instanța

a constatat că acest tribunal are competența soluționării prezentei cauze.

Constatând că s-a

ivit un conflict negativ de competență între cele două instanțe, în temeiul

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru a se da un regulator de competență.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Legea dialogului

social nr. 62/2011, aplicabilă speței, prevede în Capitolul VI - Conflictele

individuale de muncă - care este procedura de soluționare a conflictelor

individuale de muncă de către instanțele judecătorești.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 210 din lege „cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești

competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul."

Ca urmare, textul

legii prevede o competență alternativă, la alegerea reclamantului, care poate

opta între instanța competentă de la domiciliul său sau cea de la locul său de

muncă.

În speță, reclamanta

Ș.A. a arătat că la data introducerii acțiunii era jucătoare a echipei de

baschet C.S.M. Târgoviște, motiv pentru care a și locuit efectiv și continuu în

Municipiul Târgoviște, str. A.N. nr. 1, jud. Dâmbovița.

Reclamanta a ales să

introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, care

este instanța competentă în a cărei circumscripție își are locul de muncă și

unde locuiește efectiv - municipiul Târgoviște.

Față de

considerentele reținute, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece

prezenta acțiune este instanța inițial învestită cu soluționarea cauzei,

respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG