ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2017

HOTĂRÂRE

22.09.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1331/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 aprilie 2016, reclamanta A. SA - S.R.T.F.C. Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 3.191 RON reprezentând prejudiciul cauzat societății conform Raportului de cercetare nr. x/PP/757/2012.

Prin Sentința nr. 2.328 din 7 iulie 2016, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, normă de competență cu caracter special și derogatoriu de la dreptul comun, potrivit căruia competența de soluționare a cauzei revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

S-a reținut că în cauză reclamantul își are sediul în București, nefiind relevant sediul sucursalei acesteia din Craiova.

La rândul său, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale și, prin Sentința nr. 3.010 din data de 26 aprilie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., această instanță a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției de declinare, s-a reținut că prin cererea de repunere a cauzei pe rol, din data de 17 martie 2017, la solicitarea instanței, reclamanta a precizat că acțiunea este formulată de către S.R.T.F.C. Craiova, în nume propriu.

Tribunalul a reținut că, întrucât sediul reclamantei S.R.T.F.C. Craiova, astfel cum a fost precizat, este în Craiova, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dolj.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 aprilie 2016, reclamanta A. SA, prin S.R.T.F.C. Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 3.191 RON reprezentând prejudiciul cauzat societății conform Raportului de cercetare nr. x/PP/757/2012.

Se reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora competența teritorială aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, sau după caz, sediul reclamantul.

Textul de lege sus-menționat instituie în cazul conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Tribunalul București, instanța în favoarea căreia Tribunalul Dolj și-a declinat competența în condițiile și termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu a invocat, la rândul său, excepția de necompetență teritorială până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate" astfel încât soluționarea cauzei a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate la Tribunalul București a fost cel din 3 octombrie 2016, termen la care instanța, în aplicarea art. 331 alin. (2) C. proc. civ. a amânat judecata la 14 noiembrie 2016 și a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a indica dacă a acționat în nume propriu sau în numele societății mamă, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

La termenul din 14 noiembrie 2016, s-a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților.

La data de 26 aprilie 2017, Tribunalul București, după ce a repus cauza pe rol, la cererea reclamantei, care a înaintat și un răspuns la clarificările solicitate de către instanță, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dolj.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței nu a fost invocată nici la primul termen de judecată cu părțile legal citate, nici la termenul acordat pentru lămuririle solicitate reclamantei, ci abia la momentul primirii răspunsului de la reclamantă, așadar după împlinirea termenului până la care trebuia efectuată verificarea competenței și, implicit, invocată necompetență instanței.

Chiar dacă lămuririle au fost solicitate pentru stabilirea persoanei reclamantului și au fost apreciate ca fiind utile și pentru stabilirea competenței, nu se poate considera că necompetența putea fi invocată abia după clarificarea aspectului pus în discuție, chiar cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care absența lămuririlor solicitate la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuție - în cauză, cel din 14 noiembrie 2016 -, nu împiedică operarea sancțiunii decăderii din exercițiul dreptului de a invoca excepția necompetenței teritoriale, pentru nerespectarea termenului legal, în aplicarea art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, nu se mai putea dezînvesti de soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În acest context, nu mai este necesară verificarea competenței din perspectiva persoanei reclamantei și a aplicării prevederilor art. 269 alin. (2) din C. muncii și în raport de răspunsul primit de la reclamantă, din care Tribunalul București a dedus că acțiunea ar fi fost formulată de către S.R.T.F.C. Craiova, în nume propriu.

Față de considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.