ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6667/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 6 iunie 2008,

reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată pe pârâtul G.D., solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 52.966,92 lei, reprezentând penalități de

întârziere calculate la debitul datorat, pentru neachitarea la termen a sumelor

datorate societății, precum și obligarea pârâtului la restituirea către

reclamantă a imprimatelor cu regim special personalizate A., cererea fiind

întemeiată pe dispozițiile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002 și Legea nr. 53/2003

– dispozițiile referitoare la răspunderea patrimonială a salariatului.

Prin sentința civilă nr. 6084 din 14

noiembrie 2008 a Tribunalului Dolj a fost declinată competența teritorială de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanța reținând că,

întrucât reclamanta are sediul social în București, competența soluționării

prezentei cauze aparține instanței în a cărei circumscripție reclamantul își

are domiciliul sau reședința, sau după caz, sediul social, conform

dispozițiilor art. 284 C. muncii.

Tribunalul București, secția a

VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 7130 din 12

noiembrie 2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență

S-a reținut că, la data introducerii

acțiunii reclamanta avea sediul sucursalei Oltenia a SC A.R.A. SA în municipiul

Craiova, iar textul legal ce reglementează competența de soluționare a

conflictelor de muncă nu cuprinde mențiuni exprese referitoare la sediul

principal sau secundar al societății reclamante, astfel că, de vreme ce

reclamanta a ales să se judece la instanța în circumscripția căreia se află

sediul unei sucursale a sa, acesteia îi revine competența de soluționare a

pricinii.

Asupra conflictului negativ de

competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Tribunalul

București este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă

judecății, pentru considerentele ce succed:

Între cele două instanțe de

judecată, Tribunalul Dolj și Tribunalul București există un conflict de competență,

fiind întrunite condițiile de incidență a dispozițiilor art. 20 C. proc. civ.

și anume: cele două instanțe au fost sesizate cu aceeași cerere, ambele s-au

declarat necompetente prin hotărâri rămase definitive, declinările între

instanțele sesizate sunt reciproce, și cel puțin una din aceste instanțe este

competentă.

Conform art. 284 alin. (2) C.

muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința, ori, după caz, sediul.

Aceasta dispoziție a legii derogă de la dreptul comun

reprezentat de art. 5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la

instanța domiciliului pârâtului.

Fiind vorba de o normă derogatorie,

ea este de o strictă interpretare, având un caracter imperativ, ceea ce duce la

concluzia că, din punct de vedere al teritorialității, părțile nu pot să deroge

și nici conveni asupra competenței instanței.

Așa fiind, în mod corect Tribunalul Dolj

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București în a cărei rază

teritorială își are sediul unitatea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

decembrie 2010.