ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4375/2010

Prin acțiunea

înregistrată la 5 ianuarie 2009 reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâta

SC D.E. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

constate nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului său de muncă și să

o oblige pe pârâtă la plata prejudiciului cauzat prin aceasta.

Prin Sentința civilă

nr. 1538 din 25 februarie 2009 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de judecare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul București a reținut următoarele:

Potrivit art. 284

alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă

se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are reclamantul

domiciliul sau reședința, după caz.

Cum în speță

reclamantul își are domiciliul în Craiova, competența de soluționare a cauzei

revine Tribunalului Dolj.

În drept a reținut

aplicabilitatea art. 158 alin. (1) și 159 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 4263/R din 10 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a respins ca

tardiv recursul declarat de reclamant împotriva sentinței, fără a statua asupra

excepției de necompetență teritorială admisă de tribunal.

Tribunalul Dolj și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului București,

pronunțând în acest sens Sentința civilă nr. 3970 din 11 decembrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Dolj a reținut următoarele:

Din datele înscrise

în actul de identitate al reclamantului, depus în copie la dosar, rezultă că,

la data sesizării instanței, acesta își avea reședința în București, astfel

încât Tribunalul București era competent să soluționeze cauza în baza art. 284

alin. (2) C. muncii.

Textul menționat

prevede o competență alternativă, în funcție de domiciliul sau reședința

reclamantului, instituită în favoarea acestuia.

Sesizată fiind cu

soluționarea conflictului negativ de competență între cele două tribunale din

circumscripțiile unor curți de apel diferite, Înalta Curtea constată

următoarele:

Într-adevăr, potrivit

art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă se

adresează instanței în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul

sau reședința, asupra textului de lege aplicabil cele două tribunale în

conflict având aceeași opinie.

În ceea ce privește

situația de fapt, se constată că, adresându-se Tribunalului București,

reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată adresa din București,

bd. I., sector 1, unde de fapt își avea reședința, și nu domiciliul. Acest fapt

a fost dovedit prin depunerea la dosar, într-o fază procesuală ulterioară, a

adeverinței de identitate, însoțită de viza de reședință.

În atare situație,

alegând să se adreseze Tribunalului București, reclamantul nu a încălcat norma

de competență teritorială absolută instituită prin art. 284 alin. (2) C.

muncii, iar trimiterea cauzei la instanța în raza căreia reclamantul își are

domiciliul nu se justifică.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va stabili, conform art. 22 alin. (3) și (5) C.

proc. civ. competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN