ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1894/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 11681/63/2012 la data de 2 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru T.R., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala pentru Romi, a solicitat instanței să constate existența unui contract individual de muncă încheiat între părți pe perioada 15 februarie 2009 - 31 iulie 2010, nulitatea încetării contractului individual de muncă prin Notificarea nr. 2857 din 08 iulie 2010, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada 01 august 2010 - 31 mai 2011 și înregistrarea contractului de muncă în registrul de evidență electronică a salariaților - REVISAL - pentru perioada 15 februarie 2009 - 31 mai 2011. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 10, 16, 58, 61, 62 și 74 din Legea nr. 53/2003 și ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin Sentința civilă nr. 8391 din data de 5 decembrie 2012, Tribunalul Dolj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că, potrivit clauzei inserate la pct. X.3 al Capitolului X, intitulat Clauze finale, în Contractul de prestări servicii nr. 205 din data de 29 ianuarie 2009, părțile pot alege ca pricinile să fie judecate de către alte instanțe decât acelea care sunt competente conform legii. În speță, prin clauza atributivă inserată în contract, părțile au stabilit ca orice dispută în legătură cu contractul încheiat se va soluționa de instanțele judecătorești competente din București.

În concluzie, a reținut Tribunalul Dolj, prin alegerea făcută de părți, Tribunalul București a devenit exclusiv competentă să judece litigiul cu care a fost învestită, orice altă instanță posibil competentă alternativ pierzând aceasta prerogativă, iar reclamantul este ținut să acționeze la instanța aleasă prin convenție. Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 158, art. 159 pct. 3 C. proc. civ, și ale art. 284 alin. (2) C. muncii. Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 5 februarie 2013, sub nr. 4791/3/2013.

Prin Sentința civilă nr. 11343 din data de 18 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și, constând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 din C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, cererile referitoare la aceste cauze adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar dacă sunt îndeplinite condițiile revăzute de C. proc.

civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. A mai reținut Tribunalul București că potrivit Deciziei nr. 1/2013, pronunțată în RIL, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) fost art. 284 alin. (2) C. muncii republicat, prin decizia pronunțată de Decizia nr. 1/2013, Înalta Curte a dezlegat în sensul că instanța competența teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul București a constatat că reclamant pentru T.R. este Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, potrivit adeziunii aflate la dosarul nr. 11681/63/2012, iar sediul reclamantului este situat în municipiul Craiova, motiv pentru care revine Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei. Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărei judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 20 pct 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cererii deduse judecății este un conflict de muncă, prin care reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru membrul de sindicat T.R. a solicitat, în principal, să se constate existența unui contract individual de muncă încheiat între T.R.

și pârâta Agenția Națională pentru Romi. Față de obiectul juridic dedus judecății, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 296 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii în temeiul cărora "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are sediul sau reședința ori, după caz, sediu coroborat cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora revine tribunalului competența de a soluționa conflictele de muncă.

Se mai observă că, prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în RIL, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sindicatele au legitimarea procesuală activă de a promova acțiuni în numele membrilor de sindicat, pentru valorificarea drepturilor subiective ale acestora, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, voința legiuitorului, exprimată în textul de lege respectiv, fiind confirmată ulterior de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat prin aceeași decizie în sensul că, deoarece organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuala activă, fiind reclamant, în determinarea competentei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, iar nu de cel al membrilor de sindicat în interesul cărora acționează, în scopul de a asigura o protecție mai eficientă drepturilor și intereselor membrilor de sindicat. Având în vedere și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., precum și faptul că în speță sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, jud. Dolj, Înalta Curte constă că instanța competentă să judece prezenta acțiune este instanța învestită inițial cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014. Procesat de GGC - AM