ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1894/2014

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 11681/63/2012 la data de 2 iulie 2012 pe rolul

Tribunalului Dolj, reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii

pentru T.R., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala pentru Romi, a

solicitat instanței să constate existența unui contract individual de muncă

încheiat între părți pe perioada 15 februarie 2009 - 31 iulie 2010, nulitatea

încetării contractului individual de muncă prin Notificarea nr. 2857 din 08

iulie 2010, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe

perioada 01 august 2010 - 31 mai 2011 și înregistrarea contractului de muncă în

registrul de evidență electronică a salariaților - REVISAL - pentru perioada 15

februarie 2009 - 31 mai 2011.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 10, 16, 58, 61, 62 și 74 din Legea nr. 53/2003 și

ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin Sentința civilă

nr. 8391 din data de 5 decembrie 2012, Tribunalul Dolj, secția de conflicte de

muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a

Tribunalului Dolj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a avut în vedere că, potrivit clauzei inserate la pct. X.3 al

Capitolului X, intitulat Clauze finale, în Contractul de prestări servicii nr.

205 din data de 29 ianuarie 2009, părțile pot alege ca pricinile să fie

judecate de către alte instanțe decât acelea care sunt competente conform

legii. În speță, prin clauza atributivă inserată în contract, părțile au

stabilit ca orice dispută în legătură cu contractul încheiat se va soluționa de

instanțele judecătorești competente din București.

În concluzie, a

reținut Tribunalul Dolj, prin alegerea făcută de părți, Tribunalul București a

devenit exclusiv competentă să judece litigiul cu care a fost învestită, orice

altă instanță posibil competentă alternativ pierzând aceasta prerogativă, iar

reclamantul este ținut să acționeze la instanța aleasă prin convenție.

Instanța a avut în

vedere și dispozițiile art. 158, art. 159 pct. 3 C. proc. civ, și ale art. 284

alin. (2) C. muncii.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a

fost înregistrată la data de 5 februarie 2013, sub nr. 4791/3/2013.

Prin Sentința civilă

nr. 11343 din data de 18 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și, constând ivit conflictul negativ de

competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Tribunalul a reținut

că potrivit dispozițiilor art. 269 din C. muncii, judecarea conflictelor de

muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii,

cererile referitoare la aceste cauze adresându-se instanței competente în a

cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după

caz, sediul, iar dacă sunt îndeplinite condițiile revăzute de C. proc. civ.

pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța

competentă pentru oricare dintre reclamanți.

A mai reținut

Tribunalul București că potrivit Deciziei nr. 1/2013, pronunțată în RIL, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea

sindicatelor nr. 54/2003, abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că organizațiile sindicale au

calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de

sindicat. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 269 alin. (2) fost art. 284 alin. (2) C. muncii republicat,

prin decizia pronunțată de Decizia nr. 1/2013, Înalta Curte a dezlegat în

sensul că instanța competența teritorial în soluționarea conflictelor de muncă

este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul București

a constatat că reclamant pentru T.R. este Sindicatul Administrației Publice

Forța Legii, potrivit adeziunii aflate la dosarul nr. 11681/63/2012, iar sediul

reclamantului este situat în municipiul Craiova, motiv pentru care revine

Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei.

Cu privire la

conflictul negativ de competență cu a cărei judecată a fost legal sesizată în

temeiul art. 20 pct 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Obiectul cererii

deduse judecății este un conflict de muncă, prin care reclamantul Sindicatul

Administrației Publice Forța Legii pentru membrul de sindicat T.R. a solicitat,

în principal, să se constate existența unui contract individual de muncă încheiat

între T.R. și pârâta Agenția Națională pentru Romi.

Față de obiectul

juridic dedus judecății, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 296 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii în

temeiul cărora "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare

la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are sediul sau reședința ori, după caz, sediu

coroborat cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora

revine tribunalului competența de a soluționa conflictele de muncă.

Se mai observă că,

prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în RIL, Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut că sindicatele au legitimarea procesuală activă de a promova acțiuni

în numele membrilor de sindicat, pentru valorificarea drepturilor subiective

ale acestora, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr.

54/2003, voința legiuitorului, exprimată în textul de lege respectiv, fiind

confirmată ulterior de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului

social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea

procesuală activă a acestor organizații.

Totodată, Înalta

Curte de Casație și Justiție a dezlegat prin aceeași decizie în sensul că,

deoarece organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuala activă,

fiind reclamant, în determinarea competentei teritoriale, potrivit art. 269

alin. (2) C. muncii, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, iar nu de

cel al membrilor de sindicat în interesul cărora acționează, în scopul de a

asigura o protecție mai eficientă drepturilor și intereselor membrilor de

sindicat.

Având în vedere și

prevederile art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., precum și faptul că în

speță sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, jud. Dolj, Înalta Curte

constă că instanța competentă să judece prezenta acțiune este instanța

învestită inițial cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM