ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 799/2017

HOTĂRÂRE

16.05.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 799/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 799/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/215/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia la restituirea sumei de 8.359 lei reprezentând plăți nedatorate și făcute către pârât de către reclamantă, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare efectuate cu acest proces.

Prin sentința nr. 9181 din data de 27 iunie 2016instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La adoptarea soluției au fost avute în vedere prevederile art. 211 din Legea nr. 62/2011 și s-a apreciat că, în contextul în care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 8.395 lei cu titlu de plăți nedatorate rezultate din raportul contractual de muncă încheiat între părți, natura dreptului pretins constituie obiectul unui conflict de muncă.

Judecătoria a dat eficiență și dispozițiilor art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, respectiv cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cauza a fost înregistrată la data de 15 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/63/2016.

Prin sentința nr. 3173 din data de 31 octombrie 2016 această instanță a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul Dolj a reținut că dispozițiile C. muncii reglementează competența teritorială expres și imperativ, fiind vorba despre o competență absolută, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

În plus, s-a arătat că această normă juridică constituie legea specială în raport de C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun, astfel că se aplică cu prioritate față de acesta și, cum în cauza de față reclamanta își are sediul în com. Livezi, județul Bistrița-Năsăud, instanța competentă să soluționeze pricina este Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Tribunalul Dolj a făcut aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, precum și ale art. 208, art. 210 și art. 211 din Legea nr. 62/2011.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin sentința nr. 350/F din data de 28 februarie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a acestui tribunal, invocată de reclamanta SC A. SRL, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivare, instanța a reținut că este esențial a se observa că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 8.395 lei, reprezentând plăți nedatorate și făcute către pârât, precum și că prezenta pricină a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ.

De asemenea, s-a arătat că, prin notele de ședință depuse la dosar, reclamanta a precizat că în speță sunt incidente prevederile dreptului comun cu privire la plata nedatorată și nu înțelege să se judece în limitele prevăzute de legislația muncii.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a mai apreciat că intenția reclamantei de a se judeca potrivit dreptului comun a fost întărită și de faptul că a înregistrat cererea de chemare în judecată la Judecătoria Craiova și a depus chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, în condițiile în care, potrivit art. 270 C. muncii, cauzele având ca obiect conflicte de muncă sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Raportat la aceste rețineri, tribunalul a constatat intenția reclamantei de a se judeca acțiunea conform dreptului comun și a apreciat că nu se poate reține, raportat la dispozițiile art. 22 C. proc. civ., că instanța trebuia să recalifice acțiunea dedusă judecății ca fiind un conflict de muncă, aceasta nefiind intenția reclamantei, iar în caz particular, între aceleași părți s-a derulat deja un proces cu acest obiect, Dosarul nr. x/63/2013, finalizat cu Decizia nr. 5988 din data de 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Totodată, cu privire la invocarea de către părți a art. 126 C. proc. civ., instanța a apreciat că, față de excepția necompetenței materiale, în prezentul dosar nu se poate da eficiență acestei înțelegeri, întrucât alegerea de competență nu este posibilă în ipoteza competenței materiale și nici în cazul competenței teritoriale exclusive.

Față de cele anterior arătate și de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) și ale art. 107 C. proc. civ., Tribunalul Bistrița-Năsăud a apreciat că Judecătoria Craiova este instanța competentă a soluționa prezentul litigiu.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în speța de față, Înalta Curte reține că Judecătoria Craiova, secția civilă, admițând excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care, la rândul său, s-a apreciat necompetent teritorial să soluționeze litigiul și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a trimis cauza la Judecătoria Craiova, admițând excepția necompetenței materiale, invocată de către reclamantă.

Norma de competență incidentă raportului juridic litigios a fost apreciată de către Judecătoria Craiova ca fiind cea prevăzută de art.

208 și art. 210 raportat la art. 211 din Legea nr. 62/2011. Aceleași dispoziții au fost avute în vedere și de Tribunalul Dolj care a reținut în plus și prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, în timp ce, Tribunalul Bistrița-Năsăud a făcut aplicarea art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 107 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în esență, aspectul care a determinat generarea conflictului negativ de competență îl reprezintă calificarea obiectului prezentului litigiu ca fiind un litigiu civil (Tribunalul Bistrița-Năsăud) sau unul circumscris legislației muncii (Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj).

Sub acest aspect, se reține că, prin demersul juridic cu care a învestit instanța, reclamanta a solicitat restituirea unei sume de bani reprezentând plăți nedatorate și făcute către pârât, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată în fața Judecătoriei Craiova, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, apreciind că natura dreptului pretins constituie obiectul unui conflict de muncă și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 208, art. 210 și art. 211 din Legea nr. 62/2011.

Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat respingerea excepției lipsei competenței materiale a judecătoriei, arătând că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ., nefiind lămurită natura juridică a sumelor plătite, pârâtul ridicând aceste sume și instanța urmând să lămurească natura juridică a acestora, în condițiile în care pârâtul neagă că ar fi luat aceste sume.

Judecătoria Craiova a apreciat că natura dreptului pretins constituie obiectul unui conflict de muncă având în vedere că suma pretinsă cu titlu de plată nedatorată rezultă din contractul de muncă pe care pârâtul B. l-a avut cu reclamanta SC A. SRL.

Înalta Curte apreciază că în litigiul pendinte nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., în raport de care judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, având în vedere că, din actele dosarului, nu rezultă încheierea unui astfel de acord expres.

Pe de o parte, reclamantul a susținut că acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ., iar, pe de altă parte, pârâtul a considerat că obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă, guvernat de dispozițiile speciale din această materie.

Conform art. 266 C. muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de acest act normativ, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit acestui cod.

Legea nr. 62/2011, în art. 1 lit. n), definește conflictul de muncă ca fiind conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

Potrivit

art. 256

C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat să o restituie, iar Legea nr. 62/2011 prevede la

art. 211

lit. c) că „plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, suma de bani a cărei restituire se solicită de către reclamantă a fost plătită de către aceasta pârâtului în temeiul unui raport de muncă născut ca urmare a contractului de muncă care a existat între părți, astfel că, obiectul prezentului litigiu se circumscrie cauzelor din materia dreptului muncii.

În plus se constată și că, în fața Tribunalului Dolj, nici instanța și nici părțile nu au invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, nefiind contestată calificarea dată de către Judecătoria Craiova litigiului în sensul că acesta reprezintă un conflict de muncă, declinarea dispusă de către Tribunalul Dolj fiind efectul admiterii excepției necompetenței teritoriale a instanței, ce a fost invocată din oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legi, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererile privitoare la conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

De asemenea, prevederile art. 208 din Legea nr. 62/2011 statuează că tribunalul soluționează în primă instanță pricinile având ca obiect conflicte de muncă, iar art. 210 din același act normativ stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dispozițiile legale anterior enunțate, reprezintă legislația specială aplicabilă în materia conflictelor de muncă și sunt derogatorii de la prevederile dreptului comun, potrivit principiului specialia generalib dolari SUA erogant.

Potrivit acestui

principiu juridic, norma specială derogă de la norma generală și este de strictă interpretare la cazul respectiv.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.

Totodată, Înalta Curte reține că în materia conflictelor de muncă, competența teritorială este stabilită exclusiv în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul sau locul de muncă reclamantul, acesta fiind motivul pentru care în cauză nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora părțile au arătat că înțeleg să se judece în fața Tribunalului Dolj.

Prin urmare, având în vedere că din actele dosarului rezultă că sediul reclamantei SC A. SRL este în com. Livezile, județul Bistrița-Năsăud, în raport de dispozițiile anterior evocate, competența de soluționare a prezentului litigiu,care este guvernat de legislația muncii, aparține Tribunalului Bistrița-Năsăud.