ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8661/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 17512/211/2010, reclamantul P.M.C. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.S.U. Cluj, solicitând ca pârâtul să fie obligat să îi plătească suma de 10.606,96 euro reprezentând salariu restant sau neachitat integral pentru perioada iulie 2008, contravaloare masă și chirie pentru lunile noiembrie 2009 - februarie 2010. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență prin contractul încheiat la data de 01 iulie 2008 reclamantul a devenit jucător al clubului sportiv pârât. Prin contractul menționat pârâtul s-a obligat să achite reclamantului pentru primul an o indemnizație lunară netă de 700 de euro, echivalent în lei, iar în cel de-al doilea an o indemnizație lunară netă echivalentă cu 1.000 de euro.

Pârâtul și-a asumat, de asemenea obligația de a-i asigura o indemnizație de efort lunară sub formă de hrană caldă, pentru fiecare zi de pregătire, precum și cazare gratuită în garsoniere și apartamente. Pârâtul nu și-a respectat însă obligațiile prevăzute în contract. Prin Sentința civilă nr. 1522 din 31 ianuarie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a acestei acțiuni. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin întâmpinarea formulată pârâtul își exprimă opinia că în speță nu ne aflăm în cadrul unui litigiu de muncă întrucât între părți nu a fost încheiat un contract de muncă în sensul C. muncii sau al Legii nr. 168/1999 având în vedere că reclamantul nu are calitatea de sportiv de performanță în sensul Legii nr. 168/1999.

Prin contractul încheiat între părți care face obiectul prezentei cauze, reclamantul s-a obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât. Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă. Potrivit art. 10 C. muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”. În speță se observă în primul rând că părțile au stabilit că reclamantul își va presta activitatea în schimbul unui salariu, fiind deci îndeplinită una dintre caracteristicile speciale ale unui contract individual de muncă.

De asemenea, analizând obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin contract, prevăzute la art. 3.1 din acest contract instanța constată că acestea se încadrează în noțiunea de muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică. Prin Sentința civilă nr. 3342 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competența de soluționare a acțiunii și constatând ivirea conflictului de competență a sesizat Curtea de Apel Cluj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume de bani al căror izvor este contractul nenumit, încheiat între părți la data de 01 iulie 2008, înregistrat la Federația Română de Handbal la data de 18 august 2009. Sub aspectul excepției invocate de către pârâtă, instanța a apreciat că în speța dedusă judecății nu există elemente specifice dreptului muncii. Caracteristicile raportului juridic de muncă sunt stabilite de C. muncii în cuprinsul art. 10, acestea fiind prestarea muncii de către salariat în beneficiul angajatorului, raportul de subordonare între angajat și angajator, precum și remunerarea muncii prestate prin plata salariului.

Contractul încheiat definește părțile ca fiind club sportiv și jucător, nicidecum ca angajat și angajator. Din analiza obligațiilor jucătorului cuprinse în contract nu rezultă sub nicio formă un raport de subordonare, jucătorul având obligații cu caracter preponderent sportiv, subordonarea existând în plan sportiv, în raport cu antrenorul echipei. Remunerarea corespunzătoare activității sale este numită în cuprinsul contractului ca fiind indemnizație (primă). Mai mult, contractul nu cuprinde alte caracteristici ale raportului juridic de muncă, respectiv răspunderea disciplinară și răspunderea patrimonială. Faptul că între părți nu există un raport juridic de muncă rezultă și din înregistrarea contractului încheiat, pentru opozabilitate, la Federația Română de Handbal și nu la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

De altfel, Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind aprobarea clasificării ocupațiilor din România nr. 138/1995 actualizat, nu cuprinde ocupația de jucător de handbal. Examinând conflictul de competență dintre cele două instanțe, Curtea de Apel a constatat următoarele: Elementul esențial pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile. În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului în formă de la momentul începerii prestării activității sportive de către reclamant, respectiv 01 septembrie 2008, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii.

Prin urmare, în speță este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislația muncii sau reprezintă o convenție civilă. Din analiza contractului încheiat între părți rezultă că aceste elemente sunt întrunite în raport de obligația reclamantului de a se pregăti și a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligația pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500 euro în primul an și de 800 de euro în al doilea an, precum și de a-i acorda alte drepturi specifice activității sportive (indemnizația de efort, prime de joc, transport, cazare (salariu) și, în fine, în raport de obligația reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele, regulamentele, hotărârile și deciziile organelor de conducere ale activității handbalistice, regulamentele de ordine interioară (subordonare față de angajator).

De asemenea, contractul încheiat între părți cuprinde clauzele esențiale prevăzute de art. 17 alin. (2) C. muncii, stabilind printre altele durata contractului (01 septembrie 2008 - 30 iunie 2010 - art. 2.1), durata concediului [ 25 de zile - art. 3.2 lit. i) ] , durata normală a muncii exprimată în ore/zi [ 8 ore/zi, 6 zile/săptămână - art. 3.1.lit. j) ] , salariul de bază, precum și clauza încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită unei abateri grave [ art. 5.3 lit. d) ] . Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenție civilă, având doar consecința antrenării răspunderii contravenționale pentru această omisiune.

Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în ocupația de sportiv având codul 3475 din Ordinul nr. 138/1995 (Codul ocupațiilor din România) care nu distinge în funcție de disciplina sportivă practicată. Împotriva deciziei a declarat recurs C.S.U. Cluj-Napoca care a criticat sentința recurată prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. Se arată că între părți nu a fost încheiat un contract individual de muncă în sensul C. muncii sau al Legii nr. 168/1999, având în vedere faptul că intimatul nu are calitatea de sportiv de performanță profesionist în sensul art. 14 din Legea nr. 69/2000. Contractul încheiat este un contract nereglementat de legislația în vigoare dar absolut necesar pentru ca un sportiv să fie legitimat la un anumit club sportiv.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 69/2000 (astfel cum aceasta era în vigoare la data încheierii contractului) contractul de muncă sau convenția civilă pot fi încheiate exclusiv de către sportivii de performanță profesioniști. Contrar celor reținute prin sentința recurată, intimatul nu are calitatea de sportiv de performanță profesionist întrucât nu este titularul unei licențe în acest sens [ condiție expres prevăzută de art. 14, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 69/2000 ] . Se consideră că, calitatea de sportiv profesionist/handbalist profesionist se dobândește și se dovedește în condițiile Legii nr. 69/2000 și ale H.G. nr. 666/2003, ceea ce nu este cazul în speță.

Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succes: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume dispozițiile Legii nr. 69/2000, considerând că acel contract încheiat între părți cuprinde clauzele specifice unui contract de muncă în sensul dispozițiilor legislației muncii (art. 17 C. muncii).

Astfel, sunt stipulate în cuprinsul contractului respectiv: durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condițiile încetării contractului prin concedierii în cazul săvârșirii unei abateri grave, iar în ceea ce privește modificarea contractului, se prevede expres că aceasta se realizează în condițiile legislației muncii. Prin contract sunt reglementate drepturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă și anume, obligația de prestare a activității sportive (a muncii), de către angajat și obligația de plată a angajatorului.

Fiind întrunite elementele esențiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat și subordonarea salariatului față de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă, precum și obligațiile asumate de părți ce au caracterul obligațiilor specifice raporturilor de muncă, în mod just instanța a stabilit că, din punct de vedere material, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului, în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ. Criticile recurentului-pârât C.S.U. Cluj privind lipsa calității de „sportiv de performanță, profesionist” a reclamantului nu pot conduce la reținerea nelegalității sentinței recurate.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel Cluj, acțiunea dedusă judecății are natura unui conflict de muncă ce atrage competența de soluționare a Tribunalului, dat fiind și faptul că în dispozițiile art. 3.2 pct. 2 (final) din contract încheiat între părți s-a stipulat calitatea de „handbalist profesionist” pentru reclamant conform art. 14 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Nefiind incidente alte motive de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate și constatând că instanța a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., cu menținerea sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.S.U. Cluj împotriva Sentinței nr. 20/F din 29 august 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.