ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8661/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Cluj-Napoca sub nr. 17512/211/2010, reclamantul P.M.C. l-a chemat în judecată

pe pârâtul C.S.U. Cluj, solicitând ca pârâtul să fie obligat să îi plătească

suma de 10.606,96 euro reprezentând salariu restant sau neachitat integral

pentru perioada iulie 2008, contravaloare masă și chirie pentru lunile

noiembrie 2009 - februarie 2010.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat în esență prin contractul încheiat la data de 01 iulie

2008 reclamantul a devenit jucător al clubului sportiv pârât. Prin contractul

menționat pârâtul s-a obligat să achite reclamantului pentru primul an o

indemnizație lunară netă de 700 de euro, echivalent în lei, iar în cel de-al

doilea an o indemnizație lunară netă echivalentă cu 1.000 de euro. Pârâtul și-a

asumat, de asemenea obligația de a-i asigura o indemnizație de efort lunară sub

formă de hrană caldă, pentru fiecare zi de pregătire, precum și cazare gratuită

în garsoniere și apartamente. Pârâtul nu și-a respectat însă obligațiile

prevăzute în contract.

Prin Sentința civilă

nr. 1522 din 31 ianuarie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat în favoarea

Tribunalului Cluj competența de soluționare a acestei acțiuni.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că, prin întâmpinarea formulată pârâtul își exprimă opinia

că în speță nu ne aflăm în cadrul unui litigiu de muncă întrucât între părți nu

a fost încheiat un contract de muncă în sensul C. muncii sau al Legii nr.

168/1999 având în vedere că reclamantul nu are calitatea de sportiv de

performanță în sensul Legii nr. 168/1999.

Prin contractul

încheiat între părți care face obiectul prezentei cauze, reclamantul s-a

obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât. Din analiza

clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile

speciale ale unui contract de muncă.

Potrivit art. 10 C.

muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o

persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub

autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei

remunerații denumite salariu”.

În speță se observă

în primul rând că părțile au stabilit că reclamantul își va presta activitatea

în schimbul unui salariu, fiind deci îndeplinită una dintre caracteristicile

speciale ale unui contract individual de muncă.

De asemenea, analizând

obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin contract, prevăzute la art.

3.1 din acest contract instanța constată că acestea se încadrează în noțiunea

de muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau

juridică.

Prin Sentința civilă

nr. 3342 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a declinat în favoarea

Judecătoriei Cluj-Napoca competența de soluționare a acțiunii și constatând

ivirea conflictului de competență a sesizat Curtea de Apel Cluj.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Cluj a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul a

învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor

sume de bani al căror izvor este contractul nenumit, încheiat între părți la

data de 01 iulie 2008, înregistrat la Federația Română de Handbal la data de 18

august 2009.

Sub aspectul

excepției invocate de către pârâtă, instanța a apreciat că în speța dedusă

judecății nu există elemente specifice dreptului muncii. Caracteristicile

raportului juridic de muncă sunt stabilite de C. muncii în cuprinsul art. 10,

acestea fiind prestarea muncii de către salariat în beneficiul angajatorului,

raportul de subordonare între angajat și angajator, precum și remunerarea

muncii prestate prin plata salariului.

Contractul încheiat

definește părțile ca fiind club sportiv și jucător, nicidecum ca angajat și

angajator. Din analiza obligațiilor jucătorului cuprinse în contract nu rezultă

sub nicio formă un raport de subordonare, jucătorul având obligații cu caracter

preponderent sportiv, subordonarea existând în plan sportiv, în raport cu

antrenorul echipei.

Remunerarea

corespunzătoare activității sale este numită în cuprinsul contractului ca fiind

indemnizație (primă). Mai mult, contractul nu cuprinde alte caracteristici ale

raportului juridic de muncă, respectiv răspunderea disciplinară și răspunderea

patrimonială.

Faptul că între părți

nu există un raport juridic de muncă rezultă și din înregistrarea contractului

încheiat, pentru opozabilitate, la Federația Română de Handbal și nu la Inspectoratul

Teritorial de Muncă. De altfel, Ordinul Ministerului Muncii și Protecției

Sociale privind aprobarea clasificării ocupațiilor din România nr. 138/1995

actualizat, nu cuprinde ocupația de jucător de handbal.

Examinând conflictul

de competență dintre cele două instanțe, Curtea de Apel a constatat

următoarele:

Elementul esențial

pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă

judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți, pe care

reclamantul își întemeiază pretențiile.

În acest sens, Curtea

constată că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a

educației fizice și sportului în formă de la momentul începerii prestării

activității sportive de către reclamant, respectiv 01 septembrie 2008, sportivul

profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă

scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile

legii.

Prin urmare, în speță

este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislația

muncii sau reprezintă o convenție civilă.

Din analiza

contractului încheiat între părți rezultă că aceste elemente sunt întrunite în

raport de obligația reclamantului de a se pregăti și a juca handbal în cadrul

echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligația pârâtei de a-i

achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500

euro în primul an și de 800 de euro în al doilea an, precum și de a-i acorda

alte drepturi specifice activității sportive (indemnizația de efort, prime de

joc, transport, cazare (salariu) și, în fine, în raport de obligația

reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele, regulamentele,

hotărârile și deciziile organelor de conducere ale activității handbalistice,

regulamentele de ordine interioară (subordonare față de angajator).

De asemenea,

contractul încheiat între părți cuprinde clauzele esențiale prevăzute de art.

17 alin. (2) C. muncii, stabilind printre altele durata contractului (01

septembrie 2008 - 30 iunie 2010 - art. 2.1), durata concediului

[

25 de zile - art. 3.2

lit. i)

]

, durata normală a

muncii exprimată în ore/zi

[

8

ore/zi, 6 zile/săptămână - art. 3.1.lit. j)

]

, salariul de bază, precum și clauza

încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită

unei abateri grave

[

art. 5.3 lit. d)

]

.

Neînregistrarea

contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o

convenție civilă, având doar consecința antrenării răspunderii contravenționale

pentru această omisiune.

Activitatea desfășurată

de reclamant se încadrează în ocupația de sportiv având codul 3475 din Ordinul

nr. 138/1995 (Codul ocupațiilor din România) care nu distinge în funcție de

disciplina sportivă practicată.

Împotriva deciziei a

declarat recurs C.S.U. Cluj-Napoca care a criticat sentința recurată prin

prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că între

părți nu a fost încheiat un contract individual de muncă în sensul C. muncii

sau al Legii nr. 168/1999, având în vedere faptul că intimatul nu are calitatea

de sportiv de performanță profesionist în sensul art. 14 din Legea nr. 69/2000.

Contractul încheiat este un contract nereglementat de legislația în vigoare dar

absolut necesar pentru ca un sportiv să fie legitimat la un anumit club sportiv.

Conform dispozițiilor

art. 14 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 69/2000 (astfel cum aceasta era în

vigoare la data încheierii contractului) contractul de muncă sau convenția

civilă pot fi încheiate exclusiv de către sportivii de performanță profesioniști.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, intimatul nu are calitatea de

sportiv de performanță profesionist întrucât nu este titularul unei licențe în

acest sens

[

condiție expres

prevăzută de art. 14, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 69/2000

]

.

Se consideră că,

calitatea de sportiv profesionist/handbalist profesionist se dobândește și se

dovedește în condițiile Legii nr. 69/2000 și ale H.G. nr. 666/2003, ceea ce nu

este cazul în speță.

Analizând decizia

recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succes:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume

dispozițiile Legii nr. 69/2000, considerând că acel contract încheiat între

părți cuprinde clauzele specifice unui contract de muncă în sensul

dispozițiilor legislației muncii (art. 17 C. muncii).

Astfel, sunt

stipulate în cuprinsul contractului respectiv: durata contractului, durata

concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condițiile încetării

contractului prin concedierii în cazul săvârșirii unei abateri grave, iar în

ceea ce privește modificarea contractului, se prevede expres că aceasta se

realizează în condițiile legislației muncii.

Prin contract sunt

reglementate drepturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă și

anume, obligația de prestare a activității sportive (a muncii), de către

angajat și obligația de plată a angajatorului.

Fiind întrunite

elementele esențiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de

către salariat și subordonarea salariatului față de angajator, având în vedere

caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă,

precum și obligațiile asumate de părți ce au caracterul obligațiilor specifice

raporturilor de muncă, în mod just instanța a stabilit că, din punct de vedere

material, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului, în baza

art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.

Criticile

recurentului-pârât C.S.U. Cluj privind lipsa calității de „sportiv de

performanță, profesionist” a reclamantului nu pot conduce la reținerea

nelegalității sentinței recurate.

Așa cum a reținut și

Curtea de Apel Cluj, acțiunea dedusă judecății are natura unui conflict de

muncă ce atrage competența de soluționare a Tribunalului, dat fiind și faptul

că în dispozițiile art. 3.2 pct. 2 (final) din contract încheiat între părți

s-a stipulat calitatea de „handbalist profesionist” pentru reclamant conform

art. 14 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului.

Nefiind incidente

alte motive de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea sentinței

recurate și constatând că instanța a pronunțat o hotărâre cu respectarea

dispozițiilor incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

recursul ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., cu menținerea sentinței

recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul C.S.U. Cluj împotriva Sentinței nr. 20/F din 29

august 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2011.