ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4966/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 8 aprilie 2010, reclamantul D.R. a

chemat în judecată pe pârâtul C.S.H.V. Pitești, solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 38.430 RON, în baza contractului individual de muncă pe

durată determinată și a actului adițional aferent, precum și la plata de

daune-interese și daune morale în cuantum de 10.000 RON.

La termenul de

judecată din data de 4 mai 2011, Tribunalul Argeș a pus în discuția părților

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și analizând-o cu

prioritate, prin Sentința civilă nr. 933 din 6 mai 2011 a admis-o și a declinat

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești.

Judecătoria Pitești,

prin Sentința civilă nr. 543 din 20 ianuarie 2012 a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cu motivarea

că între părți s-a încheiat un contract de muncă pentru o perioadă de 1 an, ce

vizează prestarea activității de handbal, activitate autorizată de

profesioniști și potrivit O.U.G. nr. 56/2007, reclamantului i s-a eliberat un

permis de ședere pe teritoriul României, astfel că autorizația de muncă este

documentul oficial ce dă dreptul titularului să fie încadrat în muncă sau

detașat în România la un singur angajator pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu

posibilitatea prelungirii pe intervale de până la 12 luni.

Așa fiind, în baza

art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., Judecătoria Pitești a declinat

competența în favoarea Tribunalului Argeș.

Această ultimă

instanță, prin încheierea din 12 martie 2012 a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești.

Prin Sentința civilă

nr. 23 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a stabilit

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.R. în favoarea

Tribunalului Argeș.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul este

cetățean sârb, i s-a eliberat un permis de ședere pe teritoriul României, a

fost angajat pe o perioadă determinată de 1 an să presteze activitate sportivă

de handbal, în temeiul unui contract de muncă.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007, privind încadrarea în muncă și

detașarea străinilor pe teritoriul României autorizația de muncă este

documentul special eliberat în condițiile legii, care dă dreptul titularului să

fie încadrat în muncă sau detașat în România la un singur angajator și pe o

singură funcție.

Curtea a mai reținut

că deși în contract nu s-a specificat că este vorba despre un contract

individual de muncă, natura juridică a acestui act nu poate fi decât cea a unui

contract individual de muncă, din moment ce reclamantul a fost încadrat în baza

O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007 care reglementează încadrarea în muncă a

străinilor pe teritoriul României.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul C.S.H.V. Pitești invocând motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele critici

de nelegalitate:

Normele incidente

care reglementează practicarea sportului de performanță de către sportivi

profesioniști români și/sau străini, sunt cele prevăzute de Legea nr. 69/2000 a

educației fizice și sportului, respectiv, Regulamentul de aplicare a acestuia

aprobat prin H.G. nr. 884/2001.

Că potrivit art. 14

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 sportivul profesionist este cel care,

între alte condiții impuse de lege, încheie în formă scrisă, cu o structură

sportivă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile

legii.

Sportivii străini pot

desfășura activitate ca sportivi profesioniști la o structură sportivă din

România, în baza unui permis de muncă eliberat în condițiile legii.

În raport cu textele

menționate, recurenta apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii

nr. 69/2000, care au caracter special față de Codul Muncii, nefiind nevoie de

încheierea niciunui contract individual de muncă, sportivii români sau străini

putând opta între a încheia un contract individual de muncă supus legislației

muncii sau convenție civilă.

Că ceea ce trebuie

avut în vedere la analiza incidenței O.U.G. nr. 56/2007, este scopul, finalitatea

urmărită de legiuitor, prin impunerea condiției pentru cetățenii străini, de a

obține autorizația de muncă, astfel cum dispun dispozițiile art. 4 alin. (2)

din această ordonanță.

În considerarea celor

de mai sus, recurentul a solicitat că, în raport cu dispozițiile art. 1 pct. 1,

și art. 10 pct. 1 C. proc. civ. competența de soluționare a prezentei cauze

revine Judecătoriei Pitești.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazurile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul formulat este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce succed:

Legea nr. 69/2000,

reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație

fizică și sport în România.

În Cap. IV, intitulat

"Sportul de performanță" la art. 14 alin. (5) al Legii nr. 69/2000,

se prevede că sportivii străini pot desfășura activitate ca sportivi

profesioniști la o structură sportivă din România, în baza permisului de muncă

eliberat în condițiile legii.

Prin O.U.G. nr. 56

din 20 iunie 2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe

teritoriul României sunt reglementate condițiile ce se vor a fi îndeplinite

pentru obținerea autorizației de muncă în vederea admiterii pe teritoriul

României a străinilor.

Potrivit art. 6 alin.

(1) lit. e), autorizația de muncă pentru sportivi dă dreptul sportivilor

profesioniști să fie încadrați în muncă la un singur angajator român, al cărui

obiect principal de activitate îl constituie desfășurarea de activități

sportive, pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pe

noi intervale de până la 12 luni.

Potrivit art. 17

alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, angajatorul are obligația să înregistreze

contractul individual de muncă încheiat în baza autorizației de muncă la

inspectoratul teritorial de muncă, în termenul prevăzut de lege.

În consecință, din

coroborarea textelor mai sus menționate, rezultă fără putință de tăgadă că în

speță avem de a face cu un conflict de muncă ce trebuie soluționat de tribunal,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauza de față va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul C.S.H.V. Pitești împotriva Sentinței civile nr. 23 din 06

aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - CT