ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3550/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la 4 noiembrie

2009, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul P.I. jun. a chemat în judecată

pe pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 500.000 euro daune morale pentru prejudiciul suferit de tatăl

său, P.I. (decedat la data de 27 iulie 1972), prin măsura arestării preventive

și a condamnării, potrivit Sentinței penale nr. 1246/1951 a Tribunalului

Militar Timișoara.

Prin Sentința civilă

nr. 1973/PI din 5 iulie 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale către

reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în baza probelor administrate în cauză,

că tatăl reclamantului, P.I., zis B.S., a fost condamnat la 1 an închisoare

corecțională prin Sentința nr. 246/1951 pronunțată de Tribunalul Militar

Timișoara în Dosarul nr. 866/1951, pentru săvârșirea infracțiunii de delict de

omisiunea denunțării prev. de art. 228 C. pen.

Din sentința penală

de condamnare, tribunalul a reținut că organizația ilegală "Spada lui

M.", din care făcea parte și tatăl reclamantului, a avut o întrunire la

data de 26 aprilie 1951 la domiciliul acestuia cu scopul de a li se arăta

membrilor organizației scopul și modul de luptă al acestei organizații

împotriva democrației populare a R.P.R. întrucât ședința a fost descoperită,

membrii organizației au fost arestați și apoi condamnați.

Reținând că pedeapsa

de 1 an aplicată tatălui reclamantului prin Sentința nr. 246/1951 a

Tribunalului Militar Timișoara a fost executată, tribunalul a făcut aplicarea

art. l lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 și a acordat reclamantului suma de

5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 605 din 16 martie 2001, a respins

apelul reclamantului și a admis apelul pârâtului, cu consecința schimbării

sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii.

În primul rând,

instanța de apel a constatat că referirile tribunalului la reclamantul P.I. jr.

în cuprinsul sentinței apelate reprezintă o eroare materială câtă vreme acesta

a decedat la data de 24 decembrie 2009, iar în cauză a fost introdus în

calitate de reclamant fiul acestuia P.I.

Cu privire la cererea

reclamantului formulată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate

ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, s-a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește

efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale

asupra cauzei de față, instanța de apel a avut în vedere că sunt aplicabile

dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora "Dispozițiile din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției".

De asemenea, s-a

arătat că sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din

Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Astfel, având în

vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a

fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în

intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord

prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au

încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu

mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind

desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii, respectiv

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, curtea de apel a apreciat că

se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului, cu consecința

schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamantul care, prin motivele de recurs formulate,

face o prezentare a situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în fazele

procesuale anterioare, susținând că prin probele administrate în cauză a făcut

dovada că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său. A mai susținut că

stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial

include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat

este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca

atare.

Înalta Curte, la

termenul din 18 mai 2012, a invocat excepția nulității recursului, față de

prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru

următoarele considerente:

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie

să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția

pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin decizia

dată, instanța de apel a schimbat în tot soluția primei instanțe prin care

reclamantului i-au fost acordate daune morale, cu consecința respingerii

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie

2010, în condițiile în care decizia recurată a fost pronunțată la 16 martie

2011, deci, ulterior momentului producerii efectelor obligatorii ale deciziei

Curții Constituționale.

În aceste condiții,

era necesar ca recurentul reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia

instanței de apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca

urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale și nu să invoce aspecte

privind fondul cauzei. Motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate,

expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așadar, prin motivele

de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și

conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate

prin care să combată argumentele expuse de instanța anterioară în

considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speță nu se

verifică.

În consecință, Înalta

Curte, reținând că recurentul reclamant și-a încălcat aceste obligații

procedurale, constată că în cauză devine incidență sancțiunea nulității căii de

atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va

dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul P.I.

împotriva Deciziei nr. 605 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - AA