ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3550/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 4 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul P.I. jun. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro daune morale pentru prejudiciul suferit de tatăl său, P.I. (decedat la data de 27 iulie 1972), prin măsura arestării preventive și a condamnării, potrivit Sentinței penale nr. 1246/1951 a Tribunalului Militar Timișoara. Prin Sentința civilă nr. 1973/PI din 5 iulie 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că tatăl reclamantului, P.I., zis B.S., a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională prin Sentința nr. 246/1951 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în Dosarul nr. 866/1951, pentru săvârșirea infracțiunii de delict de omisiunea denunțării prev. de art. 228 C. pen. Din sentința penală de condamnare, tribunalul a reținut că organizația ilegală "Spada lui M.", din care făcea parte și tatăl reclamantului, a avut o întrunire la data de 26 aprilie 1951 la domiciliul acestuia cu scopul de a li se arăta membrilor organizației scopul și modul de luptă al acestei organizații împotriva democrației populare a R.P.R.

întrucât ședința a fost descoperită, membrii organizației au fost arestați și apoi condamnați. Reținând că pedeapsa de 1 an aplicată tatălui reclamantului prin Sentința nr. 246/1951 a Tribunalului Militar Timișoara a fost executată, tribunalul a făcut aplicarea art. l lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 și a acordat reclamantului suma de 5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 605 din 16 martie 2001, a respins apelul reclamantului și a admis apelul pârâtului, cu consecința schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii. În primul rând, instanța de apel a constatat că referirile tribunalului la reclamantul P.I.

jr. în cuprinsul sentinței apelate reprezintă o eroare materială câtă vreme acesta a decedat la data de 24 decembrie 2009, iar în cauză a fost introdus în calitate de reclamant fiul acestuia P.I. Cu privire la cererea reclamantului formulată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale asupra cauzei de față, instanța de apel a avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". De asemenea, s-a arătat că sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, curtea de apel a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului, cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul care, prin motivele de recurs formulate, face o prezentare a situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în fazele procesuale anterioare, susținând că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său. A mai susținut că stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Înalta Curte, la termenul din 18 mai 2012, a invocat excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Astfel, prin decizia dată, instanța de apel a schimbat în tot soluția primei instanțe prin care reclamantului i-au fost acordate daune morale, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 publicate în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010, în condițiile în care decizia recurată a fost pronunțată la 16 martie 2011, deci, ulterior momentului producerii efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale. În aceste condiții, era necesar ca recurentul reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia instanței de apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale și nu să invoce aspecte privind fondul cauzei. Motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate, expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așadar, prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate prin care să combată argumentele expuse de instanța anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speță nu se verifică. În consecință, Înalta Curte, reținând că recurentul reclamant și-a încălcat aceste obligații procedurale, constată că în cauză devine incidență sancțiunea nulității căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 605 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - AA