ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4828/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4828/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată Ia Tribunalul Brăila sub nr. 224/113/2010,

reclamanta Unitatea

Administrativ-Teritorială Municipiului Brăila, prin reprezentant legal

Președintele Consiliului Județean Brăila, a chemat-o în judecată pe pârâta SC

N.B. SA, pentru a fi obligată să-i plătească suma de

99

.

524

RON, reprezentând contravaloare licențe, cu dobândă legală în sumă de 11.933,58

RON, calculată până la data de 15 ianuarie 2010.

Prin sentința nr. 82/2011/F.com din 10

martie 2011, Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis în parte ca fondată

acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială

Municipiului Brăila și a obligat-o pe pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca la

plata sumei de 99.524 RON cu titlu de daune interese, respingând ca nefondată cererea

reconvențională.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele:

La data de 01 august 2008, între U.A.T.

Brăila și SC N.B. SA Cluj s-a încheiat contractul de furnizare de produse din 01

august 2008, având ca obiect implementarea produsului „software integrat pentru

evidența contabilă unitară a tuturor activităților contabile din Consiliul Județean

Brăila”.

Potrivit art. 4.1 din contract, pârâta

SC N.B. S.A. Cluj s-a obligat ca în termen de 20 zile de la data menționată în invitația

scrisă, de deschidere a procedurii de implementare, să finalizeze implementarea

produsului.

În

conformitate cu clauzele contractuale, invitația scrisă a

fost transmisă prin adresa din 27 noiembrie 2008.

Prin adresa înregistrată la reclamantă

în 17 decembrie 2008, pârâta a solicitat, având în vedere complexitatea activităților

ce urmează a fi desfășurate, ca data de finalizare a implementării să fie 30 aprilie

2009.

Ulterior, prin adresa înregistrată la Consiliul

Comerțului Județean Brăila în 16 aprilie 2009, a solicitat prelungirea termenului

de finalizare a contractului până la 30 iunie 2009. Prin actul adițional din 2009,

durata contractului a fost prelungită până pe 30 iunie 2009.

La data de 02 iulie 2009, pârâta a transmis

reclamantei un plan de finalizare a implementării sistemului, care a inclus perioada

01 iulie 2009-05 septembrie 2009, dar care nu a fost realizat.

Având în vedere faptul că, din prețul total

al contractului, reclamanta a achitat cu ordinul de plată din 08 octombrie 2008,

suma de 99.524,46 RON, reprezentând contravaloarea licenței, care este nefuncțională

fără a implementa sistemul, a solicitat restituirea contravalorii licenței.

Pârâta a susținut că nu și-a îndeplinit

obligațiile enumerate prin contract din cauză că reclamanta, la rândul său, nu și-a

îndeplinit propriile obligații enumerate, și anume acelea de a-și pune la dispoziție

orice facilitați sau informații pe care le-a cerut și pe care le consideră necesare

îndeplinirii contractului.

Deși, cu titlu de exemplu, pârâta a susținut

că nu i-au fost comunicate datele pentru restituire materiale balanțele pentru terți

și rulaje pe semestrul I, balanțe de mijloace fixe la data migrării, nu există nicio

dovadă că pârâta a solicitat datele pe care le consideră necesare.

Mai mult decât atât, deși pârâta a solicitat

așa cum s-a arătat mai sus, în repetate rânduri prelungirea termenului contractual

inițial stipulat, din nicio adresă a acesteia și nici din actele adiționale semnate

de ambele părți, nu rezultă că motivul pentru care nu s-a

finalizat contractul este imputabil reclamantei

care nu i-a pus la dispoziție datele necesare, nefiind consemnat nimic sub acest

aspect.

De altfel, în același sens sunt și concluziile

raportului de expertiză în care expertul desemnat în cauză a precizat că datele

complete sau greșite aflate în baza de date, care este gestionată de o aplicație

software generează rezultate necorespunzătoare, dar în același timp rezultatele

necorespunzătoare pot fi datorate și unui mod defectuos de prelucrare a acestora.

Ori, în cauză pârâta nu a făcut dovada

că fapta reclamantei de a nu-i comunica datele solicitate a determinat nerealizarea

contractului la termen și nici la termenele stabilite ulterior.

În

consecință, pentru motivele mai sus expuse, prima instanță

a respins cererea reconvențională, ca nefondată.

Instanța de fond a considerat apărările

pârâtei sub acest aspect ca fiind nefondate, deoarece este îndeobște cunoscut faptul

că pentru atragerea răspunderii contractuale nu este necesar a exista o faptă ilicită,

aceasta din urmă atrăgând o răspundere delictuală, distinctă de cea izvorâtă din

convenția părților.

Cât privește pretențiile reclamantei, constând

în plata sumei de 99.524 RON reprezentând contravaloarea licențelor, cu dobânda

legală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin licență, în sensul Legii nr. 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările

ulterioare, se înțelege convenția prin care: a) utilizatorului i se acordă dreptul

neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator; și b) utilizatorul nu poate

transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru calculator.

Reclamanta a achitat pârâtei contravaloarea

licenței, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de finisare și instalare a programului

software care să funcționeze la parametrii normali, corespunzător destinației sale

economice și ca atare nu a putut fi întrebuințat.

În

consecință, având în vedere dispozițiile art. 1073 C.

civ. potrivit cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, prima instanță a obligat-o

pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 99.524 RON cu titlu de daune interese.

Cât privește capătul de cerere privind

plata sumei de 11.933,58 RON cu titlu de dobândă calculată până la data de 15 ianuarie

2010 și cea până la data plății efective, instanța de fond a constatat că, în contractul

de furnizare de produse din 01 august 2008, părțile au inserat o clauză penală la

pct. 16 intitulat „Penalități, daune interese”.

Potrivit art. 1069 „clauza penală este

o compensație a daunelor interese că creditorul suferă din neexecutarea obligației

principale”.

Ca atare, prima instanță a reținut că daunele

interese ce se cuvin unei părți nu pot fi mai mari decât cele convenite prin clauza

penală, întrucât conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante.

Ori, în contract părțile nu au prevăzut

și dobânda legală, iar aceasta curge de drept cu privire la datoriile comerciale

lichide și plătibile în bani, conform art. 43 C. com., ceea ce nu este cazul în

prezenta cauză.

În

consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța

de fond a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata dobânzilor legale

și a admis în parte acțiunea reclamantei, cu privire la plata sumei de 99.524 RON

cu titlu de daune interese.

Prin decizia nr. 7/A din 27 ianuarie 2012,

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială,

a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca, împotriva sentinței mai sus menționate.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect

situația de fapt existentă.

În

fapt, părțile au încheiat contractul de furnizare de produse

din 01 august 2008, prin care apelanta se obligă să furnizeze și să implementeze

produsul software conform prevederilor din anexa 1 și 2, în termen de 20 de zile.

Prin adresa din 27 noiembrie 2008, intimata

a solicitat apelantei deschiderea procedurii de implementare începând cu data de

02 decembrie 2008, dată de la care au început să curgă cele 20 de zile de executare

a contractului.

Prin adresa din 17 decembrie 2008, apelanta

a solicitat prelungirea perioadei de implementare a programului până la 30 aprilie

2009, solicitare acceptată de intimată, astfel încât prin actul adițional din 2008,

durata contractului a fost prelungită până la 30 aprilie 2009.

Înainte de expirarea acestui termen, respectiv

la 16 aprilie 2009, prin adresa din 16 aprilie 2009, apelanta a solicitat din nou

prelungirea termenului de furnizare, până la data de 30 iunie 2009, fapt pentru

care a fost încheiat actul adițional din 2009, ce prevedea termenul de 30 iunie

2009, data de finalizare a contractului.

Este reală susținerea apelantei în sensul

că prin planurile de lucru din 01 iulie 2009 și din 06 noiembrie 2009, ea a prevăzut

prelungirea valabilității contractului, dar simpla înregistrare a planurilor de

lucru la intimată nu are natură juridică a unei acceptări, mai ales având în vedere

relațiile anterioare dintre părți, când pentru prelungirea perioadei contractului

s-au semnat acte adiționale.

De remarcat și faptul că cele două „planuri

de lucru” au fost înregistrate după termenul de 30 iunie 2009, la care contractul

expirase și că intimata, în calitate de instituție publică, nu poate refuza primirea

de documente.

În

ceea ce privește afirmațiile apelantei referitoare la încheierea

etapei de implementare se reține faptul că, în conformitate cu oferta acesteia faza

de implementare conținea 7 etape, inclusiv școlarizarea personalului (etapa 4),

asistarea în vederea importului de date (etapa 5) și faza de desfășurare (etapa

6), ori chiar apelanta indică faptul că importul de date s-a desfășurat defectuos,

arată că datorită intimatei și că nu s-a ajuns la faza de desfășurare.

În

ceea ce privește culpa, în nefinalizarea etapei de implementare

Curtea de apel a reținut faptul că apelanta avea obligația de instalare a aplicației

în cursul căreia urma să se facă parametrizarea aplicațiilor la cerințele concrete,

specifice Consiliului Județean, obligația de școlarizare a personalului și de asistare

în vederea importului de date, incluzând „finalizarea procedurilor pentru transferul

de date și a planurilor de integrare în sistem”.

Apelanta a susținut că intimata i-a furnizat

date incomplete sau eronate, fără a demonstra acest lucru, mai ales în condițiile

în care furnizarea de date trebuia să se facă cu asistența ei.

De altfel, așa cum rezultă din raportul

de expertiză, în cursul lunilor mai și iunie 2009, s-au transmis datele pe mail

și au fost efectuate delegații de către reprezentanții apelantei la intimată, în

scopul preluării de date și clarificării unor situații, însă la data de 30

iunie 2009, procesul de implementare nu era finalizat.

Toate susținerile referitoare la fapte

săvârșite după 30 iunie 2009 nu au fost reținute, dat fiind faptul că acestea se

referă la o perioadă ulterioară expirării contractului.

Rezultă, prin urmare, culpa apelantei în

nefinalizarea procesului de implementare la termenul stabilit.

În

ceea ce privește aprecierea apelantei în sensul că s-ar ridica

problema cumulului răspunderii delictuale cu cea contractuală, Curtea de apel a

reținut faptul că, prin indicarea situației de fapt, intimata a indicat neîndeplinirea

obligațiilor contractuale, respectiv faptul apelantei de a fi furnizat licența care

este nefuncțională în absența finalizării implementării aplicației.

În

mod just a apreciat prima instanță că în cadrul executării

unui contract se pot săvârși fapte ilicite, de natură să atragă răspunderea civilă

a autorului.

De altfel, pentru angajarea răspunderii

este necesară culpa autorului faptei, culpa delictuală independentă de preexistenta

unui raport contractual și deosebirea dintre cele două tipuri de culpă (contractuală

și delictuală) este posibilitatea gradării culpei contractuale, ceea ce în speță,

prin contractul dintre părți, nu s-a făcut.

În

aceeași interpretare, ținând cont de dispozițiile art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat că judecătorul nu a pronunțat

extra petita prin invocarea prevederilor art. 1073 C. civ.

A mai reținut faptul că, în mod just prima

instanță a apreciat că posibilitatea de acoperire a prejudiciului încercat de intimată

este obligarea apelantei la plata sumei pe care intimata a plătit-o apelantei.

În

fapt, intimata a achitat contravaloarea licenței software,

software cu care, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta

nu poate desfășura activitate în lipsa implementării.

Prin aceasta, s-a cauzat intimatei un prejudiciu

egal cu suma plătită de aceasta, fără a putea folosi software-ul achiziționat.

Deși contractul încheiat este denumit „contract

de furnizare produse” și părțile au prevăzut în „Anexa ofertă financiară” valoarea

fiecărei prestații în parte, în fapt, acesta este un contract complex, obligațiile

părților intercondiționându-se. Este evident faptul că, în afara furnizării licenței

software, nu se pune problema „mentenanței” și că în lipsa serviciilor de implementare

sistem, licența este inutilă, software-ul neputând fi utilizat.

împotriva deciziei curții de apel a declarat

recurs pârâta -reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în

tot a hotărârii recurate, admiterea apelului său, în sensul schimbării în parte

a sentinței tribunalului și pronunțarea unei hotărâri, prin care:

- să se respingă în tot cererea de chemare

în judecată formulată de intimata-reclamantă, respectiv să se respingă și capătul

de cerere prin care s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 99.524 RON, reprezentând

contravaloare licențe;

- să le admită cererea reconvențională

și, în consecință, să fie obligată intimata-reclamantă să-i plătească suma de 42.026,04

RON, cu titlu de daune-interese compensatorii;

- să fie obligată intimata-reclamantă la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului său, pârâta - reclamantă

susține, în esență, că:

legal, fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), deoarece, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel a menținut

eroarea instanței de fond atunci când a apreciat asupra situației de fapt existente

în prezenta cauză, respectiv a reținut faptul că în speță pârâta ar fi depășit din

culpa sa exclusivă termenul contractual de îndeplinire a obligațiilor sale, atâta

vreme cât este evident că pârâta a respectat în totalitate termenul contractul asumat,

termen prelungit de părți prin semnarea bilaterală a unor înscrisuri purtând denumiri

diferite, respectiv act adițional și plan de lucru.

Tot eronat s-a reținut că la data promovării

cererii de chemare în judecată contractul din 01 august 2008 încetase, fapt pentru

care invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât la

data promovării cererii de chemare în judecată dreptul invocat de către intimata-reclamantă

nu era actual, contractul fiind în desfășurare, - împrejurare în care greșita apreciere

de către instanța de apel a situației de fapt a dus la pronunțarea unei hotărâri

prin care

pârâta a fost obligată

nu doar la plata unei sume nedatorate, ci și la plata unei sume cu privire la care

nu se născuse valabil un drept de creanță al intimatei -reclamante.

Eronat s-a reținut și că nefinalizarea

procesului de implementare la termenul stabilit este din culpa exclusivă a pârâtei,

situație despre care instanța de apel afirmă că nu a făcut dovada contrară, în contextul

în care nu s-a ținut cont de concluziile raportului de expertiză administrat în

cauză, coroborate cu celelalte probe, din care rezultă că implementarea nu a fost

finalizată cu succes, datorită modului de transmitere a datelor și că nu se poate

concluziona cui aparține culpa insuficientei implementări.

Sub acest aspect, recurenta mai arată că

licența software a fost irevocabil activată pe numele și în beneficiul intimatei-reclamante,

astfel încât aceasta o va putea utiliza (finalizând singură introducerea propriilor

date în sistem), chiar dacă pârâta ar fi obligată la restituirea contravalorii licențelor.

Instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că a translatat prezenta acțiune

din sfera răspunderii delictuale (cadru procesual stabilit de către reclamantă,

care a indicat ca temei legal al acțiunii art. 998-999 C. civ.) în sfera răspunderii

contractuale și, totodată, nu poate fi primită nici greșita reținere de către curtea

de apel a cumulului celor două tipuri de răspundere în cadrul unei acțiuni mixte,

întrucât atâta timp cât între părți a existat un contract, din a cărui presupusă

neexecutare reclamanta invocă un prejudiciu, nu este posibil să fie administrat

probatoriul aferent dovedirii culpei contractuale pentru dovedirea unei presupuse

culpe delictuale.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel

a acordat mai mult decât s-a cerut - plus petita (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.),

întrucât s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită și fără să

fi pus, eventual, în discuția părților calificarea juridică diferită de cea indicată

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a pronunțat asupra unei cereri care

nu a făcut obiectul cauzei deduse judecății și nu a soluționat în vreun mod cererea

în limitele căreia a fost învestită.

Mai arată că hotărârea recurată este lipsită

de temei legal și deoarece daunele-interese solicitate de intimata-reclamantă nu

sunt calculate, astfel încât să cuprindă ceea ce este o consecință directă și necesară

a neexecutării obligației (art. 1086 C. civ.).

Recursul este fondat și va fi admis, potrivit

considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Critica întemeiată de recurentă pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia, cu încălcarea și aplicarea greșită,

prin aprecierea eronată asupra situației de fapt instanța de apel a reținut că pârâta

ar fi depășit din culpa sa exclusivă termenul contractual de îndeplinire a obligațiilor

sale, se dovedește a fi fondată.

Se constată astfel că, având în vedere

complexitatea activităților ce urma a fi desfășurate, cât și că era necesară comunicarea

datelor solicitate, prin adresele din 17 decembrie 2008 și din 16 aprilie 2009,

pârâta a solicitat prelungirea termenului de finalizare a contractului, iar prin

încheierea actelor adiționale din 2008 și 2009, părțile au convenit prelungirea

termenului de valabilitate a contractului până la data de 30 iunie 2009.

De asemenea, înregistrarea de către intimata-reclamantă

și semnarea de către reprezentanții legali ai acesteia a planului de lucru din 02

iulie 2009 și a planului de lucru din 06 noiembrie 2009 conduc la concluzia că aceasta

a acceptat noul termen de execuție propus de pârâta-recurentă.

Prin urmare, contrar celor reținute de

Curtea de apel, în sensul că planurile de lucru menționate nu reprezintă o prelungire

a termenului contractual de execuție, faptul de a semna și ștampila cele două planuri

demonstrează neechivoc intenția de prelungire a termenului de execuție, prelungire

ce a devenit opozabilă intimatei-reclamante, chiar dacă aceasta nu s-a realizat

prin încheierea unui nou act adițional.

Astfel fiind, se dovedește a fi întemeiată

și va fi primită în consecință și critica recurentei conform căreia în mod eronat

s-a reținut de către Curtea de apel că la data promovării acțiunii, contractul din

01 august 2008 încetase, așa încât se constată a fi întemeiată și va admisă excepția

prematurității cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece la data formulării acțiunii,

contractul părților era în derulare, dreptul invocat de intimata-reclamantă nu era

actual, iar solicitarea acesteia de restituire a contravalorii licențelor, în lipsa

unei notificări de reziliere sau în lipsa unei capăt de cerere prin care să se solicite

instanței să se constate rezilierea contractului încheiat între părți, apare ca

fiind prematură.

Recurenta mai susține că în mod eronat

Curtea de apel a reținut că nefinalizarea procesului de implementare la termenul

stabilit se datorează culpei exclusive a pârâtei, cu motivarea că aceasta nu a reușit

să facă dovada contrară.

Și această critică se constată a fi întemeiată.

Astfel, din expertiza efectuată în cauză

a rezultat că implementarea nu a fost finalizată cu succes datorită modului de transmitere

a datelor de către reclamantă, iar în răspunsul la obiectivul a expertul a precizat

că nu se poate concluziona cui aparține culpa insuficientei implementări, existând

motivații de ambele părți, privind cauzele nefuncționalității sistemului.

Pe de altă parte, din actele dosarului

reiese că licențele software sunt activate pe numele și în beneficiul reclamantei,

ceea ce nu este activat fiind programul implementat în baza acestor licențe, dar

acesta funcționează la parametri normali, corespunde destinației economice, nu și-a

pierdut valoarea de întrebuințare și poate fi utilizat, prin finalizarea lui de

către reclamantă, prin introducerea propriilor date în sistem.

Din procesul-verbal de recepție încheiat

și semnat de reprezentanții ambelor părți, la data de 13 noiembrie 2008, rezultă

că recurenta-pârâtă și-a îndeplinit obligațiile de furnizare, instalare, configurare,

respectiv predare a produsului software vândut intimatei-reclamante.

În

același timp, din actele dosarului, se constată că intimata-reclamantă

a achitat contravaloarea licențelor, în sumă de 99.524,66 RON, dar nefinalizarea

procedurii de implementare a produsului de către pârâta-recurentă s-a datorat reclamantei-intimate,

care nu și-a îndeplinit obligația de a-i pune la dispoziție informațiile pe care

le-a cerut și pe care aceasta le considera necesare îndeplinirii procedurii de implementare

a sistemului informatic, conform art. 8.1 din contract, motiv pentru care a suferit

un prejudiciu reprezentând beneficiul nerealizat în cuantum de 42.026,04 RON, reprezentând

daune compensatorii, ce au fost solicitate în mod justificat, de la reclamantă prin

formularea cererii reconvenționale.

În

consecință, față de cele mai sus arătate, se reține că, în

speță, contrar soluției adoptate de cele două instanțe care s-au pronunțat în cauză,

se impunea respingerea cererii reclamantei și admiterea cererii reconvenționale

promovate de pârâtă.

de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care se susține

că instanțele au interpretat în mod greșit temeiul de drept indicat de reclamantă,

se constată că este întemeiată în sensul că instanțele nu au clarificat pe deplin

calificarea juridică diferită reținută în ce privește acțiunea reclamantei.

de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este și ea întemeiată,

întrucât, instanțele s-au pronunțat așa cum s-a arătat la pct. 2 și fără a respecta

întocmai dispozițiile procedurale incidente sub acest aspect; pe de altă parte,

daunele-interese solicitate de reclamantă nu au fost calculate în raport de dispozițiile

art. 1086 C. civ.

Cu toate acestea, având în vedere cele

arătate la pct. 1 critici le formulate de recurentă la pct. 2 și 3 devin irelevante

în soluționarea prezentului recurs.

Astfel fiind, față de considerentele mai

sus arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se

va admite recursul declarat de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca și va fi modificată

decizia recurată, în sensul că se va admite apelul pârâtei-reclamante împotriva

sentinței Tribunalului, care va fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge

acțiunea reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila,

reprezentată prin Președintele Consiliului Județean, și se va admite cererea reconvențională

formulată de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca.

Va fi obligată reclamanta-pârâtă Unitatea

Administrativ-Teritorială Județul Brăila, reprezentată prin Președintele

Consiliului Județean, la plata sumelor de 42.026,04 RON daune și, în conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la cheltuieli

de judecată în cuantum de 11.631,76 RON,

către pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

N.B. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 7/A din 27 ianuarie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, modifică decizia

atacată, în sensul că admite apelul pârâtei reclamante împotriva sentinței comerciale

nr. 82 din 10 martie 2011 a Tribunalului Brăila.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul

că respinge acțiunea reclamantei pârâte Unitatea Administrativ-Teritorială

Județul Brăila, reprezentată prin Președintele Consiliului Județean, și admite cererea

reconventională formulată de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca.

Obligă reclamanta-pârâtă Unitatea

Administrativ-Teritorială Județul Brăila, reprezentată prin Președintele

Consiliului Județean, la plata sumelor de 42.026,04 RON daune și cheltuieli de judecată

în cuantum de 11.631,76 RON către pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

decembrie 2012.