ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 459/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1241 din 2 mai 2012, Curtea

de Apel Suceava, secția I-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de

reclamantul C.R.I., împotriva sentinței nr. 171 din 24 ianuarie 2012 dată de

Tribunalul Suceava, secția civilă, în dosarul nr. 4273/285/2011.

A fost respinsă astfel, în mod irevocabil,

contestația formulată de C.R.I. împotriva deciziei nr. R/22610 din 12 aprilie

2011, emisă de Casa Județeană de Pensii Suceava prin care acestuia i s-a

respins cererea vizând acordarea pensiei de invaliditate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că reclamantul i-a adresat cererea în

discuție pârâtei, în cursul lunii ianuarie 2011, când se afla în vigoare Legea nr.

263/2011, astfel că nu se mai puteau aplica la această dată dispozițiile Legii nr.

19/2000.

În acest context, se arată, este lipsită de

relevanță, cât privește legea aplicabilă, data la care s-a stabilit

diagnosticul privind starea de invaliditate.

Tot astfel, chiar decizia medicală nr. 382

din 17 ianuarie 2011 prin care contestatorului i s-a stabilit gradul de invaliditate,

a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2011.

Împotriva susmenționatei decizii, dată în

recurs, a formulat contestație în anulare, contestatorul C.I.R. care, fără a

indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, aduce

critici care țin exclusiv de soluționarea în fond a litigiului arătând că

decizia medicală asupra capacității de muncă a fost tardiv emisă, la 17

ianuarie 2011, din culpa serviciului de expertiză a capacității de muncă din

cadrul Casei de pensii Suceava, situație în care trebuiau avute în vedere

prevederile O.U.G. nr. 94/2010.

La termenul din 5 februarie 2013, înalta

Curte a pus în discuție necompetența sa materială în soluționarea prezentei căi

extraordinare de atac, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc.

civ.

Potrivit textului mai sus citat, contestația

în anulare, se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Regula enunțată astfel de legiuitor, este

determinată de însăși natura contestației în anulare, de a constitui o cale

extraordinară de atac de retractare iar nu de reformare.

Astfel, prin intermediul contestației în

anulare nu se realizează un control judiciar obișnuit, situație în care - în

toate cazurile - competența aparține instanței ce a pronunțat hotărârea, iar nu

unei instanțe superioare.

Or, astfel cum sunt formulate, prevederile art.

319 alin. (1) C. proc. civ. se constituie în dispoziții de competență, care

sunt de ordine publică.

Așa fiind, față de cele ce preced, competența

soluționării cauzei urmează a fi declinată, în favoarea Curții de Apel Suceava,

instanță care pronunțat hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența soluționării cauzei având

ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul C.I.R. împotriva

deciziei nr. 1241 din 02 mai 2012 a Curții de Apel Suceava - Secția I Civilă în

favoarea Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05

februarie 2013.