ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului și derularea procedurilor în fața instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă: - anularea deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011 emisă de pârât; - suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea irevocabilă a cauzei; - cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că decizia din 11 iulie 2011 este nelegală, întrucât prin aceasta s-a dispus reanalizarea deciziei asupra capacității de muncă din 14 iunie 2010, nerevizuibilă și care a fost avută în vedere la stabilirea deciziei din 29 iunie 2010 privind acordarea pensiei de invaliditate în conformitate cu Legea nr. 19/2000.

Reclamanta a mai arătat că decizia din 29 iunie 2010 a avut în vedere dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora nu sunt supuse revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare, însă pârâtul a procedat la convocarea tuturor pensionarilor pentru o nouă expertiză, punând laolaltă pe cei cu adevărat bolnavi cu cei frauduloși și închipuiți. S-a mai arătat în acțiune că în urma expertizării conform noilor dispoziții legale, afecțiunea sindrom post hernie de disc operată ce a constituit cauză de invaliditate II și apoi III în baza Legii nr. 19/2000 și a H.G.

nr. 400/2001, pentru care a fost pensionată reclamanta, a devenit deficiență ușoară, precum și faptul că revizuirea medicală în ceea ce o privește s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, respectiv nu s-a ținut cont de constatările și Decizia emisă în baza legii nr. 19/2001, care a intrat în circuitul civil și care a stabilit că situația medicală a reclamantei este nerevizuibilă. A apreciat reclamanta că motivele de nelegalitate prezentate mai sus reprezintă cazuri bine justificate, întrucât sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În ceea ce privește cea de a doua condiție, paguba iminentă, reclamanta a arătat că pensia de invaliditate este singurul său venit, iar începând cu 01 august 2011 aceasta urma a fi sistată, în această situație fiind îndeplinite cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat.

Reclamanta a reținut că pagubele materiale produse sunt reprezentate de cheltuielile de deplasare pe relația Constanța - București și retur, deoarece deplasarea a efectuat-o urmare adresei pârâtei, iar cele morale reprezintă compensațiile pentru suferințele suportate. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția de prematuritate, cu motivarea că acțiunea reclamantei a fost formulată înaintea expirării termenului legal prevăzut pentru soluționarea plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârile instanței de fond 2.1. Prin Sentința civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a actului administrativ, formulată de reclamanta H.E.

în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011, emisă de pârât, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Decizia din 11 iulie 2011 a fost emisă fără a se avea în vedere că asupra capacității de muncă a reclamantei se emisese o decizie nerevizuibilă în funcție de diagnosticul stabilit și de legislația în vigoare la acea dată, astfel că asupra actului supus examinării există o îndoială serioasă în privința legalității sale.

În ceea ce privește cea de a doua condiție „prevenirea unei pagube iminente”, instanța de fond a reținut că și aceasta este îndeplinită, întrucât decizia medicală contestată a avut drept consecință ridicarea pensiei de invaliditate, începând cu 01 august 2011, astfel că reclamanta urma a fi lipsă de orice venit până la emiterea deciziei pentru limită de vârstă. Apreciind că cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, în baza art. 15 din același act normativ instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011 emisă de pârât până la soluționarea irevocabilă a cauzei. 2.2.

Prin Sentința civilă nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității, invocată de către pârât; a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, având ca obiect anulare act administrativ/suspendare executare act administrativ; a anulat decizia din 11 iulie 2011 emisă de pârât și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune materiale și morale și a sumei de 263,85 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: În motivarea soluției de respingere a excepției de prematuritate, instanța de fond a apreciat că reclamanta a urmat procedura prealabilă impusă de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, iar faptul că s-a adresat cu cerere vizând anularea actului administrativ înainte de a se împlini termenul de soluționare a plângerii nu atrage prematuritatea cererii decât dacă acest termen nu se împlinea la data pronunțării hotărârii. Instanța a reținut că, mai mult decât atât, prin cererea formulată reclamanta a solicitat și suspendarea executării actului administrativ, astfel că cererea acesteia nu poate fi considerată prematur formulată.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: Prin decizia asupra capacității de muncă din 14 iunie 2010, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Constanța, s-a constatat că reclamanta prezintă un diagnostic funcțional - deficiență locomotorie medie, fapt ce a determinat medicul de expertiză să stabilească reducerea capacității de muncă cel puțin la jumătate. Gradul de invaliditate a fost revizuit de la II la III, însă s-a prevăzut că decizia asupra capacității de muncă este nerevizuibilă, în conformitate cu art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000. În baza acestei decizii medicale s-a emis Decizia din 29 aprilie 2010, privind acordarea pensiei de invaliditate, menționându-se că reclamanta are un stagiu de cotizare de 33 de ani, 2 luni și 25 de zile și vârsta la data revizuirii medicale de 55 ani și 2 zile.

S-a mai reținut de către instanță că potrivit art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 (în vigoare la data emiterii deciziei de invaliditate din 29 iunie 2010) nu sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare, conform legii, iar, în speță, reclamanta avea vârsta mai mică cu mai puțin de 5 de ani față de vârsta standard de pensionare și a realizat stagiu complet de cotizare, astfel că nu se mai impunea, conform textului legal sus menționat, revizuirea medicală a stării sale de sănătate și apoi a deciziei de invaliditate. S-a mai arătat că deficiența sa medicală nu este reversibilă, astfel cum rezultă din actele medicale.

A reținut instanța de fond că pârâtul ar fi fost în măsură să dispună în conformitate cu art. 80 din Legea nr. 263/2010 convocarea pensionarului de invaliditate, dar acest lucru viza doar pensionarii de invaliditate revizuibili, or, în speță, reclamantei i se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil. S-a apreciat că în această situație decizia contestată este nelegală, întrucât a dispus peste o deciziei nerevizuibilă, ce nu a fost atacată și care a fost urmată de o deciziei de pensionare. Urmare a deciziei din 11 iulie 2011 s-a ajuns practic a se da eficiență Legii nr. 263/2010 și Ordinului nr. 442/2010 pentru o situație anterioară intrării lor în vigoare, consfințită prin decizia de pensionare din 14 iunie 2010. În raport cu cele mai sus prezentate, în baza art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 instanța a dispus anularea deciziei din 11 iulie 2011 emisă de pârâtă.

În legătură cu capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale și morale în cuantum de 1.000 RON instanța a apreciat că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta a fost nevoită să se deplaseze la București, să stea internată în spital și să suporte condițiile de spitalizare cu neajunsurile sale și, astfel, suferințele suportate de reclamantă (în calitate de persoană invalidă) justifică acordarea daunelor în sumă de 10.000 RON. 3. Cererile de recurs Împotriva celor două sentințe a declarat recurs Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursurilor, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: Prin Sentința civilă nr. 342/CA formulată la 18 octombrie 2011, în mod greșit a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ dedus judecății deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect recurentul a susținut că nici „cazul bine justificat” și nici „paguba iminentă” nu au fost dovedite de intimata-reclamantă deoarece, pe de o parte nu există argumente care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, paguba iminentă nu poate fi revizuită raportat la inexistența primei condiții prevăzute de lege. Prin cel de-al doilea recurs formulat împotriva Sentinței civile nr. 380/CA pronunțată la 7 noiembrie 2011, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea acțiunii intimatei-reclamante cu consecința menținerii deciziei din 11 iulie 2011 emisă de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, precum și exonerarea de la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale și morale.

Se susține cu privire la acest recurs că: - în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii, având în vedere că acțiunea a fost introdusă înainte de expirarea termenului de soluționare al plângerii prealabile; - decizia asupra capacității de muncă contestată nu a fost emisă ca urmare a revizuirii medicale, ci în exercitarea atribuțiilor de control ce revin Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă; - afecțiunile consemnate în documentele medicale care au stat la baza emiterii deciziei din 14 iunie 2010, nu justifică încadrarea reclamantei în gradul III de invaliditate; - decizia asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011 a fost emisă în exercitarea atribuțiilor de control al Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă; - obligarea recurentei-pârâte la plata despăgubirilor materiale și morale este nejustificată.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale aplicabile și de materialul probator administrat în cauză, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente: I. În ceea ce privește Sentința civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011, prin care a fost admisă cererea intimatei-reclamante H.E. și s-a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate ca atare. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Se reține în mod corect sub aspectul „cazului bine justificat” că decizia contestată a fost emisă fără a se avea în vedre că reclamantei-intimate îi fusese emisă anterior o decizie asupra capacității de muncă, respectiv decizia din 14 iunie 2010, care potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii, nu era supusă revizuirii, împrejurare de natură a ridica îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ contestat. Tot astfel, în mod corect reține instanța fondului și existența unei „pagube iminente”, de vreme ce decizia medicală contestată a avut drept consecințe ridicarea pensiei de invaliditate a reclamantei și drept urmare lipsirea acesteia de orice venit.

De altfel, Curtea va reține și faptul că motivele prin care a fost acordată suspendarea în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, au fost confirmate și consolidate prin hotărârea pronunțată ulterior asupra fondului cauzei (anularea deciziei din 11 iulie 2011), hotărâre prin care această decizie a fost anulată ca fiind emisă cu încălcarea dispoziției legale. II. Cât privește recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 380/CA/2011, Curtea va înlătura ca nefondate susținerile recurentei-pârâte cu privire la excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, având în vedere atât dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituția procedurii prealabile, cât și dispozițiile art. 8 alin. (1) din aceeași lege care reglementează modalitatea de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Or, din interpretarea textelor de lege mai sus invocate, rezultă că intenția urmărită de legiuitor a fost aceea de a da posibilitatea organului administrativ care a emis actul contestat, de a reveni asupra acestuia, fără a mai fi necesar cenzura instanței. Faptul că prin formularea plângerii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reclamanta-intimată a formulat acțiunea în anularea deciziei contestate înainte de a se împlini termenul de soluționare a plângerii, nu atrage prematuritatea cererii decât dacă eventual acest termen nu se împlinea la data pronunțării hotărârii, ceea ce însă nu este cazul în speța dedusă judecății. Curtea va înlătura ca nefondate și susținerile recurentei care vizează greșita apreciere a instanței de fond cu privire la legalitatea emiterii deciziei din 11 iulie 2011. Astfel, reclamantei-intimate H.E.

i-a fost stabilit gradul de invaliditate II prin decizia asupra capacității de muncă din 14 iunie 2010 emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Constanța. Ulterior, gradul de invaliditate a fost revizuit de la II la III prevăzându-se în mod expres că decizia asupra capacității de muncă este nerevizuibilă în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000. Ca urmare a stabilirii acestui grad de invaliditate a fost emisă decizia din 29 iunie 2010 privind acordarea pensiei de invaliditate. În raport de dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) - dispoziții în vigoare la data emiterii deciziei de invaliditate - nu sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care au o vârstă mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare.

Or, în cauză, reclamanta se încadra în ipoteza textului de lege invocat având vârsta mai mică de 5 ani față de vârsta standard de pensionare și un stagiu complet de cotizare. Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus citate nu se mai impunea, așa cum a susținut recurenta-pârâtă, revizuirea medicală a stării de sănătate și respectiv a deciziei de invaliditate. Curtea va reține sub acest aspect și faptul că dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 referitoare la revizuirea medicală au fost preluate și păstrate și în noua Lege nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensionare, respectiv art. 79 din această lege. În cauză însă, reclamantei i se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil.

Față de cele mai sus reținute, în mod corect instanța de fond a reținut că decizia contestată este nelegală deoarece a dispus cu privire la o decizie nerevizuibilă. Un alt motiv de recurs invocat de recurentă se referă la acordarea despăgubirilor materiale și morale în cuantum de 10.000 RON reclamantei-intimate. Susține astfel recurentul, prin recursul scris formulat, că obligarea sa la plata despăgubirilor materiale și morale constituie „cel puțin o exagerare” chiar dacă s-ar aprecia că decizia contestată este nelegală. Susținerea recurentului, însă, este lipsită de suport legal, urmând a fi respinsă ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Cum în cauză reclamanta a solicitat acest lucru, instanța, în mod corect și legal a acordat acesteia cu titlu de despăgubiri materiale și morale suma de 10.000 RON. La aprecierea acestui cuantum rezonabil, instanța a avut în vedere suferințele suportate de reclamantă ca pensionar de invaliditate grad III, greutatea de deplasare a acesteia, faptul că a trebuit să fie spitalizată și nu în ultimul rând, trauma psihică la care a fost supusă. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursurile formulate de recurentul-pârât Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă împotriva Sentinței civile nr. 342/CA din 18 octombrie 2011 și a Sentinței civile nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011 ale Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2012. Procesat de GGC - AS