ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată, apărările
pârâtului și derularea procedurilor în fața instanței de fond
Prin acțiunea formulată, reclamanta H.E. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză
Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă:
- anularea deciziei
asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011 emisă de pârât;
- suspendarea
executării actului administrativ contestat până la soluționarea irevocabilă a
cauzei;
- cheltuieli de
judecată.
În motivarea cererii
de suspendare, reclamanta a arătat că decizia din 11 iulie 2011 este nelegală,
întrucât prin aceasta s-a dispus reanalizarea deciziei asupra capacității de
muncă din 14 iunie 2010, nerevizuibilă și care a fost avută în vedere la
stabilirea deciziei din 29 iunie 2010 privind acordarea pensiei de
invaliditate în conformitate cu Legea nr. 19/2000.
Reclamanta a mai
arătat că decizia din 29 iunie 2010 a avut în vedere dispozițiile art. 62 alin.
(7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora nu sunt supuse revizuirii
medicale periodice pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică cu până
la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete
de cotizare, însă pârâtul a procedat la convocarea tuturor pensionarilor pentru
o nouă expertiză, punând laolaltă pe cei cu adevărat bolnavi cu cei frauduloși
și închipuiți.
S-a mai arătat în
acțiune că în urma expertizării conform noilor dispoziții legale, afecțiunea
sindrom post hernie de disc operată ce a constituit cauză de invaliditate II și
apoi III în baza Legii nr. 19/2000 și a H.G. nr. 400/2001, pentru care a fost
pensionată reclamanta, a devenit deficiență ușoară, precum și faptul că
revizuirea medicală în ceea ce o privește s-a făcut cu încălcarea principiului
neretroactivității legii civile, respectiv nu s-a ținut cont de constatările și
Decizia emisă în baza legii nr. 19/2001, care a intrat în circuitul civil și
care a stabilit că situația medicală a reclamantei este nerevizuibilă.
A apreciat reclamanta
că motivele de nelegalitate prezentate mai sus reprezintă cazuri bine
justificate, întrucât sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ.
În ceea ce privește
cea de a doua condiție, paguba iminentă, reclamanta a arătat că pensia de invaliditate
este singurul său venit, iar începând cu 01 august 2011 aceasta urma a fi
sistată, în această situație fiind îndeplinite cele două condiții impuse de
art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului
administrativ atacat.
Reclamanta a reținut
că pagubele materiale produse sunt reprezentate de cheltuielile de deplasare pe
relația Constanța - București și retur, deoarece deplasarea a efectuat-o urmare
adresei pârâtei, iar cele morale reprezintă compensațiile pentru suferințele suportate.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția de prematuritate, cu motivarea
că acțiunea reclamantei a fost formulată înaintea expirării termenului legal
prevăzut pentru soluționarea plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea
acțiunii.
Hotărârile
instanței de fond
2.1. Prin Sentința
civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a
actului administrativ, formulată de reclamanta H.E. în contradictoriu cu
pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității
de Muncă și a dispus suspendarea executării deciziei asupra capacității de
muncă din 11 iulie 2011, emisă de pârât, până la soluționarea irevocabilă a
cauzei.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Decizia din 11 iulie
2011 a fost emisă fără a se avea în vedere că asupra capacității de muncă a
reclamantei se emisese o decizie nerevizuibilă în funcție de diagnosticul
stabilit și de legislația în vigoare la acea dată, astfel că asupra actului
supus examinării există o îndoială serioasă în privința legalității sale.
În ceea ce privește
cea de a doua condiție „prevenirea unei pagube iminente”, instanța de fond a
reținut că și aceasta este îndeplinită, întrucât decizia medicală contestată a
avut drept consecință ridicarea pensiei de invaliditate, începând cu 01 august
2011, astfel că reclamanta urma a fi lipsă de orice venit până la emiterea
deciziei pentru limită de vârstă.
Apreciind că cele
două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, în
baza art. 15 din același act normativ instanța a admis cererea și a dispus
suspendarea executării deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011
emisă de pârât până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
2.2. Prin Sentința
civilă nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității,
invocată de către pârât; a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., în
contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și
Recuperare a Capacității de Muncă, având ca obiect anulare act
administrativ/suspendare executare act administrativ; a anulat decizia din 11
iulie 2011 emisă de pârât și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a
sumei de 10.000 RON, reprezentând daune materiale și morale și a sumei de
263,85 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut următoarele:
În motivarea soluției
de respingere a excepției de prematuritate, instanța de fond a apreciat că
reclamanta a urmat procedura prealabilă impusă de art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ, iar faptul că s-a adresat cu cerere vizând
anularea actului administrativ înainte de a se împlini termenul de soluționare
a plângerii nu atrage prematuritatea cererii decât dacă acest termen nu se
împlinea la data pronunțării hotărârii.
Instanța a reținut
că, mai mult decât atât, prin cererea formulată reclamanta a solicitat și
suspendarea executării actului administrativ, astfel că cererea acesteia nu
poate fi considerată prematur formulată.
Pe fondul cauzei,
instanța a reținut următoarele:
Prin decizia asupra
capacității de muncă din 14 iunie 2010, emisă de Casa Națională de Pensii și
alte Drepturi de Asigurări Sociale - Cabinetul de expertiză medicală și
recuperare a capacității de muncă Constanța, s-a constatat că reclamanta
prezintă un diagnostic funcțional - deficiență locomotorie medie, fapt ce a
determinat medicul de expertiză să stabilească reducerea capacității de muncă
cel puțin la jumătate.
Gradul de
invaliditate a fost revizuit de la II la III, însă s-a prevăzut că decizia
asupra capacității de muncă este nerevizuibilă, în conformitate cu art. 62
alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000.
În baza acestei
decizii medicale s-a emis Decizia din 29 aprilie 2010, privind acordarea
pensiei de invaliditate, menționându-se că reclamanta are un stagiu de cotizare
de 33 de ani, 2 luni și 25 de zile și vârsta la data revizuirii medicale de 55
ani și 2 zile.
S-a mai reținut de
către instanță că potrivit art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 (în
vigoare la data emiterii deciziei de invaliditate din 29 iunie 2010) nu sunt
supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care au vârsta mai mică
cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile
complete de cotizare, conform legii, iar, în speță, reclamanta avea vârsta mai
mică cu mai puțin de 5 de ani față de vârsta standard de pensionare și a
realizat stagiu complet de cotizare, astfel că nu se mai impunea, conform
textului legal sus menționat, revizuirea medicală a stării sale de sănătate și
apoi a deciziei de invaliditate.
S-a mai arătat că
deficiența sa medicală nu este reversibilă, astfel cum rezultă din actele
medicale.
A reținut instanța de
fond că pârâtul ar fi fost în măsură să dispună în conformitate cu art. 80 din
Legea nr. 263/2010 convocarea pensionarului de invaliditate, dar acest lucru
viza doar pensionarii de invaliditate revizuibili, or, în speță, reclamantei i
se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil.
S-a apreciat că în
această situație decizia contestată este nelegală, întrucât a dispus peste o
deciziei nerevizuibilă, ce nu a fost atacată și care a fost urmată de o
deciziei de pensionare.
Urmare a deciziei din
11 iulie 2011 s-a ajuns practic a se da eficiență Legii nr. 263/2010 și
Ordinului nr. 442/2010 pentru o situație anterioară intrării lor în vigoare, consfințită
prin decizia de pensionare din 14 iunie 2010.
În raport cu cele mai
sus prezentate, în baza art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 instanța a dispus
anularea deciziei din 11 iulie 2011 emisă de pârâtă.
În legătură cu
capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale și morale în cuantum de
1.000 RON instanța a apreciat că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta a
fost nevoită să se deplaseze la București, să stea internată în spital și să
suporte condițiile de spitalizare cu neajunsurile sale și, astfel, suferințele
suportate de reclamantă (în calitate de persoană invalidă) justifică acordarea
daunelor în sumă de 10.000 RON.
Cererile de recurs
Împotriva celor două
sentințe a declarat recurs Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare
a Capacității de Muncă, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea
recursurilor, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele:
Prin Sentința civilă
nr. 342/CA formulată la 18 octombrie 2011, în mod greșit a fost admisă cererea
de suspendare a actului administrativ dedus judecății deoarece nu sunt
îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect
recurentul a susținut că nici „cazul bine justificat” și nici „paguba iminentă”
nu au fost dovedite de intimata-reclamantă deoarece, pe de o parte nu există
argumente care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului
administrativ atacat, iar pe de altă parte, paguba iminentă nu poate fi
revizuită raportat la inexistența primei condiții prevăzute de lege.
Prin cel de-al doilea
recurs formulat împotriva Sentinței civile nr. 380/CA pronunțată la 7 noiembrie
2011, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea acțiunii intimatei-reclamante cu
consecința menținerii deciziei din 11 iulie 2011 emisă de Institutul Național
de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, precum și
exonerarea de la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale și
morale.
Se susține cu privire
la acest recurs că:
- în mod greșit a
fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii, având în vedere că
acțiunea a fost introdusă înainte de expirarea termenului de soluționare al
plângerii prealabile;
- decizia asupra
capacității de muncă contestată nu a fost emisă ca urmare a revizuirii
medicale, ci în exercitarea atribuțiilor de control ce revin Institutului
Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă;
- afecțiunile
consemnate în documentele medicale care au stat la baza emiterii deciziei din
14 iunie 2010, nu justifică încadrarea reclamantei în gradul III de
invaliditate;
- decizia asupra
capacității de muncă din 11 iulie 2011 a fost emisă în exercitarea atribuțiilor
de control al Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a
Capacității de Muncă;
- obligarea
recurentei-pârâte la plata despăgubirilor materiale și morale este
nejustificată.
Analizând recursurile
formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale
aplicabile și de materialul probator administrat în cauză, Curtea le va
respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce
privește Sentința civilă nr. 342/CA din 18 octombrie 2011, prin care a fost
admisă cererea intimatei-reclamante H.E. și s-a dispus suspendarea executării
deciziei asupra capacității de muncă din 11 iulie 2011, în condițiile art. 14
din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că susținerile recurentului sunt
neîntemeiate urmând a fi înlăturate ca atare.
Astfel, în mod corect
instanța de fond a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de
dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat”
și „paguba iminentă”.
Se reține în mod
corect sub aspectul „cazului bine justificat” că decizia contestată a fost
emisă fără a se avea în vedre că reclamantei-intimate îi fusese emisă anterior
o decizie asupra capacității de muncă, respectiv decizia din 14 iunie 2010,
care potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000, în
vigoare la data emiterii, nu era supusă revizuirii, împrejurare de natură a
ridica îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ
contestat.
Tot astfel, în mod
corect reține instanța fondului și existența unei „pagube iminente”, de vreme
ce decizia medicală contestată a avut drept consecințe ridicarea pensiei de
invaliditate a reclamantei și drept urmare lipsirea acesteia de orice venit.
De altfel, Curtea va
reține și faptul că motivele prin care a fost acordată suspendarea în
condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, au fost confirmate și consolidate
prin hotărârea pronunțată ulterior asupra fondului cauzei (anularea deciziei
din 11 iulie 2011), hotărâre prin care această decizie a fost anulată ca fiind
emisă cu încălcarea dispoziției legale.
II. Cât privește
recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 380/CA/2011, Curtea va
înlătura ca nefondate susținerile recurentei-pârâte cu privire la excepția de
prematuritate a introducerii acțiunii, având în vedere atât dispozițiile art. 7
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituția procedurii
prealabile, cât și dispozițiile art. 8 alin. (1) din aceeași lege care
reglementează modalitatea de sesizare a instanței de contencios administrativ.
Or, din interpretarea
textelor de lege mai sus invocate, rezultă că intenția urmărită de legiuitor a
fost aceea de a da posibilitatea organului administrativ care a emis actul
contestat, de a reveni asupra acestuia, fără a mai fi necesar cenzura
instanței.
Faptul că prin
formularea plângerii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 reclamanta-intimată a formulat acțiunea în anularea deciziei
contestate înainte de a se împlini termenul de soluționare a plângerii, nu
atrage prematuritatea cererii decât dacă eventual acest termen nu se împlinea
la data pronunțării hotărârii, ceea ce însă nu este cazul în speța dedusă
judecății.
Curtea va înlătura ca
nefondate și susținerile recurentei care vizează greșita apreciere a instanței
de fond cu privire la legalitatea emiterii deciziei din 11 iulie 2011.
Astfel,
reclamantei-intimate H.E. i-a fost stabilit gradul de invaliditate II prin
decizia asupra capacității de muncă din 14 iunie 2010 emisă de Casa Națională
de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Constanța.
Ulterior, gradul de
invaliditate a fost revizuit de la II la III prevăzându-se în mod expres că
decizia asupra capacității de muncă este nerevizuibilă în conformitate cu
dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000.
Ca urmare a
stabilirii acestui grad de invaliditate a fost emisă decizia din 29 iunie 2010
privind acordarea pensiei de invaliditate.
În raport de
dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) - dispoziții în vigoare la data emiterii
deciziei de invaliditate - nu sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de
invaliditate care au o vârstă mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard
de pensionare. Or, în cauză, reclamanta se încadra în ipoteza textului de lege
invocat având vârsta mai mică de 5 ani față de vârsta standard de pensionare și
un stagiu complet de cotizare.
Așa fiind, față de
dispozițiile legale mai sus citate nu se mai impunea, așa cum a susținut
recurenta-pârâtă, revizuirea medicală a stării de sănătate și respectiv a
deciziei de invaliditate.
Curtea va reține sub
acest aspect și faptul că dispozițiile art. 62 alin. (7) lit. c) din Legea nr.
19/2000 referitoare la revizuirea medicală au fost preluate și păstrate și în
noua Lege nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensionare, respectiv art. 79
din această lege.
În cauză însă,
reclamantei i se stabilise anterior faptul că gradul de invaliditate este nerevizuibil.
Față de cele mai sus
reținute, în mod corect instanța de fond a reținut că decizia contestată este
nelegală deoarece a dispus cu privire la o decizie nerevizuibilă.
Un alt motiv de
recurs invocat de recurentă se referă la acordarea despăgubirilor materiale și
morale în cuantum de 10.000 RON reclamantei-intimate.
Susține astfel
recurentul, prin recursul scris formulat, că obligarea sa la plata
despăgubirilor materiale și morale constituie „cel puțin o exagerare” chiar
dacă s-ar aprecia că decizia contestată este nelegală.
Susținerea
recurentului, însă, este lipsită de suport legal, urmând a fi respinsă ca
atare.
Potrivit
dispozițiilor art. 18 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul
soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele
materiale și morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Cum în cauză
reclamanta a solicitat acest lucru, instanța, în mod corect și legal a acordat
acesteia cu titlu de despăgubiri materiale și morale suma de 10.000 RON.
La aprecierea acestui
cuantum rezonabil, instanța a avut în vedere suferințele suportate de
reclamantă ca pensionar de invaliditate grad III, greutatea de deplasare a
acesteia, faptul că a trebuit să fie spitalizată și nu în ultimul rând, trauma
psihică la care a fost supusă.
În consecință, în
raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 pct. 1 C.
proc. civ., recursurile formulate de recurentul-pârât Institutul Național de
Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a
Capacității de Muncă împotriva Sentinței civile nr. 342/CA din 18 octombrie
2011 și a Sentinței civile nr. 380/CA din 7 noiembrie 2011 ale Curții de Apel
Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 martie 2012.
Procesat de GGC - AS