ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5063/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5063/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 613 din 23 decembrie 2010,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamantul E.G., în contradictoriu cu pârâții

Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, a anulat

fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pe

anul 2009, întocmită la data de 4 ianuarie 2010 de către directorul general al

Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și procesul-verbal de

soluționare a contestației din 1 iulie 2010 și a respins capătul de cerere

privind acordarea calificativului, ca inadmisibil, și pe cel privind daunele

morale, ca nefondat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În prealabil, prima instanță

a stabilit că pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză,

deoarece conform art. 1 din H.G. nr. 1894/2004 privind organizarea, funcționarea

și atribuțiile Administrația Națională a Penitenciarelor, aceasta „este o instituție

publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului

Justiției”, subordonare care este confirmată prin contrasemnarea de către ministrul

justiției a procesului verbal de soluționarea contestației reclamantului.

Cu privire la fondul cauzei.

Prin fișa de evaluare

a performanțelor profesionale ale reclamantului E.G., director la Penitenciarul

T.J., întocmită la data de 4 ianuarie 2010 de către Directorul General al Administrației

Naționale a Penitenciarelor s-a stabilit nota finală a evaluării de 1,11, fiindu-i

acordat calificativul nesatisfăcător. Perioada supusă evaluării a fost de la data

de 1 decembrie 2008 la data de 1 decembrie 2009.

Rezultatul evaluării i-a

fost comunicat reclamantului la data de 27 ianuarie 2009 , acesta formulând obiecțiuni

la evaluarea efectuată.

Fișa de evaluare a fost

contrasemnată de către subsecretarul de stat R.G., fără a fi completată rubrica

privind data la care a fost efectuată această operațiune.

Împotriva rezultatului

evaluării reclamantul a formulat contestație ce a fost înregistrată M.J. din 18

mai 2010.

Prin procesul verbal de

soluționare a contestației din 1 iulie 2010 întocmit de Administrația Națională

a Penitenciarelor și contrasemnat de M.J., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată

a contestației.

Evaluarea funcționarilor

publici reprezintă o activitate cu un caracter deosebit de important pentru evoluția

și cariera acestora, motiv pentru care legiuitorul i-a acordat o atenție deosebită,

reglementând prin art. 4–art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004,

în mod exhaustiv desfășurarea acesteia, prin stabilirea unor proceduri etapizate,

a unor criterii cu un grad cât mai înalt de obiectivitate, și care totodată sunt

determinate și cuantificate, tocmai pentru a se asigura posibilitatea verificării

respectării întregii proceduri de evaluare.

În absența acestora s-ar

introduce arbitrariul în procedura evaluării, lăsând astfel la latitudinea evaluatorului,

respectarea sau nerespectarea anumitor etape sau criterii, situație contrazisă de

caracterul imperativ al normelor privind procedura evaluării.

Din conținutul fișei de

evaluare rezultă că la 17 din cele 20 de obiective a fost acordată nota minimă -1,

iar la celelalte 3, note puțin peste minim, fără a exista o motivare a punctajului

acordat.

Instanța de fond reține

că, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile trebuie

motivată, mai ales din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a

aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării

limitelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.

A accepta teza potrivit

căreia autoritatea publică emitentă a actului nu trebuie să-și motiveze actele echivalează

cu golirea de conținuta esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul

legalității.

Obligația autorității

emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului

administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă

drepturi sau situații juridice individuale.

De altfel, și în jurisprudența

comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie

să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a

adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească

motivarea măsurilor și de asemenea să permită Curților Comunitare competența să

efectueze revizuirea actului.

Așa cum a decis Curtea

Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului

adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele

fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă

cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea

atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.

O detaliere a motivelor

este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere,

căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul

este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Curte a

controlului jurisdicțional.

Față de cele expuse, prima

instanță reține că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând

astfel cum s-a arătat o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui

act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului

actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela

de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului

judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept

care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Sancțiunea pentru nemotivarea

actului administrativ nu poate fi decât anularea acestuia.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordinul

nr. 2792/C/2009 emis de Ministerul Justiției pentru aprobarea criteriilor privind

evaluarea performanțelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul

Administrației Penitenciare, precum și a magistraților detașați în sistemul penitenciar,

procedura de evaluare se realizează în 3 etape: completarea fișei de evaluare de

către evaluator, interviul și contrasemnarea fișei de evaluare.

Art. 13 din același act

normativ prevede că interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un

schimb de informații care au loc între evaluator și funcționarul public

.

Dispozițiile legale citate

anterior, instituie în mod imperativ etapa interviului, ca etapă componentă a procesului

de evaluare.

Or, în cauza dedusă judecății,

evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului pe anul 2009 a fost efectuată

fără parcurgerea acestei etape, reclamantul luând cunoștință despre rezultatul evaluării

la data de 27 ianuarie 2010, după ce fișa de evaluare fusese semnată și completată

de către evaluator.

Astfel, constată instanța

de fond, între reclamant și evaluator nu a avut loc un schimb de informații, conform

art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/2004 reclamantul luând cunoștință

despre rezultatul evaluării cu ocazia comunicării fișei de evaluare la data de 27

ianuarie 2010, după ce aceasta la data de 4 ianuarie 2010 fusese completată, datată

și semnată de către evaluator.

Dat fiind faptul că procedura

de evaluare a activității profesionale a reclamantului pentru anul 2008 a fost efectuată

cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 și art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției

nr. 2792/2004, iar notarea s-a realizat fără a exista o motivare, prima instanță

apreciază că atât fișa de evaluare și procesul verbal de soluționare a contestației

administrative sunt nelegale și, pe cale de consecință urmează a se dispune anularea

acestora .

Cu privire la capătul

de cerere având ca obiect acordarea calificativului „foarte bun”, instanța de fond

a reținut că nu are competența de a modifica calificativele acordate prin raportul

de evaluare, întrucât astfel, depășind atribuțiile judecătorești, s-ar substitui

persoanei căreia îi revine, potrivit legii, competența de a realiza activitatea

de evaluare.

Prima instanță a respins

petitul privind acordarea despăgubirilor sub forma daunelor morale, reținând că

nu s-a produs vreo dovadă în sensul că afecțiunile medicale ar fi fost determinate

s-au agravate de situația de fapt dedusă judecății privind prejudiciul moral suferit

de către reclamant; totodată, s-a apreciat că reparația acordată de către instanță

prin anularea actelor administrative este suficientă și acoperitoare.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții.

În motivarea recursurilor

formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenții-pârâți

au susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată

în parte cererea formulată de reclamant, dispunând anularea fișei de evaluare a

performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pe anul 2009 precum și

procesul verbal de soluționare a contestației din 1 iulie 2010.

Astfel, au susținut recurenții

că atât fișa de evaluare cât și procesul verbal privind soluționarea contestației

reclamantului au fost întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului Ministrului

Justiției nr. 2792/2004 și că în cauză nu există motive pentru anularea acestora.

Recurenta-pârâtă Administrația

Națională a Penitenciarelor a invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 4 din C. proc. civ. , susținând în esență că prin anularea fișei de

evaluare instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât procesul

de evaluare este atributul exclusiv al evaluatorului iar actul respectiv nu are

regimul juridic al unui act administrativ.

În ceea ce privește recursul

formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, acesta a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. susținând că instanța de fond a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ., întrucât nu a menționat în dispozitivul sentinței pronunțate, calea de atac

și termenul în care aceasta se poate declara.

Intimatul E.G. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea

ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate, susținând în esență că în mod corect

s-a reținut de instanța de fond că nu există o motivare cu privire la punctajul

acordat și că nu a fost respectată procedura de evaluare reglementată prin Ordinul

Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate de recurenți, în raport de dispozițiile legale

incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile

recurentei-reclamante Administrația Națională a Penitenciarelor în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 4, potrivit cărora instanța de fond și-a depășit atribuțiile judecătorești

prin anularea fișei de evaluare întrucât procesul de evaluare reprezintă atributul

exclusiv al evaluatorului, instanța d control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

Motivul de recurs invocat

presupune incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității

executive sau legislative astfel cum este consacrată de Constituție sau de o lege

organică prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unei alte autorități

decât cea judecătorească.

În speță, instanța de

fond nu și-a depășit atribuțiile judecătorești analizând în baza competențelor legale

actele administrative atacate în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât și prin raportare la prevederile

Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004.

Criticile formulate de

recurentul-pârât Ministerul Justiției în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 privind

excepția lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate întrucât potrivit dispozițiilor

art. 1 din H.G. nr. 1894/2004 Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituția

publică aflată în subordinea Ministerului Justiției iar pe de altă parte, procesul-verbal

de soluționare a contestației este contrasemnat de către ministerul justiției.

Examinând celelalte critici

comune ambelor recurenți-pârâți formulate în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ., instanța de control judiciar le

apreciază ca fiind nefondate, instanța de fond stabilind în mod corect, în baza

probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile Legii nr. 293/2004

și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004, nelegalitatea actelor administrative

contestate și pe cale de consecință anularea acestora, respectiv fișa de evaluare

a performanțelor individuale ale reclamantului pe anul 2009 întocmită la data de

4 ianuarie 2010 precum și procesul verbal de soluționare a contestației din 1 iulie

2010, prin care s-a respins contestația cu privire la fișa de evaluare.

Astfel cum a rezultat

din probatoriul administrat în cauză, nu au fost respectate dispozițiile Ordinului

Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004 pentru aprobarea criteriilor privind evaluarea

performanțelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației

penitenciare, reținându-se neparcurgerea uneia din etapele procedurii obligatorii,

prevăzută de dispozițiile art. 13, respectiv aceea a interviului, fișa de evaluare

fiind comunicată intimatului-reclamant după ce aceasta a fost completată, datată

și semnată de evaluator, la data de 27 ianuarie 2010.

Pe de altă parte, din

enumerarea actelor administrative atacate, instanța de fond a reținut nemotivarea

acestora, atât din punct de vedere al punctajului acordat prin fișa de evaluare

cât și în raport de criticile formulate de intimat prin contestația formulată, astfel

că în mod corect aceasta a dispus anularea actelor atacate.

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției împotriva

sentinței nr. 613 din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata către intimatul-reclamant

E.G. a sumei de 260 RON, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.