ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4574/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Iași, secția comercială, reclamanta SC T.I. SA București, în

contradictoriu cu pârâtele SC M.I. SRL și SC M.O. SRL, a solicitat instanței

repunerea în termenul de declarare a acțiunii în anulare în temeiul art. 103 coroborat

cu art. 365 alin. (2) C. proc. civ., anularea în tot a hotărârilor arbitrale

nr. 14/2010, nr. 15/2010, nr. 16/2010, art. 17/2010, art. 21/2010 pronunțate de

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, în

temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În motivarea cererii reclamanta a

susținut că prin evocatele hotărâri s-au încălcat flagrant dispozițiile art.

364 lit. a) C. proc. civ., litigiile nefiind susceptibile de soluționare pe

cale arbitrajului.

În justificarea calității sale

procesuale reclamanta a învederat instanței că litigiul dedus judecății este

atipic, că judecata în fața instanței arbitrale a avut loc tară citarea sa

legală deși, reclamanta în calitate de creditor chirografar justifică un

interes legitim în cauză, astfel că în conformitate cu art. 974 C. civ., pe

calea acțiunii oblice, subrogatorii, poate exercita căile de atac prevăzute de

lege în numele debitorului, cu excepția cauzelor cu caracter personal.

Tribunalul Iași, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. l386/ CA din 21 iunie

2011, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Iași,

instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 365 C. proc. civ.

Curtea de Apel Iași, secția civilă,

prin sentința nr. 15 din 30 noiembrie 2011, a admis excepția lipsei calității

procesuale active invocată de pârâta SC M. SRL București și a respins acțiunea

în anularea hotărârilor arbitrale pentru lipsa calității procesuale active.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța

a avut în vedere caracterul mixt al acțiunii în anulare și faptul că nu există

identitate procesuală subiectivă între acțiunea arbitrală și acțiunea în

anulare.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC T.I. SA solicitând admiterea acestuia casarea în întregime

a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anularea

hotărârilor arbitrale nr. 14/2010, nr. 15/2010, nr. 16/2010, nr. 17/2010, nr.

21/2010 și nr. 22/2010, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie Iași.

I. Într-o primă critică

recurenta-reclamantă reproșează instanței că nu a reținut caracterul fraudulos

al compromisului încheiat între SC M. SRL și SC M.O. SRL.

Argumentând această critică

recurenta-reclamantă arată că în speță există două raporturi juridice distincte

și independente, respectiv un raport juridic fundamental derivat din contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între SC M.O. SRL, în calitate de vânzător și SC

M. SRL, în calitate de cumpărător și un raport juridic de natură cambială

născut prin emiterea biletelor la ordin existent între SC M.I. SRL în calitate

de emitent și SC T.I. SA, în calitate de posesor, care incorporează obligația

necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în titlu.

Arată recurenta-reclamantă, sub acest

aspect, că litigiul arbitrai nu vizează raportul juridic fundamental, cel

desprins din contractul de vânzare-cumpărare ci cel cambial, în care calitatea

de posesor al biletelor la ordin și cea de titular al drepturilor incorporate

în titlu, a căror anulare s-a urmărit, aparțin SC T.I. SA, împrejurare ce

justifică și calitatea sa procesuală în cadrul litigiului.

Subliniază recurenta-reclamantă că, în

realitate, litigiul care a făcut obiectul procedurii arbitrale a vizat raportul

juridic cambial, acesta neputând face obiectul unui litigiu arbitrai, întrucât

excede compromisul dintre SC M. SRL și SC M.O. SRL, cauza urmând a fi

soluționată în temeiul legii speciale, respectiv a Legii nr. 58/1934,

împrejurare față de care recurenta-reclamantă conchide în sensul că hotărârea

recurată pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii - motiv de

anulare reglementat de art. 364 alin. (l) lit. a), b) și i) C. proc. civ.

În continuarea argumentației aduse în

sprijinul primei critici recurenta-reclamantă, referindu-se la soluția

instanței arbitrale, precizează că stingerea raporturilor fundamentale dintre

părți prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și stornarea facturii

nu influențează drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de

vânzare-cumpărare, că dovada fraudei o reprezintă implicit calea aleasă de cele

două intimate pentru a anula biletele la ordin, respectiv încheierea

compromisului chiar în ziua înregistrării acțiunii arbitrale, tribunalul

arbitrai ignorând prin hotărârea pronunțată implicațiile juridice ale actului

juridic al girului.

II.

Printr-o a doua critică recurenta-reclamantă reproșează

instanței că a atribuit acțiunii în anulare mai mult caracter contractual și

mai puțin jurisdicțional față de împrejurarea că tribunalul arbitrai nu a făcut

decât să ia act de înțelegerea părților, înțelegere care în opinia recurentei,

urmărea fraudarea sa, în calitate de giratar și posesor al biletelor la ordin,

anulate ilegal de către cele două intimate-pârâte.

Arată recurenta-reclamantă că temeiul

de drept care ar justifica formularea unei acțiuni în anulare l-ar reprezenta

dispozițiile art. 975 C. civ., care reglementează acțiunea pauliană prin care

se urmărește revocarea actului fraudulos, dat fiind faptul că sentința

arbitrală are caracter preponderent contractual.

În argumentarea acestei critici

recurenta-reclamantă face trimiteri doctrinare arătând că art. 975 C. civ.,

justifică pe deplin calitatea sa procesuală și interesul în promovarea acțiunii

în anulare a unei înțelegeri frauduloase între emitentul și girantul biletelor

la ordin, în frauda giratarului, ce a îmbrăcat forma unei hotărâri arbitrale.

Intimata-pârâtă SC M. SRL a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și cea a lipsei

de interes în promovarea acțiunii în anulare și a recursului iar, pe fond, a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepțiile invocate de intimata-pârâtă

SC M. SRL sunt nefondate.

Aceasta pentru că, în ceea ce privește

prima excepție, se reține că prin criticile formulate, deși neîncadrate în

drept, recurenta-reclamantă antamează motive de nelegalitate acestea vizând

greșita aplicare și interpretare a art. 364 alin. (l) lit. a), b) și i) C.

proc. civ., din perspectiva raportului juridic cambial privit ca obiect al

procesului arbitrai.

În ceea ce privește cea de-a doua

excepție, aceasta urmează a fi, de asemenea, respinsă cu motivarea că interesul

recurentei-reclamante în promovarea acțiunii în anulare și a căii de atac a

recursului rezidă în faptul că aceasta justifică un interes prin aceea că prin

demersurile judiciare întreprinse tinde să-și protejeze un drept direct și

personal prin revocarea unui act (hotărârea arbitrală) pretins a fi efectuat în

frauda sa.

Înalta Curte, examinând sentința

recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Acțiunea în anulare constituie o cale

de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu un caracter mixt,

convențional și jurisdicțional, concretizat în două obiective clar definite:

conformitatea hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală și respectarea

principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum acestea sunt enunțate

de art. 358 C. proc. civ., niciunul dintre motivele prevăzute de art. 364 C.

proc. civ., nevizând controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale

sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitrai.

Aceste caracteristici ale acțiunii în

anulare au format obiectul analizei instanței chemata să o soluționeze.

Astfel a fost analizată existenta

convenției arbitrale materializată în compromisul încheiat de părțile semnatare

ale contractului de vânzare-cumpărare, constatându-se respectate dispozițiile

art. 343 C. proc. civ., dat fiind faptul că raporturile juridice deduse

judecății derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între

intimatele-pârâte, fiind supusă judecății arbitrale numai îndeplinirea sau nu a

obiectului contractului, cererile de anulare a instrumentelor de plată (bilete

la ordin, C.E.C.) fiind operațiuni subsecvente raportului juridic rezultat din

contractul de vânzare-cumpărare.

Stabilind corect că legitimarea

procesuală a părților este dată de calitatea acestora de semnatare a convenției

arbitrale, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 366

alin. (l)

C. proc. civ., stabilind cadrul

procesual propriu acțiunii în anulare, în limitele convenției arbitrale.

Raționamentul recurentei-reclamante

privind suprapunerea acțiunii oblice peste acțiunea în anulare este în mod

evident forțat față de diferența de regim juridic dintre cele două acțiuni din

punct de vedere al componentelor lor dar și al finalității urmărite:

În fapt, prin criticile formulate

recurenta-reclamantă tinde să

supună

analizei instanțelor un raport juridic nou, cel decurgând din

operațiunile

de natură cambială care exced cadrul examenului de

legalitate în prezentul recurs în raport de obiectul învestirii

instanței și

de limitele convenției arbitrale.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că

acțiunea în anulare a

fost corect soluționată din perspectiva respectării

limitelor convenției

arbitrale și a naturii mixte a acestei căi de desființare a hotărârii arbitrale

conferită de art. 364 C. proc. civ.

, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepțiile invocate de intimată.

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC T.I. SA București împotriva sentinței nr. 15 din 30

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.