ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4574/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială, reclamanta SC T.I. SA București, în contradictoriu cu pârâtele SC M.I. SRL și SC M.O. SRL, a solicitat instanței repunerea în termenul de declarare a acțiunii în anulare în temeiul art. 103 coroborat cu art. 365 alin. (2) C. proc. civ., anularea în tot a hotărârilor arbitrale nr. 14/2010, nr. 15/2010, nr. 16/2010, art. 17/2010, art. 21/2010 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. În motivarea cererii reclamanta a susținut că prin evocatele hotărâri s-au încălcat flagrant dispozițiile art. 364 lit. a) C. proc.

civ., litigiile nefiind susceptibile de soluționare pe cale arbitrajului. În justificarea calității sale procesuale reclamanta a învederat instanței că litigiul dedus judecății este atipic, că judecata în fața instanței arbitrale a avut loc tară citarea sa legală deși, reclamanta în calitate de creditor chirografar justifică un interes legitim în cauză, astfel că în conformitate cu art. 974 C. civ., pe calea acțiunii oblice, subrogatorii, poate exercita căile de atac prevăzute de lege în numele debitorului, cu excepția cauzelor cu caracter personal. Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. l386/ CA din 21 iunie 2011, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Iași, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 365 C. proc.

civ. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin sentința nr. 15 din 30 noiembrie 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta SC M. SRL București și a respins acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale pentru lipsa calității procesuale active. În fundamentarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere caracterul mixt al acțiunii în anulare și faptul că nu există identitate procesuală subiectivă între acțiunea arbitrală și acțiunea în anulare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC T.I. SA solicitând admiterea acestuia casarea în întregime a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anularea hotărârilor arbitrale nr. 14/2010, nr. 15/2010, nr. 16/2010, nr. 17/2010, nr. 21/2010 și nr. 22/2010, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași.

I. Într-o primă critică recurenta-reclamantă reproșează instanței că nu a reținut caracterul fraudulos al compromisului încheiat între SC M. SRL și SC M.O. SRL. Argumentând această critică recurenta-reclamantă arată că în speță există două raporturi juridice distincte și independente, respectiv un raport juridic fundamental derivat din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC M.O. SRL, în calitate de vânzător și SC M. SRL, în calitate de cumpărător și un raport juridic de natură cambială născut prin emiterea biletelor la ordin existent între SC M.I. SRL în calitate de emitent și SC T.I. SA, în calitate de posesor, care incorporează obligația necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în titlu.

Arată recurenta-reclamantă, sub acest aspect, că litigiul arbitrai nu vizează raportul juridic fundamental, cel desprins din contractul de vânzare-cumpărare ci cel cambial, în care calitatea de posesor al biletelor la ordin și cea de titular al drepturilor incorporate în titlu, a căror anulare s-a urmărit, aparțin SC T.I. SA, împrejurare ce justifică și calitatea sa procesuală în cadrul litigiului. Subliniază recurenta-reclamantă că, în realitate, litigiul care a făcut obiectul procedurii arbitrale a vizat raportul juridic cambial, acesta neputând face obiectul unui litigiu arbitrai, întrucât excede compromisul dintre SC M. SRL și SC M.O. SRL, cauza urmând a fi soluționată în temeiul legii speciale, respectiv a Legii nr. 58/1934, împrejurare față de care recurenta-reclamantă conchide în sensul că hotărârea recurată pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii - motiv de anulare reglementat de art. 364 alin. (l) lit. a), b) și i) C. proc.

civ. În continuarea argumentației aduse în sprijinul primei critici recurenta-reclamantă, referindu-se la soluția instanței arbitrale, precizează că stingerea raporturilor fundamentale dintre părți prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și stornarea facturii nu influențează drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare, că dovada fraudei o reprezintă implicit calea aleasă de cele două intimate pentru a anula biletele la ordin, respectiv încheierea compromisului chiar în ziua înregistrării acțiunii arbitrale, tribunalul arbitrai ignorând prin hotărârea pronunțată implicațiile juridice ale actului juridic al girului. II.

Printr-o a doua critică recurenta-reclamantă reproșează instanței că a atribuit acțiunii în anulare mai mult caracter contractual și mai puțin jurisdicțional față de împrejurarea că tribunalul arbitrai nu a făcut decât să ia act de înțelegerea părților, înțelegere care în opinia recurentei, urmărea fraudarea sa, în calitate de giratar și posesor al biletelor la ordin, anulate ilegal de către cele două intimate-pârâte. Arată recurenta-reclamantă că temeiul de drept care ar justifica formularea unei acțiuni în anulare l-ar reprezenta dispozițiile art. 975 C. civ., care reglementează acțiunea pauliană prin care se urmărește revocarea actului fraudulos, dat fiind faptul că sentința arbitrală are caracter preponderent contractual.

În argumentarea acestei critici recurenta-reclamantă face trimiteri doctrinare arătând că art. 975 C. civ., justifică pe deplin calitatea sa procesuală și interesul în promovarea acțiunii în anulare a unei înțelegeri frauduloase între emitentul și girantul biletelor la ordin, în frauda giratarului, ce a îmbrăcat forma unei hotărâri arbitrale. Intimata-pârâtă SC M. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și cea a lipsei de interes în promovarea acțiunii în anulare și a recursului iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Excepțiile invocate de intimata-pârâtă SC M. SRL sunt nefondate. Aceasta pentru că, în ceea ce privește prima excepție, se reține că prin criticile formulate, deși neîncadrate în drept, recurenta-reclamantă antamează motive de nelegalitate acestea vizând greșita aplicare și interpretare a art. 364 alin. (l) lit. a), b) și i) C. proc.

civ., din perspectiva raportului juridic cambial privit ca obiect al procesului arbitrai. În ceea ce privește cea de-a doua excepție, aceasta urmează a fi, de asemenea, respinsă cu motivarea că interesul recurentei-reclamante în promovarea acțiunii în anulare și a căii de atac a recursului rezidă în faptul că aceasta justifică un interes prin aceea că prin demersurile judiciare întreprinse tinde să-și protejeze un drept direct și personal prin revocarea unui act (hotărârea arbitrală) pretins a fi efectuat în frauda sa. Înalta Curte, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu un caracter mixt, convențional și jurisdicțional, concretizat în două obiective clar definite: conformitatea hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum acestea sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ., niciunul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., nevizând controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitrai. Aceste caracteristici ale acțiunii în anulare au format obiectul analizei instanței chemata să o soluționeze. Astfel a fost analizată existenta convenției arbitrale materializată în compromisul încheiat de părțile semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare, constatându-se respectate dispozițiile art. 343 C. proc.

civ., dat fiind faptul că raporturile juridice deduse judecății derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între intimatele-pârâte, fiind supusă judecății arbitrale numai îndeplinirea sau nu a obiectului contractului, cererile de anulare a instrumentelor de plată (bilete la ordin, C.E.C.) fiind operațiuni subsecvente raportului juridic rezultat din contractul de vânzare-cumpărare. Stabilind corect că legitimarea procesuală a părților este dată de calitatea acestora de semnatare a convenției arbitrale, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 366 alin. (l) C. proc. civ., stabilind cadrul procesual propriu acțiunii în anulare, în limitele convenției arbitrale.

Raționamentul recurentei-reclamante privind suprapunerea acțiunii oblice peste acțiunea în anulare este în mod evident forțat față de diferența de regim juridic dintre cele două acțiuni din punct de vedere al componentelor lor dar și al finalității urmărite: În fapt, prin criticile formulate recurenta-reclamantă tinde să supună analizei instanțelor un raport juridic nou, cel decurgând din operațiunile de natură cambială care exced cadrul examenului de legalitate în prezentul recurs în raport de obiectul învestirii instanței și de limitele convenției arbitrale. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că acțiunea în anulare a fost corect soluționată din perspectiva respectării limitelor convenției arbitrale și a naturii mixte a acestei căi de desființare a hotărârii arbitrale conferită de art. 364 C. proc.

civ. , în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate de intimată. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.I. SA București împotriva sentinței nr. 15 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.