ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2016

Astfel, în ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2008, care a fost încheiat între SC G. SA, reprezentată de administrator D. în calitate de promitent-vânzător și SC A. SA Pașcani, reprezentată de director general E. și director economic F. în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect achiziționarea de către promitentul-vânzător din Germania a unui utilaj de produs geo-grile, pe care să-l vândă promitentului-cumpărător la prețul de 1.365.000 euro, la care se adaugă TVA, instanța a constatat că, prin actul adițional din 18 septembrie 2008 părțile semnatare au stabilit încetarea raporturilor contractuale, iar potrivit art. 3 din actul adiționat, suma virată de SC A. SA Pașcani urma să constituie contribuția financiară parțială cu care SC A. SA Pașcani va participa la contractul de asociere în participațiune, ce urma să se încheie între cele două societăți. Raportul de expertiză întocmit în cauză a evidențiat că părțile semnatare au căzut de comun acord asupra imposibilității de executare, în forma agreată, a antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2008, stabilindu-se o nouă formă juridică de parteneriat, respectiv asocierea în participațiune, motiv pentru care nu a putut fi stabilită vreo culpă a vreuneia din părți, astfel încât, în raport cu acest prim contract instanța de apel a reținut respectarea de către părțile semnatare, a obligațiilor asumate.

Referitor la contractul de asociere din 18 septembrie 2008, încheiat între SC G. SA reprezentată de administrator D. în calitate de asociat și SC A. SA Pașcani reprezentată de director general E. și director economic F. în calitate de asociat, al cărui obiect era achiziționarea și exploatarea, în condiții profitabile, a unui utilaj de produs geo-grile, de către asociatul SC G. SA și instalat în incinta SC A. SA Pașcani, instanța de apel a reținut că și acest contract a fost reziliat, fiind încheiat ulterior un contract de asociere, creanța din contract fiind utilizată pentru achitarea contribuției parțiale la un contract de asociere. Și cu privire la acesta părțile semnatare au fost de acord asupra desființării contractului de asociere, astfel încât clauza penală din contract nu a fost pusă în aplicare, iar clauzele contractului au fost respectate de părțile semnatare, aspect reținut și în cuprinsul raportului de expertiză cu privire la care reclamanta nu a formulat obiecțiuni.

Referitor la contractul de prestări servicii din 07 ianuarie 2009 încheiat între SC G. SA, reprezentată prin administrator D. în calitate de prestator și SC A. SA Pașcani, reprezentată prin director general E. și director economic F. în calitate de beneficiar, având ca obiect proiectarea, achiziționarea și punerea în funcțiune a instalației de climatizare la secția tricoto-tehnice (geo-grile), instanța de apel a reținut că prețul acestui contract în cuantum de 740.797 lei a fost achitat de beneficiar prin transferarea obligației rămase ca urmare a desființării contractului de asociere în participațiune din 18 septembrie 2008 prin actul adițional încheiat la 7 ianuarie 2009. Cu privire la acest contract, s-a mai reținut că termenul de execuție a fost prevăzut pentru data de 30 septembrie 2009, fiind reziliat la data de 24 decembrie 2009, motiv pentru care SC A. SA Pașcani trebuia să solicite prestatorului - SC G. SA - daune-interese conform pct. 5.1 din contract. Ca urmare a nesolicitării dobânzii legale datorate pentru suma de 740.797 lei în intervalul 30 septembrie 2009 - 23 decembrie 2009, patrimoniul SC A. SA Pașcani a fost sărăcit cu suma de 13.953 lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză. Curtea a înlăturat opinia separată exprimată de expert consilier H., potrivit căreia nu ar fi necesară facturarea daunelor interese, conform clauzei penale stipulată la pct. V din contract, câtă vreme în cuprinsul actului adițional la contract se prevedea - la art. 3 - că: "părțile contractante recunosc că nu mai au nicio pretenție de formulat în legătură cu derularea contractului de prestări servicii nr. 3/2009". În consecință, instanța de apel a reținut că persoanele responsabile sunt pârâții D. - director general și F. - director economic, care au semnat actul adițional din data de 24 decembrie 2009, prin care a fost reziliat contractul de prestări servicii din 07 ianuarie 2009, lor revenindu-le și obligația de a urmări reintrarea sumei de 740.797 lei în patrimoniul societății, motiv pentru care aceștia au fost obligați la plata sumei de 13.953 lei cu titlu de prejudiciu rezultat din contractul de prestări servicii nr. 3/7 ianuarie 2009, către SC A. SA Pașcani.

Referitor la Contractul de asociere în participațiune nr. 3626 din 29 aprilie 2009, încheiat între SC G. SA, reprezentată de administrator D. în calitate de asociat și SC A. SA Pașcani, reprezentată prin director general E. în calitate de asociat, având ca obiect obținerea de profit din dezvoltarea unor proiecte comerciale și valorificarea acestora pe o suprafață de teren din Bacău aflată în proprietatea asociatului SC G. SA, instanța de apel a reținut în esență că, în raport cu succesiunea actelor încheiate cu privire la acest contract și concluziile raportului de expertiză, dacă banca nu percepe dobândă pentru perioada depunerii biletului la ordin și data scadenței, atunci nici dobânda legală nesolicitată și nefacturată nu este datorată, apreciindu-se în consecință că nu a existat un prejudiciu adus SC A. SA Pașcani.

În ceea ce privește contractul de distribuție din 20 mai 2009, încheiat de către pârâții E. și F., în numele SC A. SA Pașcani, având ca obiect acordarea exclusivității distribuitorului SC I. SA a desfacerii mărfurilor produse de către SC A. SA Pașcani, instanța de apel a reținut că pârâții au încheiat contractul în conformitate cu Hotărârea A.G.O.A. nr. 124 din 25 aprilie 2009 a SC A. SA Pașcani, neexistând o încălcare a îndatoririlor lor de mandatari, aceștia neavând competența de a verifica legalitatea sau oportunitatea măsurilor luate de către Adunarea Generală. Cu privire la acest contract, expertiza a constatat că valoarea facturilor emise și neîncasate după data de 21 noiembrie 2009 - dată la care contractul ar fi trebuit reziliat în conformitate cu prevederile art. 17.1. din contractul de distribuție din 20 mai 2009 - este de 1.462.613,17 lei, iar valoarea penalităților aferente calculate până la data de 31 martie 2011 este în sumă de 253.583,18 lei. Experții au menționat că valoarea penalităților include și diferența de penalități calculată cu nerespectarea clauzelor contractuale, în cuantum de 30.602,50 lei, sumă care a fost evidențiată în urma verificării corectitudinii calculului acestora, în cadrul expertizei contabile efectuate în apel. În consecință, s-a apreciat că pârâții E. și F. trebuie obligați la plata sumei de 30.602,50 lei, deoarece penalitățile nu au fost corespunzător calculate, iar persoanele responsabile pentru modalitatea de calcul a acestora au fost E. în calitate de director general și F. în calitate de director economic, semnatarii contractului de distribuție din 20 mai 2009, aflați în funcție la data când această măsură trebuia aplicată. În plus, s-a mai reținut că SC A. SA Pașcani s-a înscris la masa credală a debitoarei SC I. SA Iași cu sumele anterior menționate, mai puțin suma de 30.602,50 lei care a fost evidențiată prin expertiza efectuată în cauză.

În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 noiembrie 2009, prin care SC A. SA Pașcani, reprezentată de către pârâta D. care a cumpărat, iar SC I. SA a vândut o linie de fabricație pentru producția de cosmetice, prețul fiind de 5.805.950 lei, exclusiv TVA, instanța de apel a reținut în esență, că actele ulterioare încheiate în legătură cu acest contract au fost semnate de pârâta D. în baza și în limitele Hotărârii A.G.O.A. nr. 125 din 25 aprilie 2009. În plus, reclamanta nu a cuantificat și nu a precizat natura prejudiciului pe care l-ar fi suferit SC A. SA Pașcani prin rămânerea utilajelor în custodia vânzătorului. Totodată, s-a constatat că nu sunt probe în dosar care să releve că instalația ar fi fost pusă în funcțiune și că ar fi produs mărfurile vizate, ceea ce înseamnă că nu poate fi determinată lipsa de folosință a utilajului pe perioada custodiei. În ceea ce privește îndatorirea de luare a măsurilor de recuperare a creanțelor, instanța de apel a reținut că aceasta revenea directorului financiar al SC A. SA Pașcani și juriștilor, și nu directorului general sau directorului economic, pârâții D. și F. neavând atribuții directe în urmărirea și încasarea sumei ce se cuvenea societății în baza biletului la ordin. Împotriva Deciziei civile nr. 456 din 4 noiembrie 2015 și a încheierii din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, recurenții-pârâți D., E., F. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani. În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenții arată că instanța de apel încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a respins obiecțiunile formulate la suplimentul raportului de expertiză contabilă, cererea fiind respinsă prin încheierea din 7 octombrie 2015 fără nicio motivare. În egală măsură, arată recurenții aceleași motive de nelegalitate subzistă și în privința deciziei recurate, în considerentele căreia instanța de apel nu prezintă argumentele în baza cărora a respins obiecțiunile formulate și apărările invocate, aspecte în legătură cu care nu se face nicio referire. Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții precizează că recursul vizează nelegalitatea deciziei în privința modului de soluționare a contractelor din 7 ianuarie 2009 și din 20 mai 2009, susținând că, contrar celor reținute de instanța de apel, în executarea contractului de prestări servicii din 7 ianuarie 2009 încheiat între SC A. SA Pașcani și SC G. SA, nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii în conformitate cu art. 6.2 din contractele de management. Sub acest aspect, recurenții arată că prin actul adițional nr. 1, părțile au stabilit rezilierea contractului de comun acord, iar potrivit art. 3 din actul adițional au recunoscut că nu mai au nicio pretenție în derularea contractului de prestării servicii, astfel încât clauza penală prevăzută la pct. V pentru ipoteza nerespectării culpabile a contractului nu mai putea fi activată. Pe de altă parte, instanța de apel a preluat concluzia experților cu privire la aplicarea art. 5.1 din contract, fără a stabili în mod concret vinovăția părților în executarea obligațiilor contractuale, și respectiv fără a preciza argumentele pe baza cărora sunt răspunzători pentru producerea prejudiciului în dauna SC A. SA Pașcani. În dezvoltarea aceluiași motiv de nelegalitate, recurenții arată că în mod greșit instanța de apel a reținut, referitor la contractul de distribuție din 20 mai 2009 încheiat între SC A. SA Pașcani și SC I. SA, că s-au încălcat obligațiile asumate prin contractul de management. Prin decizia recurată, preluând părerea experților, instanța de apel a stabilit că nu au fost respectate clauzele contractuale privind luarea măsurilor pentru încetarea contractului de distribuție și calculul penalităților de întârziere ignorând apărarea că au propus Consiliului Administrației rezilierea acestuia, măsură adoptată de A.G.A. în aprilie 2010. Totodată, susțin recurenții prejudiciul la a cărui contravaloare au fost obligați, reprezintă penalități aferente facturilor pentru o perioadă ce excede durata mandatului, respectiv sunt aferente unor facturi care nu fac obiectul contractului de distribuție, ci reprezintă plata contravalorii chiriei, a polițelor de asigurare, roviniete. Perioada și modul de calcul al penalităților de întârziere au fost stabilite greșit, respectiv după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC A. SA Pașcani prin Sentința nr. 854 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ. Potrivit raportului întocmit de administratorul judiciar starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de factori obiectivi neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății. Aceste aspecte, deși au fost invocate în apel, nu au fost analizate de instanța de apel. De altfel, susțin recurenții, toate contractele din litigiu au fost reziliate prin acordul părților, cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor și fără a se stabili culpa vreunei părți în executarea contractelor. Instanța de apel a preluat concluziile experților, care depășind limitele învestirii au făcut aprecieri de natură juridică cu privire la interpretarea clauzelor contractuale, fără a efectua o analiză proprie și a verifica facturile depuse la dosar, durata mandatelor directorilor, obligându-i la plata unor prejudicii pentru perioada în care nu mai aveau mandat și respectiv la plata unor prejudicii de o natură și valoare ce exced pretențiile deduse judecății. Procedând astfel, arată recurenții, instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Intimata-reclamantă SC C. SA Brașov a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, care însă a fost respinsă la termenul de astăzi, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat, cu precizarea că dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sunt indicate formal și nu cuprind o dezvoltare corespunzătoare a criticilor, fiind, prin urmare exclusă verificarea deciziei sub acest aspect. Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 se va reține că acestea sunt fondate, atât în privința încheierii din 7 octombrie 2015, cât și a deciziei recurate. Astfel, instanța de apel, prin încheierea recurată, arată că având în vedere dispozițiile art. 200 și art. 213 C. proc. civ., față de împrejurarea că obiecțiunile formulate de intimați cu privire la suplimentul la raportul de expertiză vizează interpretarea clauzelor contractuale, nu se mai impune a fi transmise experților. De asemenea este consemnată și obiecțiunea intimaților cu privire la calculul penalităților pentru facturi care nu au fost emise în temeiul contractului de distribuție. Fără a se pronunța în mod explicit în sensul admiterii sau respingerii probei solicitate, și fără a motiva în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel arată că urmează a analiza aceste susțineri în raport cu toate probele administrate. În acest context, Înalta Curte observă pe de o parte că dispozițiile art. 200 și ale art. 213 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile ce pot fi cerute de martor sau expert nu sunt incidente și prin urmare nu pot constitui temeiul legal al respingerii obiecțiunilor, formulate de intimați. Pe de altă parte, astfel cum s-a precizat anterior, deși instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii în probațiune formulate, rezultă că implicit aceasta a fost respinsă, în condițiile în care s-a acordat cuvântul pe fond. Procedând astfel, prin încheierea recurată au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica recurenților întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. fiind fondată. Situația este identică, aceleași considerente fiind valabile și în privința deciziei recurate, în condițiile în care s-a omis analizarea apărărilor intimaților referitoare la calcularea penalităților și pentru facturi care nu au fost emise în baza contractului de distribuție și care, în consecință nu au făcut obiectul litigiului. În egală măsură, absența argumentelor pentru care au fost înlăturate aceste apărări atrage și incidența motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu precizarea că în recurs, în aceste condiții nu se poate verifica în ce măsură instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Motivele de recurs întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. sunt fondate în condițiile în care prin decizia anterioară de casare s-a dispus, verificarea fiecărui contract pentru a se stabili culpa pârâților în raport cu care trebuia verificat dacă sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii acestora pentru eventualele prejudicii produse prin încheierea și derularea contractelor. Prin decizia recurată, instanța de apel, respectă parțial dispozițiile art. 315 C. proc. civ., analizează fiecare contract cu excepția contractului de prestări servicii din 7 ianuarie 2009 și a celui de distribuție din 20 mai 2009, în privința cărora astfel cum s-a precizat anterior, absența dezvoltării raționamentului pe baza căruia s-a adoptat soluția este imposibilă exercitarea controlului judiciar. În concret, în privința contractului din 7 ianuarie 2009, instanța de apel deși reține că această convenție a fost reziliată prin acordul părților care, prin actul adițional au stabilit că nu mai au nicio pretenție, apreciază că trebuia aplicată clauza penală prevăzută la pct. V din contract. În legătură cu acest contract recurenții au susținut în mod constant că rezilierea și respectiv, încheierea actului adițional prin care s-a prevăzut că părțile nu mai au pretenții reciproce au avut la baza hotărârii A.G.A., situație care, dacă se verifică, înlătură răspunderea acestora pentru eventualele prejudicii al societății. De asemenea, referitor la motivele de nelegalitate ale deciziei în privința dezlegărilor date contractului din 20 mai 2009, cu consecința obligării pârâților la plata penalităților de întârziere în cuantum de 30.602,50 lei au fost avute în vedere, concluziile expertizei care a stabilit că acestea au fost calculate prin includerea diferenței rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale. În acest context, este fondată critica recurenților potrivit căreia experții au procedat la interpretarea clauzelor contractuale - atribut exclusiv al instanței - și nu al experților, care în conformitate cu art. 201 C. proc. civ. sunt chemați să se pronunțe asupra chestiunilor de fapt, tehnice în domeniul lor de specialitate. Pe de altă parte, deși prin încheierea din 7 octombrie 2015, instanța de apel preciza că urmează să verifice susținerile pârâților referitoare la modul de calcul al penalităților pentru alte facturi și nu doar pentru cele aferente contractului de distribuție a omis analiza acestei apărări esențiale pentru soluționarea cauzei. În concluzie, recursul pârâților declarat împotriva încheierii și a deciziei este fondat și va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la alin. (3) și (5) ale aceluiași articol, incidente în speță întrucât instanța de apel nu a analizat în mod concret toate apărările pârâților în legătură cu cele două contracte anterior menționate soluționând cauza fără a cerceta efectiv fondul cauzei astfel cum s-a stabilit prin decizia anterioară de casare. În consecință, ca efect al admiterii recursului, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de apel care conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va analiza toate cererile și apărările părților și va administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.