ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2016

Decizia nr. 1556/2016

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași la data de 23 iulie 2010, sub nr. x/99/2010 și ulterior precizată, în sensul introducerii în cauză, conform art. 57 - 58 C. proc. civ. a SC A. SA Pașcani prin administrator judiciar provizoriu B. SPRL, reclamanta SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani, în temeiul art. 155

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 modificată, a solicitat obligarea pârâților D., E. și F., în calitate de directori, la plata contravalorii prejudiciului cauzat SC A. SA Pașcani prin încheierea și gestionarea defectuoasă a unor contracte.

Pârâții D., E. și F., prin întâmpinarea formulată, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în baza art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive.

Prin Sentința nr. 1446 din 1 iulie 2011, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale a pârâților și inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții persoane fizice și cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâți ca nedovedită.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că reclamanta justifică legitimarea procesuală activă conform art. 155 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani, deține mai mult de 5% din capitalul social al acesteia și a solicitat Adunării generale antrenarea răspunderii patrimoniale a directorilor - pârâți. De asemenea, a reținut că pârâții persoane fizice, în baza contractelor de management, au avut calitatea de directori ai societății în perioada încheierii contractelor contestate, funcții ce le conferă calitate procesuală pasivă în acțiunea ce urmărește obligarea la despăgubiri, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 155

1

din Legea nr. 31/1990.

În considerarea acelorași argumente anterior expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cererii, prima instanță, analizând fiecare dintre actele contestate în raport cu prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 6.2 din contractele de management, a reținut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale pentru a se antrena răspunderea pârâților, respectiv încălcarea îndatoririlor ce le incumbau de natură să producă prejudicii societății mandante. În acest sens, instanța a reținut că pârâții au acționat în limitele mandatelor conferite și ale atribuțiilor de mijloace, de diligență prevăzute în sarcina lor prin contractele de management din 31 martie 2008 și din 30 noiembrie 2009, cu respectarea dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Împotriva hotărârii Tribunalului Iași a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că nu a stabilit în mod real situația de fapt dedusă judecății și nu a răspuns motivat tuturor cererilor cu care a fost învestită.

Prin Decizia nr. 33/2012 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins apelul declarat de reclamanta SC C. SA Brașov.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță la situația de fapt judicios stabilită în raport de probatoriul administrat.

Împotriva Deciziei nr. 33/2012 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC C. SA Brașov, criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar, a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii primei instanțe cu consecința admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1882 din 14 mai 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC C. SA Brașov împotriva Deciziei nr. 33/2012 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a constatat că instanțele de fond nu au analizat actele contestate din perspectiva încălcării de către pârâți a dispozițiilor art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 143

1

alin. (1), art. 144

1

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 152 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 modificată precum și a clauzelor din contractele de management referitoare la obligațiile și răspunderea managerului, care prevăd fără echivoc că răspunderea managerului este angajată pentru nerespectarea prevederilor legii și că acesta răspunde, potrivit legii, pentru daune produse societății prin orice act săvârșit contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudentă, utilizare abuzivă sau neglijentă a valorilor materiale și bănești ale societății - aspecte la care instanțele nu au făcut niciun fel de referire, prin raportare la art. 241 din Legea nr. 297/2009.

De asemenea, a reținut că în mod echivoc, contradictoriu și nejustificat față de caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, instanța a respins efectuarea unei expertize contabile și a apreciat asupra culpei pârâților.

În consecință, Înalta Curte, a apreciat că se impune casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea lămuririi situației de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, atât în sensul stabilirii culpei în raport cu care urmează a se analiza în ce măsură se atrage răspunderea pârâților, cât și în ceea ce privește determinarea eventualelor prejudicii produse prin încheierea și derularea actelor contestate. Totodată, s-a apreciat că, în speță, se impune administrarea unei expertize tehnice contabile care să vizeze verificarea evidențelor în raport de fiecare contract pretins defectuos gestionat.

De asemenea, s-a dispus ca, instanța de apel, în rejudecare după casare să analizeze cauza dedusă judecății prin raportare la materialul probator și a normelor legale incidente, la temeiul de drept pe care reclamanta a înțeles să-și fondeze pretențiile, respectiv art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 modificată.

Prin Decizia civilă nr. 456 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în rejudecare, s-a admis apelul formulat de reclamanta SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani împotriva Sentinței civile nr. 1446 din 1 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani, reprezentată prin administrator judiciar provizoriu B. SPRL în contradictoriu cu pârâții D., E. și F.

Prin aceeași decizie, au fost obligați pârâții D. și F. să plătească pârâtei SC A. SA Pașcani suma de 13.953 lei, cu titlu de prejudiciu rezultat din contractul de prestări servicii din 7 ianuarie 2009.

Au fost obligați pârâții E. și F. să plătească SC A. SA Pașcani suma de 30.602,50 lei, cu titlu de prejudiciu rezultat din contractul de distribuție din 20 mai 2009.

Au fost păstrate dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a inadmisibilității acțiunii.

De asemenea, au fost obligați intimații D. și F. să plătească apelantei SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani suma de 333 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Au fost obligați intimații E. și F. să plătească apelantei SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani suma de 721 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel, în rejudecare, a admis proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta SC C. SA, fiind încuviințați pentru fiecare dintre părți și experți consilieri.

În continuare, Curtea de Apel Iași procedează la expunerea situației de fapt reținută în motivarea hotărârii, precum și a temeiurilor de drept din Legea nr. 31/1990 aplicabile în litigiu, iar în raport cu acestea și cu prevederile art. 6.2 și 6.3 din contractele de management din 31 martie 2008 și din 30 noiembrie 2009 a concluzionat că pentru obligarea pârâților la plata unor despăgubiri este necesară întrunirea cumulativă a unor condiții, respectiv aceea de a fi fost provocate prejudicii societății mandante, iar respectivele daune să fie rezultatul încălcării îndatoririlor ce le reveneau pârâților.

Instanța de prim control judiciar a reținut că, achiziționarea liniei de fabricație a produselor geo-grile a fost efectul încheierii succesive între SC A. SA Pașcani și SC G. SA a antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2008, a contractului de asociere în participațiune din 18 septembrie 2008 și a contractului de prestări servicii din 07 ianuarie 2009. Pentru achiziționarea liniei de fabricație a produselor geo-grile a existat o aprobare a adunării generale a acționarilor, prin luarea unor hotărâri în acest sens.

În continuare, instanța de apel, coroborând toate hotărârile adoptate, fie ale Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, fie a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor sau a Consiliului de Administrație, constată că pârâții au acționat în conformitate cu dispozițiile organelor societare evocate anterior atunci când au încheiat actele juridice de achiziționare a liniei tehnologice de producere a mărfurilor geogrile, fiind respectate dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 cu privire la existența aprobării prealabile a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Raportul de expertiză întocmit în cauză a evidențiat că părțile semnatare au căzut de comun acord asupra imposibilității de executare, în forma agreată, a antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2008, stabilindu-se o nouă formă juridică de parteneriat, respectiv asocierea în participațiune, motiv pentru care nu a putut fi stabilită vreo culpă a vreuneia din părți, astfel încât, în raport cu acest prim contract instanța de apel a reținut respectarea de către părțile semnatare, a obligațiilor asumate.

Și cu privire la acesta părțile semnatare au fost de acord asupra desființării contractului de asociere, astfel încât clauza penală din contract nu a fost pusă în aplicare, iar clauzele contractului au fost respectate de părțile semnatare, aspect reținut și în cuprinsul raportului de expertiză cu privire la care reclamanta nu a formulat obiecțiuni.

Cu privire la acest contract, s-a mai reținut că termenul de execuție a fost prevăzut pentru data de 30 septembrie 2009, fiind reziliat la data de 24 decembrie 2009, motiv pentru care SC A. SA Pașcani trebuia să solicite prestatorului - SC G. SA - daune-interese conform pct. 5.1 din contract.

Ca urmare a nesolicitării dobânzii legale datorate pentru suma de 740.797 lei în intervalul 30 septembrie 2009 - 23 decembrie 2009, patrimoniul SC A. SA Pașcani a fost sărăcit cu suma de 13.953 lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Curtea a înlăturat opinia separată exprimată de expert consilier H., potrivit căreia nu ar fi necesară facturarea daunelor interese, conform clauzei penale stipulată la pct. V din contract, câtă vreme în cuprinsul actului adițional la contract se prevedea - la art. 3 - că: "părțile contractante recunosc că nu mai au nicio pretenție de formulat în legătură cu derularea contractului de prestări servicii nr. 3/2009".

În consecință, instanța de apel a reținut că persoanele responsabile sunt pârâții D. - director general și F. - director economic, care au semnat actul adițional din data de 24 decembrie 2009, prin care a fost reziliat contractul de prestări servicii din 07 ianuarie 2009, lor revenindu-le și obligația de a urmări reintrarea sumei de 740.797 lei în patrimoniul societății, motiv pentru care aceștia au fost obligați la plata sumei de 13.953 lei cu titlu de prejudiciu rezultat din contractul de prestări servicii nr. 3/7 ianuarie 2009, către SC A. SA Pașcani.

Cu privire la acest contract, expertiza a constatat că valoarea facturilor emise și neîncasate după data de 21 noiembrie 2009 - dată la care contractul ar fi trebuit reziliat în conformitate cu prevederile art. 17.1. din contractul de distribuție din 20 mai 2009 - este de 1.462.613,17 lei, iar valoarea penalităților aferente calculate până la data de 31 martie 2011 este în sumă de 253.583,18 lei. Experții au menționat că valoarea penalităților include și diferența de penalități calculată cu nerespectarea clauzelor contractuale, în cuantum de 30.602,50 lei, sumă care a fost evidențiată în urma verificării corectitudinii calculului acestora, în cadrul expertizei contabile efectuate în apel.

În consecință, s-a apreciat că pârâții E. și F. trebuie obligați la plata sumei de 30.602,50 lei, deoarece penalitățile nu au fost corespunzător calculate, iar persoanele responsabile pentru modalitatea de calcul a acestora au fost E. în calitate de director general și F. în calitate de director economic, semnatarii contractului de distribuție din 20 mai 2009, aflați în funcție la data când această măsură trebuia aplicată.

În plus, s-a mai reținut că SC A. SA Pașcani s-a înscris la masa credală a debitoarei SC I. SA Iași cu sumele anterior menționate, mai puțin suma de 30.602,50 lei care a fost evidențiată prin expertiza efectuată în cauză.

În plus, reclamanta nu a cuantificat și nu a precizat natura prejudiciului pe care l-ar fi suferit SC A. SA Pașcani prin rămânerea utilajelor în custodia vânzătorului. Totodată, s-a constatat că nu sunt probe în dosar care să releve că instalația ar fi fost pusă în funcțiune și că ar fi produs mărfurile vizate, ceea ce înseamnă că nu poate fi determinată lipsa de folosință a utilajului pe perioada custodiei.

În ceea ce privește îndatorirea de luare a măsurilor de recuperare a creanțelor, instanța de apel a reținut că aceasta revenea directorului financiar al SC A. SA Pașcani și juriștilor, și nu directorului general sau directorului economic, pârâții D. și F. neavând atribuții directe în urmărirea și încasarea sumei ce se cuvenea societății în baza biletului la ordin.

Împotriva Deciziei civile nr. 456 din 4 noiembrie 2015 și a încheierii din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, recurenții-pârâți D., E., F. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC C. SA, în calitate de acționar al SC A. SA Pașcani.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenții arată că instanța de apel încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a respins obiecțiunile formulate la suplimentul raportului de expertiză contabilă, cererea fiind respinsă prin încheierea din 7 octombrie 2015 fără nicio motivare.

În egală măsură, arată recurenții aceleași motive de nelegalitate subzistă și în privința deciziei recurate, în considerentele căreia instanța de apel nu prezintă argumentele în baza cărora a respins obiecțiunile formulate și apărările invocate, aspecte în legătură cu care nu se face nicio referire.

Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții precizează că recursul vizează nelegalitatea deciziei în privința modului de soluționare a contractelor din 7 ianuarie 2009 și din 20 mai 2009, susținând că, contrar celor reținute de instanța de apel, în executarea contractului de prestări servicii din 7 ianuarie 2009 încheiat între SC A. SA Pașcani și SC G. SA, nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii în conformitate cu art. 6.2 din contractele de management.

Sub acest aspect, recurenții arată că prin actul adițional nr. 1, părțile au stabilit rezilierea contractului de comun acord, iar potrivit art. 3 din actul adițional au recunoscut că nu mai au nicio pretenție în derularea contractului de prestării servicii, astfel încât clauza penală prevăzută la pct. V pentru ipoteza nerespectării culpabile a contractului nu mai putea fi activată. Pe de altă parte, instanța de apel a preluat concluzia experților cu privire la aplicarea art. 5.1 din contract, fără a stabili în mod concret vinovăția părților în executarea obligațiilor contractuale, și respectiv fără a preciza argumentele pe baza cărora sunt răspunzători pentru producerea prejudiciului în dauna SC A. SA Pașcani.

În dezvoltarea aceluiași motiv de nelegalitate, recurenții arată că în mod greșit instanța de apel a reținut, referitor la contractul de distribuție din 20 mai 2009 încheiat între SC A. SA Pașcani și SC I. SA, că s-au încălcat obligațiile asumate prin contractul de management.

Prin decizia recurată, preluând părerea experților, instanța de apel a stabilit că nu au fost respectate clauzele contractuale privind luarea măsurilor pentru încetarea contractului de distribuție și calculul penalităților de întârziere ignorând apărarea că au propus Consiliului Administrației rezilierea acestuia, măsură adoptată de A.G.A. în aprilie 2010.

Totodată, susțin recurenții prejudiciul la a cărui contravaloare au fost obligați, reprezintă penalități aferente facturilor pentru o perioadă ce excede durata mandatului, respectiv sunt aferente unor facturi care nu fac obiectul contractului de distribuție, ci reprezintă plata contravalorii chiriei, a polițelor de asigurare, roviniete.

Perioada și modul de calcul al penalităților de întârziere au fost stabilite greșit, respectiv după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC A. SA Pașcani prin Sentința nr. 854 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ. Potrivit raportului întocmit de administratorul judiciar starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de factori obiectivi neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății. Aceste aspecte, deși au fost invocate în apel, nu au fost analizate de instanța de apel.

De altfel, susțin recurenții, toate contractele din litigiu au fost reziliate prin acordul părților, cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor și fără a se stabili culpa vreunei părți în executarea contractelor. Instanța de apel a preluat concluziile experților, care depășind limitele învestirii au făcut aprecieri de natură juridică cu privire la interpretarea clauzelor contractuale, fără a efectua o analiză proprie și a verifica facturile depuse la dosar, durata mandatelor directorilor, obligându-i la plata unor prejudicii pentru perioada în care nu mai aveau mandat și respectiv la plata unor prejudicii de o natură și valoare ce exced pretențiile deduse judecății.

Procedând astfel, arată recurenții, instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC C. SA Brașov a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, care însă a fost respinsă la termenul de astăzi, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat, cu precizarea că dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sunt indicate formal și nu cuprind o dezvoltare corespunzătoare a criticilor, fiind, prin urmare exclusă verificarea deciziei sub acest aspect.

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 se va reține că acestea sunt fondate, atât în privința încheierii din 7 octombrie 2015, cât și a deciziei recurate.

Astfel, instanța de apel, prin încheierea recurată, arată că având în vedere dispozițiile art. 200 și art. 213 C. proc. civ., față de împrejurarea că obiecțiunile formulate de intimați cu privire la suplimentul la raportul de expertiză vizează interpretarea clauzelor contractuale, nu se mai impune a fi transmise experților.

De asemenea este consemnată și obiecțiunea intimaților cu privire la calculul penalităților pentru facturi care nu au fost emise în temeiul contractului de distribuție.

Fără a se pronunța în mod explicit în sensul admiterii sau respingerii probei solicitate, și fără a motiva în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel arată că urmează a analiza aceste susțineri în raport cu toate probele administrate.

În acest context, Înalta Curte observă pe de o parte că dispozițiile art. 200 și ale art. 213 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile ce pot fi cerute de martor sau expert nu sunt incidente și prin urmare nu pot constitui temeiul legal al respingerii obiecțiunilor, formulate de intimați.

Pe de altă parte, astfel cum s-a precizat anterior, deși instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii în probațiune formulate, rezultă că implicit aceasta a fost respinsă, în condițiile în care s-a acordat cuvântul pe fond.

Procedând astfel, prin încheierea recurată au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica recurenților întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. fiind fondată.

Situația este identică, aceleași considerente fiind valabile și în privința deciziei recurate, în condițiile în care s-a omis analizarea apărărilor intimaților referitoare la calcularea penalităților și pentru facturi care nu au fost emise în baza contractului de distribuție și care, în consecință nu au făcut obiectul litigiului.

În egală măsură, absența argumentelor pentru care au fost înlăturate aceste apărări atrage și incidența motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu precizarea că în recurs, în aceste condiții nu se poate verifica în ce măsură instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Motivele de recurs întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. sunt fondate în condițiile în care prin decizia anterioară de casare s-a dispus, verificarea fiecărui contract pentru a se stabili culpa pârâților în raport cu care trebuia verificat dacă sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii acestora pentru eventualele prejudicii produse prin încheierea și derularea contractelor.

Prin decizia recurată, instanța de apel, respectă parțial dispozițiile art. 315 C. proc. civ., analizează fiecare contract cu excepția contractului de prestări servicii din 7 ianuarie 2009 și a celui de distribuție din 20 mai 2009, în privința cărora astfel cum s-a precizat anterior, absența dezvoltării raționamentului pe baza căruia s-a adoptat soluția este imposibilă exercitarea controlului judiciar.

În concret, în privința contractului din 7 ianuarie 2009, instanța de apel deși reține că această convenție a fost reziliată prin acordul părților care, prin actul adițional au stabilit că nu mai au nicio pretenție, apreciază că trebuia aplicată clauza penală prevăzută la pct. V din contract.

În legătură cu acest contract recurenții au susținut în mod constant că rezilierea și respectiv, încheierea actului adițional prin care s-a prevăzut că părțile nu mai au pretenții reciproce au avut la baza hotărârii A.G.A., situație care, dacă se verifică, înlătură răspunderea acestora pentru eventualele prejudicii al societății.

De asemenea, referitor la motivele de nelegalitate ale deciziei în privința dezlegărilor date contractului din 20 mai 2009, cu consecința obligării pârâților la plata penalităților de întârziere în cuantum de 30.602,50 lei au fost avute în vedere, concluziile expertizei care a stabilit că acestea au fost calculate prin includerea diferenței rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale.

În acest context, este fondată critica recurenților potrivit căreia experții au procedat la interpretarea clauzelor contractuale - atribut exclusiv al instanței - și nu al experților, care în conformitate cu art. 201 C. proc. civ. sunt chemați să se pronunțe asupra chestiunilor de fapt, tehnice în domeniul lor de specialitate.

Pe de altă parte, deși prin încheierea din 7 octombrie 2015, instanța de apel preciza că urmează să verifice susținerile pârâților referitoare la modul de calcul al penalităților pentru alte facturi și nu doar pentru cele aferente contractului de distribuție a omis analiza acestei apărări esențiale pentru soluționarea cauzei.

În concluzie, recursul pârâților declarat împotriva încheierii și a deciziei este fondat și va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la alin. (3) și (5) ale aceluiași articol, incidente în speță întrucât instanța de apel nu a analizat în mod concret toate apărările pârâților în legătură cu cele două contracte anterior menționate soluționând cauza fără a cerceta efectiv fondul cauzei astfel cum s-a stabilit prin decizia anterioară de casare.

În consecință, ca efect al admiterii recursului, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de apel care conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va analiza toate cererile și apărările părților și va administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții D., F. și E. împotriva încheierii din 7 octombrie 2015 și a Deciziei nr. 456/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - CT